3,623 matches
-
al Bisericii Ortodoxe Române, mânăstirea s-a reactivat după 1991, ca mânăstire de maici. La data reînființării mânăstirii pe acest loc nu exista nimic. Doar unele săpături au dat la iveală niște resturi de vase ceramice care atestau astfel, arheologic, meșteșugul vechilor monahi de atunci: olăritul. Tot ceea ce se poate vedea în prezent s-a ridicat din nimic cu mare efort și osteneală de obștea mânăstirii. Oameni de suflet au făcut mici donații care au permis să se construiască utilitățile mînăstirii
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
ar putea denota proveniența dintr-o familie de fabricanți de corturi, dar nici acest lucru nu se poate afirma cu certitudine. Deși supranumele Khayam îl desemnează pe meșteșugarul care face corturi, el este, în același timp, precum și alte denumiri de meșteșuguri, tipic pentru tradiția sufistă. Conform acestei tradiții, care interpretează denumirile cu ajutorul unei mistici a numerelor asemănătoare cabalei din tradiția iudaică, numită "abșad", numele învățatului s-ar traduce cu ajutorul calculului poziției literelor prin "Ghăqi", Risipitorul. Pentru un sufi acest supranume desemnează
Omar Khayam () [Corola-website/Science/310884_a_312213]
-
context este vorba de ritualul de ispășire Yôm-kippur (Vechiul Testament, Leviticul, 16:8-10). Ca geniu luciferic și purtător al mesianismului: "Și Azazel i-a învățat pe oameni să făurească săbiile și spadele, scutul și platoșa, și le-a arătat metalele și meșteșugul lucrării de a sulemeni ochii jur împrejur cu antimoniu, și de a înfrumuseța pleoapele și nestematele cele mai frumoase și mai de preț, și toate culorile vopselelor, și prefacerea lumii". După canonul divin, Azazel e învinuit că "a dezvăluit tainele
Azazel () [Corola-website/Science/309531_a_310860]
-
Scaunului Sibiului, motiv pentru care se numea „partea scăunală”. Partea dinspre Avrig, respectiv cealaltă treime, se afla sub stăpânirea a numeroși domni de pământ și se numea „partea iobăgită”, fiind sub ascultarea autorităților comitantese. Ca urmare a dezvoltării agriculturii, comerțului, meșteșugurilor și nu în ultimul rând a apartenenței satului la așa numitul „Pământ crăiesc”, ca parte al domeniului feudal al Tălmaciului, obștile sătești încep să se destrame. Locuitorii liberi au devenit „"iobagiones castri"” (iobagi ai cetății) cu certe obligații militare în
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
În anul 1780 s-a deschis aici prima școală elementară din Bucovina. În anul 1798, a primit statutul de oraș, și ulterior a devenit centru districtual. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, s-au dezvoltat comerțul și meșteșugurile. În anul 1848, au fost distribuite în oraș pliante prin care se cerea Comisiei Sindicatelor democratice să-i ridice la luptă pe locuitorii din sate. Sub influența evenimentelor revoluționare din 29 noiembrie 1905, muncitorii din Cozmeni au cerut dreptul de
Cozmeni () [Corola-website/Science/309584_a_310913]
-
copii după lucrări ale acestora -, picturi dintre care două sunt plasate în pandant față de fereastra dinspre stradă, iar a treia, pe pertele opus, deasupra căminului. Autorul lor este necunoscut, dar e cert, tot un artist francez, mult mai dotat ca meșteșug decât Marechal. Alături de aceste picturi, sigur realizate între 1900-1902, singurele vestigii de acest gen rămase din decorația murală inițială, datorită deselor transformări impuse de capriciile proprietarilor succesivi, se mai păstrează, de la o redecorare efectuată câțiva ani mai târziu, o friză
Palatul H. Spayer () [Corola-website/Science/309998_a_311327]
-
de molar de mamut, descoperit în albia Crișului-Negru, în anul 1964. Din anul 1952 funcționează o bibliotecă comunală, având la începuturi peste 27.000 de volume. Activitatea bibliotecii este coordonata și sprijinită, în zilele noastre, de către Consiliul Local Tinca. Cu privire la meșteșugurile tradiționale din zonă, cel mai frecvent este cel legat de prelucrarea lemnului. De asemenea, târgul și oborul de animale din Tinca, ținut în fiecare zi de luni a săptămânii, cunoaște o vechime de peste 100 de ani.
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
arte poetice - pentru literaturile antice - au ca autori pe Horațiu "(Epistola către Pisoni)", Quintilian ș. a. Pentru ilustrarea principiilor estetice ale clasicismului, celebră este "" de Nicolas Boileau, din anul 1674: Literatura română a fost înzestrată cu arte poetice de C. Conachi («Meșteșugul stihurilor românești»), Ion Heliade Rădulescu («Regulile sau Gramatica poeziei»), Eminescu ș. a. O veritabilă ars poetica a romantismului, poate, cel mai important manifest poetic din secolul al XIX-lea, se află în "Epigonii" de Mihai Eminescu. În prima parte a amplului
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
pe manufactură, stofe, țesături. Apoi au apărut câteva magazine de stofe sau de pânzeturi, băcănii, etc. A continuat să funcționeze târgul săptămânal lunea (după 1848). Cele mai mari magazine ploieștene serveau și ca depozite, aprovizionând cu mărfuri negustorii din județ. Meșteșugurile s-au dezvoltat și ele, diversificându-se din ce în ce mai mult, unele trecând de la producția de marfă la servirea populației, altele, dimpotrivă, împletindu-se tot mai strâns cu comerțul. După 1887, meșteșugurile au început să-și piardă preponderența, menținându-se însă în
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
serveau și ca depozite, aprovizionând cu mărfuri negustorii din județ. Meșteșugurile s-au dezvoltat și ele, diversificându-se din ce în ce mai mult, unele trecând de la producția de marfă la servirea populației, altele, dimpotrivă, împletindu-se tot mai strâns cu comerțul. După 1887, meșteșugurile au început să-și piardă preponderența, menținându-se însă în continuare. Jumătatea secolului XIX a adus în economia ploieșteană și industria, prima ramură în care s-a depășit stadiul manufacturier fiind tăbăcaria. Foarte repede s-a ajuns la mari întreprinderi
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
bolovani de silex și cuarțit, prin tehnica de cioplire bifacială, caracteristică culturii abbevilliene. La mijlocul mileniului al VII-lea î.Hr. în SE Europei societatea omenească cunoștea profunde transformări. Un nou mod de viață aducea achiziții fundamentale pentru civilizația europeană: agricultură, arhitectură, meșteșuguri, practici funerare. Unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale noii societăți îl reprezintă apariția plasticii concretizată într-o diversitate de statuete antropomorfe și zoomorfe. Acestea sunt probabil materializări ale unei complexe vieți spirituale, ale sacrului. Astfel, pe teritoriul României s-
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
arcului carpatic iar daco-romanii trec la est și la sud de Carpați. Refacerea unității dacice nu a împiedicat continuarea procesului de romanizare. Practicarea neîntreruptă a unor activități specifice vieții sedentare, greu de desfășuat în cadrul nomadismului și al transhumanței, ca agricultura, meșteșugurile, exploatarea minereurilor, a menținut folosirea limbii latine ca „lingua franca” pe ambele maluri ale Dunării. În timpul împăraților Dioclețian, Constantin cel Mare și Iustinian s-a realizat o adevărată „stăpânire romană” la nord de Dunăre. Răspândirea creștinismului în limba latină la
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
în apropierea orașului Tabriz. Acest loc era socotit sfânt, aici aflându-se una din cele trei biserici ale focului care și-a păstrat importanța de centru cultural dinastic și în timpul Sasanizilor. Atropatena era o țară cu o agricultură bine dezvoltată, meșteșuguri și viață citadină dezvoltate și o cultură superioară, raportate la acele vremuri. Formarea și dezvoltarea Atropatenei a avut loc în epoca elenistică. Formarea statului de sine stătător a favorizat dezvoltarea economiei, creșterea forțelor de producție ale țării, redresarea comerțului si
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
și viață citadină dezvoltate și o cultură superioară, raportate la acele vremuri. Formarea și dezvoltarea Atropatenei a avut loc în epoca elenistică. Formarea statului de sine stătător a favorizat dezvoltarea economiei, creșterea forțelor de producție ale țării, redresarea comerțului si meșteșugurilor, construirea orașelor. Cea mai mare dezvoltare în Atropatena a cunoscut-o posesiunea de pământuri de către biserică. Conform datelor prezentate de autorii antici, cele mai roditoare pământuri aparțineau clerului. Sclavagismul era dezvoltat. Atropat și succesorii apropiați ai acestuia a trebuit să
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
lupte împotriva mongolilor. Însă mongolii au luat-o înaintea aliaților și au dat primii lovitură. în anul 1221 mongolii au distrus aproape până în temelii orașele Marağa, Ərdəbil, Sarab, Xoy, Salmas și Naxçıvan. Bogatul oraș Beyləqan, cunoscut centru commercial și de meșteșuguri, a avut o soartă tristă. Cu toata împotrivirea disperată a locuitorilor din Beyləqan, mongolii au pătruns în oraș, l-au distrus și l-au transformat în ruine. La sfârșitul anilor 20 sec. XIII orașul Beyləqan a fost reconstruit, construindu-se
Statul Eldeghizilor () [Corola-website/Science/309179_a_310508]
-
juhuro, urmașii celor care au reușit să-i mozaizeze pe celebrii barbari, khazarii, cei care reușiseră să oprească ofensiva arabă din timpul efervescenței islamice. Economia tradițională a popoarelor din Caucaz este bazată pe agricultură, creșterea bovinelor și ovinelor, precum și practicarea meșteșugurilor. Cele mai cultivate cereale sunt meiul, orzul, grâul și porumbul. Producerea vinurilor este foarte dezvoltată în Transcaucazia, mai ales în Georgia. În privința meșteșugurilor în general și al țesutului chilimurilor și covoarelor în special, sunt renumite țări ca Azerbaidjanul și Daghestanul
Transcaucazia () [Corola-website/Science/309186_a_310515]
-
islamice. Economia tradițională a popoarelor din Caucaz este bazată pe agricultură, creșterea bovinelor și ovinelor, precum și practicarea meșteșugurilor. Cele mai cultivate cereale sunt meiul, orzul, grâul și porumbul. Producerea vinurilor este foarte dezvoltată în Transcaucazia, mai ales în Georgia. În privința meșteșugurilor în general și al țesutului chilimurilor și covoarelor în special, sunt renumite țări ca Azerbaidjanul și Daghestanul. În zonele muntoase lipsite de pomi, casele satelor sunt construite din piatră pe pantele munților. În vestul caucazian, regăsim ferme individuale, încercuite cu
Transcaucazia () [Corola-website/Science/309186_a_310515]
-
sec. IX î.e.n. împărțirea pe clase. Acestea erau conduse de împărați și aveau capitale proprii. Despre împărțirea pe clase si inegalitatea materială din acea perioadă vorbesc mormintele marlite, hasanlușe, kalurașe și altele. Resursele bogate de materii prime, agricultura dezvoltată și meșteșugurile au favorizat extinderea comerțului nu numai între regiunile de sine stătătoare dar și cu alte țări. Încă din cele mai vechi timpuri teritoriul din Azerbaidjan era străbătut de drumurile comerciale internaționale care legau acest ținut cu țările din Occident și
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
număr însemnat de vase din lut cu forme tradiționale: ulcioare mari pentru uz casnic, urcioare mici, bidoane, vase diverse, potire, străchini ... În Albania s-au dezvoltat diverse forme ale artei aplicate: gravură pe piatră, oase, lemn, se fabrica sticla, exista meșteșugul țesutului... Albania Caucaziană era strâns legată prin drumurile comerciale de multe țări din lumea antică. Datele arheologice atestă legăturile strânse ale populației din Albania, în special cu Armenia dar și cu alte triburi din Transcaucazia, Platoul iranian, Asia Mică, Siria
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și două lucarne pe tabla din față. La capetele căpriorilor ce susțin acoperișul din draniță este reprezentat un motiv zoomorf („capul de cal”). În plecătoarea casei a fost reconstituit un atelier de lingurar, meșteșug practicat în zonă, cu uneltele tradiționale de lucru. Gospodăria tradițională din localitatea Straja, zona etnografică Rădăuți, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul său proprietar fiind Ion Hasna. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 1976, fiind printre
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
fără ferestre și având o ușă solidă la intrare. Celarul este o anexă gospodărească specifică zonei montane Humor. Atelierul de tâmplărie are o singură încăpere care este prevăzută cu mai multe ferestre pentru asigurarea unei vizibilități optime în practicarea acestui meșteșug. Fântâna este dispusă lângă casa de locuit din cadrul gospodăriei și în apropiere de poartă. Este o fântână cu ghizdele și roată, construită din scândură fixată în cuie, pe schelet de rășinoase cu învelitoare din draniță. Poarta tradițională are o structură
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
oară în 1967. Romanul dezvoltă, în esență, o idee fundamentală: agresiunea care lasă urme de neșters în conștiința popoarelor. Kadare comunică enorm în câteva fraze. Episoadele, scenele, sunt cât se poate de sintetice. Scriitorul deține unul dintre secretele sacre ale meșteșugului: reușește, în vorbe numărate, să spună totul. Secvența coborârii munteanului Nik Martin din cătunul său pierdut pe văile golașe ale Alpilor albanezi pentru a-i înfrunta de unul singur pe agresorii italieni debarcați la Durres are valoare de simbol, un
Ismail Kadare () [Corola-website/Science/310518_a_311847]
-
fundamentate direcțiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului tradițional și implicit a culturii populare în dezvoltarea să spațială, între secolele XVII-XX), social, geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice), economic (tipologia gospodăriei în funcție de ocupații și meșteșuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicită sau explicită), al autenticității și tipicității
Gheorghe Focșa () [Corola-website/Science/308784_a_310113]
-
lui Nicolae Grigorescu. A fost atras prin aspirațiile sale către pictura monumentală și a iubit pitorescul peisajului românesc și a ceea ce are țăranul român mai prețios în tradiția sa seculară. A învățat permanent și a dovedit că era posesorul unui meșteșug plin de virtuozitate cu care s-a îndreptat spre mari compoziții murale laice sau bisericești. A pictat portrete scânteietoare prin eleganță, sau sobre cu amprente melancolice ori triste și a fost fără îndoială pictorul peisajelor calde, iluminate de prezența oamenilor
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
a povestit în amintirile publicate într-un interviu, mai ales de Jean-Paul Laurens. Acesta din urmă era în opinia pictorului român un artist puțin desuet ca viziune plastică și chiar rece ca realizare, dar era un deținător absolut al tainelor meșteșugului. Cu toate acestea Jean Paul-Laurens prin autoritatea pe care o avea la Academie a fost unul dintre artiștii de mare succes ai secolului al XIX-lea, era ofițer al Legiunii de Onoare, autor al multor decorațiuni murale monumentale și autor
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]