5,266 matches
-
lui Trithemius frumoasa lui frază rozacruceană“. „Explicație ingenioasă. Dar face tot cât supoziția colonelului“. „Până În acest punct, da. Dar imaginează-ți că faci mai multe supoziții și toate se susțin una pe alta. Ești deja mult mai sigur că ai ghicit, nu? Eu am pornit de la o bănuială. Cuvintele folosite de Ingolf nu sunt cele sugerate de Trithemius. Sunt În același stil asiro-babilonian cabalistic, dar nu sunt aceleași. Și totuși, dacă Ingolf ar fi căutat cuvinte care să Înceapă cu literele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
capturat, Zvastica lui von Sebottendorff avea să răsucească În direcția mișcării soarelui membrele chinuite ale dușmanilor Stăpânilor Lumii, totul pus la punct, așteptau doar un semn, totul sub ochii tuturor, Planul era public, dar nimeni nu l-ar fi putut ghici, fălci scrâșnitoare aveau să cânte imnul lor de cucerire, mare orgie de guri reduse la dinți ce se angrenau unii În alții, Într-o contradicție făcută din tic-tac-uri, ca și cum toți dinții ar fi căzut pe jos În același moment. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mecanism. Turnul. Eram În unicul punct al orașului În care nu-l vezi de departe, din profil, ieșind prietenos la iveală din oceanul de acoperișuri, frivol ca Într-un tablou de Dufy. Era deasupra mea, Îmi cădea În spate. Îi ghiceam vârful, dar mă mișcam mai Întâi În jurul lui și apoi Înăuntrul arcelor de la baza lui. strivit Între un picior și altul, Îi măsuram cu privirea gleznele, pântecul, părțile rușinoase, Îi ghiceam vertiginosul intestin, totuna cu esofagul din gâtul acela al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Dufy. Era deasupra mea, Îmi cădea În spate. Îi ghiceam vârful, dar mă mișcam mai Întâi În jurul lui și apoi Înăuntrul arcelor de la baza lui. strivit Între un picior și altul, Îi măsuram cu privirea gleznele, pântecul, părțile rușinoase, Îi ghiceam vertiginosul intestin, totuna cu esofagul din gâtul acela al lui de girafă politehnică. Deși ciuruit ca o sită, avea puterea de a Întuneca lumina ce-l Înconjura, iar pe măsură ce mă mișcam, Îmi oferea, din perspective diferite, mereu alte bolți cavernoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cuminte, ei, lasă, să-și petreacă așa, de unul singur, ziua. Rahat. Și totuși doare. Răbdare, de cum am să mor, am să uit. E noapte deplin, am plecat de la Paris azi-dimineață, am lăsat prea multe urme. Au avut timp să ghicească unde sunt. Peste puțin vor sosi. Aș vrea să fi scris ceea ce am gândit de azi după-amiază până acum. Dar dacă Ei ar citi, ar scoate și de aici o altă teorie sumbră și ar pierde o veșnicie Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cazuri extreme această manieră maladivă de a vedea lucrurile poate să meargă până la halucinație, care de regulă afectează auzul, dar care poate de asemenea să afecteze vederea sau alte simțuri. Atunci când misticul nu își limiteză presupunerile asupra anumitor fenomene, el ghicește în spatele lor anumite mistere, dar și aude sau vede în mod material lucruri care pentru ființele sănătoase sunt inexistente. Observarea psihiatrică se mulțumește să descrie această stare de spirit și să stabilească existența sa la degenerați și la isterici. Nordau
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
un gal Îi frîng gîtul și-l taie În bucăți, ca niște felii de pîine, pe care le halesc. Așa s-a născut limba engleză. Înțelege. E fată de la țară. Diavolul se face roșu: nu-i corect. Cum de-a ghicit Zamyatin chestia asta? E adevărul adevărat, a văzut naufragiul cu ochii lui și, o spune cu mîndrie, s-a servit și el cu cîteva bucățele de extraterestru. Chiar și acum are În buzunar șapte-opt cuvinte care n-au fost nicicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
au văzut japonezii În Al Doilea Război Mondial? — America de Nord, Încearcă Wakefield — Corect, prietene. Statele Unite. Los Angeles, San Francisco, Portland, Seattle, toate cele dintre ele. Amicul tău, cum Îl cheamă, ăla cu imperiul În ciberspațiu, nu vede coasta asta. Ei, ia ghicește ce văd eu? Nu așteaptă răspuns. Eu văd o frontieră amenințată. Eu văd cum ne văd ei. O oaie mare și grasă, fără cîine lîngă ea, fără cioban. Și eu văd Pacificul, dar e oceanul nostru, nu al lor. Pierdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Era hrana zeilor. La unsprezece Laurence se uită la ceas. — Cred că e ora de culcare. Trebuie să ajung devreme la clinică mâine. Se opri o clipă înainte să adauge: — Vrei să rămâi peste noapte? Și în spatele acestei pauze Fran ghici o ușoară de ezitare. Laurence era obișnuit să-și păstreze libertatea. Urcă și-și strânse lucrurile de pe podea, unde, aruncate în euforia momentului, făceau notă discordantă. Până și Sally Bowles și-ar împături hainele în dormitorul lui Laurence. O cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
da seama dacă există o deteriorare vizibilă a țesutului. Apoi putem discuta despre posibile cauze. Fran întâlni privirea tatălui ei când acesta se ridică. Era limpede că doctorul dorea să discute doar cu ea și cu mama ei, iar Ralph ghicise acest lucru. — Pe curând, încercă Ralph să glumească, și nu-i spune despre gin și revistele deocheate. Fran își dădu silința să râdă, dar simți un nod în gât. Știa că încerca să fie curajos, să facă haz de necaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mult, probabil. Dar nu vreau să vând ziarul. Dacă e neapărat nevoie să mă internezi undeva, găsește un loc mai ieftin. Fran ar putea să aibă proprii ei copii cărora să vrea să le lase moștenire ziarul. Fran tresări. Oare ghicise că era însărcinată? Chipul ei, înfățișarea ei aveau ceva diferit sau afecțiunea profundă care-i unea îi permitea să simtă orice schimbare din interiorul ei? — Te rog, Phyllis, nu ți-am cerut multe. Las-o pe Franny să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
astea. Sean McGee îi puse toate produsele în brațe lui Fran de îndată ce dădură colțul. — Mi se urcase inima în gât. Eram sigur că o să-și aducă aminte că i-am luat interviu la prânzul de la Camera de comerț sau o să ghicească imediat că detest fumatul sau că biata mama, Dumnezeu s-o odihnească, e moartă de zece ani. — Te-ai descurcat de minune, Sean. Bravo. Porniră grăbiți spre redacție, iar Fran încercă să-și alunge din minte gândul că n-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Aveți dreptul să-i citiți ca și cum i-ați împușca. Aveți dreptul să evadați. Drepturi, iluzii. Aveți memoria scurtă: criminalilor nu le pasă. El, drumul București. Pe la Hotel Marriot pe Antiaeriană până la Penitenciar. Până la „Stația facultativă“. Vizavi de strada Vidului, unde ghicește Gena, vrăjitoarea locului. Se prezintă cererea la poartă. Se trece prin raze X. Se lasă tot ce e mai personal într-o cutie: buletin, telefon, orice-i metalic. E de așteptat gardianul de pe secție pentru a fi preluat. E răgaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a mers bine - în doi nu mi-a mers bine. Cinci - deja e prea mult! Totuși, eu stau și mă întreb, ați mai vorbit cu unul de pe fapta asta, eu nu vreau să-l desconsider, dar el a venit la ghici - pentru că am vrut eu să fim cinci -, un om în plus. Șef? Eram șeful, ei nu făceau ce făceam eu, în toate domeniile, erau ajutoare - ține-l pe ăla, să nu miște, uită-te încolo, să nu vină -, ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste kilometri, la poeme nec plus ultra. Dați-mi o themă, dați-mi o temă...” În aceeași perioadă, Vinea scrie un poem („Subiect“, devenit, peste un deceniu, în Contimporanul, „Dicteu. Încercare de a ghici un poem“), pornind de la un titlu („Fata pescarului din Batavia“) al lui Emmy Hennings, din revista Cabaret Voltaire. Variațiuni pe o „themă” dată... Frustrarea celui rămas în țară transpare, compensator, și în tendința de a trage spiritul Dada către „năzdrăvăniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sorbit zgomotos. După ce-au plecat femeile, a continuat să tacă, bându-și ceaiul, cu privirile ațintite asupra lui Gaston, studiindu-l atent. Într-un târziu spuse: — Nu ești american, nu? De unde ești?... Adică nu-i nevoie să-mi răspunzi. Ghicesc eu. Vino un pic mai aproape. Gaston a făcut ce i s-a spus, apropiindu-și fața lui ca de cal de cea a lui sensei și bătrânul a privit-o foarte atent o vreme. — Interesant! — Da. Da. — Ciudat chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un european cam ciudat! — Da. Da. — Și pe mine mă consideră lumea bizar. Dacă mă crezi... am fost director de școală cândva. O undă de melancolie îi flutură pe chip. Acum locuiesc unde vezi și tu, și-mi câștig existența ghicind soarta oamenilor. Le mai scriu femeilor scrisorile de dragoste și le ascult necazurile. Sunt foarte dezgustat de Japonia de azi. Spune-mi, cum ți se pare Japonia actuală? Gaston zâmbi încurcat, zâmbet pe care și-l arbora când nu înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
slujbă de om-afiș. — Om-afiș? — Exact. Sunt multe restaurante în Shibuya. Ai putea să te învârtești prin zonă, cu afișe pe spate, făcând reclamă unui restaurant. Asta numim noi, japonezii, un om-afiș. Sau poți să te faci ghicitor, ca mine, să ghicești soarta oamenilor. Ghicitor european! Nu sună rău! Cred că ți s-ar potrivi. — Dar nu știu nimic despre ghicit. N-are nici o importanță. Nu-i nevoie să folosești bastonul magic, ca mine, încearcă cu cărțile de joc. Dar asta înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe spate, făcând reclamă unui restaurant. Asta numim noi, japonezii, un om-afiș. Sau poți să te faci ghicitor, ca mine, să ghicești soarta oamenilor. Ghicitor european! Nu sună rău! Cred că ți s-ar potrivi. — Dar nu știu nimic despre ghicit. N-are nici o importanță. Nu-i nevoie să folosești bastonul magic, ca mine, încearcă cu cărțile de joc. Dar asta înseamnă să-i înșeli pe oameni. Ba dimpotrivă, spuse bătrânul Higurashitei. Îi încurajezi și le insufli forțe noi celor necăjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
doi și s-a strecurat după un stâlp de telegraf. Higurashitei stătea cu mâinile în poală, privind meditativ la flacăra lumânării. — O, dumneavoastră erați? exclamă el, recunoscându-l pe Takamori. Părea fericit să-l vadă. — Sensei, am venit să ne ghicești... Mă tem că nu vă puteți bizui pe ce spun eu... De inimă albastră? Privindu-i însă, ghici adevărul. L-ați găsit pe domnul Gaston! Dar eu am vești proaste pentru el. Un hingher i-a prins câinele astăzi. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la flacăra lumânării. — O, dumneavoastră erați? exclamă el, recunoscându-l pe Takamori. Părea fericit să-l vadă. — Sensei, am venit să ne ghicești... Mă tem că nu vă puteți bizui pe ce spun eu... De inimă albastră? Privindu-i însă, ghici adevărul. L-ați găsit pe domnul Gaston! Dar eu am vești proaste pentru el. Un hingher i-a prins câinele astăzi. Am să-l întristez cu siguranță. Higurashitei vorbea de parcă el era vinovat de incident. Din noaptea în care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apropiere. — Scuză-mă. Era neobișnuit de blândă. Voiam să te întreb dacă ne putem întâlni după program. — Mă rog... Aștepta să vadă ce voia de la el. Știa el că vrea ceva, deoarece o astfel de invitație era fără precedent. — Nu ghicești de ce? — Bănuiesc... Apoi o întrebă în șoaptă: — Mă inviți la masă? Sunt lefter. — Ce-ai spus? — Am spus că sunt de acord dacă-mi oferi o masă. La ora cinci Tomoe a pus husa pe mașina de scris și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
jos, rezemat de perete, fumând o țigară și privind un acvariu cu pești tropicali. — De ce-ai vrut să ne întâlnim în oraș? — Ei bine... Pun pariu că-i în legătură cu Gaston. Takamori își privea sora, zâmbind ușor. — Cum de-ai ghicit? — Pentru că și eu m-am gândit la el toată ziua. — Oare ce-o face acum în Yamagata? — Tomoe, eu... Takamori își stinse cu un gest hotărât țigara. Mă gândeam să-mi iau vreo săptămână de concediu. Vreau să plec la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
evite loviturile lui Kobayashi, așa că s-a postat cam la doi metri de mal. Kobayashi, străfulgerându-l cu ochii lui injectați, a luat-o la dreapta, pe mal. Un zâmbet șiret îi flutura pe față. Nu fusese degeaba în armată. Ghicise repede intențiile adversarului. — Crapă, ticălosule! Crapă! Kobayashi s-a apropiat, puțin câte puțin, de locul unde se afla pistolul, balansând cazmaua deasupra capului, fără vreo țintă precisă. Hotărât să nu-l lase pe Kobayashi să ajungă la pistol, Endō se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori a fost căutat la Banca F. de un polițist de la secția Marunouchi. Secretara părea puțin îngrijorată când i-a anunțat vizitatorul. — Higaki-san, sper că nu aveți necazuri. — Te rog să nu dai nici o declarație împotriva mea, glumi Takamori. A ghicit imediat că era ceva în legătură cu Gaston. A deschis totuși ușa camerei de oaspeți cu puțină teamă. Polițistul care îi primise pe el și pe Tomoe, când s-au dus la secția de poliție Marunouchi ca să-l ia pe Gaston, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]