6,770 matches
-
obligat însă să joci o comedie întreagă, să chiui, să bați din palme, să alergi, să țopăi, ca să minți și să te minți că ești transfigurat. Acum, lângă Ioana, cum n-am chef pentru astfel de scene, iau o înfățișare obosită, ca și cum bucuria îmi vine prea târziu ca să mă mai poată dezmorți. Nici nu știu dacă e adevărat, și aș părea naiv și ridicol primind dintr-o dată noutatea. Trebuie să-mi aduc aminte încet de o mie de întîmplări, ca să văd
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
luase loc cu soții Axente. Când sosim, găsim pe Viky în pat în salon, camera cea mai mare a casei. Curat, fiecare lucru la locul său și peste tot un covor imens, cu o admirabilă îmbinare de culori. Viky pare obosită; după obrajii roșii, se vede că are o arșiță mare, dar nu uită deloc să se arate politicoasă cu toată lumea. Surâde ca de obicei și răspunde la toate întrebările noastre, ce nu mai contenesc. Ioana se așează chiar lângă dânsa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Scene puternice nu se mai petrec, căci le considerăm, instinctiv, ca o impietate. Parcă am fi bătrâni și ne facem socoteala vârstei pierdute zadarnic, cu multă melancolie, dar fără revoltă. Sărutările între noi sunt rare, frățești, fără perversitate. Ne simțim obosiți. Zilele mai calde ca totdeauna și marea cuminte, legănîndu-se în cadență, ne influențează în această amorțeală. Câmpie care a fost odinioară plină de flori și de iarbă proaspătă, pe unde a trecut un uragan. Ioana spuse tînguitoare: - Cred că nimic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cer, un șirag de berze. Madame Pitpalac glumește: "A venit toamna, se duc sezoniștii!" Preocupați cu boala lui Viky, care ne ține jumătate din fiecare zi la Cavarna, Ahmed nu mai are pentru noi importanța de odinioară. Noaptea ne întoarcem obosiți, copleșiți de soarta lui Viky și de discuțiile noastre de pe drum, și-l găsim adormit pe covor, în camera mea. Îl las acolo. Dimineața abia îl mângâi, căci mă grăbesc să mă duc la mare, în fața căreia sunt la fel de artificial
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nici nu o mai înțeleg". I se părea mai importantă distrugerea "oligarhiei birocratico-financiare, care ne domină și ne demoralizează", decât facerea sau desfacerea legilor. Și toate ideile acestea au rodit, căci în timp ce Parlamentul legifera, forțele revoluționare se pregăteau să răstoarne obositele așezări politice. Ca și Antero de Quental, istoricul Oliveira Martins lucrează din răsputeri la dezagregarea statului liberal și constituțional portughez. Critica pe care o face liberalismului, mai ales în cele două volume ale Portugaliei Contemporane, găsește un extraordinar ecou. Edițiile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și revoluția deveneau mai mult sau mai puțin populare, după cum le ajutau împrejurările interne sau externe. În aparență, Don Carlos depășise criza ultimatumului, și republicanismul - care fusese la modă după revoluția din 1848 și în 1868, în timpul revoluției spaniole, - părea obosit, dezorientat; îi lipseau șefi politici tineri, care să ducă mai departe acțiunea generației de la 1870. Ceea ce îl susținea și îi prilejuia momente de vertiginoasă ascensiune, erau pretextele interne; afacerea tutunului, ciuma bubonică, vinurile din Porto, sanatoriile etc., sunt tot atâtea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
adresează poporului portughez o proclamație în care cere ordine, muncă și respectul proprietății. Pe străzile Lisabonei o mulțime înnebunită de entuziasm manifestează fără odihnă, până târziu după miezul nopții. Totul se înfățișa într-adevăr ca o monarhie fără monarhiști, pierind obosită, dezgustată, lovită în însuși centrul ființei sale. V. "BALBURDIA SANGUINOLENTE" Scriitorul Eça de Queiroz prevestise, cu mulți ani înainte de izbucnirea revoluției, că Republica va fi o "dezordine sîngeroasă" (balburdia sanguinolente). Nu se înșelase. Un sfert de veac de agitație, conspirații
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
e aranjat privitor la succesorul lui Sidonio", în timp ce de abia se găsiseră cele trei nume de generali care trebuiau să alcătuiască guvernul... În atmosfera aceasta de fatalitate trăiește, de altfel, și Sidonio. Are totuși încredere în steaua lui. Uneori pare obosit, deprimat: "De s-ar termina odată!...". Dar repede prinde curaj: Ori ei, ori eu!...". Câteva zile după primul atentat, se hotărăște să se ducă la Porto, să se convingă personal de starea lucrurilor de acolo, care părea atât de confuză
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
treabă: să aducă piese de LEGO ca să construiască un pod. Când a văzut cât are de lucru, locomotiva cea vie n-a vrut să facă asta, dar a făcut totuși asta. Dar n-a putut să facă un lucru, era obosită, și o altă locomotivă din cameră a venit s-o ajute. Da, și au lucrat împreună și au reușit să facă podul. Și copilul le-a ajutat și a venit și tatăl copilului și i-a ajutat pe toți trei
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
ce mai cauți aici? Hai, șterge-o, cară-te! în vreme ce băiatul se îndepărta cu pas ușor, Audbert suspină. Cu siguranță, nu pentru nevasta lui își făcea griji; simțea, însă, că Balamber avea să îl vâre în cine știe ce bucluc. Era, oricum, obosit să se joace de-a v-ați ascunselea. îndepărtând paharul pe care hunul i-l umpluse din nou și i-l împinsese în față, spuse cu o nerăbdare prost ascunsă: — Spune-mi ce vrei de la mine, Balamber. S-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai frământe; mai bine să doarmă: urma o zi lungă și istovitoare. 4 Ceea ce localnicii numeau „luntrea lui Fergal“ nu era, de fapt, decât o plută mare, veche, folosită înainte la transportul sării, și căreia de câțiva ani bătrânul mattiace - obosit să se tot plimbe în sus și în jos pe fluviu, pe care navigația nu mai era sigură - preferase să-i dea altă destinație: transportul de persoane și mărfuri de la un mal la celălalt. Pentru cine nu voia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
minunății, îi spuse câteva cuvinte lui Balamber. Răspunsul acestuia din urmă îi făcu pe toți să râdă, iar marcomanului îi fu limpede că orice tensiune dintre cei cinci bărbați dispăruse. După câte se părea, tratativele se încheiaseră cu bine. 9 Obosit să tot stea, Audbert întrebă: — De fapt, acum ce mai așteptăm? Khaba îi răspunse sec: — Taci din gură și nu te mișca. Ascuns în spatele desișului de copaci, marcomanul supraveghea cu teamă drumul de care aflat ceva mai jos - nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi lăsase calul, împreună cu cel al lui Rutger. în același timp, își dădea seama că ar fi făcut mai bine să se depărteze de acel loc blestemat și să-și regăsească tovarășii pentru a le cere ajutorul, dar se simțea obosit, prea obosit. Și pe urmă i se făcuse frig. Amână, așadar, orice hotărâre. Reuși, după ce slăbise șaua, să dea jos pătura de pe cal și să și-o pună pe umeri, apoi se lăsă să cadă în iarba încă umedă. Sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul, împreună cu cel al lui Rutger. în același timp, își dădea seama că ar fi făcut mai bine să se depărteze de acel loc blestemat și să-și regăsească tovarășii pentru a le cere ajutorul, dar se simțea obosit, prea obosit. Și pe urmă i se făcuse frig. Amână, așadar, orice hotărâre. Reuși, după ce slăbise șaua, să dea jos pătura de pe cal și să și-o pună pe umeri, apoi se lăsă să cadă în iarba încă umedă. Sfârșit, alunecă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii în jos și tăcu multă vreme, făcându-și reproșuri pentru propria-i mândrie. în jurul său domnea doar tăcerea. în sfârșit, scuturând din cap, vorbi iarăși mulțimii. — Nu mila mea trebuie s-o implorați, ci pe a Celui Preaînalt! porunci obosit. înțelegea acum că, după ce îi împovărase cu reproșuri, trebuia să le dea o speranță. Trecând de la cuvintele tunătoare la un ton de hotărâre calmă, adăugă: — Această femeie spune bine: penitență! Rugăciune și penitență! Căutând prin mulțime, îl găsi imediat alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înstăpâni. Mai pluteau în aer, abia auzite, gemetele și sughițurile înăbușite ale femeii căreia îi fusese luată fiica. Tânăra pe care Lidania o ajutase stătea încă în picioare aproape de Sebastianus; își trecu o mână prin părul lung, cu un gest obosit și, fixându-și prietena, îi mulțimi. Lidania ridică din umeri. — N-ai pentru ce. Dacă noi nu ne ajutăm între noi... Stupefiat, Sebastianus o întrebă: — Văd că știi limba hunilor mai bine ca mine. Ce le-ai spus, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cine știe căror coșmaruri. Or fi remușcări pentru păcatele lui, zic eu. Oricum, cu el am rămas numai două zile, pe urmă m-a aruncat în cortul lui Mandzuk. — Faci rău că te plângi, îi spuse fata pe un ton obosit. Ai avut chiar noroc, ce vorbești! La urma urmei, putea să te omoare, dar te-a luat cu el. Și nici cu Mandzuk nu trebuie să fie chiar așa de rău, cel puțin ai niște privilegii și, în fond, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe Balamber, care în tot acest timp îi urmărise cu mare interes chiar și cea mai mică mișcare. — Vrei să zici că... o să trăiască? — Da, desigur. Acum s-a împăcat cu Dumnezeu. Când o să se trezească o să se simtă foarte obosit și n-o să-și mai aducă aminte de nimic. încruntat, în culmea uimirii, Balamber reflecta acum la ce ar fi trebuit să facă; cu degetele mari înfipte în brâul verde ce-i încingea mijlocul, își trecu privirea peste chipurile războinicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aproape îl hipnotiza. Ea singură ar fi fost de ajuns să-l facă să uite tot ce-l înconjura. însă curând ea se opri și se răsuci. Instinctiv, Balamber își trecu și el la trap calul mongol. Frediana îi apărea obosită, măcinată de stări contradictorii, însă armăsarul ei fornăia și, încă plin de energie, izbea cu putere în pământ cu copitele din față. Cu un asemenea cal, fata ar fi putut încă să se salveze, dar se vedea limpede că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hățuri și, întorcându-și caii, se duseră îndărăt. Frediana, între timp, nu se mișcase din loc. Aștepta acolo, în mijlocul câmpiei, gata de luptă, cu sabia în mână. Balamber observă că nu mai avea scutul pe care-l avusese mai devreme; obosită, poate, să-i ducă greutatea, îl abandonase ca să se poată mișca mai ușor. Se întrebă dacă-l recunoscuse. Apropiindu-se de ea fără grabă, mai mult pentru a o contempla mai bine, decât din precauție, se gândi că fata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dacă o să mă conduci la Sangiban, o să vorbesc cu el și o să-l încurajez să reziste și să-și îmbărbăteze soldații. Trebuie să vă țineți tari cu toții și să aveți încredere în Magister; în curând o să fiți salvați. Un zâmbet obosit apăru pe chipul adânc marcat al lui Anianus. — Bineînțeles, e foarte important să ajungi să vorbești cu Sangiban. Rutilius o să te însoțească la Poarta de Miazănoapte unde e el. E bine să te duci imediat; e bine și pentru că numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Băiatul s-o fi dus să bea ceva pe-aici, nu? Sebastianus, în schimb, care simțea cum crește în el un sentiment de neliniște, tocmai se pregătea să răspundă, când îl văzu pe Maliban apărând din tot acel du-te-vino lent, obosit, al mulțimii. întunecat, alanul se alătură în tăcere tovarășului său. Spuse doar atât: — L-am găsit. — Și de ce nu l-ai adus aici?! E amețit, așa-i? Cu o expresie sumbră pe chip, alanul scutură din cap: Nu, răspunse. Punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parte la acel imens măcel. Și iată cavaleria vizigotă ieșind din norul de praf ce stăruia deasupra câmpului de luptă. O ciocnire frontală ar fi fost dezastruoasă, dar, gândi Balamber, acei cumpliți războinici, care luptaseră ore întregi, erau probabil foarte obosiți, cu siguranță mai mult decât ai săi. în orice caz, trebuia să încerce să-i oprească, trebuia să-și salveze regele. — Pregătiți arcurile! ordonă. Vizigoții erau numeroși și se apropiau cu iuțeală. Nu strigau, probabil fiindcă erau obosiți, iar înaintarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru a-i raporta care era situația în sectorul său și pentru a-i cere și alte întăriri, fiindcă, teoretic, dușmanul ar fi putut chiar să se întoarcă. Ar fi trebuit să facă toate lucrurile acelea, dar se simțea prea obosit, de-a dreptul extenuat. Sprijinindu-se cu coatele pe genunchi, își trecu mâinile prin păr și respiră adânc. Huruitul bătăliei, care îl asurzise aproape pe întreg parcursul acelei zile infernale, îi răsuna încă în urechi, iar în fața ochilor săi continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi că Magister era pe punctul de a comenta comportamentul lui Thorismund, dezvăluindu-le lucruri importante. Etius, în schimb, oftă și spuse obosit: — îmi ceruseși câteva ore de permisie, nu? Așa e, Magister, aș vrea să iau parte la funeraliile lui Elvius Metronius. Etius încreți sprâncenele: — Metronius? Nu-mi amintesc să fi avut numele lui printre ofițeri. Sebastianus încercă să nu-și arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]