5,945 matches
-
după ce citise toate acele informații, într-o altă lumină. Ideea prințului Dimitrie, deși se îndoia că era chiar ideea lui, ar fi putut ajuta la deblocarea negocierilor. În fond, ea satisfăcea în parte pretențiile Rusiei și nu șifona prea tare orgoliul Imperiului Otoman. Teoretic, în limbaj politic însemna doar un transfer de suzeranitate și încetarea ostilităților prin semnarea tratatului. Acest lucru, în mod cert, putea să aibă un efect considerabil asupra distrugătorului de lume, asupra lui Napoleon. „Buturuga mică răstoarnă carul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
despre această stare de lucruri. De aceea, nu înțelegea hotărârea cu care generalul pornise, tocmai acum, la cucerirea Constantinopolului. Acțiunea lui nu demostra decât un singur lucru: că Marele Komandir nu mai reușea să vadă nimic altceva dincolo de propriul său orgoliu. Constantinopolul putea fi cucerit oricând. Prințul era convins de asta. Cucerirea Constantinopolului acum nu era o prioritate, nu era nici măcar o chestiune de viață și de moarte, ci aventurism curat, atâta timp cât leul Napoleon stătea gata-gata să atace Rusia. Avea informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acel surghiun și să-i sugereze generalului o revenire. Însă, tocmai pentru că îl cunoștea prea bine, se îndoia de rezultat. Ca bărbat, Kutuzov n-ar fi recunoscut în ruptul capului că atunci împinsese lucrurile mult prea departe doar dintr-un orgoliu masculin necontrolat. Iar, ca general, n-ar fi revenit niciodată asupra unei hotărâri luate. În consecință, n-ar anula nici un act deja semnat și parafat de el. De aceea, considera că orice discuție pe acest subiect s-ar dovedi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
câteva ori, până când inima reveni la ritmul ei obișnuit. „Ce păcat că generalul Kutuzov și-a ratat momentul lui de glorie pentru eternitate: capturarea distrugătorului de lume! Ce ratare prostească!” mormăi prințul. „Dacă nu s-ar fi lăsat condus de orgoliu, dacă nu s-ar fi încăpățânat, cu siguranță ar fi reușit să pună laba pe Napoleon. Ohhh, prietene! De ce n-ai făcut-o? De ce n-ai făcut-o! Lumea ar fi fost cu totul alta, iar eu n-aș mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o minune a sorții ar putea schimba totul? — Poate. — Asta o să încerci, nu-i așa? Preferi să-ți riști viața decât să trăiești prost cărând cărămizi. — Eu sunt targuí. Tu nu... — Ah, du-te la dracu’ cu blestematul tău de orgoliu al neamului! protestă supărat. Te crezi mai bun pentru că te-au învățat de copil să înduri căldura și setea? Eu a trebuit să-i suport pe ticăloșii ăștia, și îți garantez că nu știu ce e mai rău. Du-te! Când oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a cunoscut, nu există decât una cu care știe că mai poate vorbi, dacă nu de la prieten la prieten, măcar de la om la om. Și acesta este Khayyam. O scrisoare În care disperarea se ascunde sub un strat gros de orgoliu: „În loc să trăiești ca un fugar, de ce n-ai veni la Alamut? Asemenea ție, am fost prigonit; acum, eu sunt cel care prigonește. Aici vei fi apărat, Îngrijit, respectat, și toți emirii Pământului nu ți-ar mai putea atinge nici măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
era de așteptat din partea unui opoziții care Își spunea frontală, ca să ceară lămuriri asupra participării maphiei la ignobilul trafic de suferinzi terminali, despre care circulau atâtea zvonuri. Acum, profitând de tulburarea În care se zbătea țara, Împărțită cum era Între orgoliul de a se ști unică pe Întreaga planetă și neliniștea de a nu fi ca toată lumea, veneau să pună pe tapet nici mai mult nici mai puțin decât chestiunea regimului. Evident adversari ai monarhiei, dușmani ai tronului prin definiție, credeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
înaintea mea. Ai plâns, mă întreabă el nervos, iar eu mă fâstâcesc, da’ de unde, am răcit puțin, asistenta schițează un zâmbet, nimic nu scăpa privirilor ei, acum te internăm la clinică, îl informează ea, el este luat prin surprindere, dar orgoliul i se citește în priviri, asemenea unui copil care trece dintr-o clasă în alta, ea completează deja șiruri întregi de litere albastre în fișele de investigații, după care mă trimite să le ștampilez; mă grăbesc, de parcă acesta ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă vrea. Sunt complet șocată. Mă simt de parcă aș fi bătută zdravăn. Mă doare tot corpul. De-abia găsesc putere să mă ridic și să mă îmbrac, darămite să mai fac bagajul. Ceea ce mă susține și-mi dă forță este orgoliul meu, mult prea puternic ca să-l las pe Jake să se îngrijoreze din cauza absenței mele, să vină sus, la mine, și să mă găsească în pat, încă în capot. Mulțumesc Cerului pentru mândria mea nemăsurată. În aceste momente, e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de interogatoriu unde ceva ar putea să se miște din loc și să-ți strivească carnea, până-ți dai drumul mărturisirii. Iar dincolo de acest șir de vechi obiecte mișcătoare, acum nemișcate, cu suflarea prinsă de rugină, pure semne ale unui orgoliu tehnologic ce le-a dorit expuse evlaviei vizitatorilor, vegheat la stânga de o statuie a Libertății, model redus al celei pe care Bartholdi o proiectase pentru altă lume, iar la dreapta de o statuie a lui Pascal, se deschide corul, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-se, descoperea, ca Newton care și-a Întins ditamai aripile, Însă continua să mediteze asupra Cabalei și a esențelor calitative? Sala Lavoisier de la Conservatoire e o mărturie, un mesaj cifrat, un compendiu al Întregului muzeu, o luare În derâdere a orgoliului gândirii solide a rațiunii moderne, susur al altor mistere. Jacopo Belbo avea dreptate, Rațiunea dăduse greș. Mă grăbeam, se apropia ceasul. Iată metrul, kilogramul, măsurile, false garanții de garanție. Învățasem de la Agliè că secretul Piramidelor se dezvăluie nu prin calcule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și un s. Eu citesc „relapsi”. De ce? Pentru că știm cu toții că relapsi erau vinovații care și-au mărturisit vina și care retractau, iar acești relapsi au jucat un rol deloc neglijabil În procesul templierilor. Templierii din Provins Își asumă cu orgoliu natura lor de relapsi. Sunt cei care se disociază de infama comedie a procesului. Prin urmare, se vorbește aici de cavalerii din Provins, relapsi, gata pentru ce anume? Puținele litere pe care le avem la dispoziție sugerează vainjance, pentru răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de științe religioase la Milano, unde locuia de câțiva ani. „Veniți pe la mine când vă Întoarceți, am multe lucruri interesante, de la riturile afro-braziliene până la cultele lui Isis În Imperiul de Jos”. „Ador cultele lui Isis”, zise Amparo, căreia adesea, din orgoliu, Îi plăcea s-o facă pe grandomana. „Dumneavoastră știți totul despre cultele lui Isis, Îmi Închipui”. Agliè răspunse cu modestie. „Numai puținul pe care l-am văzut din ele”. Amparo Încercă să recâștige teren: „Nu aveau loc acum două mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mulțumit. Încercam să mă clarific cu mine însumi. Iubeam două femei în același timp, însă nu era același sentiment. Știam că Sabina era un om de încredere, care ținea la mine. Faptul că era răzbătătoare îmi proteja mie pasivitatea și orgoliul de a nu obține ceva în viață făcând anticameră ori cântând în strună vreunui șefuleț ore în șir pe la berării. Catedra din Botoșani m-ar fi scutit de cele cincisprezece zile de lapte gros pe coridoarele Inspectoratului de Limbi Străine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
apuseni, cruciați... No comment! i-o livrează Dan. Culturalmente, ar fi unele divergențe de credință, între ei și noi. Nu mare scofală: filioque, filiația, purgatoriul, imaculata concepțiune și infailibilitatea Papei. Mărunțișuri din acelea dogmatice! Până și-aici, in templum, tot orgoliul primează... Nu neapărat! îl contrazice Îngerul. Dumnezeu este Unul singur! Dar, fiecare muritor este nimerit să-și îndrepte atenția, spre ceea ce crede el, cu adevărat. Bine, să purcedem de-acum la rezolvarea problemei pentru care am străbătut, prin efracțiune, înăuntru
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
intervine Vierme, care trăgea profesionist cu timpanul. Băi, Boss, vrei să te pumnăcesc? Tu nu știi ce se spune? Ălora care-ascultă pe furiș, le bagă dracii p... lile-n urechi, pe lumea ailaltă! îl pune prompt la punct Dănuț, resimțindu-și orgoliul luxat. La naiba! Adrianus a fost conectat și el! Deci, chiar am dreptate! Memoria nu-mi joacă feste. Da! Orice problemă devine îngrozitor de simplă, după ce este rezolvată! Doamne! Neîndoielnic, așa a fost și așa și trebuie să fie! gândește Fratele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
bîrfe, scenarii și jocuri politice ; 3. tendința de a se crede mai deștept ; 4. înclinația spre distracție ; 5. dorința de a fi lăudat ; 6. tendința de a căuta țapi ispășitori ; 7. comoditatea, lenea ; 8. tendința de a invidia ; 9. mîndria, orgoliul ; 10. superficialitatea („merge și așa”) etc. Mai vedeți multe alte defecte capitale care pot fi atribuite românilor ? Dacă ar fi să le aduni pe toate într-un personaj generic, ar rezulta un soi de Mitică parvenit, devenit baron local, al
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
moștenire subalternă a femeilor fac parte din viața noastră cotidiană. Matrimoniul este astfel aluvionar și sedimentar, tăcut și continuu sub apele învolburate ale istoriei, este efemerul care dăinuie ; patrimoniul este eroic și autoritar, irupînd periodic pe valurile acestor ape, este orgoliul dăinuirii supuse distrugerii. Dacă patrimoniul este cel cu care ne mîndrim și pentru care putem muri, matri moniul este cel cu care trăim. Poate că ar fi interesant să revedem deci istoria „jugului otoman” (și) din această perspectivă matrimonială, pentru
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
rămână în paginile precedente imaginea unui anumit relativism. O anumită nuanță de scepticism e posibil să fie prezentă în discursul pe care l-am elaborat, însă e vorba, mai degrabă, despre o luare de poziție în fața mistificărilor emotive sau ale orgoliilor raționaliste. Pe de altă parte, «suspendarea judecății», în sensul tare și autentic al expresiei, înseamnă căutare și nicidecum renunțarea la o cunoaștere adevărată. Cu privire la acest aspect e bine să mai facem câteva precizări. Faptul că omul tinde să ajungă la
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
și mine în iarnă. Am lăsat-o pe Aleea Circului și, înghețat bocnă, m-am întors acasă. În toată acea vacanță de trei săptămâni, Gina n-a mai dat nici un semn de viață. Eu nu i-am mai dat telefon. Orgoliul nu-mi mai permitea să fac primul pas. Serile sufeream câinește, dar dimineața nu era atât de rău: mai ieșeam prin oraș, mai mergeam cu câte un prieten la "Studențesc", la un ping-pong, sau în centru, la vreo expoziție. Citeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lor atât de crunți și inocenți. Vroiam să le descopăr estetica și morala, și culegeam zilnic anecdote, luam fotografii, schițam genealogii. Cu cât mă afundam mai mult în sălbăticie, cu atât creștea în mine o neștiută demnitate și un nebănuit orgoliu. Eram bun și drept în junglă, mai corect și mai calm ca în orașe. Dar ploile... Ce nopți de luptă cu neurastenia, ascultând ritmul acela neuitat al apei pe acoperiș, revărsări fără pomină, zile întregi, întrerupte numai de ceasuri cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
strivit mâinile. Era fermecătoare zbătîndu-se; fața i se contorsiona, lăcrăma, se ruga în gând Ia Tagore. Încerca să-și scoată mîmile prinse de încheieturi în pumnul meu; căci aceasta era lupta. Eram calm, experimentând detașat de durerea fizică și de orgoliu. În sfârșit, a trebuit să recunoască, era înfrîntă. Aceasta i-a dat o bucurie amestecată cu senzualitate amară. Știu că era fericită că eu am înfrînt-o. Dar suferea că maestrul ei spiritual, guru, nu o ajutase. Etc. Când ne-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fără s-o văd, căci eu eram în lumina palidă a felinarului, iar ea la întunerec, și plecă oftând. M-am întors în odaia mea, agitat, zeci de sentimente străbătîndu-mă, chinuit și de bucuria că este a mea, și de orgoliu, de remușcare, de teamă. N-am putut face nimic până la masă. Mă întrebam dacă voi avea curajul să o privesc în timpul mesei. Mă întrebam mai ales ce va crede despre mine, dacă nu va spune ceva d-nei Sen sau lui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
biletul de aseară, dar mi-am surprins josnicia acestui humor și am tăcut. Nici vreme de reflecții melancolice nu aveam. Maitreyi îmi spunea lucruri pe care nu știam cum să le cred. Mă turburau și mă surprindeau, jicnindu-mă și în orgoliul, și în certitudinea mea. Niciodată nu o ascultasem vorbind atât de mult singură, fără să schimbe subiectul, fără să mă întrebe, fără să aștepte răspuns sau comentarii. Parcă ar fi vorbit într-o odaie goală. Eu nu mai eram. Mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu alții, că, în sfârșit, totul se uită sau se poate uita, căci fericirea și încrederea adunată în atâtea luni de dragoste, în atâtea nopți petrecute împreună, pieriseră acum ca prin miracol, și nu supraviețuiseră în mine decât un întîrîtat orgoliu masculin și o cumplită furie împotriva mea însumi. Maitreyi ascultase toate acestea cu o suferință care mă exaspera și mai mult. Își mușca buzele până la sânge, mă privea cu ochii mari deschiși, ca și cum nu s-ar fi dumirit dacă visează
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]