3,510 matches
-
sunt folosite până în zilele noastre la intrarea pe Munte, În anul 1517 Ierusalimul si Muntele Templului au intrat, fără prea mult zgomot, în stăpânirea sultanului turc Selim I și a Imperiului Otoman. care a cucerit sultanatul mameluc al Egiptului și posesiunile acestuia în Asia. Fiul lui Selim, Soliman I Magnificul, a investit mult în construcțiile din Ierusalim, culmea lor fiind reprezentată de ridicarea și repararea zidurilor cetății (numită în zilele noastre Orașul vechi), inclusiv zidurile Muntelui Templului. Pe deasupra, în anul 1552
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
-lea, a proclamat rezistența împotriva Constantinopolului, iar reprezentantul bizantin din Napoli, Exhiliratus, a fost ucis de către mulțime pe când încerca să ducă la îndeplinire ordinul imperial de distrugere a tuturor icoanelor. În această perioadă de dispute, Liutprand a decis să preia posesiunile bizantine din provincia Emilia. Astfel, în 727, el a traversat Padul și a capturat de la bizantini Bologna, Osimo, Rimini și Ancona, precum și alte orașe din Emilia și Pentapolis. De asemenea, el a cucerit Classis, portul Ravennei, însă a eșuat să
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
de Welf, a fost markgraf de Toscana și duce de Spoleto între 1152 și 1162. Welf a fost cel de al treilea fiu al ducelui Henric al IX-lea de Bavaria, alături de Conrad și Henric "cel Mândru". El a moștenit posesiunile familiale din Suabia, inclusiv comitatele de Altdorf și Ravensburg, atunci când fratele mai mare, Henric "cel Mândru" a obținut ducatele de Bavaria și de Saxonia, iar fratele mijlociu Conrad a urmat cariera ecleziastică. Henric a aranjat căsătoria lui Welf cu Uta
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
Welfilor. Când fiul lui Welf, Welf al VII-lea a murit de malarie în 1167, pe când se afla la Roma participând la campania lui Frederic Barbarossa împotriva papei Alexandru al III-lea, Henric al X-lea a solicitat moștenirea tuturor posesiunilor Welfilor. În schimb, Welf solicita la rândul său primirea unei mari sumi de bani, sumă pe care fratele său nu a reușit să o acopere. Ca urmare, Welf a acordat domeniile sale din Italia împăratului Frederic. Welf a rămas să
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
a muri, tatăl său devenise călugăr) și, dat fiind că fratele său mai mare Conrad luase calea preoției și murise înaintea părinților, Henric a devenit duce de Bavaria, sub numele de Henric al X-lea. În continuare, el a împărțit posesiunile familiei în ducatele de Saxonia, Bavaria și Suabia cu fratele său mai mic, Welf al VI-lea, duce de Spoleto. În 1127, Henric s-a căsătorit cu Gertruda, unicul copil al împăratului Lothar al III-lea, a cărei mână și
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
1055. Ulterior, în 1070, Welf al IV-lea a devenit duce de Bavaria, ca Welf I. Welf al V-lea a fost căsătorit cu contesa Matilda de Toscana, care a murit fără copii și i-a lăsat acestuia întinsele sale posesiuni, incluzând Toscana, Ferrara, Modena, Mantova și Reggio. Dat fiind că dinastia Welfilor a fost susținătoare a papalității în controversele legate de Lupta pentru învestitură împotriva Imperiului, aliații papei au început să fie numiți guelfi. Ducele Henric al IX-lea "cel
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
Cu toate acestea trebuie să arătăm că alte documente , precum cel din 26 mărie 1440, pomenesc formă de Banya pentru aceeași așezare Băișoara, în august 1449, cănd guvernatorul Iancu de Hunedoara dăruiește lui Dionisie Farnasi și lui Kemeny mai multe posesiuni, între ele regasind și Băișoara în formă Banya, consemnata printre alte așezări din zona: Al JAra, Feljara, Banya, Bikal, Kis Aklos, Oklos, Szind și altele. Trecerea în revistă a mențiunilor documentare de dupa anul 1470, adică din răstimpul secolelor XVI-XX, arată
Băișoara, Cluj () [Corola-website/Science/325174_a_326503]
-
treptat o parte din stăpânirile obținute în Băișoara prin zălogirea acestora în schimbul unor sume de bani luate că împrumut în diferite situații în favoarea unor membri i familiei Lupșa. Tot pe calea unor împrumuturi neachitate familiei Csan își pierde o parte posesiunilor de aici în favoarea comiților sării din Turda. Interesantă este situația din anul 1482 octombrie 8, când un alt membru al aceleași familii se împrumuta cu o sumă de bani și își întocmește testamentul, reglementând o eventuală succesiune în caz că ar muri
Băișoara, Cluj () [Corola-website/Science/325174_a_326503]
-
La rândul său, ea și-a cedat proprietatea ducelui de Bavaria Welf al IV-lea, fiul surorii lui Welf al III-lea, Chuniza, cu markgraful Alberto Azzo al II-lea de Milano. Welf a fost ultimul dintre vechii Welfi, iar posesiunile sale au trecut pe seama ramurii largi a casei de Este. Ducatul a trecut în mâinile ducelui Conrad al III-lea de Carintia.
Welf de Carintia () [Corola-website/Science/325189_a_326518]
-
sprijin în Bavaria, însă a strâns o armată din rândul saxonilor, cu care a întreprins mai multe campanii devastatoare împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său "De bello Saxonico" îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
declin după 1683, când forțele sale au fost înfrânte în bătălia de la Viena de către forțele aliate austriece și polono-lituaniene conduse de Ioan Sobieski. Prin tratatul de la Karlowitz semnat în 1699, Imperiul Otoman a fost obligat să cedeze o serie de posesiuni europene, printre care și Ungaria. Expansiunea otomană spre vestul Europei a încetat, iar turcii au încetat să mai fie o amenințare pentru Austria, care a devenit în schimb puterea dominantă în sud-estul Europei. Chestiunea Orientală a devenit cu adevărat evidentă
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
creșterea naționalismului în rândul etniilor din imperiu. Din toate aceste motive, Austria și-a făcut un țel principal din menținerea unității Imperiului Otoman. Pe de altă parte, Regatul Unit considera că limitarea puterii Imperiului Rus este vitală pentru asigurarea securității posesiunilor coloniale din India. De asemenea, britanicii considerau că în cazul în care Rusia ar deține controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, aceasta ar putea afecta dominația Londrei în estul Mediteranei și ar pune în pericol importanta rută navală prin Canalul
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Napoleon sprijinul Rusiei în războiul cu Regatul Unit. În schimb, Rusia avea permisiunea să ocupe Moldova și Muntenia. În cazul în care sultanul s-ar fi opus ocupării acestor teritorii, Franța și Rusia urmau să îi atace pe otomani, iar posesiunile turcilor din Europa urmau să fie împărțite între cei doi aliați. Acest aranjament era o amenințare nu doar la adresa Imperiului Otoman, ci și la adresa Regatului Unit, Austriei și Prusiei, care erau aproape lipsite de capacitatea de reacție împotriva unei alianțe
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
schimb, țarul Nicole a hotărât să-și trimită trupele să înăbușe revoluția din Austria, presupunând că bunăvoința dovedită față de Casa de Habsburg o va face pe aceasta să fie recunoscătoare și să nu se mai opună ocupării de către Rusia a posesiunilor europene ale otomanilor. După înăbușirea revoluției din Austria, un atac austro-rus împotriva Imperiului Otoman părea iminent. Împărații austriac și rus au cerut sultanului să extrădeze rebelii austrieci care obținuseră azil în Imperiul Otoman, dar au fost refuzați. Austria și Rusia
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a se lupta cu acuzatorul său. Ducele de Bavaria a solicitat liberă trecere către și dinspre locul stabilit pentru întâlnire. Când aceasta i-a fost refuzată, el a refuzat să se mai înfățișeze, drept pentru care a fost privat de posesiunea asupra Bavariei, în vreme ce stăpânirile sale din Saxonia auf sot devastate. Revolta a slăbit în intensitate în 1071, iar Magnus a fost capturat. El a fost închis în castelul din Harzburg, impunătoarea fortăreață imperială, nemaifiind eliberat decât odată cu alegerea sa ca
Magnus de Saxonia () [Corola-website/Science/325202_a_326531]
-
Berthold al II-lea de Carintia și la început l-a sprijinit pe anti-regele Rudolf de Rheinfelden împotriva împăratului Henric al IV-lea. Atât de familia de Zähringen cât și cea a lui Rudolf au fost depuse din titlurile și posesiunile lor de către regele Henric în 1077. Tatăl său a murit în 1078, iar Berthold i-a moștenit revendicările, inclusiv pretenția asupra Suabia. În 1079, el s-a căsătorit cu Agnes, fiica lui Rudolf. În anii următori, Berthold a devenit un
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
puternice, se înregistrează și foarte multe state mai mici. În 1093, împăratul Henric al IV-lea a acordat teritoriile saliene din Franconia renană ca fief lui Henric de Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de Würzburg din Franconia răsăriteană, Franconia renană a fost divizată până la dispariție.
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
pe anti-regele Rudolf de Rheinfelden pe parcursul Luptei pentru învestitură și fusese depus de către regele Henric al IV-lea în 1077. Întorcându-se de la Canossa, regele Henric l-a numit că duce pe Liutold, care i-a acordat liberă trecere prin posesiunile sale carintiene, pentru a reveni în Germania. Domeniile familiei Eppenstein era însă extrem de înguste, dat fiind că Henric acordase regiunea Friuli patriarhului de Aquileia, iar Marca de Știria rămânea sub conducerea familiei Otakar. Cu toate că a fost căsătorit în două rânduri
Liutold de Eppenstein () [Corola-website/Science/325283_a_326612]
-
japonezii au atacat flota SUA din Pacific, la Pearl Harbor, în Hawaii. Atacul a avariat grav cele mai multe nave de luptă americane din Pacific a flotei americane și a declanșat o stare formală de război între cele două națiuni. Atacurile asupra posesiunilor Imperiului Britanic din Pacific, începând cu un atac asupra Hong Kong-ului, aproape simultan cu atacul de la Pearl Harbor, a introdus Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă în conflict. La lansarea acestui război, liderii japonezi au încercat să neutralizeze flota SUA, să profite
Campania din insulele Solomon () [Corola-website/Science/325296_a_326625]
-
Britanic din Pacific, începând cu un atac asupra Hong Kong-ului, aproape simultan cu atacul de la Pearl Harbor, a introdus Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă în conflict. La lansarea acestui război, liderii japonezi au încercat să neutralizeze flota SUA, să profite de posesiunile bogate în resurse naturale, și să obțină baze militare strategice pentru a-și apăra imperiul întins. În ordinul secret Flotei Combinate a Marinei japoneze Nr.1 din 1 noiembrie 1941, obiectivele campaniilor inițiale japoneze în războiul iminent au fost "(scoatere
Campania din insulele Solomon () [Corola-website/Science/325296_a_326625]
-
Carinthia (1269-1276), Carniola (1269-1276) și lord de Pordenone. Ottokar a fost educatat inițial pentru a deveni administrator ecleziastic. Însă, după moartea survenita în 1247 a lui Vladislav, margraf de Moravia, fratele mai mare a lui Ottokar. Astfel, Ottokar devine liderul posesiunilor fratelui său. În acord cu tradiția populară orală, Ottokar a fost profund șocat de moartea fratelui său, nu mai putând concentra atenția asupra politicii, ci doar pe băutură. În 1248, el a fost ademenit de către nobilii nemulțumiți pentru a conduce
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
Marinare" au profitat de pe urma cruciadelor pentru a-și instaura puncte comerciale și colonii pe coastele din Siria, Liban și Palestina. În privința pisanilor, aceștia au întemeiat colonii în Antiocia, Acra, Jaffa, Tripoli, Tyr, Joppa, Latakia și Akon. De asemenea, ei aveau posesiuni și în Ierusalim și Caesarea, alături de unele colonii mai mici (cu autonomie redusă) în Cairo, Alexandria și desigur în Constantinopol, în acesta din urmă împăratul bizantin Alexiis I Comnen acordându-le drepturi de comerț speciale. În toate aceste locații, pisanilor
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
Baduarius, spre Italia. Acesta din urmă a fost însă înfrânt și ucis în luptă, iar criza care se perpetua în Balcani și în Orient a făcut ca alt efort imperial în Italia să devină imposibil pentru moment. Din cauza incursiunilor longobarde, posesiunile romane au fost la rândul lor fragmentate în mai multe teritorii izolate. În anul 580, împăratul Tiberiu al II-lea le-a reorganizat în cinci provincii, numite de el "eparhii" (în limba greacă): "Annonaria" (în Italia de nord, în jurul Ravennei
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
Roma, Ducatul de Veneția, Ducatul de Calabria, Ducatul de Lucania, Ducatul de Spoleto etc.), care cuprindeau în principal orașele costiere ale Peninsulei Italice, dat fiind că "hinterland"-ul era deținut de acum de către longobarzi. Conducătorul civil și militar al acestor posesiuni imperiale, exarhul însuși, era reprezentantul la Ravenna al împăratului de la Constantinopol. Teritoriul înconjurător ajungea de la hotarul cu Veneția în nord până la cel cu Pentapolis la Rimini, granița celor "cinci orașe" din Marche de-a lungul coastei adriatice; cuprindea de asemenea
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
doua logodnă a Mariei a fost cea cu ducele Arthur I de Bretagne, care pe atunci se afla în dispută pentru coroana Angliei cu Ioan Fără de Țară. Tatăl Mariei, regele Filip August, i-a acordat lui Arthur drepturile asupra multor posesiuni franceze, însă ca rege al Angliei l-a recunoscut pe Ioan. Logodna dintre Maria și Arthur a fost încheiată în 1202, însă ea nu s-a materializat într-o căsătorie, dat fiind că Arthur a dispărut, presupunându-se că ar
Maria de Franța (1198–1224) () [Corola-website/Science/324560_a_325889]