KorAP: Find »[drukola/base=greu & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...1610 >

40,230 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876

și nu îndrăznești. Apoi, dragul moșului, nu ești mare boier, dar ești primar și ți se cuvine respect... Cum ai umblat, moș Dumitre? Drumul o fost ușor, dar veștile sunt grele. Ce vești, moș Dumitre? Și de ce grele? Grele, băiete. Grele. Uite colea gazetele. Cică o început război... Ia dă le încoace, moș Dumitre, că mi s-o-nmuiat genunchii! Costăchel a luat cu înfrigurare gazetele din mâna bătrânului și a început să le frunzărească cu mare grabă. Cu pălăria în mână, moș

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Atitudinea și ochii lui arătau că poartă o întrebare: „Ce i, Costăchele, tată? Ce scrie acolo de ai rămas așa, fără să spui nimicuța? Grăiește, băiete! Îi adevărat că nemții o început iar război?” În încăpere se lăsase o tăcere grea... Doar razele asfințitului desenau o pată sângerie pe peretele la care privea Costăchel... Nașule, tare mi-i teamă că focul a fost aprins... a rostit Costăchel odată cu primul pas făcut în curtea învățătorului, care abia apucase să lase din mână

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
un picior... La ce armă ai fost, camarade? Petrache Tunar. Servant la obuziere. Da’ de ce îmi spui camarade? Ești mult mai tânăr ca mine. Uite cum se întâlnesc tunarii. Eu am plecat voluntar pe front și am servit la artilerie grea. Înseamnă că la Mărășești, când obuzierele tăceau, vorbeau tunurile grele... Au căzut mulți camarazi acolo... Acum vreau să știu dacă mai ții jurnale, pentru că noi la țară nu știm mare lucru din câte se întâmplă în lume. Am eu ceva

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Servant la obuziere. Da’ de ce îmi spui camarade? Ești mult mai tânăr ca mine. Uite cum se întâlnesc tunarii. Eu am plecat voluntar pe front și am servit la artilerie grea. Înseamnă că la Mărășești, când obuzierele tăceau, vorbeau tunurile grele... Au căzut mulți camarazi acolo... Acum vreau să știu dacă mai ții jurnale, pentru că noi la țară nu știm mare lucru din câte se întâmplă în lume. Am eu ceva jurnale, da’ nu sunt de astăzi. Îs din zilele trecute

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
un ogar, a răspuns cât se poate de calm: Măi Petrache, se vede că ai cam îmbătrânit. Ce tunet ți se năzare? Ia fii atent cum sună... Buuum! Vuuu!... Buuum! Vuuu!... Aista-i tunet? Aista-i tun greu, Petrache! Artilerie grea, băiete! Ce mă fac eu cu tine? Caprari ai fost? Bun în grad rămâi, flăcăule. N am ce-ți face - a întors-o pe șagă Costăchel, deși i se citea pe față încordarea. Asta înseamnă că o început războiul nemților

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
și-au dat seama că Măriuca și Didina ședeau în poartă, cu privirile neliniștite ațintite spre țarină... Ce-i cu tunetul ista, pornit așa, din senin, Costăchele? a întrtebat Măriuca îngrijorată. Aista nu-i tunet de ploaie, Măriucă. Aiestea-s tunuri grele... Doamne! Credeam că n-o să le mai aud niciodată. Dar cum se vede „Nu-i cum gândește omul, ci cum vrea Domnul”. Eu și cu Petrache o să mergem până la liceu, să stăm de vorbă cu agronomul. Se întâmplă ceva... Cred

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
vorbind despre prezența rușilor în România în timpul primului război, spunea: „România e singura țară care a suferit o îndoită ocupație: jumătate din ea pe a dușmanului (german) și jumătate pe a falsului prieten rus și aceasta a fost mult mai grea.” Din câte știți până la această oră, ce părere aveți? Vom reuși să luăm înapoi ce-i al nostru sau?... Războiul, dragii mei, e jocul cu cele mai multe necunoscute. Știi când începe, dar nu știi când se va sfârși. Nu știi cine

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
mult mai mulțumit de tot ce am aflat dacă ar fi fost de față și nașul meu. Sunt sigur că stă cu sufletul la gură... Dar o să trecem pe la el și o să încercăm să-l lămurim despre ce i vorba. Grele zile ne așteaptă, domnule inginer... Partea doua O bună bucată de vreme, Costăchel a rămas cu privirea agățată de chipul lui Petrache... „De unde îl cunosc pe omul ista?” păreau să spună ochii lui. Văzând că individul din față e pașnic

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
scurt, ca o sălbăticiune, spre pârleaz... Costăcheleee! - a strigat cu disperare Măriuca din poartă. Costăchel a întors privirea neîncrezător. „Nu-i adevărat!... E un vis! E o amăgire! Măriuca-i departe... departe... ” A rămas însă pe loc. Cu mâinile atârnându-i grele pe lângă trup, gârbovit și dezorientat, părea trezit dintr-o nălucire... Încet-încet, ochii au început să capete o strălucire firească dar nesigură încă. Plângând în hohote, din câțiva pași Măriuca a fost lângă el. L-a privit o clipă, apoi s-

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
stat acolo ca în fundul iadului. Mi se părea că sunt închis de-o viață. Nici nu mai știam șirul zilelor... Din clipă în clipă, vorbele lui Costăchel au prins să se rărească, până nu s-a mai auzit decât răsuflarea grea a omului vlăguit, răpus de somn... Măriuca a rămas trează multă vreme încă. Îi privea chipul oglindă a chinurilor prin care a trecut. Nimic din înfățișarea lui nu mai arăta ca înainte... Nu s-a dezlipit de el. L-a

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
poiană plină de soare... Cel dintâi și-a revenit agronomul Cicoare. Dragul meu. Acesta este un grad al onoarei și bărbăției! Îi drept ce spuneți, domnule inginer, dar tot acest grad mă putea și încă mă poate duce la ani grei de temniță... Dacă nu la moarte! Așa că nu mă pot bucura și nici mândri cu semnul ista de distincție. Nu-i câștigat nici pe câmpul de luptă - față-n față cu dușmanul - ci prin fugă. Și nu-i tot una

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
te gândești să faci un pas, că ai și murit! Cum s-o desprimăvărat, o încercat unul, da’ l-o adus repede înapoi. Doamne, prin câte o avut de trecut săracul! Bătaie, carceră... Luni de zile. Și apoi, cele mai grele munci. Odată cu primăvara și-au făcut apariția și politrucii... Întâi ne-au anchetat în fel și chip. Marea lor curiozitate era politica pe care am făcut-o în țară și în final ce părere avem despre orânduirea sovietică? Pistolul ședea

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
ne adăpostim. La vreo două zile, Filip parcă nu mai putea merge ca înainte... O început să ardă ca o sobă. „Costăchele, nu te speria. O să-mi treacă. Înainte, băiete! Înainte!” Atâta spunea și se târa după mine, cu suflarea grea. Nu mă lăsa măcar să-l ajut. „Păstrează-ți puterile, Costăchele! Lasă că eu mai pot încă. Ferească sfântul de mai rău.” Am găsit o căpiță de fân într-un capăt de lan. Părea uitată acolo. Ne-am făcut un culcuș

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
ospătam, bătrânul o deschis vorba: „Mai aveți mult de mers? De unde sunteți?” Noi ne-am uitat unul la altul și din priviri ne am înțeles să le spunem adevărul. Când Filip o terminat de povestit, pe obrajii bătrânilor curgeau lacrimi grele. Am rămas tăcuți multă vreme... „Am avut și noi un fecior și l-o luat rușii în război... Nu s-o mai întors” - o oftat bătrâna. „Dumnezeu să-l hodinească!” - am zis noi. „Cum îți ajunge acasă, mergând așa, pe

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-l strige pe Petrache. Avea să-i spună ceva... Bună ziua! s-a auzit un glas de dincolo de poartă. Costăchel a întors capul, să vadă cine umblă pe uliță la o vreme ca asta. Când a văzut cine-i, o sudalmă grea i-a venit pe limbă. Ne primești în curte, să stăm de vorbă? - a întrebat Chersân de sub gugiul făcut dintr-un sac. Apoi n-am încotro. Tot ați umblat prin glod până aici. Intrați! Măi Petrache! Ieși afară, că ai

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
mai ales la întoarcere - să golească o cinzeacă de rachiu sau o ulcică cu vin? La o crâșmă. Unde altundeva? Frumoasă poveste, n-am ce spune - a rostit Petrache. După o vreme, Petrache s-a ridicat, gemând ca sub o grea povară. Amu’ măi Costache, hai să mai bem o gură de apă și pe urmă ne-om târâi până acasă... abia îmi mai mișc picioarele iestea umflate. Uite în ce hal m-o adus blestemații iștia de bolșăvici! Luceafărul mamei

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848

cu care Costache se împărtășea în zilele când nu lucra, dar niciodată nu depășea măsura. Era un cămin în care trona liniștea luminată de mărinimoasa stea a bunelor speranțe. Ieșirea la pensie a însemnat pentru el însă o mare și grea piatră de încercare. Considera acest pas ca și cum ar fi pășit în alt ținut, ca o rupere de lume, o suspendare între cer și pământ, fără putința de a-și găsi echilibrul necesar. Cum să nu mai urce el pe locomotivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
avea timp să le întâmpini. Într-o zi, fără știrea mea, Cel de Sus mă va chema la el și nu știu dacă voi mai avea când să-ți fac o mărturisire ce o port încă din tinerețe ca o grea povară pe sufletul meu. Simona se arătă nedumerită, dar nu scoase nici un cuvânt. Niciodată mama ei nu-i vorbise căutându-și cu atâta grijă cuvintele. Ce te frământă, măicuță dragă, de ce ți-e sufletul așa de îngreuiat? Spune, hai spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
mușcat șarpele îndoielii, că de fapt erau opt luni nu șapte cum îl asiguraseră doctorii că se mai întâmplă, dar n-a scos o vorbă niciodată. Și vezi cât te iubește! Au început amândouă să plângă. Mamă, mamă, cu ce grea suferință ți-a fost copleșit sufletul atâția ani! Simona a îmbrățișat-o pe mama sa, toată un ghem de suferină, și așa, înlănțuite, au plâns un timp până când, trezită din visare cu ochii deschiși, mama glăsui: Să ne spălăm pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
noile medicamente apărute pe piața medicală din unele țări europene și prescrierea acestora pentru prevenirea sau tratarea diferitelor boli. N-o interesa. Puse cartea la locul ei și-și roti privirile prin încăpere. Tablouri de preț, vaze de cristal, draperii grele de pluș, covor persan de cea mai bună calitate... Ce diferență între mediul în care trăia ea și familia doctorului Teodoru. O fulgeră o idee care nu avea nici un suport, dar cum ideile nu au granițe, declanșarea acesteia o transferă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
rând pe rând, cartierul întreg intrând într-un univers al tăcerii, al cărui capăt nu putea fi bănuit unde începe și unde se sfârșește. În fiecare dimineața, Simona vedea de la aceeași fereastră femei cu copii în brațe, școlari cu ghiozdane grele pe spate, muncitori, funcționari grăbiți să înceapă o nouă zi de trudă, bătrâni pensionari sprijinindu-și anii în bastoane, parcurgând anevoie drumul până la alimentara din colț pentru o sticlă de lapte, un iaurt și o pâine proaspătă. Aceleași și aceleași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
său rătăcit. Se lăsase târât într-o aventură în care partea lui de vină se datora unei clipe de inconștiență, pe când era clar că Mona avusese pregătit acest plan cu minuție. Dimineața, când ajunse acasă, mărturisi că avusese o gardă grea, din cauza mai multor cazuri care ceruseră o intervenție promptă, și că se simte obosit. S-a așezat în pat și a adormit. Vise cu animale grotești îi năpădiră somnul cu intenția de a-l devora, încât dimineața s-a trezit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
și în loc de răspuns la toate întrebările și nedumeririle bunilor ei părinți, puse mâna mângâietor pe burtă. Și atunci? Spune, Mona, veni vocea imperativă a tatălui... M-am gândit să am un copil! Vestea căzu ca un trăsnet. Tăcerea se așternu grea în încăpere, întunecându-le chipurile. Nici o fărâmă de lumină nu rezistase cumplitei destăinuri. Păru că se stinse și focul din sobă, care până atunci licărise vesel. Simona se mută de pe un scaun pe altul negăsindu-și locul. Părinții îi apărură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
la lumina care creștea o dată cu dimineața. Dacă i-aș spune lui Costache acum că fata asta la care ținuse atât nu-i a lui, poate i s-ar potoli mâhnirea. M-aș alege cu sudălmi, cu un noian de vorbe grele, poate m-ar și bate. Ei, și? O mamă trebuie să îndure multe la viața ei. Dar cum să-i spun un așa cumplit adevăr pe care l-am ținut sub obroc atâta amar de vreme?..." Maria sconta ca, o dată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
Ieși repede din casă. Scena ce i se înfățișă o umplu de spaimă. Costache zăcea sub cireșul căzut la pământ. Erau amândoi doborâți, și cireșul și Costache. Alergă repede în ogradă încercând să-l scoată pe bărbatul ei de sub tulpina grea, dar nu reuși. Se repezi pe poartă cerând ajutorul vecinilor. Cu greu, mai mulți oameni au izbutit să-l elibereze pe Costache Deleanu de sub trunchiul care-i prinsese un picior ca într-o menghină. Vecinul Vasile observă că piciorul stâng

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]