4,795 matches
-
-l pe răboj! Dă-i ceva-ceva să-i umpli gura... Să pună judele o vorbă bună; de cerut știu să ceară apărătură. O arvună, ceva... De unde?! răbufnește Juga exasperat. Mi-am sângerat buricele degetelor zgrepțănând haznaua. Că n-o fi lada ceea fermecată, din care să tot iei și de fund să nu mai dai! Mai caută, iubitule, îl îndeamnă Ștefan cu blândețe. Mai zgreapțănă, mai scormone. Cine caută, găsește." Domnia ta nu cetești Sfânta Scriptură? Tocmai c-o cetesc, replică Juga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maicii Domnului ferecată în aur și argint, un sfeșnic cu șapte brațe, brocarturi, lădițe, cărți ferecate în argint, covoare, scoarțe... Dați zor fetelor! Zor! Zor! Vin turcii! le îndeamnă Sora. Pe treptele ce coboară de la turn, două fete cară o ladă. Sora se repede să le dea o mână de ajutor: Aveți grijă! O puneți în ultima căruță! le îndrumă ea și iese împreună cu fetele. La celălalt capăt al culoarului, intră Maria, urmată de unchiul Țamblac. Maria ține în mâini o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ea. Cati era acum mare, trecuse prin multe, dusese o viață dezordonată. În noaptea aceea i s-a făcut loc în patul părinților, la picioarele lor. Cum, pe atunci, dormeam în aceeași cameră cu ei, pe un divan improvizat din lăzi, i-am auzit vorbind cu Cati până târziu. M-a impresionat vocea ei resemnată, de femeie matură (deși nu putea să aibă la acea dată mai mult de 20 de ani). Eșecul încercării sale (disperate? sau de rutină?) - nu obținuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
special, pentru a ne transporta mobila, a ajuns, în sfârșit, se află undeva, tras pe o linie la gara Filaret. Acum e nevoie de un camion... După masa de prânz tata s-a întins pe un divan improvizat dintr-o ladă imensă, din alte timpuri, așezată sub ferestrele înalte (camera în care au locuit, pe strada Berzei, tanti Șura și unchiul Costea am descris-o în După-amiaza de sâmbătă); se odihnește puțin, dar nu doarme; somnul nu se lipește de el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-o dimineață, în vechea pivniță dărăpănată din fundul curții... toată noaptea mi-a fost rău... am vărsat și sânge pe gură. M-au găsit niște copii și când au venit gunoierii m-au luat și m-au azvârlit în lada mașinii cu care veniseră și care duduia la poartă...” „Cum se poate, Țiți, draga mea Țiți, să se poarte așa cu tine, cu tine...” Mi-am amintit însă la timp cum se purtaseră cu mine și am tăcut pentru o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
absolvit totuși cursurile post universitare la Seminarul Pedagogic de pe lângă Facultatea de Teologie. Am obținut titlul de profesor pentru religie și pentru limba română. Episcopul Emilian Antal, locotenent de Mitropolit m-a folosit la reorganizarea Bibliotecii Eparhiale care se afla în lăzile în care fusese adusă de la Cernăuți. Atunci am avut primul contact cu „Getica” lui Vasile Pârvan. Până la desființarea Facultății de Teologie, în anul 1948 am locuit în clădirea Internatului Teologic, unde un antreu de la intrare a fost făcut cameră
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
prieteni. Dar n-am scris nimic în jurnal. Moartea lui Lionel m-a îndepărtat parcă de irealitate. Cărțile au amuțit, nu le mai aud vocile. Sunt singură cu fantome, vampiri hrănindu-se cu energia mea creatoare, târându-mă către banala ladă cu gunoi a existenței fără entuziasm. Septembrie Aceeași paralizie a voinței. Uneori îmi doresc chiar moartea: să nu mă mai trezesc din somn, s-o iau haihui pe imensitatea căilor onirice. Sunt o frunză căzută deja din pomul vieții? Durerea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Strindberg vroia să surprindă și să fixeze sufletul care anima propriul său chip și al celor familiari lui. Aceste portrete și autoportrete au fost realizate fără lentilă, uneori chiar și fără cameră. Propria sa „cameră obscură” era numai o fostă ladă de țigări. Create cam în același fel cu celestografiile și fotogramele, portretele erau pentru Strindberg mișcări unice ale spiritului lăsând amprente pe chipurile omenești. Din această perioadă ne-au rămas portretul primei sale soții, Siri von Essen, precum și autoportretul cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
invit să mergeți în cancelaria mea de impiegat. - Bine, fiule. Așa să fie. Domnul cu noi. și au coborât împreună. În birou, după ce a mai pus câteva așchii de traversă în sobă, nenea Jan a construit din scaune și o ladă care era pe acolo un culcuș pentru preotul sau mai degrabă călugărul sărman care se întâmplase să fie. A mai dat o raită prin stație. Ningea bogat și spulberat. Dimineața, în ibric de tinichea, puțin ceai și alături pâine, brânză
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
și așteptam minunea numirii. În ce privește banii aceștia după ce că erau puțini nici mare valoare nu aveau. Camera era mobilată cu ce-a putut da gazda: un pat vechi dar curat, o masă și un scaun. Mai aveam și un divan din lăzi de zahăr cubic. Aceasta era toată averea. Plus că a trebuit să cheltuim și cu botezul copilului unui coleg, Palamarciuc, botez de copil bolnav și fără speranță. Făceam multe cheltuieli cu mersul la medic, la Ismail: onorariu, medicamente, plata căruțașului
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
în spatele dulapului de la bucătărie sau cureaua lată cu o cataramă de pe care cineva polizase însemnele regale, polivitaminele din cutii de tinichea americane, toate și multe altele rămâneau întrebări suspendate la care timpul avea să aducă răspunsuri neașteptate. Mai era o ladă brașovenească plină cu alte multe secrete păzite de lacătul care refuza se se descuie. După mulți, foarte mulți ani, între fărâmături de hârtie, aveam să descoperim comoara, inutila comoară: registre de cantină școlară de la Câșlița Dunării, dintr-o Basarabie ucrainizată
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
să descoperim comoara, inutila comoară: registre de cantină școlară de la Câșlița Dunării, dintr-o Basarabie ucrainizată de tătuca cu șapcă și mustață Stalin la a cărui moarte o școală întreagă a fost trecută în vodevil de plânsete. Mai erau în ladă decorații de tinichea, șanuri de cizme militare, o bluză țărănească, tinerețea totemică a părinților, o carte de bucate cu pagini de Biblie în interior. Vedeam dar nu înțelegeam nimic. Nu înțelegeam că, în sufletul părinților, indiferent de jocul mereu absurd
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de păsări. Pe soba din bucătărie erau oale de lut, cu lapte pus la prins, iar în odaia cea curată, pe bufet, stăteau aliniate zeci de borcane cu dulcețuri felurite din care îmi dădea să gust. Îmi punea și în lada șaretei câte un borcan, două. Mă întorceam pe același drum. Mă opream în același loc și mai priveam odată satul acela. Într-una din zile, oprită în același loc, am înțeles de ce îmi este peisajul acela atât de cunoscut. Semăna
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mai mulți milițieni încercau cu greu să țină piept mulțimii de bucureșteni care așteptase ieșirea delegației pentru a intra în hală și a-și face cumpărăturile. Unii care locuiau prin apropiere au stat câteva nopți și au văzut descărcându se lăzi cu bunătăți, iar acum voiau să cumpere și ei ceva să ducă la copii acasă. Când am ajuns acasă, peste câtva timp, aveam să aflu de la sora mea că, după plecarea delegației, oamenii au fost obligați să formeze cozile ceva
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
șoferul meu pentru câteva râme "miraculoase". La înapoierea din expediție, toată suflarea din ambasadă trecea la curățat, prăjit, învârtit mămăliga sau mujdeiul. Era o masă pe cinste și ce nu se consuma pe loc se punea, la dispoziția tuturor, în lada frigorifică. Vara, din când în când mai trăgeam câte o fugă la Ocean. Nu era departe, doar 120 de kilometri. Șoseaua 68 dinspre Santiago intră în Valparaiso în capătul bulevardului "Argentina", care în zilele de miercuri și sâmbătă se transformă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
iarna. Meritam alte amintiri În anii de după război, când familia mea trecea prin grele încercări, când și tata aștepta să fie "ridicat" (termenul era consacrat, arestările politice constau în "ridicări" nocturne), un rol important în existența noastră îl avea o ladă; un lădoi mare, greu, de lemn solid, cred că era stejar, cu încheieturile ferecate în colțari de fier, închis cu două lacăte sigure. Obiectul nu avea nici un nume, nu-i spuneam în nici un fel, dar credeam că este "lada de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o ladă; un lădoi mare, greu, de lemn solid, cred că era stejar, cu încheieturile ferecate în colțari de fier, închis cu două lacăte sigure. Obiectul nu avea nici un nume, nu-i spuneam în nici un fel, dar credeam că este "lada de zestre". Mulți ani am dormit pe această ladă, toți anii studenției; nu mă deranja deloc duritatea suprafeței peste care o pătură groasă închipuia o saltea. Nu știam ce conține, ce ascunde această ladă; mă gândeam, desigur, la acest "tezaur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cred că era stejar, cu încheieturile ferecate în colțari de fier, închis cu două lacăte sigure. Obiectul nu avea nici un nume, nu-i spuneam în nici un fel, dar credeam că este "lada de zestre". Mulți ani am dormit pe această ladă, toți anii studenției; nu mă deranja deloc duritatea suprafeței peste care o pătură groasă închipuia o saltea. Nu știam ce conține, ce ascunde această ladă; mă gândeam, desigur, la acest "tezaur" misterios, dar adormeam atât de repede, încât nu aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nici un fel, dar credeam că este "lada de zestre". Mulți ani am dormit pe această ladă, toți anii studenției; nu mă deranja deloc duritatea suprafeței peste care o pătură groasă închipuia o saltea. Nu știam ce conține, ce ascunde această ladă; mă gândeam, desigur, la acest "tezaur" misterios, dar adormeam atât de repede, încât nu aveam timp să formulez măcar o impresie. Bineînțeles, am aflat într-o zi ce era în ladă; erau scrisori, multe fotografii și nu mai știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o saltea. Nu știam ce conține, ce ascunde această ladă; mă gândeam, desigur, la acest "tezaur" misterios, dar adormeam atât de repede, încât nu aveam timp să formulez măcar o impresie. Bineînțeles, am aflat într-o zi ce era în ladă; erau scrisori, multe fotografii și nu mai știu ce acte ale unor proprietăți din Basarabia, de unde, din Soroca, erau bunicii la care stăteam; nu mai trebuie să spun că aceste "proprietăți", o casă, o vie, o livadă, s-au pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Bunica mea, o femeie cu puțină carte, devenise (fiind o cititoare pasionată și foarte inteligentă) un autodidact de o cultură și înțelepciune care mă uluiau (rămânând foarte echilibrată și cu armonioasă viață sufletească). Spunea din când în când că în lada aceea este tezaurul ei. Mic tezaur și totodată uriaș; știam că se refera la tezaur ca noțiune spirituală, nu la avere. Nu știu ce o fi devenit, cu timpul, "lada de zestre". Tezaurul s-a mai pierdut și el, împărțit între membrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și cu armonioasă viață sufletească). Spunea din când în când că în lada aceea este tezaurul ei. Mic tezaur și totodată uriaș; știam că se refera la tezaur ca noțiune spirituală, nu la avere. Nu știu ce o fi devenit, cu timpul, "lada de zestre". Tezaurul s-a mai pierdut și el, împărțit între membrii familiei care au luat, cum s-a întâmplat, unii niște fotografii, alții niște scrisori, au dispărut și cele câteva cărți din ladă, câte un guler de blană scumpă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Nu știu ce o fi devenit, cu timpul, "lada de zestre". Tezaurul s-a mai pierdut și el, împărțit între membrii familiei care au luat, cum s-a întâmplat, unii niște fotografii, alții niște scrisori, au dispărut și cele câteva cărți din ladă, câte un guler de blană scumpă, mâncat de molii, niște dantelă... Singura mea moștenire de pe urma acestei trecătoare și triste istorii a rămas convingerea că, virtual, sau, uneori, real, fiecare dispunem de un tezaur: câteva fotografii, câteva imagini, amintiri care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era serios în neseriozitatea lui, dar cine are geniul sfidării, al nepăsării, geniul libertății, cum le avea dânsul? La urma urmei, Zorba rămâne o ficțiune. Să mă întorc, deci, la tezaurul de care vorbeam... * Nu mai știu unde o fi lada de zestre, s-a pierdut într-o putrezire de gunoi sau într-un foc purificator... Metafora, adică tezaurul, care cuprinde amintiri și fapte esențiale, mi-a prins totuși bine... Am asimilat-o ființei mele, propriei mele istorii. Sunt o colecție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
bască; în schimb, i se întâmplă totuși ceva: contractează un supliment de boală, o nouă formă simptomatologică, devine filosoful propriei sale suferințe; este o dependență. În aceste pagini ale mele nu vreau să repet întâmplarea, să descompun, în piese, amintirea lăzii de zestre; vreau însă să restabilesc ceea ce a fost odată un tezaur, să elimin ceea ce nu mi se potrivește, să rețin imaginile, amintirile, visele care sunt ale mele, să le pun la locul lor. Această ordonare nu mă explică numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]