3,486 matches
-
cu bâte, cu lanțuri (e vremea mineriadelor).” Scrutând cerul învolburat face o comparație afirmând: „Cirezi de nori migrează dinspre est,/ Credeam că-s ruși veniți să ne supună”, pentru ca mai apoi să spună: „Greu e drumul când îl sui.../ Pe poteca cea cu pui/ de șerpi și năpârci verzui.” în Conducătorii țării, sfidând bunul simț în vremuri grele, constată fără tăgadă că „Țara geme, țara moare/ Domnii merg la vânătoare” din plăcerea diabolică de a se distra prin uciderea ființelor fără
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
liniștită. Observă abia acum că are șiretul desfăcut, se aplecă și refăcu funda. Se ridică și îl privi întrebător. Îi făcu semn să o ia către bucătărie. - Ușa este în celălalt capăt. Ajungeți în grădină. Mergeți drept înainte, e o potecă pietruită, nu se poate să o ratați, ajungeți la gard, poarta dă în strada vecină. Drum bun. Dar luați și geamantanul, geamantane cu colțurile roase nu cumpăr, de data asta vorbesc foarte serios... Îl văzu cum trece în viteză, apoi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cabană și scrisese câteva nuvele bine primite de critică. Pointerul se fixă deasupra fișierului word care conținea romanul vieții, iar programul se deschise aproape instantaneu, permițând cuvintelor să se prindă într-un dans nebun... 17 Alerga aproape sufocat pe o potecă de munte nesfârșită. La un moment dat, mușchii refuzară să mai lucreze, iar el căzu, se rostogoli și se prăbuși în hău. După o lungă cădere - încă una, numai că nu-și dădu seama de asta -, desfășurată într-o tăcere
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
una, numai că nu-și dădu seama de asta -, desfășurată într-o tăcere deplină, se trezi pe pământ și constată surprins că trăia, ce chestie, nu mam dezintegrat, numai că s-a schimbat decorul, muntele a devenit... mare, iar iar poteca aceea s-a preschimbat într-o plajă lungă, străpunsă de cactuși. Cactuși pe malul mării, ce dracu’, domnule, este posibil așa ceva? Vreau un atlas geografic, de unde îl iau? Încercă să se ridice de la pământ, dar un cactus vru să îl
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
forma prânzul lor. Fiecare chip tânăr și frumos era mai panicat decât celălalt și mai să se calce‑n În picioare unul pe altul În graba frenetică de a se da la o parte din calea Mirandei. Au format o potecă exact la mijloc, cu trei din ei Într‑o parte și doi În cealaltă, iar ea a catadicsit să treacă printre ei. Au rămas cu toții Încremeniți, cu ochii după ea, iar mie nu mi‑a rămas de făcut decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a citi romanul acesta. Într-o vară, la Slatina, când eram În clasa a VII-a, am plecat la Olt să ne scăldăm. Drumul era cel știut: „printre vii“, prin „poiană“, ocolul pe la mânăstirea de maici din Clocociov, urcușul pe poteca din marginea apei de pe malul abrupt și apoi, țuști, săritura curajoasă În Olt de la o Înălțime de peste zece metri. Acolo am fost cel mai bun la Înotul sub apă, aproape am traversat Oltul, l-am Întrecut pe G., colegul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
totul dispăruse. Ochiul de cer era acum cenușiu. Nu știam unde mă aflam și am privit Încă o dată locul visului, mi-am strâns lucrurile și, cu pasul rar, cu ochii În pământ, am plecat repede, fără de țintă, să caut o potecă să mă scoată către lumină. Nu am găsit-o. O caut Încă. Zuluf 21 aprilie 1963 (duminică) De ce nu vii, omule, la cenaclu? Întreabă lumea de tine, Încep să se agite spiritele. Să știi că R. (ăla cu barbă) a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pierde candoarea vieții. În fundul văii, ca o linie demarcatoare, se afla o mică gârlă ce alerga printre bălării, iar dincolo de această gârlă, În partea opusă, era lăcașul de pioasă retragere a cărnii În rugăciune și claustrare. Noi mergeam pe o potecă pe partea de dincoace a văii, o potecă șerpuitoare ce ne conducea pe malul Înalt surpat al Oltului, de unde ne lăsam să alunecăm pe nisipul roșu-Încins, de la douăzeci de metri Înălțime, exact În locul unde apa era mai adâncă, plonjând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
demarcatoare, se afla o mică gârlă ce alerga printre bălării, iar dincolo de această gârlă, În partea opusă, era lăcașul de pioasă retragere a cărnii În rugăciune și claustrare. Noi mergeam pe o potecă pe partea de dincoace a văii, o potecă șerpuitoare ce ne conducea pe malul Înalt surpat al Oltului, de unde ne lăsam să alunecăm pe nisipul roșu-Încins, de la douăzeci de metri Înălțime, exact În locul unde apa era mai adâncă, plonjând și lipăind cu burta peste materia lichidă. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ale speței, a fi mereu capabil să-ți decizi actele existenței tale, nu un biet burattino tras de sforile fanteziei unei fuste. Dar dacă greșești, idiotule, umflându-te În pene În casa spânzuratului?! (joi) Am visat că mergeam pe o potecă ducând la o fântână (iată cum se repetă structura basmului); eram pe coborâșul dintre două coline când am văzut (În vis, bineînțeles!) un fel de țăruș cu o măciulie la cap ce se retrăgea, scurtâdu-se și lungindu-se În timp ce măciulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
izbucnit din nou, cerul zilelor de mai, copleșitor de albastru... 29 ianuarie 1965 (vineri) Lui Martin. Rămâi cu bine, chip cioplit În marmura iubirii mele, și tu, suflet pe care nu l-am putut Învinge niciodată, rămâi cu bine... O, potecă Îngustă, știu că mă duci spre suferință, dar trebuie să fug, mă bântuie chipul cioplit În marmura iubirii mele. 30 ianuarie 1965 (sâmbătă) Pe drumurile vieții ne fugărim amarnic. E undeva o soartă, dar nu ne mai ajunge. Suntem nebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe jos. A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. În fața casei, o grădiniță îngrijită, cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăși, cu etaj, arătoasă și înzorzonată, oprea atenția trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roșie apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. 2 Intrând pe poartă, Grigore Iuga văzu în capul scării pe servitorii lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plictisit cu atâtea explicații? A fost prima și ultima oară. Conacul cel nou era așezat în mijlocul unui parc îngrijit meticulos de Grigore însuși. El a adus brazi, cărora de altfel nu le mergea prea bine în regiunea aceasta de șes. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pădurii Amara și, mai la dreapta, coperișul roșu al castelului Ghica din Izvoru. Se întoarseră în Ruginoasa, unde Grigore mai avea puțin de lucru. Pe urmă o luară pe alt drum, spre Bîrlogu, iar de acolo, peste câmp, pe o potecă dreaptă, înapoi la Amara. Mai mult decât locurile și gospodăria, pe tânărul Herdelea îl interesa că în sfârșit avea prilejul să vorbească în tihnă cu Grigore Iuga. Nu îndrăznise și n-avusese ocazia să-l întrebe măcar ce-a făcut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
amenințîndu-l cochet cu degetul și învăluindu-l în niște priviri de complicitate: ― Hoțomanule, hoțomanule! Mi se pare că ai pus gând rău Tănțichii noastre? Ce să-ți spun, n-ai gust prost! Fete ca Tănțica nu se găsesc pe toate potecile ― și frumoasă, și de familie bună, și cu educație... De! Adevărat că și dumneata ești băiat bine, cu un câștig bun, cu viitor mare... Ați fi o pereche cum nu se poate mai potrivită, numai să dea Dumnezeu să iasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l intereseze însă, ci numai ca o fulgerare a conștiinței. Trecură câteva clipe. Pauza păru tuturor nesfârșit de lungă. Pe urmă, brusc, Miron Iuga strigă poruncitor: ― Cine v-a chemat pe voi aci, să-mi stricați straturile, și rondurile, și potecile la care am muncit din greu cu oamenii?... Cine v-a dat voie?... Adică dincolo, în curte, nu puteați aștepta? Acolo nu mai e bine? V-ați boierit, ai, de când umblați cu revoluția și cu blestemățiile? Vorbind, se aprindea și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
venea mișcat și înfricoșat să se intereseze de sosirea boierilor, i s-a părut atât de veselă și de fericită, acuma avea o înfățișare posomorâtă, cu toate că razele asfințitului îi mângâiau zidurile și se jucau în geamuri, iar în grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tânără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. Găsi numai pe Eugenia acasă. Îl puse să-i povestească tot înainte de a sosi Gogu. Eugenia era îngrozită, dar mai mult de durerea soțului ei. Ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un cerc de sârmă. Îl trase în sus, cercul sări, lăsând poarta slobodă, îi căzu la picioare și se rostogoli, ca o vietate scăpată din lanț. Poteca era acoperită de ierburi și de tot felul de flori colorate, creasta-cocoșului, portolaci, coada-șoricelului, maci, margarete. Ce fel de anotimp o fi ăsta, ar fi trebuit să întrebe, văzând florile de primăvară deschizându- se alături de cele de toamnă. Dar în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc de prăznuire. — Să mă chemi ! strigă omul după el. Să bat clopotul ăl’ mare când simți că ăștia pun laba pe tine și nu mai ai scăpare. Așa o să fac, încuviință Maca, dar palma de ascultat era departe. O potecă ducea spre baracă. Acolo unde pașii nu bătătoriseră pământul, creșteau portolaci, petunii și reginanopții. Peste tot era liniște, ceasul clopotarului mergea, firește, fără să ticăie, iar popa, cu potcapul pe ceafă, se îmbăta pe tăcute. Altminteri, era trist, clătina din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se apropie. Dar noi suntem prea istoviți ca să ne ridicăm brațele. Călătorim spre nord, pe jos de-a lungul Marelui Canal, deoarece nu avem bani să închiriem o barcă. Picioarele-mi sunt acoperite de bășici. Priveliștea, de ambele laturi ale potecii, este sumbră. Apa din canal e puțin adâncă și e maronie de la mâl. Dincolo de el sunt dealuri golașe, care se întind milă după milă. Nu există decât foarte puține hanuri. Cele pe care le-am întâlnit erau năpădite de păduchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă tachinează, numindu-mă „baston făcut din gheață“. Mă dojenesc pentru a-mi fi creat propria vreme rea. Simte lumina soarelui! strigă înțelepciunea-mi tinerească. De ce să-ți trădezi curajul, Orhideea? De când a murit tatăl tău, nu ai găsit nici o potecă fără să calci pe buruieni! Aud o voce de bărbat. Vine din partea dreaptă a holului de legătură. Nu poate fi decât a Majestății Sale, împăratul Hsien Feng. Mă cuprinde un sentiment puternic de teamă. Vocea îi sună neplăcut, ca și cum Majestatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cândva că Orașul Interzis nu e nimic altceva decât o colibă de paie care arde în mijlocul imensei sălbăticii. Cărăușii ce poartă palanchinul urcă încet dealurile. În spatele nostru, eunucii cară o vacă, o capră și o căprioară, legate fedeleș cu funii. Poteca e alunecoasă. Uneori suntem nevoiți să coborâm și să mergem pe jos. După ce ajungem la locul strămoșesc, eunucii ridică un altar, pe care așază tămâie, mâncare și vin. Împăratul Hsien Feng se înclină spre cer și spune același monolog pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rece și soarele mai are puțin până să răsară complet. Aveți grijă de Tung Chih, le spun cărăușilor și cer să fiu lăsată să cobor din palanchin. Roua mi se așază pe pantofi în timp ce pășesc încet de-a lungul unei poteci lăturalnice. Deodată, îl văd pe comandant călare. Îmi ofer un răgaz să-mi vin în fire. El stă nemișcat pe cal, dar se uită în direcția mea. Ceața dintre noi îl face să semene cu un războinic din hârtie. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
celorlalte vehicule; ... i) să circule în timp ce se găsesc sub influența băuturilor alcoolice; ... j) să circule pe autostrăzi și pe drumurile naționale E (deschise traficului internațional), precum și pe celelalte drumuri naționale, dacă în direcția în care se deplasează există drumuri sau poteci laterale ce pot fi folosite de bicicliști. Secțiunea a VI-a Circulația pietonilor și călătorilor Articolul 61 Pietonii sunt obligați: a) să circule numai pe trotuare, iar în lipsă acestora, pe potecile laterale ale drumurilor publice; ... b) să nu circule
EUR-Lex () [Corola-website/Law/106218_a_107547]
-
direcția în care se deplasează există drumuri sau poteci laterale ce pot fi folosite de bicicliști. Secțiunea a VI-a Circulația pietonilor și călătorilor Articolul 61 Pietonii sunt obligați: a) să circule numai pe trotuare, iar în lipsă acestora, pe potecile laterale ale drumurilor publice; ... b) să nu circule pe autostrăzi și pe partea carosabila a drumurilor naționale E (deschise traficului internațional); ... c) să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice dacă acestea nu au trotuare sau poteci; ... d) să
EUR-Lex () [Corola-website/Law/106218_a_107547]