5,860 matches
-
viclenie a instinctului meu de conservare, o încercare, de care nu sunt pe deplin conștient, de a mă menaja, de a-mi ușura situația în propriii mei ochi sau de a pune măcar o îndoială în locul explicațiilor pe care nu izbutesc să mi le dau. În orice caz, nu-i mai iau în derâdere pe cei ce vorbesc de infern; există infernuri trăite și nu totdeauna cei care le-au străbătut sunt inocenți. În semn de penitență, m-aș putea condamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
căutau, mă strigau, tata îmi promitea că nu mă va bate. Eu stăteam ascuns după un tufiș și tăceam. După ce au dispărut felinarele și nu s-a mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunându-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un câine polițist care mi-a adulmecat repede ascunzișul, silindu-mă să mă reîntorc în cușcă și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
formă de lăcustă, care-i dădeau un aer ațâțător. Avea ceva ciudat, absent și trist în atitudini și mă irita faptul că nu reușeam să-i surprind cât de cât expresia în sculptura la care lucram. Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era decât un simplu martor, că adevăratul proces se judeca în tăcere între mine și tata, și interpreta tăcerea mea ca un afront personal. Dar chiar dacă aș fi știut că încăpățânarea mea mă ducea la ștreang, tot n-aș fi izbutit să vorbesc. Mi-am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era prea frumoasă ca să rezist dorinței de a-mi înmuia picioarele în apă și de a umbla puțin pe nisip. Mai purtam încă în mine frigul nopților în care, îmbrăcat cu puloverul peste pijama și cu două pături deasupra, nu izbuteam să mă încălzesc; contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă sălbăticită și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost nevoit să părăsesc circul». Am bănuit că Mopsul avea un calcul ascuns care-l determina să relateze o întâmplare nu tocmai avantajoasă - nu era el omul care să recunoască sincer că-i fusese atât de frică - dar n-am izbutit să aflu nimic din ochii lui șireți. „Aici nu te mai doare capul?” l-am întrebat. A râs. „Nu, aici îmi e continuu frică”. Mințea? N-am insistat deoarece a intervenit Călugărul: „Ați auzit? Îi e frică. Dumnezeu să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dumnezeu să-l ierte, bătea mătănii, apoi în disperarea pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vezi? Sunt singura pasăre din vârful copacului. M-am cocoțat aici și nu mai pot să cobor. Și vreau să-ți cer o favoare, domnule sculptor. Să fii dumneata vânătorul pe care-l aștept...” Am bănuit că omul căruia nu izbuteam să-i deslușesc chipul ascundea ceva. Îmi întindea o cursă? Am simțit transpirația curgându-mi caldă, lipicioasă pe buze, pe bărbie și m-am trezit apărându-mă de ceva, șopârlă? păianjen? Am aprins lumina. Îmi crescuse pulsul. Afară era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mă enerva că plescăia când mânca, încolo era un om simpatic”. Și cu asta subiectul era, practic, încheiat. Numai într-un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși, dar trăiau numai cei care izbuteau să-și facă loc cu crengile pentru a ajunge la lumină. Ceilalți mureau deoarece, deasupra, copacii victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
are necazuri”. Am lăsat totul baltă și m-am dus în cătun unde am găsit-o pe Marta plină de vânătăi. Doi veri ai fraților izgoniți din cătun se îmbătaseră și veniseră noaptea. Se luptase cu amândoi din răsputeri, dar izbutiseră, porcii, s-o biruie. Dinu îmi încredințase mie una din puști. I-am cerut Martei ceva de băut, am golit sticla aproape pe nerăsuflate, m-am îmbătat năpraznic și am început să strig: „Pușca! Adu-mi mai repede pușca!” Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. Nu vă deranjez? am izbutit în cele din urmă să îngaim. — Eu dorm ziua, domnule sculptor. Doar seara revin la viață. Ascultându-l, îl vedeam în același timp vorbindu-mi din oglinzi. Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresându-mi-se prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile mulțumit. — Mai facem una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă nu izbutea să încline balanța în favoarea lui de ajuns de repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar degetele îi tremurau. Nu mai ridica ochii spre mine și nici eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
blestemat. M-am mărginit să-i Împing trupul către trapă, cu băgare de seamă, ca să nu-mi spurc pantofii lăcuiți atingându-i tunica unsuroasă a ultimului meu dușman. Nu e nevoie de pumnalul omicid al lui Luciano, dar ucigașul nu izbutește să-și mai controleze gesturile, cuprins fiind cu totul de acel impuls repetat și funest. Râde și Înfige pumnalul Într-un cadavru deja lipsit de viață. Acum mă Îndrept Împreună cu tine către marginea gropii, Îți dezmierd gâtul și creștetul În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
emoțiilor umane („Viitorul poeziei și al poetului“, în Adevărul, an. XXXIII, nr. 11940, 31 martie 1920). Prezentînd în 1925 masiva Anthologie de la nouvelle poésie française, Vinea regretă neincluderea unor poeți aflați în răspăr cu timpul și observă că „prefața nu izbutește și nici nu pretinde să precizeze în ce anume constă «spiritul modern»”. Recenzentul lasă să se întrevadă opțiunile sale poetice: „au fost lăsați deoparte, fără milă, poeții de inspirație livrescă și estetism școlar. Admiratorii, pasionați pînă la uitarea propriei lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bufonerii și bravade riscante, trimise în figura placidă a bunului-simț public”. Caracterul publicitar al mișcării e subliniat cu o maliție abia perceptibilă: „«Dada» însă avea un scop și l-a ajuns scandalul și un renume intercontinental, cu orice preț. A izbutit să se strămute din Zürichul cu locuitori lesne buimăciți în Parisul ager la minte, în Parisul care totuși s-a alarmat”, iar „mistificarea” cu răsunet internațional este „capitalizată” în beneficiu românesc: „Maestrul e un june bucureștean care și-a lansat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ascultare servilă a gesturilor noastre, a lozincilor noastre. Vitrinele, afișele, casele, mobilierul, tablourile, decorațiunea, sculptura, poezia, întreaga producție de artă și artizanat a zilei, constitue dovada biruinței principiilor noastre și a rîvnei noastre înțelegătoare. Am fost dintre cei care au izbutit să descifreze stilul unei epoci și să-i găsească un glas. În politică, revoluțiile se fac pentru instituții noui, în artă nu. Ne proclamăm în stare de revoluție permanentă față de tot ceea ce devine procedeu, sistem, rețetă și gargară în artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
venit timpul primei cărămizi”” („Pro domo“, în Axa, nr. 1, 20 octombrie 1932). Răspunzîndu-i lui G. Călinescu în România literară, nr. 38, din 1932 („Despre critică și istorie literară“), el va pune un diagnostic pe măsură: „Cultura românească nu a izbutit să exprime realitățile spiritualității autohtone, cărora le rămîne exterioară”, identificînd - observație interesantă - un filon „balcanic” (Filimon, Pann, I.L. Caragiale) ocultat deopotrivă de „occidentalizanții sincroniști” și de „tradiționaliști”. În Anatomia unei negații, Gelu Ionescu vorbește despre un „maiorescianism” al tînărului Eugen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
divergente”: „În Brățara nopților dl Ilarie Voronca creează pe meditație, pe gînd, pe incursiune reflexivă. Însă în operațiunea aceasta dsa întrebuințează: imaginea în serie și-n libertate - un material, cu alte cuvinte, de natură centripetală. Acordarea acestor contrarii, așa cum o izbutește (...) este dovada unei reale virtuozități” (idem., p. 82). Comparativ cu Ulise, Brățara nopților este „poemul evocărilor nocturne (...) o faună și floră cu aspect lunar (...) hora de aspecte cîte se desfășoară în arena nopților, în ocne, în circuri, pe mare, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răsuflate — ci biciuiește firea în cutele ei cele mai intime. Hurmuz biciuiește sensul și rațiunea lucrurilor care în sine nu reprezintă și nu rezolvă nimic”; „Zădărnicia vieței s-a cîntat în sute și mii de volume, dar nimeni n-a izbutit să o exprime mai plastic și mai concentrat în două imagini”; „Hurmuz găsește cuvîntul, îl trîntește și trece ușor înainte, avînd aerul că-și urmărește fabula care, de fapt, e inexistentă”; „Ideia ridicolului și nimicniciei omului față de necunoscut, precum și ideia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
3/1975 al revistei Manuscriptum („Per aspera ad astra”), George Muntean dă o replică avenită „opiniei curente” conform căreia „prozele urmuziene ar fi, în cvasitotalitatea lor, produsul spontan al unui spirit înzestrat cu o excepțională disponibilitate a improvizației, care a izbutit din întîmplare să propună o nouă modalitate literară, cu implicații atît de surprinzătoare în scrisul acestui secol”, oferind o „reconstituire” (parțială) a laboratorului de creație urmuzian, pe baza studierii comparate a cîtorva manuscrise ce nu aparțin textelor publicate în timpul vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultima mea șansă Înainte să trec la o dietă severă) și Întrebîndu-mă dacă există vreo posibilitate să găsesc o maseuză - una ca lumea - care să facă vizite la domiciliu În ultima clipă, pentru a-mi calma și Îndepărta tensiunea. Am izbutit să irosesc trei sferturi de oră, frunzărind anunțurile din revistele locale, dar nu prea cred că fetele astea pot să-mi ofere ce caut eu: „discreție garantată“, „senzual și intim“. În cele din urmă, ajung la rubrica Matrimoniale, de pe ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la serviciu sau să-i spun să nu mă sune În intervalul orar 9.00-17.00. Sau chiar toată ziua. — Bună, Ellie, mă salută ea bucuroasă. Ce mai faci? — Bine, mulțumesc. Scrîșnesc din dinți și urmează o lungă pauză pînă izbutesc să șuier un „Dar tu?“ — Bine. S-a Întîmplat ceva cu telefonul tău mobil? Încerc de o grămadă de timp să dau de tine. — Eram Într-o ședință, Îi răspund pe un ton rece. Ai fi putut să lași un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-ai crede despre ea, nu e o femeie rea. Mă iubește și vrea să fiu fericit. Consideră, sau considera (aici, se uită țintă la mine), că, primindu-te În familia noastră, mă face Într-adevăr fericit. Și ar trebui să izbutească, dar, În loc de asta, eu văd că te enervezi din ce În ce mai tare și nu pricep de ce. Are dreptate. Sigur că are. M-aș fi putut oare arăta mai lipsită de inimă, mai Îngrozitoare de-atît? Cum de-am putut trage asemenea concluzii pripite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
răgaz să mă opresc pe undeva, pe drum, și să iau niște flori. — Alo? — Se vede treaba că ești mult mai vicleană decît pari, se aude vocea Emmei, care vorbește de pe telefonul mobil. Nu-mi vine să cred că ai izbutit să scapi de prînzul de azi. Acum, sînt aici și n-am cu cine să vorbesc. — Îi ai pe Richard și Dan, rîd eu. Dar tu ești singura care face ca tradiția asta duminicală ridicolă să fie suportabilă. Cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]