3,831 matches
-
se utilizează oscilatoare pentru producerea vibrației. Pentru măsurarea amplitudinii mișcărilor vibratorii ale pielii (produse de un vibrator) se utilizează o lumină de neon întreruptă cu aceeași frecvență ca a stimulatorului vibrator. În aceste condiții pielea ne pare fie ca fiind nemișcată fie ca făcând mișcări lente în sus și în jos. Dacă diferența este bine aleasă, suprafața va apare ca fiind în mișcare lentă în sus și în jos. Cu ajutorul unui microscop binocular amplitudinea mișcării poate fi măsurată, printr-o adecvată
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
pot fi măsurate și cercetate experimental. Un procedeu simplu de examinare a localizării auditive, care nu presupune nici un instrumentar special este următorul: subiectul este așezat pe un scaun și legat la ochi. I se spune să țină capul pe cât posibil nemișcat. Experimentatorul, situat în spatele subiectului, produce, cu ajutorul a două monede pe care le freacă una de alta, ținându-le între degetul mare și cel arătător (sau două degetare așezate în degetul mare și mediu), sunetul pe care subiectul trebuie să-l
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
neplăcut că se afla abia la începutul unei perioade în care va avea nevoie de răspunsuri evazive pentru a supraviețui. După ce vorbi el, urmă o perioadă de tăcere. Observă că Vocea Unu și Vocea Doi stăteau cât se poate de nemișcați. Și i se păru indicat să-i imite câtă vreme "excelența sa" cugeta la vorbăria care constituise răspunsul "prizonierului". Nu era prea greu de ghicit ce se întâmplase. Se părea că instrumentele lor reacționaseră întrucâtva la procesele mintale cu ajutorul cărora realizase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Cu fiecare secundă care trecea. Gosseyn devenea tot mai conștient de cât de idioată trebuia să pară această mică întrecere pentru privitori. Dar, bineânțeles, din moment ce împăratul era implicat, nimeni nu îndrăznea să i se opună. Așadar, stăteau cu toții acolo, înghețați, nemișcați ca și cei doi competitori. Dintre cei aproape treizeci de oameni, fără a mai pune la socoteală gărzile din spate, numai trei, deși nici ei nu făceau nici o mișcare, păreau să privească situația speculativ. Gosseyn putea să-l vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
problemă să înțeleagă situația în care se afla. Secundele treceau, și Breemeg stătea acolo, privindu-l fix. Așa că lui Gosseyn i se păru că era timpul să facă ceva practic; el neavând nimic comun cu realitatea emoțională care-l ținea nemișcat pe celălalt. Ceea ce spuse el, avea legătură cu realitatea sa, mult mai simplă: - Cât mai e până să ajung la Stabiliment? - Uhhh! făcu Breemeg. Dacă așa ceva era posibil, omul păru să se albească și mai tare la față. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
vizita lui Gilbert Gosseyn și dispariția lui Gorrold. Neprielnic moment. Chiar în acea clipă senzația din capul său deveni un vârtej întunecat. 19 Gosseyn deschise ochii într-un întuneric de nepătruns, Amintindu-și ce se întâmplase - senzația de vârtej - rămase nemișcat. Și trecură cel puțin zece secunde până ce se contură gândul că... Era, fusese posibil?... Ideea care-l sperie fu aceea că acum era exact ca atunci când corpul lui Gosseyn Trei se trezise după ce capsula spațială fusese adusă la bordul navei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ciudate, în două picioare, care-l fixau cu niște ochi rotunzi, negri, fără pleoape,... fu un moment de confuzie... Suficient pentru a declanșa o reacție. 20 Sosi gol, încă stând întins pe spate, cu fața în sus. Gosseyn Trei stătea nemișcat, cercetând cu privirea o cameră însorită. Nu-i era ușor, pentru că încă era prezentă confuzia acelor clipe în care înregistrase imaginea străinilor. Și mai era teama de ei, de ceea ce ar putea face; și, simultan, o tentativă rapidă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și mecanismul de la ușă... Faptul că ființele Troog nu dădeau nici un semn că ar fi știut că el se afla acolo începu să-l irite. O pierdere de timp. Mai presus de orice, avea nevoie de un public să stea nemișcat pentru a auzi ce are el de spus. Gândul acela neplăcut se afla încă în mintea sa când, puțin mai târziu, o voce de tenor rosti, în engleză, din tavan: - Gilbert Gosseyn, ești cu totul sub controlul nostru. Aici, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Gosseyn. Având la dispoziție doar gâtul acela subțire cu care să execute mișcarea, dădu din cap spre musafirul - prizonier, își ridică din nou capul până ce acesta reuși să stea într-un echilibru precar deasupra corpului; și se așeză, Gosseyn rămase nemișcat. Se simți o clipă copleșit. Fuseseră rostite atâtea cuvinte încât simți nevoia unei reacții, de apărare, de a evidenția și mai ales de a întreba de ce acest comportament agresiv din partea lor; și mai avea și alte întrebări. Îi trebui ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
trezea după o noapte de somn odihnitor. 31 La cererea doctorului Kair, Gosseyn se așezase din nou în scaunul acela special, și-i fusese din nou atașat tot echipamentul. De data aceasta nu mai fu imobilizat; promise numai să stea nemișcat în momentul-cheie. Cum stătea acolo, simțea cum dispozitivul de vizualizare îi era ajustat în partea din spate a capului, puțin în lateral. Nu mișcă și nici nu dădu din cap când bruneta Leej trecu pe lângă el și ocupă o poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ducă naibii Bucureștii, cu tot cu oameni și case. Suferința, plictiseala, bucuria pulsau calculat, în ritmul electrochimic al neuronilor. Mă simțeam ca într-un imens cinematograf, cu spectatorii înghesuiți după osul occipital: fiecare își vedea de filmul lui, la ordin, tăcut și nemișcat. De-afară, nu se zărea nimic. Îi controlam pe toți, mai rău ca un securist, le știam pe de rost gândurile (pentru că erau ale mele), îi dirijam și-i învârteam pe toate părțile, le puteam oricând curma simulacrul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vorbești, iar ei mai mult te-ascultă. Întâi i-aș fi îndesat pe gât vata de zahăr, cu tot cu hârdău și mecanismul rotativ. Apoi l-aș fi lăsat să se descurce singur cu explicațiile. Așa l-ar fi găsit Gloria, timid, nemișcat, cu mâinile înghesuite-n buzunare (nu știa niciodată ce să facă cu ele, erau ca un obiect suplimentar și stânjenitor). Mi-l și imaginam pălmuit de mânuța ei nervoasă: doi purceluși roz, nepotriviți și îmbujorați. La ora stabilită, a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era simplu, atât de simplu încât puțini îl știau; doctorii îl negau cu vehemență. La fel cum corpul spânzuratului, după ce și-a eliberat saliva și urina, golindu-și pungile și buzunarele de apă ale organelor, continuă o vreme să lucreze, nemișcat, cu metabolismul încă activ, celulele retinale mai funcționează și după ce privirea s-a stins. Ele produc o mișcare optică imperceptibilă, transportă date dinspre exterior către cortex, transmit semnale electrice și impulsuri nervoase, dau cote și repere pe care imaginea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bucurie pe bicicleta lui, pe-o singură roată; Paul, nu - s-ar fi prăbușit într-o depresie lucidă, cum doar el putea s-o joace: devastat, uluit, calm. M-am ridicat de pe scaun, căutând cu disperare geamul. Bucureștiul tremura acolo, nemișcat, dar viu. Aerul rece distorsiona imaginea, clădirile păreau bombate și umede, de parcă întregul oraș ar fi stat pe-o pupilă. L-am privit fix, timp de vreo treizeci de secunde, până au început să mă doară ochii. Și, în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
câte-o inscripție cu „BUCURESTI-CANALISARE“ sau „Kaiserslautern Gmbh“; atât de rar, că-ți venea să le pupi sau să le faci o fotografie, poate chiar să le iei și tu acasă. Ieșiseră din interbelică, trecuseră prin război și recesiune, rămăseseră nemișcate după cincizeci de ani de comunism. Acum lipseau din doi în doi metri, parcă strada fusese decupată de-un dobitoc. Aveai impresia că te plimbi pe-o cartelă Jaquard; dacă le cercetai de-aproape, găurile erau deja înfundate cu crengi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fusese prea inspirat: nici spațiul, nici timpul nu se comprimau. N-ajungeai mai repede nicăieri, viteza creștea doar pentru celulele corticale, ele o luau razna, agitate în malaxorul cerebral. În rest, stăteai pe loc; când îți cercetai picioarele, le găseai nemișcate. Cutia care te deplasa ca o capsulă a timpului era ridicolă, greoaie, se zăreau toate detaliile, jenant. Dacă ai fi intrat într-un WC ecologic și i-ai fi pus role, ai fi obținut același efect. După un drum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
corect, sub pătură, cu puiuleții deasupra, iar cuvertura venea la linie, fără cute sau burți. Oglinzile străluceau, nu găseai o urmă de deget pe ele: doamna Ioana le lustruia cu ziare, cum se obișnuia pe vremuri. Doar cărțile mele rămâneau nemișcate, o teamă religioasă și instinctivă o oprea să le tragă afară din rafturi; le descopeream neatinse, lipite, cu praful dormind pe cotoare. În afară de noptiere, dulapul cu pulovere și-o icoană cu Sfântu Vasile, dormitorul nostru mai conținea o comodă, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fraze între ele? un individ cu celălalt? Mi-era și frică să mă gândesc. Am stins lanterna și, cu dosarul în mână, m-am ridicat să mă dezmorțesc puțin. Mi-am întins spatele și picioarele: febra musculară pândește când stai nemișcat, mai ales dacă ai nimerit în biroul decanului, unde noaptea n-ai voie să intri, iar ziua să ieși. Sigur că locul își păstra farmecul, pe-acolo trecuseră Vianu și Călinescu, Rosetti și Cioculescu (inventatorul cu „Marii Clasici“), dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi-am făcut apariția în salon. Eram așteptat; fără îndoială, nu cu flori. „Edgar’s“ degaja o atmosferă primitoare, de tavernă și sală de curs. Fațada fusese placată în lemn vânătoresc, la fel ca interiorul. Mesele inspirau încredere: păreau de nemișcat și te-așezai la ele pe bănci tari, vopsite în negru intens. La o adică, ți-ai fi putut întinde caietele, ca la seminar. Tăbliile pe care așteptai castroanele cu mâncare mocneau întunecat. Pereții întindeau și ei de sus până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și vânzătorii de baloane colorate, scoțând din manșetă căței și girafe de latex pentru copilașii uimiți. Lângă ei, își făceau veacul coșarii cu peruci fumigene și arlechinii drapați în romburi de ruj portocaliu și pudră albă de talc: ăștia stăteau nemișcați, încremeniți pe-un soclu imaginar, pentru a smulge 50 de cenți părinților. Abia la urmă apăreau plasatorii de bilete la Operă, deghizați în Mozart sau Salieri, cu partiturile clămpănind prin mulțime. Îi însoțeau cântăreții de mandolină, contrabas sau balalaică (după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ușă. Calm, fără nici o remușcare. Mihnea și-a potrivit sacoșa pe umăr și, după ce și-a scuturat din nou hanoracul, a ieșit primul din cameră. Înainte să încui, am mai întors o dată capul, doar pe jumătate. Cele două scaune păreau nemișcate, față în față. Pe unul din ele atârna un sac negru, de pâslă. Direct pe tăblie. Sau nu atârna? Am ridicat din umeri și-am închis ușa. Afară, l-am lăsat pe Mihnea s-o ia înainte. Opelul nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deschis, nici nu observasem când umblase la el. Ecranul sclipea de cifre și litere, ghiceam programul rulând sub milioane de pixeli. M-am simțit brusc invidios. Nu reușeam în nici un chip să-mi dau seama cum rămânea calculatorul drept, perfect nemișcat. Părea prins de gât și de umeri cu un harnașament special, pe care nu i-l recunoșteam. În timp ce studiam echipamentul, trăgeam în nări aerul rece, spălat de mirosuri. O senzație proaspătă, de salon medical. Mihnea se uita la mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în cele din urmă nu mai argățea la păstor, dar în fiecare dimineață pleca cu cireada. Se așeza deoparte; acolo, o stâncă dreaptă, aproape verticală avea o ieșitură; se așeza în colțul cel mai ascuns, pe o piatră, și stătea nemișcată aproape toată ziua, de dimineața până la ceasul când pleca cireada. Era atât de slăbită din pricina tuberculozei, încât ședea din ce în ce mai mult cu ochii închiși, cu tâmpla lipită de stâncă și ațipea, respirând greu; fața îi slăbise, parcă ar fi fost a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încântare. Uneori copiii veneau cu mine. În asemenea cazuri, se opreau de regulă în apropiere și se apucau să ne păzească de ceva sau de cineva, ceea ce era pentru ei o bucurie aparte. După ce plecam, Marie rămânea iarăși singură, tot nemișcată, cu ochii închiși și cu tâmpla sprijinită de stâncă; poate că visa ceva. Într-o dimineață n-a mai putut nici să iasă odată cu cireada și a rămas în casa ei pustie. Copiii au aflat de îndată și în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îi e grozav de penibil și că în unele clipe se jena? Zău așa. Așa-s femeile cărora le place să domine. Ei, la revedere! Ganea ieși mult mai degajat decât intrase, chiar bine dispus. Prințul rămase vreo zece minute nemișcat și dus pe gânduri. Kolea își vârî iarăși capul pe ușă. — Nu mi-e foame, Kolea; am mâncat bine la Epancini acum câteva ore. Kolea intră și îi întinse prințului un bilet. Era de la general, împăturit și pus într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]