3,598 matches
-
mult, uneori reușind să-i molipsească și pe cei de alături. „Nimic deosebit, prostioare vulgare. Ea râde după fiecare propoziție, automat” - mi-a răspuns Richard, fixându-mă cu privirea lui imperturbabilă. Situația e de un comic irezistibil. Abia îmi stăpânesc hohotele de râs, mai ales că Richard nu schițează nici o urmă de zâmbet. E calm și detașat ca întotdeauna. Alte două personaje de care mă feresc sunt un albanez și un grec, care fumează aproape non-stop: în vagon, pe peron, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
politic. În acest moment al disputei, elegantul Abdullayev și-a permis să înjure gros în limba turcă. Femeia, sulemenită din abundență și îmbrăcată țipător - rochie galbenă, pălărie roșie și un trandafir mare, de aceeași culoare, la piept -, a râs cu hohote câteva minute. Pe urmă s-a apucat să traducă în germană și engleză celor care au urmărit amuzați cearta ce a „discutat” atât de aprins cu Abdullayev... Și tot ea râdea cel mai zgomotos... VITALIE CIOBANU: La Paris, noi, scriitorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai „savurez” pe viu rockul francez. Plec în neștire, mă afund pe ulicioarele înguste. Mai târziu, rupt de oboseală, încerc să ajung la hotel, făcând slalom printre mașinile celor care se întorceau de la concert, în vacarmul de claxoane, înjurături și hohote în delir. 17 iunie, sâmbătă Bruxelles VITALIE CIOBANU: Vom ieși din Lille cu autocarul, abandonând pentru prima dată vehiculul care ne-a consacrat. Nu înainte de a ne lua rămas-bun de la fetele din stafful francez, conduse de Katrin Oebel (o blondă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un nume prin care te-ai individualiza pe fundalul celorlalți.” Bate la o poartă deschisă. Minunate clipe. Corinne vorbește cumva afectat, își modelează vocea șoptită, de parcă ar pune la cale o conspirație. Tot ce spune ea îi provoacă lui Vasile hohote de râs în cascadă, un râs contagios. Se pare că între ei doi, Corinne și Vasile, se creează un fel de legătură psihologică, pentru că se înțeleg dintr-o privire. Într-un târziu, urc - excedat de fumul de la țigările celor din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
VITALIE CIOBANU: Hell Hunt, în estonă, înseamnă „Lupul gentilom”. Data trecută când vizitasem localul, citez: „era un frig afară de trosneau pietrele caldarâmului, dar în localul pustiu, căldura însuflețea pereții. De undeva de la subsol, răzbăteau valuri de muzică violentă amestecate cu hohotele de râs ale clientelei... Pe o scară, aproape de ușa de la intrare, dispar la subsol chelnerii aferați, cu câte șase halbe de bere în mâini: se grăbesc să astâmpere setea mușteriilor. În prima zi, nu puteai arunca un ac de câtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în București din „lipsă de cadre”. „Tinerii” erau atât de lucizi de impostura și puterea lor, încât la moartea tătucului Stalin, la începutul lui martie ’53, le-am auzit pe cele două fete-femei Ostfeld plângând și rupându-și părul cu hohote înalte, dincolo de ușa de sticlă ce ne despărțea și îngustul vestibul. Dna Ostfeld, par contre, era „dulceața pe pământ”: mică, grăsuță, bună gospodină, stăteam ore întregi în bucătăria comună - eu nu aveam acces la baie decât prin curte -, un personaj
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pământul necredincioșilor sau Casa războiului, comportă două satrapii: una dincolo de Atlantic, unde cuvântul îi face pe oameni să roșească de plăcere, și alta în cealaltă parte, unde i-ar face să roșească de rușine pe responsabili și să izbucnească în hohote de râs pe cei răi. Școala și cărțile m-au învățat despre existența soldaților Anului II, a voluntarilor din Brigăzile Internaționale din Spania și a luptătorilor din Franța Liberă. Viața m-a făcut să întâlnesc latinos internaționaliști. În Occident, aceștia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe sub piscuri îmbrăcate în verdele veșmânt al brazilor. Într-un ochi de poiană zărim turnurile Varatecului; dar mai avem mult. Coborând prin albia pârăului, ne apropiem. Supt un mal, se scaldă două femei goale. Vasile se preface a râde cu hohote. Intrăm cu pas încet în sat, și dintr-o dată sunt surprins de marea tăcere a uliței, de marea curățenie a caselor cu cerdacuri nalte vopsite vânăt deschis, cu grădiniți de trandafiri, o îngrijire care pare o întrecere necontenită. Maici, unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
A., eram împreună cu sublocot. Stoenescu, om în vârstă de 41 de ani, care a suferit mult în această campanie, pe când Săvescu și alți fasonei, făceau curte cucoanelor la Piatra, când a văzut valurile albastrei Dunări, a prins a plânge în hohote... Acuma tovarășii mei de război din cele 44 de zile bulgărești s-au împrăștiat pe la căsuțele lor în satele țării. Oamenii slăbiți de nevoi și-au revăzut ogoarele și gospodăriile; s-au așezat pe prispe în fața livezii și neveste grăbite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
străzile moderne, huruie zgomotul vieții și sforăie neîntrerupt automobile, autobuze, tramvaie, iar sub fața pământului, în subterane, cu vuiet de tunet și furtună trec metropolitanele electrice. La Pat și Patachon, la cinematograf, lumea din sală râde cu atâta poftă, cu hohote mari și nestăpânite, cu chiote de râs, încât e o plăcere să vezi un public așa de bun și de dispus. Pe stradă nu prea am văzut rochii prea scurte. Ora 7 îndeosebi rămâne ca o viziune de viermăt uriaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a spus: "Dragul bunicăi Ghiorghiță, când îi veni acasă de Paști, tu n-ai să mai găsești în viață pe bunica ta scumpă și dragă care te-a iubit ca ochii din cap. Și iar m-a sărutat, plâng cu hohot și cu puhoi de lacrimi în ochi, cum plâng și eu acum când scriu aceste rânduri așa de jalnice despre scumpa mea bunică prea bună și prea scumpă. Și mi-a dat 5 lei. M-am dus pe la bunicu Vasile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
de față toți colegii mei și Dl profesor Constantin Meissner. Și se vede că mă prea intimidam și atunci Meissner a spus: "încheie" și eu în loc să închei lecția, m-am încheiat la pantaloni. Și s-a produs un râs cu hohote și a râs și Meissner a 2-a oară, în cei 3 ani cât ne-a învățat. Și din 45 meri și peri plantați în 1908,mai trăiesc azi abia 4: 1) Un frumos de Butuaz, 2) Un Signe Tilich
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
cap. A stat o bucată de vreme la infirmerie și văzând că nu-i mai trece a plecat acasă. La plecare mi-a sărutat mâna iar eu l-am sărutat de nenumărate ori pe frunte și pe obraz și in hohote de plâns mi-a zis: "Dragă dle Rădășanu eu mă duc acasă, că de când m-a bătut peste cap, domnul director I.Mitru, capul mă doare foarte rău și nu-mi trece. Și Dumnezeu știe dacă voi mai vedea eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
de când m-a bătut peste cap, domnul director I.Mitru, capul mă doare foarte rău și nu-mi trece. Și Dumnezeu știe dacă voi mai vedea eu vreodată școala normală, care mi-i așa dragă și pe dv. Și în hohote de plâns și eu și el ne-am despărțit. Și a plecat acasă băiatul cel frumos și cuminte ca un înger și bun plecat a fost că în pământ dragul meu a intrat. Și cum plâng acum când scriu aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mai suntem în viață, și să ne facem reciproc portretele. Personal am citit cu mult interes ce scrie Mircea Cărtărescu despre mine... Sigur că m-ar interesa să aflu cum eram văzut eu atunci de Florin Iaru (care râdea în hohote la unele din poemele mele), de Traian T. Coșovei, de Elena Ștefoi sau de Călin Vlasie. Eu însumi ar trebui, poate, într-o bună zi să le schițez portretele pentru că fiecare dintre ei are un loc pregnant în memoria mea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
religioasă, dar atât de tristă! Mulți dintre răniți plângeau, se gândeau acasă, eu, într un colț printre ei, plângeam cu ei, pe ei, gândindu-mă la cei depărtați. La sfârșit însă, ca copiii, răniții uitaseră de necazuri și râdeau în hohote. Unul se costumase și cânta din clarinet - chiar foarte bine -, alții îi răspundeau din gură. Noi părăsirăm sala, ca să nu le stricăm cheful. Câte poate să rabde bietul român și ce lesne le uită! la florica La 27 decembrie Luigi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
paza vrăjmașului și de a-și regăsi vatra. Cei care rămâneau erau foarte deprimați și au trebuit multe vorbe bune ca să i înviorăm. Lili îi bruftuluia ca o germană; auzind vorbele mele, a pus mâna în șolduri și, râzând în hohote, mi-a zis în gura mare față de ei: „Ce zici, Sabino, crezi într-adevăr că va îndrăzni să se mai întoarcă aici idiotul de Ferdinand și Marița de la Cotroceni?“(În ediția I, 1937, textul între ghilimele este modificat astfel: „cu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
multe ori carne, pește, untură, dar am refuzat, primind numai zilnic puțin lapte pentru mama. Venea să ne vadă, [era bucu roasă și voioasă. Îmi aduc aminte că într-o zi, vorbind de o în tâm plare comică, râse cu hohot. De la plecarea alor noștri nu mai râsese nimeni în casă, ca într-o casă mortuară. Această izbuc nire de veselie ne lovi dureros și nimeni nu-i ținu isonul. Se uită mi rată împrejurul ei, cred însă că nu înțelesese
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
permanență închisă, nici țipenie de om. În cinci zile de când mă aflam în satul ăsta văzusem doar două babe, un moșneag și doi câni. Era ceva curios, dar nu știam ce. Am primit imediat răspunsul, fiind pe măsura întrebării: un hohot de râs cu lacrimi din partea unora, ce cu greu s-au putut opri ca să-mi explice că așa e obiceiul aici. Zilnic o femeie din sat ce are în grija ei biserica, trage clopotele la ora cu pricina, fiind un
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
pe marginea drumului la tot pasul, indiferent de forma și culoarea sa. Odată cu amestecul pietrelor de remy, misterul ce plutise pentru câteva ore deasupra noastră luase sfârșit. Ne pusesem mințile la contribuție, unindu-ne, deslușisem această enigmă, pufnind cu toții în hohote de râs, amuzându-ne de cele petrecute pe parcursul zilei. Ultima seara la un joc de remy A fost o noapte de pomină în care am luat o bătaie de toată frumusețea, atât eu cât și Bobiță, de la soții Hlinka. Ne
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
oglinda cristalinului. Plutesc ținând în palma rară monedă a destinului. Pe-o parte-i chipul tău, iubită neîntâlnită nicăieri; efigie ce-și schimbă vârsta: femeie azi, fecioară ieri. Pe alta, inima mea bate un ritm tenace și avid pulsând în hohote viața mi spre-un infraroșu bănuit. Vâslesc. Curg frunzele. La capăt îl văd pe Cronos, dilatând pupila lui săpată-n ora smulgerii celui care sunt. Cândva pe irisul albastru dintre odată și nicicând va trece discul unei inimi, zenitul bolții
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
facă un om și un câne în popușoaie?, i-am răspuns eu. Nu-i vorba de d-neata, da uite la domnul cel gulerat de colo, care a întrat calare în mijlocul lanului. Hei! Domnule, fugi cui calul de acolo!... Atunci un hohot de râs mă năpădi. Știi una, bade, hai cu mine la dânsul, să-i luăm calul. Românul se prinse bucuros, dar, când ajunse aproape de locotenent și-l văzu întrecând cu capul toate vârfurile popușoaielor, a stat uimit și și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
învața ce să fac, suspină amicul meu. Ne-am întors la Maiorescu, însă, când să pun mâna pe clopot ca să sun, mă uit la el și ce să văd? Îl năpădiseră lacrimile așa de tare, încât plângea bietul om în hohot mare, de i se rupea pieptul. Neputând intra astfel, l-am dus acasă; iar după ce am plecat de la el, moscalul 105 mă întrebă îngrijat: Ce?... Cocanaș e bolnav?... Da, era bolnav, precum au fost de când lumea și vor fi cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Conta și am ajuns la credința că trebuie să dăm jos creștinismul și să intrăm în Nirvana, acolo-i mântuirea! Așa a spus Baghavat respectabilului Pürna! Ați înțăles, voi burghejilor? N-am înțăles, adăogă grav președintele celor nouă. Atunci un hohot de râs urmat de o mare gâlceavă se stârni între păpuși. Pogor plesni cu perina pe Naum; Naum se repezi la Bodnărescu. Bodnărescu la Creangă; dar acesta, fiind mai tare, mai voluminos, i-a răpus pe toți, le-a impus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
atunci la umbra teiului, vorbe ieșite din inimă care ne scurtau ceasurile, de ne se păreau minute. Eram sub un adevărat farmec în fața melancoliei dulci și visătoare a lui Eminescu și a gălăgioasei veselii a lui Creangă de a cărui hohote de râs tresărea grădina Spravale babă. S-au dus amândoi acești scriitori fruntași atât de strâns legați prin prietinie, dar atât de deosebiți prin caracterele și talentele lor, și în urmă-le a rămas un gol care cu greu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]