KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...138 >

3,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mai culant dintre universitari. Mi-a zis odată: „Domnule, eu nu plec de acasă fără o mie de lei În buzunar, În fiecare zi!“. Raportat la faptul nud că salariul unui asistent abia atinge această cotă, se deduce ușor că Don Juanul nostru, cu alură de Othello la pensie, face imediat impresie asupra studentelor și mai ales asupra fefeistelor. (luni) Are dreptate lordul Henry: „Îmi aleg prietenii după frumusețea chipului, cunoștințele după valoarea caracterului și dușmanii după forța intelectului“. Inteligența mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

sub paza unui jandarm postat la ușa de afară. În sfârșit plutonierul Boiangiu se ivi în prag, îi măsură pe toți tăcut și sumbru două clipe, apoi întrebă: ― Mă, care ești hoțul de-ai furat porumbul boierului? ― Noi nu suntem, don' plutonier, răspunseră câteva glasuri timide. ― Vasăzică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zâmbet acru. Bun!... Aide, vino-ncoace tu, ăla, cum te cheamă? ― Pe mine, don' plutonier?... Orbișor Leonte! zise omul intrând în cancelarie cu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
hoțul de-ai furat porumbul boierului? ― Noi nu suntem, don' plutonier, răspunseră câteva glasuri timide. ― Vasăzică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zâmbet acru. Bun!... Aide, vino-ncoace tu, ăla, cum te cheamă? ― Pe mine, don' plutonier?... Orbișor Leonte! zise omul intrând în cancelarie cu Boiangiu. Câteva minute se auziră dinăuntru numai plescăituri de palme și răbufniri de ghionturi, întretăiate de gâfâielile șefului: "Spune, mă!... Nu vrei să spui?" și de vaietele omului din ce în ce mai prelungite: Nu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Leonte! zise omul intrând în cancelarie cu Boiangiu. Câteva minute se auziră dinăuntru numai plescăituri de palme și răbufniri de ghionturi, întretăiate de gâfâielile șefului: "Spune, mă!... Nu vrei să spui?" și de vaietele omului din ce în ce mai prelungite: Nu mai da, don' plutonier!... Iartă-mă, don' plutonier!... Nu știu! Nu-s eu, don' plutonier!" Țăranii rămași în antreu se uitau unii la alții, uluiți, și din când în când la jandarmul care stătea în ușă, nemișcat, parc-ar fi fost de lemn

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
în cancelarie cu Boiangiu. Câteva minute se auziră dinăuntru numai plescăituri de palme și răbufniri de ghionturi, întretăiate de gâfâielile șefului: "Spune, mă!... Nu vrei să spui?" și de vaietele omului din ce în ce mai prelungite: Nu mai da, don' plutonier!... Iartă-mă, don' plutonier!... Nu știu! Nu-s eu, don' plutonier!" Țăranii rămași în antreu se uitau unii la alții, uluiți, și din când în când la jandarmul care stătea în ușă, nemișcat, parc-ar fi fost de lemn. De-abia într-un

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
auziră dinăuntru numai plescăituri de palme și răbufniri de ghionturi, întretăiate de gâfâielile șefului: "Spune, mă!... Nu vrei să spui?" și de vaietele omului din ce în ce mai prelungite: Nu mai da, don' plutonier!... Iartă-mă, don' plutonier!... Nu știu! Nu-s eu, don' plutonier!" Țăranii rămași în antreu se uitau unii la alții, uluiți, și din când în când la jandarmul care stătea în ușă, nemișcat, parc-ar fi fost de lemn. De-abia într-un târziu Serafim Mogoș, om cu cinci copii

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Spune, mă, cu binele, că vă băt până storc și sufletul din voi! Țăranii tăgăduiau cu desperare. Atunci șeful, mai întărîtat, strigă lui Mogoș: ― Aide tu, ăl mai țanțoșul... Poftim înlăuntru! ― D-apoi că pe mine să mă și omori, don' plutonier, căci mâna dumitale mi-e viața, dar dacă n-am furat, cum să zic c-am furat, don' plutonier? Cu o lovitură scurtă în falcă îi curmă vorba și, trăgîndu-l de umăr în odaie, închise ușa. Și iar începură

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mai întărîtat, strigă lui Mogoș: ― Aide tu, ăl mai țanțoșul... Poftim înlăuntru! ― D-apoi că pe mine să mă și omori, don' plutonier, căci mâna dumitale mi-e viața, dar dacă n-am furat, cum să zic c-am furat, don' plutonier? Cu o lovitură scurtă în falcă îi curmă vorba și, trăgîndu-l de umăr în odaie, închise ușa. Și iar începură plescăiturile și răbufnirile, gâfâielile și vaietele... Ancheta ținu vreo două ceasuri. Între timp sosiră și cei cincisprezece din Vaideei

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Întrebă din prag: ― Da voi ce poftiți, măi creștini? Pantelimon Văduva, un flăcău rumen, luat la oaste și urmând să se prezinte peste vreo săptămână la regiment, la Pitești, aflîndu-se mai în față, răspunse repede: ― Noi am venit să mărturisim, don' plutonier, că dumnealor n-au nici o vină cu porumbul boierului. ― Așa? făcu Boiangiu, apropiindu-se de el. Ia vino încoace, măi Pantelimoane, că doar tu ești soldat!... Carevasăzică umblați și cu rebeliune?... Paștele, și arhanghelii, și anafura care te-a

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
urmă se auzea iar cântecul lăutarilor, semn că hora reîncepuse. Pe lavița de lângă poarta ogrăzii, la sediul postului de jandarmi, plutonierul Boiangiu ședea de vorbă cu perceptorul Constantin Bărzotescu, lung, slab, deșirat și spânatic. Petre scoase pălăria, salutând militărește: ― Trăiți, don' plutonier! ― Veniși, Petre? răspunse Boiangiu prietenos. Petre se apropie respectuos, îi spuse cum domnul căpitan i-a dat drumul cu câteva zile mai înainte fiindcă s-a purtat bine și n-a avut nici o pedeapsă. Plutonierul îi mai puse câteva

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
totuși cu blîndețe: ― Da voi altă treabă n-aveți, măi oameni?... Faceți loc!... Veniți să căscați gura, parcă ar fi panoramă! Marin Stan se apropie confidențial, socotindu-se mai prieten cu șeful: ― Don' plutonier, fii bun, zău... E păcat de don' Nică, zău așa! Dumneata, dacă vrei, poți! ― Marine, vezi-ți de treabă, că mă superi! mârâi Boiangiu. Fiindcă se mai găsiră și alții să stăruie, plutonierul zori pe Dragoș, care-și lua rămas bun de la Florica: ― Aidem, domnule învățător, aidem

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
n-o fi poruncit despre pământuri, măi oameni? Primarul Ion Pravilă, după ce ascultă în dreapta și-n stânga, strigă în batjocură: ― Măi, nu cumva or fi cai verzi pe pereți călăreții voștri? Nu râse nimeni. Un bătrân îl probozi: ― Degeaba batjocorești, don' primar, că astea nu-s de batjocorit! Că nici strâmbătatea nu poate stăpâni mereu și trebuie să vie vremea dreptății! ― Apoi dreptatea nu vine călare, moșule! făcu Pravilă cu alt glas. ― Vine cum poate și bine că sosește! bâigui bătrânul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Nistor Mucenicu s-ar fi întîlnit cu călăreții. Așa i-a spus lui cineva, nu știe cine. Lupu Chirițoiu socotea că trebuie să fie ceva adevărat, fiindcă și el a auzit multe la Pitești ieri, când l-a dus pe don' Nică. Peste un răstimp, Vasile Zidaru aduse pe Anghelina să mărturisească dânsa ce-a fost și cum. Femeia se codea și se rușina să vorbească în fața atâtor oameni care o încurajau cu ochii lacomi: ― Aoleu, păcatele mele, mi-am lăsat

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
pătimașă, care aștepta un răspuns. Primarul, de câte ori trecea, striga: ― Da ce, măi oameni, voi n-aveți case, n-aveți neveste, n-aveți copii? Îi răspundea mereu Vasile Zidaru, cu aceeași glumă, stârnind același râs aspru: ― Ne-am ciocoit și noi, don' primar, c-așa au venit vremurile! De-abia către seară se mai risipiră, după ce văzură pe colonelul Ștefănescu trecând cu careta spre conacul Iuga, iar mai pe urmă pe arendașul Cosma Buruiană. Pe grecul, însă, nu l-a zărit nimeni

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
strigă un om mic și îndesat, cu o căciulă uriașă dată pe ceafă. Că doar n-au să ne bată pe toți! ― Taci, Gavrilă, nu fi copil! zise repede Ignat Cercel. Nu ne-am dus deunăzi mai tot satul pentru don' Nică și nu ne-a izgonit boierul Miron ca pe niște cîini? ― Apoi dacă ne-om tot lăsa ca atunci, vezi bine că ne-or alunga! făcu gros și ursuz Trifon Guju. ― De ce să ne lăsăm?... Să nu ne lăsăm

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și voi, mă! Vă vine cu strâmbul munca! E mai ușor să stai cu luleaua-n gură decât să dai cu sapa, cum nu! Și să ocărăști pe boieri și să pui la cale rebeliuni! Ce zici, măi Ștefane? ― De, don' colonel, făcu Ștefan cu fața zâmbitoare, mai încercăm și noi marea cu degetul. ― Vrem să vedem și noi cum o mai fi și altfel, că ce a fost am văzut și n-a fost bine! adăugă altul, întunecat. ― Numai să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
a fost am văzut și n-a fost bine! adăugă altul, întunecat. ― Numai să nu vedeți pe dracul, măi băieți! zise colonelul. Peste câteva minute, din vorbă-n vorbă, țăranul zâmbitor întrebă: ― Da pe domnișoarele le-ați dus la oraș, don' colonel? ― Ați fi poftit să le las aici să vă bateți voi joc de tinerețea lor, ai? răspunse pensionarul cu ton glumeț. Nu vă cunosc eu ce tâlhari sunteți voi? ― De ce, don' colonel, păcatele noastre? ― Fiindcă sunteți, Ștefane! Nu m-

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Da pe domnișoarele le-ați dus la oraș, don' colonel? ― Ați fi poftit să le las aici să vă bateți voi joc de tinerețea lor, ai? răspunse pensionarul cu ton glumeț. Nu vă cunosc eu ce tâlhari sunteți voi? ― De ce, don' colonel, păcatele noastre? ― Fiindcă sunteți, Ștefane! Nu m-am trudit eu destul cu alde voi la armată? Vă știu și măselele din gură!... Dar mie ce puteți să-mi faceți? Să mă omorîți? Ce, mi-e frică mie de moarte

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
făcu Pravilă misterios. Câinele când mușcă nu mai latră! ― Ai simțit ceva, ai auzit ceva? ― Ce s-aud și ce să simt? Parcă oamenii când fac ceva spun? Ori știe cineva?... Începe unul și ceilalți ca oile, Cristache! ― Urâte timpuri, don' primar! ― De, după nimereală!... Măcar de nu s-ar urâți mai rău! Își aduse aminte că e grăbit și, pornind spre ușă, strigă cu glas schimbat, poruncitor: ― Ia vezi, Cristache, să fie ordine și la tine! De unde știi că nu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
vie în pas alergător să anunțe din vreme apropierea), tăifăsuia cu țăranii dimprejurul lui, aruncând și câte o glumă care stârnea negreșit mari hohote, dar păstrând totuși demnitatea cuvenită. Un țăran își îngădui chiar să-l întrebe cu gravitate: ― Oare, don' plutonier, ne dă pământ ori nu ne dă? Că dumneata trebuie să știi și, Doamne, bine ne-ar mai prinde, don' plutonier, de ne-ar da! ― Crezi că mie nu mi-ar prinde bine, băiete? zise Boiangiu. Aolică!... Ori voi

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
negreșit mari hohote, dar păstrând totuși demnitatea cuvenită. Un țăran își îngădui chiar să-l întrebe cu gravitate: ― Oare, don' plutonier, ne dă pământ ori nu ne dă? Că dumneata trebuie să știi și, Doamne, bine ne-ar mai prinde, don' plutonier, de ne-ar da! ― Crezi că mie nu mi-ar prinde bine, băiete? zise Boiangiu. Aolică!... Ori voi credeți că și eu am moșii ca boierul Miron?... Sabia, și pușca, și lefșoara, fraților, asta mi-e moșia! ― Și ce

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Crezi că mie nu mi-ar prinde bine, băiete? zise Boiangiu. Aolică!... Ori voi credeți că și eu am moșii ca boierul Miron?... Sabia, și pușca, și lefșoara, fraților, asta mi-e moșia! ― Și ce mai pică pe de lături, don' șef! completă un mucalit. Țăranii porniră pe râsete. Plutonierul se supără: ― Apoi vezi, măi, că sunteți porci?... Care-i ăla, să-l văd și să-l cunosc!... Așa sunteți, măi, fără rușine și fără obraz și vă mai mirați când

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
că sunteți porci?... Care-i ăla, să-l văd și să-l cunosc!... Așa sunteți, măi, fără rușine și fără obraz și vă mai mirați când luați la ceafă ce vi se cuvine!... Ieși, măi, ăl cu nerușinarea! ― Iartă-l, don' șef, c-a glumit și el ca prostul... ― Apoi tocmai, să-i dau și eu o glumă... Dar sosi într-un suflet jandarmul și raportă că trăsura cu domnii tocmai a cotit spre curtea lui Miron Iuga. Între țărani știrea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mai mult de o sută și eu unul singur!... Ce-i? Ce poftiți de la mine? Țăranii, care se liniștiseră o clipă, porniră din nou să țipe într-un cor infernal: ― Să pleci de aici!... Nu mai vrem învoieli!... Lasă moșia, don' colonel, că-i a noastră!... I-uite cum ne înfruntă hodorogul!.... O să-ți dăm bătaie!... Ne-ai înșelat și ne-ai jupuit destul!... Pămîntul!... Pămînturile!... Pământul nostru și munca noastră! Bătrânul Ștefănescu privea și asculta cu o față prietenoasă, ca și când

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de tărăboi se aleseră doi țărani care să parlamenteze. Colonelul dădu din cap mulțumit: ― Așa, băieți! Acum știu cu cine vorbesc... Zi tu... Ioane!... Ori vrei tu, nu știu cum te cheamă, că nu te mai țin minte... ― Io-s Găligan Ștefan, don' colonel! făcu țăranul umflând pieptul. ― Bine zici, așa-i... Îți uitasem numele, Fănică, uita-te-ar necazurile! strigă Ștefănescu jovial. Atunci zi tu, Fănică. ― Apoi ce să zicem, don' colonel? Mata nu știi c-a venit revoluția? zise Găligan cu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]