58,609 matches
-
află în strânsă legătură cu sacrificiul adus. Înainte, inițiatul trebuie să postească (în cazul nostru, patruzeci de zile) și să se pregătească printr-o tehnică specială pentru contemplarea Tronului. Nu intrăm aici în amănunte (de pildă, chiar poziția trupului are importanță; misticul îngână formula sacră stând cu capul între picioare, concentrându-se spre buric). Revenim la experiența lui Abraham! În timp ce rostește rugăciunea, flăcările dinaintea lui se ridică precum o cortină, iar în partea de jos apare Tronul de foc. Împrejurul Tronului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice. Voi urma grosso modo excelenta introducere a lui P. Vielhauer la capitolul „Apocalipse” din ediția E. Hennecke, W. Schneemelcher, R. Wilson 128. Patru sunt caracterele formale, de compoziție ale genului: recurgerea la pseudonimie, importanța acordată viziunilor, vaticinium ex eventu și combinarea formelor (caracter hibrid). Apocalipsele pot fi considerate reacții individuale și revizioniste la canonul biblic. Conform tradiției iudaice, profeția a încetat odată cu secolul al V-lea î.Hr. Dumnezeu nu mai comunică direct cu poporul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un crâmpei din viața spirituală și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lume are o cu totul altă calitate decât cea veche, stând sub cârmuirea directă și salutară a Creatorului, iar nu sub cea arbitrară și nocivă a creaturilor. Un lucru se cuvine însă adăugat aici, și nu de cea mai mică importanță: dualismul profesat de autorii apocalipticilor nu este unul metafizic, întrucât Dumnezeu rămâne peste tot Creatorul și Stăpânul absolut, al ambelor vârste. Ne aflăm așadar la antipodul viziunii gnostice, unde viziunea vârstelor reflectă o dihotomie esențială în sânul divinității: Dumnezeul bun
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lecturii alegorizante va fi reluată, cu puține elemente noi, de către Didim cel Orb, în Comentarii la Geneză (cap. 15 sq.). 5. Omiliile pseudo-clementine, text apocrif datând din prima jumătate a secolului al III-lea d. Hr.158, acordă o mare importanță acestui mit, plasându-l în centrul celei de-a opta omilii. La început, povestește Pavel, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, dezvăluindu-i tainele sub forma unei legi naturale și eterne 159. Atât timp cât el și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aproape în întregime; 3. codex Alexandrinus (notat cu A), copiat în secolul al V-lea, are mai puține lacune decât celelalte două. Conține toate cele patru cărți ale Macabeilor. Pe lângă acestea, există încă trei manuscrise în unciale, de mai mică importanță, copiate în secolele V, VI și VII. Manuscrisele în minuscule, copiate între secolele al IX-lea și al XVI-lea, sunt în jur de o mie șase sute. Un cuvânt acum foarte rapid privind edițiile moderne. Prima ediție a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
2.700 de cuvinte mai puțin decât TM, ordinea în care sunt dispuse anumite fragmente diferă enorm. Biblia românească a urmat versiunea masoretică fără nici o justificare. Bilanț și verdict Mă opresc aici cu exemplele. Care ar fi constatările de primă importanță pentru ancheta noastră? În primul rând, traducătorii/diortositorii Bibliei românești utilizează de-a valma cele două surse principale, instituind ca unic criteriu de alegere a versiunii criteriul cantității. Conform acestui criteriu, absolut nepotrivit și nefuncțional în sfera filologiei, variantele cele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
am grăit în pilde” (de fapt, toate verbele sunt la viitor!). LXX: „Voi grăi către profeți; căci am înmulțit viziunile și am apărut prin profeți” (cuvânt cu cuvânt: „prin mâinile profeților”, în sens figurat). Pentru Origen, acest semiverset are o importanță deosebită, întrucât el vorbește despre manifestarea tipologică a lui Cristos, prin profeți, înainte de întrupare (Omilii la Facere 14,1). La fel interpretează și Ioan Gură de Aur (Panegiricile sfântului Pavel V, 5), Teodoret al Cyrului, Chiril al Alexandriei. În plus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Muntele Athos, sinoadele legate de controversa isihastă, disputa cu Akindin și disputa cu Nichifor Gregoras. Capitolul cel mai interesant și mai personal este consacrat „controversei cu Varlaam”. Stăniloae pune aici în discuție cele trei puncte esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului, rugăciunea inimii, vederea luminii dumnezeiești și deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale. În deplin acord cu Palamas, Stăniloae susține inferioritatea științei profane, inclusiv a filozofiei, față de învățătura Duhului Sfânt. În opinia sa, există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rolul jucat de tradiția patristică, prin intermediul câtorva personaje-cheie, în conturarea viziunii teologice a Conciliului Vatican II237. Teza nu este întru totul nouă, dar până acum ea n-a fost demonstrată decât parțial și fără a i se da, în sine, importanța cuvenită. Vatican II, în adevărata sa dimensiune, a fost un Conciliu eminamente patristic, documentele adoptate la capătul celor trei ani de întruniri și dezbateri (1962-1965) constituindu-se într-o pledoarie pentru reîntoarcerea Bisericii la rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda de la Evanghelii până azi. C.B.: Tocmai scriu un studiu pe acest subiect și sunt fascinat de peripețiile personajului de-a lungul secolelor. Nuanțele încep chiar de la evangheliști. Marcu îl prezintă detașat, fără nici o ranchiună, neacordându-i, de altfel, mare importanță. Matei adaugă episodul căinței și al sinuciderii. În fine, Luca, dar mai ales Ioan, care-l detestă fanatic, îl echivalează pe Iuda cu diavolul. Câteva întrebări trebuie ridicate aici și trebuie să spun că ele merită o adâncă reflecție. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
termină ideea spunând că „opera celor LXX a devenit ceea ce nu era: o Biblie creștină”. Noi, cititorii de limbă română, avem acces la această „înstrăinare” produsă de părinții Bisericii prin notele abundente, monumentale și savante din subsolul traducerii. Care este importanța moștenirii patristice pentru viața spirituală a unui român oarecare? Ea nu înseamnă în același timp o îndepărtare de tradiția masoretică? C.B.: Părinții au interpretat, ei n-au schimbat nici o iotă din textul LXX. și au interpretat LXX în sens cristologic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
contestată de iudaism, care, încetul cu încetul, va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar nu numai, lucrurile pornesc tocmai de la Origen - foloseau ca termen de confruntare și textul ebraic al VT. E drept, nu-i acordau aceeași importanță ca Septuagintei, dar nu le era străin. În comentariile lor, ei fac mereu trimiteri la variante, forme originale, particularități stilistice, gramaticale etc. Eu nu văd cum o traducere modernă și serioasă a LXX se poate lipsi astăzi de note patristice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de aer dulce. Era dulce, așa cum numai aerul vacanței poate fi. Era dulce, cu miros de frunziș, de ploaie pe-nserat, de asfințit... miros și gust de libertate. În sfârșit, am ajuns. Cam pustie gara... mi-am spus. Ei, n-are importanță: e seară, e ploaia rece de munte, lumea nu se plimbă la ora asta. Oricât ar fi de îngrijită gara, acum sunt alte distracții nu mai aștepți trenul să vezi cine vine sau nu... Ia te uită: au reparat ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Decât apa. Mereu, apa. N-am nevoie să mă uit la cer. Știu cum e, după cum arată apa. Știu și ce culoare au norii, dacă e răsărit sau asfințit, dacă se pregătește de ploaie sau vine furtuna, dacă... Dar ce importanță are !... Câteodată, n-aș mai fi vrut nimic decât să mă lase în pace. Dar așa, adormit, de cu noapte, mă duceau la apă. Să stau acolo. Ceilalți aveau pe câte cineva din familie, mai stătea cu ei... La mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Acuș o să-mi spună să plec. Dar unde, Doamne?! Dar nu, nu era asta. S-a uitat lung la mine cine știe ce-o fi văzut. Mi-a spus să mă spăl și să mergem împreună la sinagogă. N-avea importanță dacă mai era ceva de făcut prin casă. "De când nu te-ai mai rugat?" mă întrebă el. N-am răspuns. Parcă de când se uscase mâna, nici nu mai vorbeam cum trebuie. Limba se împleticea și, încetul cu încetul, se uscase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fata aceea îmbrăcată în alb : "Domnule Profesor ! Domnule Profesor !" a strigat mai încet, apoi mai tare... dar profesorul dormea adânc, spune mătușă-mea. Apoi, fata a fugit afară: "Profesorul, profesorul ! A murit profesorul !". Ce s-a mai întâmplat, nu are importanță. Mătușă-mea a aflat tot, doar era acolo și cine să-i mai poarte de grijă, în vânzoleala care se iscase, unei flori de cicoare. Așa a aflat că fotografia aceea din mâna profesorului era a fiicei lui care plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Întâlnești!” În cele din urmă, l-a rugat: ― Hai, tati! Spune-i! ― Adică cum să-i spun? Ce? Mami nu știe că tu și cu Bogdan vă iubiți? Cum se poate să fi omis eu asemenea amănunt, dar de o importanță peste poate? Asta numai unui viitor bunic ca mine putea să i se Întâmple - a răbufnit Nicu râzând... ― Care va să zică, așa stau lucrurile... Și să țineți voi secret o asemenea minune! Pentru asta, nu vă iert!... Să vedeți voi ce pățiți
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a accepta propunerea. În cazul că ar fi refuzat, i se atrăsese atenția, avea să ajungă el însuși în boxa acuzaților, alături de liderii sioniști. "Dar eu nu sunt și nici n-am fost vreodată lider!" protestase. "Asta n-are nici o importanță" i se răspunsese. "Noi hotărâm cine este lider și cine nu în mișcarea sionistă". Se înțelegea de la sine, adăugase colonelul cu zâmbet perfid, care vorbea românește cu un neaoș accent rusesc, că nu numai el avea să aibă de suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și escortaseră de la Timișoara și până la București, ca pe un șef de stat... Era adevărat că geamantanul care-i fusese făcut pierdut în timpul călătoriei de la Praga la Torino nu mai reușise să-l recupereze, dar nu mai avea acum nici o importanță... Niște escroci, comentă Ticu. Mafalda își făcu din nou trei cruci și mai mulțumi încă o dată Fecioarei, fiindcă-i purtase de grijă fratelui ei. Așezându-se pe un scaun, Nando o încredință că nu numai el, dar și părinții, surorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
regiune voiau să afle de la el o serie de lucruri în legătură cu vechea organizație sătească. În cele din urmă, unul din ei pomenise ceva despre un plan de reînființare a obștei, în condițiile economiei etatiste. Da, fără discuție, tovarăși, subliniase cu importanță șeful, un tip cu nas roșu și care vorbea cu un puternic accent rusesc, asta ar fi o formă de tranziție către agricultura de tip colhoznic, konecino!... Tavarișcea pensionar o să ne întocmească un registru pe vechile partizi, ca să știm, care va să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-o. Dar, din fericire, nu se întâmplă așa ceva. Pe la jumătatea lunii ianuarie, în sfârșit, Virgil putu să plece la București, cu toate lucrările terminate și gata de predat. Cei de la regiune nu avură nimic de obiectat, în afară de câteva mărunțișuri fără importanță. Funcționarii bucureșteni, dintre care unii se întâmpla să fie oameni de bună și veche formație interbelică, aflați de o viață în serviciul finanțelor românești, găsiră chiar vorbe de laudă pentru felul în care fuseseră întocmite acele acte și îi propuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
parcă mi-aș pune și eu o rubașcă de drac pe mine... Dar la urma urmei, fetelor, știți cum văd eu lucrurile?... Contează mai mult dacă o să pot pune și eu umărul la propășirea artei... Persoana mea are mai puțină importanță! Pentru mine persoana ta are mai multă importanță! declară cu convingere Bianca, strângându-l de mână și coborând prima din tramvaiul cu care veniseră. Din stație, clădirea veche a spitalului se ivea, cu acoperișul ei de țiglă maronie și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]