7,693 matches
-
trecut pierit odată cu primăverile și se întorceau aducând raze veștede. Erau plăcute aceste vestigii ale petrecerilor de la Prelunci și prin evocarea siluetei delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul Micu, era semnul cel mai evident că opera de vindecare desăvârșită rămânea ornicul din părete, adică timpului. După ce au plecat domniile lor la Sibiu și la Cluj, s-a abătut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uita, dus de gânduri; iar Șargu îi da semn, ca să-și aducă aminte. A căzut o ploaie viforoasă la sfârșitul lui august și drumușorul s-a curățit, nemaipăstrând nici o amintire. După ce a trecut și mugetul cerbilor în liniște și fără oaspeți, a vestit domnul Ionaș Popa că n-a uitat de ursul cel negru și vine să-l caute. Era bună acea scrisoare, căci, din vale de la hochstandul vechi, ursul cel cu furtișagul se arătase iar. Cel puțin așa-i părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a coborî spre casă, domnul Ionaș Popa a deschis lampa electrică. Aici, în Prelunci, nu era deloc ceață; locul părea mai uscat și mai puțin rece. Ușile se aflau deschise; luminile aprinse; un foc mare juca pe vatră, în odaia oaspeților. Bezarbarză ieși în jocul acela de lumini auzind pași, și strigă spre întunericul pădurii, îngroșându-și glasul: —Care-i acolo? Noi suntem, răspunse Culi. Ascultă, Onule; răspunde repede. Auzi tu? — Aud. — Răspunde: unde-i Șargu? În căsuța lui, răspunse Onu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fost în casa cea mare, i s-ar fi auzit de departe glasul neînduplecat. Dacă nana Floarea nu-i acasă, atunci e dusă după smeură, într-un loc știut, în lungul pârăului. Acolo mai mult vorbește decât culege, căci are oaspete din Laz. Încă din ajun Culi înțelesese cine vine cu copilul și-i era puțin frică de o dezamăgire. Așa că, de bună-samă, se afla lângă nana Floarea - părând c-o ascultă și pândind cu ochii altceva - acea odraslă din Laz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și a adus cratița. Am adus mâncarea. A stat puțin și s-a gândit. Mâncarea asta mi-a făcut-o o rudăreasă de aci din sat. Tot ea a spălat și pologul. Am socotit eu precum că poate să cadă oaspete. Mâncarea să zicem c-o mânânc eu; dar în polog dormi dumneata. I-am dat opt lei. L-am întrerupt: —O chiamă Raruca? Pe cine? —Pe rudăreasă. Aia care mi-a fiert mâncarea și a spălat pânzele? Da, așa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un păpușar nevăzut. Din acest motiv, femeile nu se simțeau amenințate de ea. Dar mulțumită bunei ei dispoziții, a râsului ei colorat și a energiei inepuizabile de a petrece până târziu în noapte, bărbații se simțeau bine în compania ei. Oaspeții celebri îi ofereau adesea cadouri scumpe. Cel mai mult îi plăcea, mărturisea ea, să-i însoțească la cumpărături; dacă își cumpărau o tonă de lucruri pentru ei se simțeau prost dacă nu-i cumpărau și ei ceva. De obicei haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dar n-a spus mare lucru. Nu am luat-o personal: Aidan mă avertizase că, atunci când vorbea, era de obicei despre Partidul Democrat. Kevin a insistat să-mi ducă geanta în dormitor, o cameră care aducea leit cu camera de oaspeți din casa părinților mei. Ar fi putut să facă un schimb cultural; perdele înfiorătoare, o cuvertură la fel de cumplită și un șifonier plin cu hainele vechi ale cuiva. Avea cam un centimetru de spațiu și două umerașe pentru mine. Noroc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și Claire zbiera că, dacă nu poate mânca leguma ei preferată la nunta ei, atunci când o putea mânca?) Din punctul meu de vedere, mâncarea e întotdeauna oribilă la nunți, așa că n-are rost să te cerți dacă să le servești oaspeților broccoli grețos sau conopidă necomestibilă. —Ai toată libertatea, mamă, am spus cu mărinimie. Cateringul e responsabilitatea ta. Dar am intrat pe un câmp minat în cel mai inocent peisaj cu putință - am făcut greșeala să sugerez că ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Văd că Taylor nu mai trecu pe-aci. Martine se întoarce și o privește defensiv. MARTINE: Sunt o femeie care stăpânește la perfecție arta conversației cu gentilomii care vin în vizită. Edna își frânge mâinile stingherită. EDNA: Ești încântătoare cu oaspeții tăi, surioară dragă, de-a dreptul ’cântătoare. Dar nu mai veni nici un oaspete. Și dacă nu reparăm în curând acoperișul cela, o să cadă toată șandramaua pe noi ca mânia Domnului. Martine mai ia o gură din pahar. MARTINE: Oh, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
privește defensiv. MARTINE: Sunt o femeie care stăpânește la perfecție arta conversației cu gentilomii care vin în vizită. Edna își frânge mâinile stingherită. EDNA: Ești încântătoare cu oaspeții tăi, surioară dragă, de-a dreptul ’cântătoare. Dar nu mai veni nici un oaspete. Și dacă nu reparăm în curând acoperișul cela, o să cadă toată șandramaua pe noi ca mânia Domnului. Martine mai ia o gură din pahar. MARTINE: Oh, Doamne, ce arșiță. Aș fi în stare să mă întind chiar aici pe treapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ceva de genul acesta, nu e contagios. E un fel de manie obsesivă și nu pot să folosesc decât toalete pe care nu le folosește nimeni altcineva. Ea (în cumpănă): Ei bine, e o toaletă atașată uneia din camerele de oaspeți care nu prea e folosită. Oare ar fi bună? Vino, te conduc. Eu: Nu e nevoie să urcați și să vă osteniți oasele bătrâne. V-am deranjat îndeajuns. Arătați-mi doar în ce direcție s-o iau. Ea: OK, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sale - însă doar Dumnezeu este puternic și Lui nu-I plac aroganții! Sultanul ăsta pusese să fie construite pe colina roșie a Alhambrei 1, lângă Poarta Trădării, gradene pe care se instala în fiecare dimineață cu cei din jurul lui, primea oaspeții și trata probleme de stat, în vreme ce detașamente de soldați veniți din toate colțurile regatului, de la Ronda până la Basta și de la Málaga la Almería, defilau necontenit dându-i onorul și făcându-i urări de sănătate și viață lungă. Locuitorii Granadei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
straiele, caii și armele pentru a-și putea hrăni familiile. În oraș, unde domneau nesiguranța și teama zilei de mâine, unde soarta fiecărui militar era iute cunoscută și comentată, unde știrile despre chefuri cu beții se răspândeau regulat datorită indiscrețiilor oaspeților și ale slugilor, simpla menționare a numelor sultanului și al Sorayei aducea pe buzele tuturor injurii și ocări, împingând uneori oamenii până în pragul răzmeriței. Fără a fi nevoiți să se lege direct de Abu-l-Hassan, lucru pe care rareori cutezau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
masă în pribegie. Ostatecii s-au întors la familiile lor chiar a doua zi după intrarea regelui și a reginei în oraș, iar tata ne-a povestit că fusese tratat cu mai multă considerație decât dacă ar fi fost un oaspete princiar. La Santa Fe, tovarășii lui și el însuși nu fuseseră izolați într-o închisoare; se puteau duce la piață și se puteau plimba uneori în grupuri mici pe străzi, însoțiți totuși de gărzi care aveau sarcina de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
reapropie pe Mohamed de familia mamei mele. În seara aceea, Khâli a venit în casa tatălui meu, căruia nu-i mai trecuse pragul de la sosirea noastră la Fès, cu zece ani în urmă. Warda l-a servit ca pe un oaspete de vază, i-a oferit sirop de migdale și a pus dinaintea lui un imens coș plin cu struguri, caise, pere și prune. În schimb, a căpătat zâmbete binevoitoare și cuvinte menite s-o îmbărbăteze. Apoi ea s-a retras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
izbucnit în râs: — Vrei, la urma urmei, să înțelegi de ce locuitorii acestui munte nu sunt cu toții bădărani, cerșetori și calici? Nu m-aș fi exprimat chiar în felul ăsta, dar cam asta era ceea ce îmi stârnea nedumerirea. — Ia aminte, tinere oaspete, că cel mai mare dar pe care Cel-de-Sus l-ar putea oferi unui om este de a-l face să vină pe lume pe o creastă de munte străbătută de drumul caravanelor. Drumul aduce cunoaștere și bogăție, muntele oferă ocrotire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
respinge, căci Legea noastră e limpede: Orice bărbat are dreptul să culeagă Ceea ce el însuși a sădit. Aveam de acum un poet de curte, îndrăgostit de vinul și de slujnicele mele, avid de aurul meu, gata oricând să aducă laude oaspeților mei, și mai cu seamă mie, la fiecare petrecere, la fiecare întoarcere a unei caravane, uneori pur și simplu la ceasurile mesei, când se adunau în jurul meu prieteni, rude, slujbași grijulii, neguțători ocupați, ulema aflați în trecere, zidari puși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aveam decât o singură grabă: aceea de a regăsi la Tombuctu amintirea ei, poate și vreo urmă a sa în încăperea care fusese martora primului nostru sărut. Clădirea era tot acolo. Deși era proprietatea seniorului orașului care o păstra pentru oaspeții de seamă, un dinar mi-a deschis ușa ei. Astfel că în seara sosirii mele, stăteam rezemat la aceeași fereastră, trăgând pe nări aerul de afară pentru a regăsi în el aroma de ambră cenușie care-l înmiresmase odinioară, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a trebuit să-i las locul lui Nur, care venea după mine la distanță, m-am dus să beau, sub o boltă din preajma Kaabei, apa binecuvântată de la Zam-Zam. Apoi, băgând de seamă că ușa Kaabei tocmai fusese deschisă de către vreun oaspete de soi, m-am grăbit să intru, cât să rostesc o rugăciune. Era podită cu lespezi din marmură albă cu vinișoare roșii și albastre, iar pereții erau acoperiți, pe toată lungimea lor, cu draperii din mătase neagră. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și un cufăr din lemn, ca și cum ar fi fost vorba mai curând de un modest han decât de o temniță, dacă nu mai punem la socoteală ușa grea, încuiată pe dinafară cu lacăt. Zece zile mai târziu, am primit un oaspete. Văzând zelul politicos cu care-l întâmpinau gărzile, am priceput că era vorba de un apropiat al papei. M-a salutat cu respect și s-a prezentat. Era un florentin care răspundea la numele de messer Francesco Guicciardini, guvernatorul Modenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în întregime de rufele puse la uscat -, câteva femei blonde, robuste îl înconjurară râzând pe Valerius când acesta intră într-o cadă și-i turnară apă caldă, să se spele. Îi frecară trupul cu perii din licheni, până când considerară că oaspetele - sacru pentru triburile acelea - era perfect curat, din cap până în picioare. Focurile luminau noaptea, iar din cămine răzbătea aroma cărnii fripte și a supelor de zarzavat. Așezat lângă Tarosh, la masa rotundă la care stăteau o mulțime de bărbați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se urau, șopti Lucilius, apoi adăugă cu voce tare: Dar pe atunci se făceau mâncăruri simple, de soldați: grâu, năut și ceapă... Munca nu era așa de grea ca acum. Coborî din nou glasul: Capito era avar și, când avea oaspeți, le dădea ce era mai rău. — Flavius Valens? - bucătarul-șef înălță capul, uitând o clipă de fazanul prăjit pe care îl ungea cu miere. Ce caută Valens aici? — Poate că vrea o audiență la guvernator, zâmbi Lucilius. Dar cine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajungeau până la Valerius, care stătea pe marginea fântânii, uitându-se la apa ce reflecta seninul cerului. Un milion de sesterți pentru o cină cu pește și carne de pasăre! Toți erau însă de părere că fuseseră norocoși să-l aibă oaspete în orașul lor pe Vitellius, cu luxul lui exagerat, și nu pe legații lui, Valens și Caecina, cu jafurile și masacrele lor. Din partea lor, Vitellius putea rămâne pe veci acolo, la Augusta, și nu doar câteva săptămâni, înainte să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius ar fi aflat imediat dacă nu te-aș fi închis. Crezi că aici nu sunt spioni care să-l informeze pe împărat despre toate câte se întâmplă? Crezi că vreau să pierd bunăvoința lui, tratându-te ca pe un oaspete de seamă? întrebă, privind îngrijorat spre draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu deoparte. Întâlni privirea impasibilă a santinelei. Lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la gară, alergând plini de bucurie la croitori și înapoi cu plase pline-ochi. Nu era momentul să dezamăgească pe nimeni. Lui Sampath i se dăduse în grijă să umple paharele cu șerbet sau să le spele odată ce fuseseră golite de oaspeți, iar apoi să le umple din nou; se decisese la nivel de grup că până și pe Sampath se putea conta pentru această sarcină simplă. Numai că, în definitiv, era foarte plictisitor să stai să umpli și să speli sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]