4,341 matches
-
și obiectele de interes ale congenerilor mei. În casa Tatălui meu nu exista o bibliotecă și, poate și pentru acest lucru, bibliotecile din unele case În care intram pentru un minut sau un ceas mi se păreau locurile cu adevărat exotice, oazele imens atractive, cu nimic comparabile. Lecturi abundente, enorme, pestrițe, neordonate de nici un spirit superior sau inițiat, lecturi care, se zice, dau precocitate, dar... nu a fost cazul meu. Spiritul meu nu numai că a evoluat cu greutate, dar rămânea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
elegant și, uneori, profetic, din sursele sale instinctiv estetice. Vezi admirația fără margini pe care o poartă acelor mari autori „sudici” - Mateiu Caragiale și Ion Barbu, printre alții, ei Înșiși rod al acelei psihologii și civilizații balcano-orientale. Extrem de rare, de „exotice” și, bineînțeles, extrem de atractive pentru unele spirite „rafinate”. Dar, În fapt, nu e vorba de nici un fel de „rafinament” aici, ci mai degrabă de o predispoziție afectiv-morală care vine din educație, din ambient, dar și din fire - acea „fire” genetică
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
calm, de real bun-simț, vom privi mai cu atenție ce ni se Întâmplă și ce se Întâmplă În jur! Și, În loc să ne văicărim, cu o mai mică sau mai amplă energie, În forme care mai de care mai variate, mai „exotice”, În loc să emitem țipete de disperare și de reproș amarnic, Înciudat - cui?! -, să fim apți de a trăi stări care vor oscila Între uimire, neîncredere, poate chiar stupefacție, colorate apoi, mai iute sau mai greoi, de un fel de uimire, da
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și cunoscuți dintre care, eu, În ultimele două decenii, Îl aleg pe prietenul și companionul olandezului „scrântit” care a fost Van Gogh - pe Gauguin. Viața lui, ruptura cu societatea, cu familia, cu cariera sa de pictor chiar, fuga sa În „exotic”, ca și, se’nțelege, modul său de a picta, de a pune culoarea, compozițiile, temele sale mă umplu nu numai de admirație, dar și de curaj! Chiar și Între companionii săi de pictură, inși, se știe, marginali social, săraci până la
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care o compun ca și de faptul că acestea se pot combina În nenumărate sinteze. Ca orice țară, și România se simplifică și se multiplică În tot felul de imagini și de simboluri. Privită dinspre Occident, este o țară aproape exotică, prin simpla ei așezare: undeva, la marginea Europei. Funcționează logica pe care am Întâlnit-o deja la Herodot; ca și pentru părintele istoriei, „ceilalți“ sunt cu atât mai diferiți, cu cât se află mai departe de noi. Povestea lui Dracula
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
O englezoaică, pictată de un evreu ungur, simboliza România. Iată o anecdotă amuzantă, dar nu mai puțin semnificativă pentru spiritul european al momentului. Însă toate acestea sunt cazuri punctuale. Anglia rămânea nespus de departe, iar engleza o limbă cu totul exotică pentru români. Revenind la profesorii de la Universitatea din București: nici unul dintre ei, până la Primul Război Mondial, nu se formase În Anglia (deși ca locuri de formare, pe lângă Franța și Germania — cu pondere zdrobitoare —, mai figurau câteva țări: Austria, Italia, Rusia
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
altfel?! - un „autograf” în rusă: Mașa y Vova, Tula -1999) -, gazdele ne-au invitat la o masă împărătească, într-o vilă cu faleze spre ocean. A fost un adevărat festin: pește oceanic preparat în mai multe feluri, salate din fructe exotice, vinuri portugheze etc., apreciate cu superlative de către toți scriitorii. I-am auzit pe CSI-iști aruncând glume amenințătoare către scriitorii din Vest: „Mâncați bine, cu rezervă, pentru că pe traseu vor urma și Rusia, și Belarus”. O dureroasă reamintire a unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o aventură... După ce lăsăm bagajele la autobuzele care ne vor duce la hotel, mergem la un mic party într-un bar situat în renumita seră din Gara Atocha. O mică grădină botanică, în care sunt palmieri, ferigi și alte plante exotice, întreținută cu multă grijă de către specialiști (temperatură constantă, umiditate, lumină), care contrastează halucinant cu atmosfera de pe peron. Aer proaspăt, dens, ca după ploaie. Nu știu însă dacă acest climat e la fel de reconfortant și pentru cei cu probleme de respirație. Nicolae
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
e necăjit că trebuie să-și târască bagajele dintr-un loc în altul, din cauza neglijenței gazdelor spaniole, dar, în cele din urmă, sendvișurile și berea bună îl înveselesc. Privită de pe mica terasă cu baldachin, unde are loc recepția de primire, exotica grădină botanică pare o oază tihnită în mijlocul deșertului de beton și sticlă care, bănuim, ne așteaptă dincolo de pereții acestei gări modernizate și supraaglomerate. Am o idee foarte vagă despre cum o fi arătând Madridul - sunt o jivină culturală, nu reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
paharele. Seara aceasta pare foarte prielnică aruncării de punți peste frontiere. VASILE GÂRNEȚ: Masa oferită de primărie este excelentă. Rafinament și stil franțuzesc. Ar merita o descriere amănunțită, dacă m-aș pricepe la așa ceva. Impresionează cele câteva coșuri cu fructe exotice răsturnate artistic, ca într-o pictură, pe o masă enormă, cu lemnul negru. Toată lumea e mulțumită. După „deșertul” organizatoric din frumosul și imperialul Madrid, francezii ne umplu din nou de optimism. Vinurile de Bordeaux stimulează dialogul, mai ales că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
râd și-i fac, la rândul lor, semne. Individul cu turban, probabil un indian, merge înainte, fără să reacționeze, prin coridorul liber, creat de „spectatori” în fața sa... Caut François Feldman într-un magazin cu CD-uri. Preferința mea muzicală, oarecum exotică și în contratimp cu ceea ce se vinde acum mai bine pe piața CD-urilor, o pune în dificultate pe vânzătoare. Îi citesc nedumerirea și surprinderea pe față, dar nu spune nimic, mă îndeamnă s-o urmez. Găsim un singur CD
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
insatisfacție. Îmi imaginasem acest „paradis al artiștilor” mai mare ca suprafață și mai fastuos, nu știu cum. Deziluzia mea are o explicație simplă: se întâmplă mereu cu locurile importante, faimoase, pe care datorită celebrității lor le decorăm cu tot felul de atribute exotice. Impactul cu realitatea este de regulă frustrant, pentru că dezgolește contururile reale, finite, ale toposului visat, pe care nu le mai poți dilua și extinde fără a te situa pe un teren fals, într-un fel de impostură sentimentală. Imaginația înnobilează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și din Geneză... Actorii, foarte expresivi, recită în patru limbi: flamandă, franceză, germană și engleză - o adevărată babilonie lingvistică, specifică locului. Înțeleg doar pe jumătate (nu mă descurc deloc în germană și flamandă, aceasta din urmă îmi sună chiar destul de exotic), însă jocul actorilor mă impresionează mult. Sunt mai buni decât cei din spectacolul urmărit aseară la Théâtre du Nord din Lille, care au exasperat pe toată lumea cu verbozitatea lor excesivă. Muzica veche ne transportă în alt timp. Mă interesez, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cantitatea de aparatură instalată, dimensiunile pavilioanelor, sistemul de securitate folosit, noutăți, exotisme din lumea africană etc.). Mergem un timp pe jos. Trecem prin pavilioanele uriașe ale Germaniei, Canadei și Africii. Hiper tehnologii în primele două, mult meșteșug manual și floră exotică în cel african. Acesta din urmă, marcat cu nr. 12, este amplasat aproape de intrarea principală în Expo 2000, probabil dintr-o rațiune caritabilă față de lumea a treia, cu intenția de a atrage vizitatorii încă odihniți și cu percepția nealterată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fie destul de profitabilă, întrucât o parte, măcar, dintre turiștii care vânează pitorescul arab se abate ulterior spre „țara de la gurile Dunării”. Hotărâm să facem și noi la fel, atrași de afluxul mare de curioși ce și-au ales drept țintă exotica oază. O țintă urmărită din înaltul cerului și de călătorii din teleferic - cabinele galbene lunecă pe cablurile întinse de-a lungul uriașului spațiu expozițional. Pavilionul arab, o adevărată cetate, cu basoreliefuri incrustate pe zidărie, reia modelul celebrului fort Al Jahili
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spade răsucite, cu mânere incrustate: frunze, ferigi, volute persane lucrate cu o iscusință de filigran. Or fi fost, mă gândesc, niște trofee de luptă, arme pierdute de războinici din Asia, care au atacat Castelul Teutonilor. Mărturia unei alte civilizații - îndepărtate, exotice - sub cerul baltic, plumburiu. Părăsesc sala cu arme și, la primul nivel al culoarului ce împrejmuiește curtea citadelei, îmi găsesc în sfârșit grupul, care umblase pe alte poteci. De-acum mă țin de ei, ca să mai prind din poveștile ghidului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
după ce Thomas și-a rostit, imperturbabil, bine cunoscutul discurs, început cu invariabilul I would like to say THANK YOU..., iar primarul s-a arătat extrem de măgulit de prețiosul suvenir, care va constitui, peste ani, o dovadă prețioasă a trecerii acelei exotice garnituri literare prin târgul său liniștit. O cină excelentă, stropită cu vin din Chile. VITALIE CIOBANU: Este pentru prima dată după mai multe zile când îi văd pe colegii noștri estonieni din Tren îmbrăcați la patru ace sau, mă rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un ins cu plete cărunte și unsuroase, în haine peticite, curgându-i la podele, cu cearcăne vinete sub ochi și pomeții obrajilor supți ca la Zosima din Frații Karamazov. În liniștea care se lasă anevoie, la insistențele repetate ale gazdelor, exoticul „director de conștiință” proclamă răgușit, citind dintr-o hârtie boțită, „eliberarea spiritului rus de canoanele comunismului și ale capitalismului depravat”. Asistența izbucnește în aplauze frenetice. Rusia își caută propria vocație și, pe acest drum presărat cu țepi și „cumpene metafizice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
coincidență faptul că am ales un capitol din Lacrima Păsării din Paradis pentru a-mi ilustra creația, acest roman însă e foarte diferit de alte lucrări ale mele. - Mărturisesc că am privit mult timp Islanda ca pe o insulă misterioasă, exotică, pierdută undeva sub ghețurile Cercului Polar, un tărâm al gheizerelor și al basmelor sibilinice, un ținut despre care nu știi foarte bine dacă aparține Europei sau Americii. Islanda a intrat brusc în prim-planul actualității internaționale, în anii 1986-1987 parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Iulie”, începutul dictaturii personale. Ca și critica română, cea franceză pare a fi „obosită”, neinteresată de temele și propunerile de viziune integrală asupra omului, a istoriei, refugiindu-se în și preferând mai degrabă o artă de tip anecdotic sau fragmentar, exotic și fantastic sau alegoric, căzând cu o treaptă față de secolul al XIX-lea sau începutul secolului XX, când Omul era privit în plenitudinea, în abisalitatea sa „arhetipală”. Omul „fragmentat” de azi, analiticul care întârzie la nesfârșit asupra condiției umane și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de vreun secol, mulți - și mai ales unii ce pot crea opinie, prin prestigiul propriu sau prin atotputernicele medii - nu numai că s-au acomodat cu această „realitate”, dar au statuat-o și ca o formă a „libertății persoanei”, a „exoticului”, a „aventurii” ce poate deveni o existență. Dar pentru mine, ca și pentru tânărul care am fost, labirintul era un infern și, nu obosesc să o repet, tinerețea mea a durat o eternitate, poate tocmai din acea tânjire după o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Dumnezei străini în afara mea”. Să rămâi fidel deci primei intuiții a omului istoric, a acelui patriarh care-și purta tribul și animalele la marginile marilor civilizații, dar care a avut viziunea și „siguranța”, revelația Unicului, opunând Unul zeităților multiple și exotice ale lumilor care-l înconjurau, ce, ca și mândrii greci, cei atât de capabili de abstractizare și generalizare a semnelor și fenomenelor, au fost capabili să se oprească la cifra de 12 sau 14, reducând și simbolizând forțele naturii, Focul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ce scriau istoria domnilor care-i plăteau, iar apoi, „noi”, scriitorii, am făcut un blazon și o oglindă. (L-am crezut pe Gh. Brătianu și explicația sa a conservării vulgatei latine în mod miraculos în acel cazan etnic indescriptibil de „exotic” care au fost câmpiile și pantele munților noștri timp de secole, deoarece eu însumi am făcut experiența, în R.F. Germania a anilor ’60, ’70 și ’80, în marile gări germane, Hauptbahnhof, unde puteai întâlni multe, multe seminții curse mai ales
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
că părerea preconcepută a lui matter of fact se va dovedi până la urmă a fi și cea mai rezonabilă dar, până la urmă, așa au decurs lucrurile în America, în Europa și în China. Ele fac fără îndoială să apară ca exotic, dacă nu cumva morbid, acel gen de preocupări pe care un yuppie cu picioarele pe pământ le-ar rezerva mai degrabă unui muzeu al aberațiilor sau unei cronici din trecute vremuri merovingiene. Ar greși, îmi pare, dacă și-ar trâmbița
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
piept câte o cruce din ce în ce mai mare. Reticențele pot fi înțelese. După ce ieși din sinagogă, genul de ceremonie "Sfântul Mormânt" cu mulțimea de mirabilia și de ex-votouri, cu fetișisme și cu atâtea obiecte poleite cu aur ți se poate părea cam exotică. Făina de grâu necernută îi apare ca ceva neserios unui așkenazi talmudist, moștenitor al Luminilor. Cuvântul care o desemnează, în ebraica modernă, înseamnă "vrăjitor". Dar chiar așa stând lucrurile, noi vizităm muzeul Artelor primitive fără a ne zgârci în privința semnelor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]