5,311 matches
-
generase, de altfel, și fuga adolescentei Mary Wollstonecraft cu Percy Bysshe Shelley. Ivită ca urmare a unui capriciu al unor englezi refugiați, în 1816, pe malul lacului Geneva, cartea, în forma inițială, era o simplă nuvelă, descriind trezirea propriu-zisă a monstrului. Ascultând sfatul lui Percy Bysshe, Mary dezvoltă cu talent acel bruion narativ (de altfel, contribuția poetului englez este mai substanțială decât s-ar putea bănui la o primă impresie). Oricum, ideea savantului devenit, grație științei, demiurg și dând naștere unei
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
substanțială decât s-ar putea bănui la o primă impresie). Oricum, ideea savantului devenit, grație științei, demiurg și dând naștere unei creaturi care-i va distruge deopotrivă pe el și pe cei dragi lui este atât de fertilă imaginativ, încât monstrul devine, printr-o stranie contaminare terminologică, el însuși Frankenstein în conștiința publicului nespecialist 28. În cele din urmă, succesul fabulos al romanului 29 s-ar putea datora faptului că, după cum sugerează Northrop Frye, sâmburele său nu marșează în sens ficțional
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
marșează în sens ficțional, ci existențial. Criticul canadian afirmă următoarele: Povestea nu este, cum se spune adesea, precursoare a science fiction-ului: este, mai degrabă, precursoare a thriller-ului existențial, al unei cărți precum L'Étranger de Camus. Întreaga problemă în legătură cu monstrul este că acesta nu reprezintă o mașină, ci o ființă umană obișnuită, izolată de umanitate din cauza urâțeniei extreme [...]" (1983: 44). La rigoare, oricare dintre noi se poate substitui monstrului: spaima provine, așadar, din tulburătoarea omologie virtuală. * * * Nikolai Gogol 30, considerat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al unei cărți precum L'Étranger de Camus. Întreaga problemă în legătură cu monstrul este că acesta nu reprezintă o mașină, ci o ființă umană obișnuită, izolată de umanitate din cauza urâțeniei extreme [...]" (1983: 44). La rigoare, oricare dintre noi se poate substitui monstrului: spaima provine, așadar, din tulburătoarea omologie virtuală. * * * Nikolai Gogol 30, considerat de Edmund Wilson maestru absolut al povestirii terorii, se înscrie cu destulă fidelitate în descendența ilustră a lui Hoffmann, împărtășind fascinația acestuia pentru diabolic. Nuvela O răzbunare teribilă (din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din literatura universală îi pot face concurență serioasă. Un alt exemplu convingător de terifiant epic se găsește în nuvela Viy (din volumul Mirgorod, apărut în 1835). Aici, este vorba despre aventura unui seminarist, Khoma Brut, care se confruntă cu un monstru, Viy, iar lipsa sa de practică spirituală îi aduce moartea. Oricum, este demn de observat că Gogol nu se limitează la a trasa scene de groază, ci, cu uimitoare intuiție modernă, el decide să le submineze prin apelul ferm la
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nuvela happy-end? Da, dacă ne gândim, simplist, la mitul victimei transformate în călău, sub impulsul devastator al instinctului de conservare. Nu, dacă avem în vedere consecințele supraexcitării unei personalități anxioase, ale cărei mecanisme defensive se prăbușesc pe rând, dezvăluind un monstru mai înspăimântător decât cel care fusese obiectul spaimei sale inițiale. Oricum ar sta lucrurile, proza lui Caragiale este, simultan, una dintre cele mai valoroase contribuții autohtone la estetica naturalistă și un veritabil exemplu de scriitură terifiantă. 2.2.3. Evadarea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
vizibil mai ales în prozele horror din perioada contemporană (William Peter Blatty, Stephen King, Richard Matheson, Anne Rice, Peter Straub etc.), care reiau diverși topoi șocanți: "unele au de de a face cu diavolul și cu apropiații acestuia sau cu monștri, altele sunt centrate asupra copiilor, fie malefici, posedați, fie având puteri ieșite din comun; altele au ca subiect o casă sau o clădire bântuită; altele sunt variații ale legendei vampirilor" (Seigneuret, 1988: I, 633). 14 În acest punct, trebuie notat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
operei Undine (1814). 28 De altfel, ambiguitatea onomastică se menține și în cazul unor adaptări cinematografice. Trebuie precizat că, dintre toate peliculele consacrate subiectului, cea mai valoroasă rămâne producția din 1931, regizată de James Whale, cu Boris Karloff în rolul monstrului. 29 Nici una dintre scrierile ulterioare ale lui Mary Shelley (inclusiv strania distopie The Last Man, care precedă cu peste un secol romanul I Am Legend al lui Richard Matheson) nu a înregistrat vreun succes notabil. Faima autoarei pare a se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
parte din recuzita literaturii și artei decadente către care deschid prozatori precum Barbey D'Aurevilly cu Preotul căsătorit și ciclul Diabolicelor, K.J. Huysmans cu Liturghia neagră, Villiers de l'Isle Adam cu Povestiri crude și insolite sau Catulle Mendès cu Monștri parizieni; Prizbizewsky cu Sinagoga diavolului etc. sau ilustratori precum Félicien Rops sau Aubrey Beardsley. Nu toate acestea se vor reflecta în operele simboliste ale artiștilor plastici români asupra cărora își exercită influența Sămănătorismul, dar și lecția grigoresciană a utilizării subiectelor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
misteriile apar nu doar ca subiecte, ci devin creatoare de atmosferă în pictura simbolistă, fapt pe care-l ilustrează exemplar Gustave Moreau. Himericul nu reprezintă doar un grad înalt de intensitate al reveriei, ci pornind de la filiația mitologică este și monstru, o exacerbare a imaginației care explorează zonele obscure ale subconștientului. Pictorul nu rupe definitiv cu tradiția picturii academice, ci, dimpotrivă, așa cum demonstrează John Reed, o parte dintre subiectele sale nu sunt deloc noi, ci reformulări ale unor opere celebre. Oedip
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pedeapsa este sexualizată, psihologizată, ca un coșmar erotic într-un infern vâscos"102. Victima este predată forței justițiare a cărei expresie este monstruozitatea. Pedeapsa s-a transformat în tortură, iar această tortură privează "inculpatul" de orice apărare. Aspectul uterin al monstrului evocă înghițirea victimei devorată de vie; cele trei furii, eriniile Alecto, Megara și Tisiphone prezidează la împlinirea pedepsei. Cele trei au aspectul unor femei din societatea vieneză, însă pictorul joacă pe această ambiguitate a asocierii lor cu figurile mitologice. Extrase
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu delirul și coșmarul, proiectul lui Paciurea pentru un monument Eminescu ilustrează caracterul excesiv al figurii geniului, temă circumscrisă esteticii simboliste și decadente. Măștii mortuare a poetului îi corespunde aici chipul litificant al Meduzei, dinamica ofidiană a podoabei capilare a monstrului recuperează aluziv ceva din agitația figurilor rodiniene imolate în masa sumbră a Porților Infernului. Mutatis mutandis, Frunzetti, ca și Adriana Șotropa în cazul lui Filip Marin, realizează în analiza sa o substituție cu valoarea unei diminutio capitis simbolice, proiectând în locul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care figurile simbolice le întrețin în polisemantismul funciar al confruntării dintre bine și rău, dintre "Ideal" și "Real": "E întregul poem indic Ramayana, cu eterna luptă între binele și răul între Ideal și Real, cu o întreagă legiune de monștri cu figuri apocaliptice și femei fermecătoare prin grația lor un vis feeric realizat în piatră"323. Și criticul urmează pe aceeași linie a asocierilor revelatoare: "Nouă ne face impresia că Făt Frumos al nostru e Ram trecut printr-o serie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de constante care dau corerență viziunii artistice și se pot configura într-o estetică. Himera nopții (1928) are un aspect de bufniță, animal de pradă nocturn. Se poate observa relativitatea denominației pentru Paciurea, care nu intenționează să respecte strict corporalitatea monstrului mitologic. Himera paciuriană poate foarte bine să se confunde cu sfinxul datorită corpului ei felin, alteori predomină elementul ofidian sau, ca în acest caz, elementul aviar devine preponderent. În ciuda naturii de prădător nocturn a bufniței, conotația malefică pare să lipsească
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aerodinamicii sale rezidă în acest corp și nu în aripile menite să sugereze o formă revolută de zbor, un atavism. Chipul înălțat deasupra pare o prelungire a acestui pseudopod care este gâtul și poartă amprenta aceleiași maleabilități și disponibilități aerodinamice. Monstrul mitologic și-a pierdut prestigiul malefic, nu mai apare ca o hieroglifă misterioasă și amenințătoare a unei forme de deviaționism, de perversitate, de abatere de la normă. Paciurea își concepe himerele ca pe niște forțe în acțiune, care prezidează creația. Blocul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
probabil de o reverie amniotică. Extracția din materie nu se face violent, iar himera poartă cu sine starea de echilibru imanent a increatului. Absența în subsidiar a tensiunii contrariilor, ca și absența sugestiei unui maleficiu indescifrabil separă himerele paciuriene de monștrii decadenți, expresii ale devierii de la normă, precum sfinxul péladanesc. În contextul sensibilității decadente, interfața feminină reprezintă o capcană, femininul este cel care se încarcă de monstruozitate, pe când în cazul sculpturii lui Paciurea, "feminitatea" himerelor este una matricială, generică. Sorin Alexandrescu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sculptură decorativă de gândire tematică abstractă, ci, dimpotrivă, prezintă încă, spre deosebire de himerele sale de mai târziu, pe lângă doza inerentă de expresionism, foarte puternice trăsături realiste"350. Sfinxul (1912) lui Paciurea, spre deosebire de cel al decadenților, reprezentat ca o creatură hibridă, un monstru cu (inter)față feminină, este o creatură cu chip masculin, un tânăr de o frumusețe rece, cumva abstractă, fără nota de senzualitate a sfincșilor lui Von Stück, Moreau sau Malczewski. Sfinxului lui Paciurea îi lipsește corpul animal, este construit ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de colegul său francez, Francis de Miomandre, pentru a reda o reflecție de ordin artistic pe marginea unor cazuri clinice, care servesc drept model: "În splendidele sale realizări, are reminiscențe anatomo-clinice și din sălile de clinică nervoasă. Femeia pe care monstrul (în basreliefurile prilejuite de lectura Ramayanei, o ține într-unul dintre apendicele sale, e o realizare impresionată în piatră a arcului Hysteric pe care a văzut-o desigur la clientele lui Charcot!"361. Judith I (1901) a lui Klimt oferă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe de alta"399. Arta este cea care-l naște pe eroul eliberator, vezi ieșirea din "uter" patronată de figuri benevolente ale feminității. Acest erou al artei înfrânge obstacolele pe care societatea i le pune în cale, obstacole figurate de monștrii femeli, dar și de uriașul Polifem și cele trei Erinii, pentru a regăsi fericirea, împlinirea dorinței, într-o uniune deplină cu lumea, confirmată teologic atât prin prezența corului de îngeri, cât și a celor doi aștri care refac armonia cosmică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
autoportrete contribuie și la misiunea de popularizare nu doar a operelor artiștilor tineri, dar și a lor în spațiul public. A. Séon vine cu un mic medalion, Disperarea Himerei, unde Himera nu are nimic din ceea ce o consacră mitologic ca monstru, ci este antropomorfizată, lansând un țipăt în vid. Doar privirea spectrală o mai poate asocia interregnului monstruos. Sentimental-dulcege, în același stil Art Nouveau, avem schița în peniță a lui N. Vermont la pagina 26 și cea a D-nei S. Roguska
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
artă românească la Bruxelles", criticul belgian Schmit precizează similitudinea, gradul de rudenie a compozițiilor artistei în raport cu cele ale pictorului francez. Faptul a putut stârni și respingere, un critic precum scriitorul Cazaban vorbește despre modelele alese de pictoriță ca despre niște "monștri în spirt". Cecilia Cuțescu-Storck se distanțează de tradiția romantică a mitului țiganilor ca populație intinerantă, cu propriile sale obiceiuri, cu un gust pronunțat al libertății și a căror viață afectivă este marcată de o pasiune adesea violentă. În plus, așa cum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
încarnat în malefica fecioară. Feminitatea în stare pură, originară, relevă cruzimea și, paradoxal, un viciu funciar, instinctual, de dinainte de păcat, anistoric, ca în povestirea lui Barbey D'Aurevilly, Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan. Paradoxul decadent al acestui "monstru delicios", nimfeta, lipsită de conținut afectiv, constă într-o inocență a viciului, care face să transpară calitatea sa sacră, rituală. Privirea litificată și cosmetica flamboiantă transformă chipul Salomeei într-o mască a seducției, tematizarea privirii apare ca un reflex al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Hrothgar, căruia Beowulf îi este îndatorat, la fel ca și Beowulf însuși sunt desemnați metaforic în text ca "cel care oferă inelul, coiful și scutul" oamenilor săi. Beowulf îi este loial lui Hrothgar, pe care îl ajută să scape de monstrul Grendel, iar Wiglaf îi este loial lui Beowulf la final, când trebuie să lupte împotriva dragonului. În afara evenimentelor neobișnuite, cum ar fi atacul creaturilor supranaturale (Grendel, mama lui Grendel și dragonul), disputele dintre triburi se reglau de obicei prin plata
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
virtuți. Grendel atacă din dorința de răzbunare castelul lui Hrothgar, Heorot, pentru că este invidios pe fericirea oamenilor, în timp ce mama lui Grendel este motivată de dorința de a-și răzbuna fiul mort în atacul castelului. În partea a doua a poemului, monstrul îi atacă pe supușii lui Beowulf tot din răzbunare, pentru că cineva îi furase o mică parte din avere. Dacă n-ar fi existat invidia și răzbunarea, Beowulf nu și-ar fi putut dovedi calitățile supranaturale în lupta sa împotriva răului
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
există și identificarea lui Grendel cu urmașii lui Cain (Beowulf: 1265-74). "Și din Cain se născură spirite blestemate, printre care Grendel, cel alungat și suduit, care în luptă se-ncleștă cu păzitorul din Heorot ce-l aștepta să vină. Și monstrul îl lovi și îl trânti, dar Beowulf în a sa putere se-ncrezu, în acel dar binecuvântat de Dumnezeu: în ajutorul Domnului celui Atotputernic se lăsă, în grija și măreția Sa". Cain este întruchiparea răului, în vreme ce Beowulf reprezintă Mântuitorul, "paznicul
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]