3,571 matches
-
supraviețuitori ai Holocaustului din Ungaria și România. Tatăl era originar din Sovata-Transilvania, România iar mama sa s-a născut la Mezőkovácsháza, provincia Békés, din sud-estul Ungariei și supraviețuitoare a lagărului Bergen Belsen. Ca tânără pereche, părinții lui Beny Gantz au emigrat în Palestina de sub mandat britanic cu vaporul „Haim Arlosoroff”, în cadrul emigrației ilegale (organizate de evrei în pofida interdicțiilor impuse de autoritățile mandatare britanice). Vasul a fost atacat de nave militare britanice, iar soții Gantz au fost arestați și internați - împreună cu ceilalți
Beni Gantz () [Corola-website/Science/322123_a_323452]
-
scaunele se potrivesc pe semnele făcute pe covor și se discută egalizarea nasurilor oamenilor, la fel ca în "Noi". Poziția literară a lui Zamiatin s-a deteriorat de-a lungul anilor '20, permițându-i-se în cele din urmă să emigreze la Paris în 1931, probabil în urma unei intervenții a lui Maxim Gorki. Romanul a fost publicat prima dată în engleză în 1924, dar prima apariție pe teritoriul Uniunii Sovietice a trebuit să aștepte până în 1988, când glasnost-ul a făcut
Noi () [Corola-website/Science/322124_a_323453]
-
într-o poveste. La suprafață, romanul prezintă o poveste science fiction pulp, post-apocaliptică deloc ieșită din comun, intitulată "Stăpânul svasticii". Aceasta este o narațiune pro-fascistă scrisă de un Adolf Hitler dintr-o istorie alternativă, care, pe această linie temporală, a emigrat din Germania în America în 1919, după Primul Război Mondial, unde și-a folosit abilitățile artistice modeste pentru a deveni mai întâi ilustrator de pulp-science fiction și, ulterior, un scriitor science fiction de succes, povestind aventuri neobișnuite sub o spoială
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
Narațiunea de sine stătătoare este urmată de o analiză savantă falsă a criticului literar fictiv Homer Whipple de la Universitatea New York. Cadrul narativ al cărții este acela că, după ce "a cochetat scurtă vreme cu un partid politic radical", Adolf Hitler a emigrat în Statele Unite în 1919, devenind ilustrator, editor și autor de science fiction. El a scris romanul science-fantasy "Stăpânul Svasticii" în șase săptămâni în 1953, cu puțin înainte de a muri din cauza unei hemoragii cerebrale (probabil cauzată de sifilis terțiar); "Stăpânul Svasticii
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
sifilis terțiar); "Stăpânul Svasticii" a câștigat ulterior premiul Hugo și "uniformele colorate" descrise în carte au devenit un costum popular la convențiile SF. În recenzia lui Whipple de la sfârșitul cărții, aflăm detalii despre cadrul istoriei alternative în care Hitler a emigrat în Statele Unite. Fără Hitler, Partidul Nazist s-a destrămat, iar Partidul Comunist German a câștigat în urma revoluției socialiste din 1930. Alte detalii ale istoriei alternative menționează o "Mare Uniune Sovietică", care a cucerit Marea Britanie în 1948 și a cărei influență
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
1937, regimul nazist organizează expoziția „Artă degenerată” ("Entartete Kunst") în Institutul Arheologic din München, unde sunt expuse exemplar și zece tablouri ale lui Max Beckmann. Peste 500 opere ale lui Beckmann sunt îndepărtate din muzeele germane. Împreună cu soția sa, artistul emigrează la Amsterdam, în Olanda. În mai 1940, trupele germane ocupă Olanda. Izolat, în exil, Max Beckmann se consacră picturii și realizează opere pline de spontaneitate, în culori luminoase, în contrast cu realitatea existenței sale cotidiene. După război, în 1946, Beckmann refuză un
Max Beckmann () [Corola-website/Science/322184_a_323513]
-
„” (în ) a fost numele de cod (după personajul biblic Moise) al unei acțiuni secrete organizată de Israel în 1984, prin serviciul său secret, Mosadul, de ajutorare a circa 8.000 de evrei etiopieni să emigreze în Israel"). În perioada foametei din Etiopia (1984-1985) mii de musulmani, creștini și evrei din Etiopia și Sudan s-au refugiat în „lagăre de înfometați”. În perioada noiembrie 1984 și ianuarie 1985 au fost aduși pe cale aeriană, cu avioanele societății
Operațiunea Moise () [Corola-website/Science/322211_a_323540]
-
fost nevoită să-și încheie cariera, fapt care s-a resimțit asupra bugetului familiei Patti. Temându-se de sărăcie și fiind îmbiat de succesul emigranților italieni de la mijlocul secolului al XIX-lea, tatăl său își dorea ca întreaga familie să emigreze la New York. Visul acestuia avea să se realizeze în 1847, perioadă în care înclinația fiicei sale spre muzică ieșea în evidență. În ciuda vârstei fragede, Adelina era fascinată de operă și le idolatriza pe câteva dintre prietenele mamei sale, cele mai
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
satul Stein (astăzi Dacia), din fosta diviziune administrativă săsească a Scaunului Rupea ("Repser Stuhl"). Printre membrii ei s-au numărat politicieni și funcționari din administrația de stat a Transilvaniei, precum și ofițeri de armată, cărturari, pastori și artiști. Strămoșii familiei au emigrat în Evul Mediu din zona vestică a Germaniei actuale în sud-estul Transilvaniei, ca parte a grupului de coloniști germani (strămoșii sașilor) invitați de către regii maghiari să se așeze la granițele estice ale regatului. Numele inițial al familiei a fost Schöchter
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]
-
unui negustor vienez de vechituri. O parte din picturile lui Theodor Sockl se află la Muzeul Brukenthal și la Muzeul Transilvănean din Gundelsheim. Unele sunt în proprietate privată, iar altele sunt din păcate pierdute. Fiii lor, Victor și Carl, au emigrat în Anglia în jurul lui 1889, unde Victor vor pune pe picioare și vor conduce o firma de succes care se ocupa cu producerea și vânzarea de cărți poștale ilustrate, numită Sockl and Nathan, în cadrul căreia Carl era contabil. Fiica lor
Theodor Sockl () [Corola-website/Science/329619_a_330948]
-
Saul Nathan. Firma a fost un parteneriat între Victor Franz Thedor Sockl, un fiu al pictorilor Theodor Sockl and Clara Adelheid Sockl, născută Soterius von Sachsenheim, și Saul Nathan. Victor Sockl, fratele său Carl Sockl și familia lui Carl au emigrat din Imperiul Austriac în Marea Britanie în a doua jumătate a secolului 19, cel mai probabil pentru a evita încorporarea în armată și a scăpa de tulburările din Europa Centrală de după Revoluția din 1848/1849. Carl Sockl a fost contabilul firmei
Sockl and Nathan () [Corola-website/Science/329621_a_330950]
-
care ar însuma în zilele noastre circa 4 milioane de persoane, au un statut special, fiind încă, la 65 ani după Nakba, sub protecția Agenției ONU UNRWA. Israelul a absorbit în aceeaș perioadă sute de mii de evrei refugiați sau emigrați din Europa de după Holocaust, precum și din țările arabe și musulmane. Rezoluția 194 a Adunării Generale a ONU din 1948 a chemat la returnarea sau despăgubirea refugiatilor arabi palestinieni. În absența unui acord definitiv între Israel și arabii palestinieni și în
Nakba () [Corola-website/Science/329845_a_331174]
-
primăvara reformelor de la București a luat sfârșit și, ca urmare, lucrările lui Sayler nu au mai putut fi expuse în țară. Artistul a dat unele interviuri în presa străină, ceea ce l-a izolat complet în România. În 1972, Sayler a emigrat în Germania, la Nürnberg, unde din 1976 a predat ca profesor, în paralel cu activitatea să artistică. În 1975 lucrările sale au fost expuse în premieră la Grand Palais din Paris. Au urmat expoziții personale la Galerie Grare din Paris
Diet Sayler () [Corola-website/Science/329872_a_331201]
-
texte în ebraică întitulate „Udim” (Tăciuni). Înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial și de pătrunderea armatei sovietice în Basarabia , Kuperstein s-a refugiat la București. Acolo a continuat pentru scurt timp activitatea sionista și în anul 1940 a emigrat în Palestina, împreună cu familia. În Palestina, respectiv din anul 1948 în noul stat Israel Leib Kuperstein a început să publice articole în ziarele „Davar”, „Omer”, „Al Hamishmar” , „Maariv”, în revistele „Gazit” și „Moznaim”. Prima sa rubrică, intitulată „Mekarov” (De aproape
Leib Kuperstein () [Corola-website/Science/329920_a_331249]
-
a revoltat și a părăsit casa părintească. A lucrat ca ucenic de șelar și a intrat în mișcarea de tineret „Betar”. După ce a fost recrutat în armata română, a dezertat și a fugit în Ungaria, cu speranța ca va putea emigra în Palestina. La Budapesta a contactat pe conducătorii mișcării sioniștilor revizioniști locali și cu ajutorul lor s-a încadrat într-unul din grupurile de tineri din organizația Betar care au emigrat în mod clandestin în Palestina în anul 1937. Între timp
Eliyahu Giladi () [Corola-website/Science/329962_a_331291]
-
și a fugit în Ungaria, cu speranța ca va putea emigra în Palestina. La Budapesta a contactat pe conducătorii mișcării sioniștilor revizioniști locali și cu ajutorul lor s-a încadrat într-unul din grupurile de tineri din organizația Betar care au emigrat în mod clandestin în Palestina în anul 1937. Între timp și familia sa s-a mutat în anul 1938 la București, ulterior emigrând și ea în Palestina. În Palestina, el a adoptat numele ebraic de familie Giladi și s-a
Eliyahu Giladi () [Corola-website/Science/329962_a_331291]
-
și cu ajutorul lor s-a încadrat într-unul din grupurile de tineri din organizația Betar care au emigrat în mod clandestin în Palestina în anul 1937. Între timp și familia sa s-a mutat în anul 1938 la București, ulterior emigrând și ea în Palestina. În Palestina, el a adoptat numele ebraic de familie Giladi și s-a alăturat „Organizației militare naționale ”, cunoscută pe scurt ca Etzel sau Irgun, organizația subterană paramilitară sioniștilor revizioniști, de sub conducerea lui David Raziel. Giladi a
Eliyahu Giladi () [Corola-website/Science/329962_a_331291]
-
grupuri minoritare etnic și politic. Populația ținutului Hotin la recensământul din 1897, pe vremea când ținutul constituia un uezd al guberniei Basarabia, era majoritar formată din ucraineni (55,3 % în zonele rurale, 53,2 % incluzând zonele urbane), cei mai mulți dintre ei emigrați din Galiția iar unii din Malorusia. Chiar și în condițiile în care valorile de la sfârșitul secolului al XIX-lea ar fi fost exagerate în favoarea elementului etnic ucrainean, recensământul românesc din 1930 a relevat în mod similar în județul Hotin un
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
în cazul lui Jakob Heinrich Zerneke (1672-1741), un istoric repectat (autorul unei cronici a orașului, publicată în 1711 - "Chronica Thornica"), apropiat al lui Rösner și predecesorul său în funcția de primar, care va fi grațiat pe 12 decembrie și va emigra la Danzig (Gdańsk). Ultima biserică protestantă din oraș (Sf. Maria) va fi confiscată de catolici și atribuită călugărilor franciscani care au oficiat aici o slujbă chiar în ziua execuției (7 decembrie 1724), dată care de atunci este comemorată de protestanți
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
Principala crimă și altele), ce susținea verdictul, comparându-i pe preoții condamnați la moarte cu niște naziști sau cu membrii Ku-Klux-Klan. Este unul dintre primii patru laureați cu Premiul Kościelski, pe care îl primește în anul 1962. În anul 1963 emigrează, locuind între anii 1963-1996 în Franța (Paris), Statele Unite ale Americii, Germania, Italia și Mexic. În 1968, semnează o altă scrisoare deschisă, publicată în presa franceză, prin care se protestează împotriva intervenției militare în Cehoslovacia a țărilor ce semnaseră Pactul de la
Sławomir Mrożek () [Corola-website/Science/328108_a_329437]
-
perioada tinereții sale s-a inspirat din creația lui Leopold Staff, lucru despre care scrie în jurnalele sale. A fost și membru fondator al "Uniunii Artiștilor și Compozitorilor" (în limba polonă, "Związek Artystów i Kompozytorów Scenicznych - ZaiKS"). În 1939 a emigrat în Franța, prin România și Italia. Se întâlnea cu Jan Lechoń, Antoni Słonimskim, Kazimierz Wierzyński și Mieczysław Grydzewski în cafeneaua pariziană "Café de la Régence". Odată cu apropierea capitulării Franței în 1940, Tuwim, împreună cu Lechoń, pleacă spre Lisabona și ulterior spre Rio
Julian Tuwim () [Corola-website/Science/328102_a_329431]
-
socialiștilor și a unei serii de scandaluri despre corupția guvernului socialist al lui Nano. Începând cu anul 1990, Albania se orientează înspre vest, fiind acceptată în Consiliul Europei și cerând statut de membru în NATO. Mulți muncitori albanezi continuă să emigreze în Grecia, Italia și America de Nord. Albania, la fel ca și alte state ex-comuniste, se află la moment într-o stare de tranziție de la un guvern totalitar și o economie controlată de stat la o piață liberă și un sistem de
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
în 1950. Odată cu expulzarea ucrainienilor din Polonia în Uniunea Sovietică și a Operațiunii Vistula din 1947 care a dispersat minoritatea ucraineană rămasă, iar datorită exterminării minorității evreiești de Germania Nazistă în Holocaust iar multți din cei care au supraviețuit au emigrat către Israel, Polonia devenise pentru prima dată în istoria sa stat național omogen din punct de vedere etnic. Varșovia și alte orașe orașe distruse au fost curățate de moloz —în mare parte folosite doar mâinile— și reconstruite foarte repede (datorită
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
începutul cuceririi musulmane din secolul al VIII-lea. Familia sa numără în Andaluzia mulți înalți funcționari și exercită până la începutul secolului al XIII-lea un rol politic important, fiind una dintre cele trei familii puternice din Sevilia. Familia sa e emigrat în Tunisia, după căderea Seviliei în mainile Reconquistei (1248). În timpul dinastiei tunisiene hafside, familia sa a deținut câteva funcții politice. Totuși, tatăl și bunicul său părăsesc viața politică, urmând a se dedica unui ordin mistic. Și-a pierdut părinții în timpul
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
să fie încurajați să aibă familii mari, în timp ce contra palestinienilor din Cisiordania și Fâșia Gaza ar trebui să se adopte măsuri de control al natalității. Moșe Schnitzer de asemenea, a pledat pentru adoptarea unei politici deschise pentru încurajarea arabilor să emigreze peste hotare. În 2003, Beniamin Netaniahu, a afirmat că dacă procentul de cetățeni arabi din Israel se ridică peste nivelul actual de aproximativ 20%, Israelul nu ar fi în măsură să-și păstreze majoritatea evreiască, bazată în autodefinirea sa ca
Amenințare demografică () [Corola-website/Science/328326_a_329655]