4,047 matches
-
spusese acele povestiri, trăia, și unde anume; apoi se gândi: „Tata a vrut să-și afle soarta la Samothracia, la Miletus, și nu i-a ajutat să știe că viața avea să-i fie scurtă...“ Așa încât, cuprins de neliniște și neîncredere, se prefăcu că își reia lectura. Sclavul se retrase fără nici un zgomot. Disimularea Se întoarse însă curând; se apropie de portic cu pași ușori și îi zâmbi de departe. Îi aducea într-o cupă un fruct aromatizat în vin sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
târât cu cârlige pe străzi, lumea le privea de departe cu groază, iar în cele din urmă le-au aruncat în râu. — Cum ai aflat toate astea? îl întrebă Gajus în șoaptă. În clipa următoare însă, fu cuprins iar de neîncredere și nu mai întrebă nimic. Helikon răspunse plin de încredere: — Callistus. Gajus îl privi fără să înțeleagă; numele acela nu-i spunea nimic. — E grec, dar vine din Alexandria, zise Helikon. Într-adevăr, la Villa Jovis fusese adus în dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mângâie; el se ridică și spuse: — Vino, știu unde putem să ne jucăm. Abia a doua zi află că Ennia cea vulgară, soția prefectului Macro - care nu simțea nici un fel de respect pentru operele astrologice -, era nepoata atotputernicului astrolog Thrasyllus. Neîncrederea sceptică în calitățile lui Sertorius Macro se prefăcu în admirație. Tiberius părea că nu-și dă seama de nimic, nici măcar de ceea ce întreaga curte observă imediat, și anume că Nevius Sertorius Macro își împinsese soția în brațele tânărului Gajus. (Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe Capitolium“, toți aprobară aclamând. Tânărului Împărat, acel consens i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi. Fiindcă era tânăr, renunțarea la apărare și la neîncredere fu o eliberare sublimă. — Toți te iubesc, îi șopti, pe când treceau printr-un ambulacrum, tânărul Helikon, cu ochii săi de culoarea onixului înecați în lacrimi de bucurie. El era covârșit de emoție și îi întoarse privirea în tăcere. La mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus cele mai neașteptate și, aproape întotdeauna, cele mai triste informații. Tânărul Împărat nu avea cum să-l uite; îl recomandă lui Sertorius Macro, iar acesta propuse imediat, „date fiind meritele lui“, să fie secretar imperial. Cuprins o clipă de neîncredere, Împăratul și-i aminti pe Sertorius Macro așteptând sub porticul de la Villa Jovis și pe Callistus făcându-și mereu drum pe-acolo. Își spuse: „Nimeni n-a pus la încercare mai bine decât Macro calitățile lui Callistus“. Apoi uită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în camerele Împăratului. „Iată-l pe consilierul principelui.“ Nimeni nu-l iubea. Curând, chiar și Sertorius Macro, care îl folosise ca spion de încredere în anii petrecuți la Capri, începu să-l urască. Însă Callistus avea un puternic argument împotriva neîncrederii celorlalți: — Tiberius mă voia mort, și numai astrologia lui Thrasyllus mi-a salvat viața. Într-o zi, Împăratul le spuse lui și lui Macro: — Senatorii noștri poartă în suflete o sută de ani de ură. E cu neputință să guvernezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
La Roma trebuie să se audă toate. Și Julius Caesar a înțeles că era nevoie de o reformă. Și a făcut-o. Ei stăteau în fața lui. Macro îl privea cu o uimire obtuză, iar inteligentul Callistus tăcea, cuprins de o neîncredere alarmată. Tânărul Împărat, care nu avea alți oameni cu care să se consulte, fu dezamăgit. Deodată Sertorius Macro izbucni: — E un risc enorm. Șase sute de senatori s-ar revolta. De la o zi la alta, ți-ai face șase sute de dușmani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Zilele grele și pline de primejdii ale adolescenței îl transformaseră într-un solitar cu scurte momente de socializare. Persecuțiile și spionii îi creaseră o mare capacitate de disimulare și de îndurare a vicisitudinilor. Nevoia lui de afecțiune nu depășea pragul neîncrederii și, prin urmare, se limita la gesturi materiale. Sentimentele lui aveau ca obiect nu oameni vii, ci un lung șir de amintiri. Se temea de iubirile noi. Comunica ușor cu oamenii simpli; poporul îl iubea și, prin manifestările zgomotoase ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un soi de entuziasm și pentru ca revolta împotriva moralei, literaturii, evidențelor și desfășurării cotidiene a lucrurilor să pară tinerilor singura atitudine acceptabilă”, notează Marcel Raymond în deschiderea capitolului despre „Dada“ din De la Baudelaire la suprarealism, explicînd dadaismul prin „spiritul de neîncredere universală” și „refuzul de a sluji, care a scuturat atîtea consemne tradiționale și credințe străvechi” (De la Baudelaire la suprarealism. În românește de Leonid Dimov. Studiu introductiv de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1970, p. 216). Un articol semnat în nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din urmă o vor face mai tîrziu, într-un fel sau altul... În consonanță cu marxismul epocii, autorul vorbește despre obiectualizarea omului în cadrul orînduirii burgheze și de „alienarea prin limbaj”, văzînd în caracterul satiric al „paginilor bizare” o probă a neîncrederii în valorile tradiționale și o „criză a conceptului de literatură”. „Supraconvenția ironică” apare, astfel, ca un „antidot dialectic”, căci tragicul și apocalipticul nu mai sînt tratate în stil tradițional, ci parodiate cu conștiința lucidă a impasului inexorabil. Matei Călinescu pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de „neîncrederea torturantă în posibilitatea realei comunicări” și determinisme de genul: „Asumîndu-și tragedia, Urmuz a ajuns la sinucidere, criza culturală declanșînd, în cazul său, una existențială”. Este evidențiată modernitatea centrării pe „text” și pe evitarea sugestiei în favoarea numirii directe: „Sfera conotativă... este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
demonstrase prin faptele pe care le făcuse, că o iubește cu adevărat, dar se întristă știind că a doua zi va pleca de lânga ea. A rămas să-și ducă grijile mai departe; sarcina cu probleme, dorul pentru iubitul ei, neîncrederea în părinții lui, teama că tatăl ei o să afle cât mai curând despre sarcină. Își vedea mai departe de serviciu. Vremea se răcise, se îmbrăca mai gros și chiar dacă împlinise 3 luni de sarcină, nu se vedea acest lucru, ea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mine, mă mai duc și eu pe la ei... Mă descurc chiar foarte bine!... Grigore Gospodin îl ascultă cu atenție și dădu de câteva ori din cap în semn că pricepuse, dar pe chipul său rotofei, rumen și viclean se citea neîncrederea. Atunci Stelian îi destăinui că avea de gând să vândă casa și să se mute la oraș. Țăranul rămase o clipă fără grai. Cum, de ce să vinzi dumneata, cuscre, casa și să pleci de-aici?! sări el de pe scaun, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apariție rece care nu se potrivea cu nimic din ce știa ea. Și atunci cum rămânea cu sufletul ei? Nu conta dacă inima ei s-ar fi spart în bucăți, transformându-se în cenușă chiar în fața lui? Ce simțea? Furie, neîncredere, surpriză, durere, ură? Nici măcar ea nu știa, părea că toată viața ei a trăit într-un vis cu îngeri și palate de cleștar pentru a fi smulsă cu brutalitate mai târziu și prădată realității înfricoșătoare. A încercat să spună ceva
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
destul de veche și te-aș ruga să o tratezi cu atare. Doar un om înțelept poate să creadă întâmplările pe care le vei auzi și eu am încredere în tine. Probabil că nu te interesează ce vei auzi. Îți citesc neîncrederea în privire și uimirea pe buzele care par a se abține cu greu să nu se deschidă pentru a lăsa un hohot de râs să se audă. Oricum, crezi sau nu, eu ți-o spun. Încep, bine? Pe strada ,,Inima
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Îmi pare rău, sînt obosită... Fata asta știa cu siguranță mai multe decît spunea, gîndi Lucas. Cine știe dacă nu cumva Își acoperea familia sau pe niște insulari. Încă de la venire, Îi simțise atît de Închiși și de solidari În neîncrederea lor față de străinul care era el... Adoptă un aer amabil. - Îți mulțumesc pentru vizită. Marie făcu imediat stînga-mprejur spre ieșire. Lucas se ținu după ea, continuînd pe un ton ușor: - În orice caz, am să te regret... Ea se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dîră umedă și noroioasă. CÎnd ușile cabinei se Închiseră, Marie se aplecă spre Loïc. - Prefer să nu-l slăbesc din ochi. Și să mai arunc cîte o privire și prin lucrurile lui dacă e necesar... Fratele ei o privi cu neîncredere, ca pe o străină și avu pentru ea o căutătură pe care nu izbuti s-o priceapă. Își goli paharul dintr-o sorbitură, Își Înșfăcă impermeabilul, luă cheile mașinii și trecu fără o vorbă pe dinaintea ei, Îndreptîndu-se spre ieșire. - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
uite mîhnirea. Milic cunoștea bine chipul Mariei, căci Îl avea În suflet. De aceea, de cum veni spre el, o puse să strîngă vechiul năvod pe care tocmai Îl reparase. Vorbi despre tot soiul de nimicuri și răspunse fără urmă de neîncredere la Întrebările pe care i le punea fiica lui În legătură cu copilăria fraților ei. - Trebuie că era o bandă tare afurisită de ștengari, nu e așa? Cine era șeful? - Micuța Le Bihan. - Gwen? O fată? Nu-mi vine să cred... - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu ei și cu tot felul de istorii, care mai de care mai pasionante. Cine știe? Poate într-o zi li se va alătura și povestea mea, dacă voi avea șansa s-o scriu. Te simt că privești cu mare neîncredere aceste lucruri. Dacă într-adevăr noua ta condiție este cea pe care o prezinți, ar trebui să devii mai încrezătoare. Fără speranță, călătoriile tale nu vor avea niciun sens. Speranța o pierzi la drum, nu o câștigi, de aceea trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că intră în posesia unui mare secret. L-a dosit într-una din cutele portofelului și a așteptat intimitatea nopții să-l poată descifra în liniște. Așa cum bănuia ea, Santiago era foarte singur, nu avea pe nimeni pe lume și neîncrederea lui în oameni, alături de legătura particulară pe care o avea cu marea încă din copilărie (fusese ajutor pe un vas de pescuit), l-au făcut inaccesibil celorlalți. Nu frecventa barurile și cluburile de noapte ale porturilor, cum făceau colegii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
existența sa. O viață care se neagă pe sine, autonegarea vieții, acesta este evenimentul crucial care determină cultura modernă în calitate de cultură științifică. Or autonegarea vieții nu fondează doar "cultura" științifică, ci o afirmă ca fiind singura formă de cultură, aruncând neîncredere asupra formelor tradiționale care constau toate în dezvoltarea vieții absolute și își atribuiau în același timp o astfel de dezvoltare ca scop explicit. Așadar nu doar cultura științifică, nu doar eliminarea dorită și dictată de ea a tuturor celorlalte modele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
răspândeau și prin restul Italiei, se gândi măsurându-l din creștet până În tălpi. Era suficient să azvârli o simplă privire ca să observi că schima purtată de el era cu mult mai rafinată decât a confraților săi. Teologul, chiar dacă Îi intuise neîncrederea, nu arătă nici un fel de adversitate, ci, dimpotrivă, Îi răspunse la salut cu o politețe accentuată. — Iar acesta este Iacopo Torriti, roman. Ultimul care ni s-a adăugat, geometru și arhitect. — Și matematician, se grăbi să adauge omul, ușor Înțepat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
salva, urmă cerșetorul, fixându-l cu privirea lui șoricească. — Soarta mea? Iarăși? — Pregătește-te să fugi. Partidul dumitale e pierdut. Poetul Își Încordă auzul. Ce putea ști căzătura aceea umană despre politica Florenței? Celălalt păru să Își dea seama de neîncrederea lui. — Unul din soldații pe care Îi plătesc să ne protejeze are o rubedenie În armatele papei. Bonifaciu se pregătește să pornească spre orașul nostru cu scopul aparent de a face pace, dar cu țelul adevărat de a prăda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răbdare, o fi Roja fiu de mahăr, dar convingerile lui sînt exact pe dos, începe să le explice, adică numai din interiorul sistemului se poate face ceva. Și s a găsit tocmai el să facă pe eroul, intervine cu aceeași neîncredere Tușica. Altcineva cine? își continuă ideea Delfina, uffff, uffff, uite așa trebuie să treci hop după hop, gîndiți-vă bine că dacă nu l-aș fi întîlnit, ne-ar fi luat ca din oală pe toate, și pun pariu că cea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
crezi, dar intoxicarea deja începuse, cățelușii doreau ca schimbarea să se facă fără vărsare de sînge, să preia puterea în liniște, însă cineva le-a stricat ploile, sau și le-au stricat unii altora din cauza lipsei de comunicare și a neîncrederii pe care o aveau unii față de alții. Ha-ha-ha-ha, rîde Poștașul, chiar că ne credeau proști, mare meci, dom’ Colonel, și unde mai pui că după cum stau lucrurile, e aproape sigur că la sfîrșitul celor nouăzeci de minute o să vedem și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]