3,561 matches
-
de Carniola a fost efectiv separată de Ducatul de Carintia abia în 1040, când a fost încredințată contelui de Thuringia Poppo de Weimar, moștenitorul prin căsătorie al ultimului markgraf cunoscut de Friuli, Weriand. Treptat, markgrafii de Carniola au achiziționat teritoriile răsăritene ale Istriei, în vreme ce coastele apuseană și sudică erau ocupate de către Republica Veneția. Regele german Henric al IV-lea a conferit în mod nominal restul teritoriului mărcii istriene către Patriarhatul de Aquileia, în timp ce titlul markgrafal și teritoriile Istriei propriu-zise erau încă
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Poppo aparținea familiei conților de Weimar, din landgrafatul imperial de Thuringia. Tatăl său fusese fie contele Wilhelm al II-lea, fie Wilhelm al III-lea de Weimar, iar mama sa se numea probabil Oda, fiind fiica markgrafului Thietmar al Saxoniei răsăritene. El a fost căsătorit cu Hadamut, fiică a contelui Weriand, care primise extinse moșii în Friuli și în Istria, pe atunci parte componentă a Ducatului de Carintia, din mâinile împăratului Otto al III-lea. Astfel, Poppo a moștenit drepturi asupra
Poppo I de Carniola () [Corola-website/Science/324946_a_326275]
-
puterea în Italia a fost asumată de către markgraful Berengar I din familia Unruochingilor, pe atunci markgraf de Friuli, care a primit Coroana de fier a regilor longobarzi din mâinile arhiepiscopului Anselm al II-lea de Milano. Arnulf, rege al francilor răsăriteni (Germaniei) a pornit în marș asupra Italiei, pentru a dobândi coroana longobardă pentru sine, drept pentru care Berengar a găsit de cuviință să îi presteze omagiu, fapt care a condus la o discordie a sa cu nobilimea din Italia. Aceasta
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
Iustin a acceptat, drept pentru care gepizii au avut pentru moment un ascendent asupra longobarzilor, chiar dacă regele Cunimund nu a retrocedat Sirmium bizantinilor. Ulterior, longobarzii au încheiat o alianță cu tribul avarilor, nou venit în regiune și stabilit în marginile răsăritene ale formațiunii statale a gepizilor. Pentru a întări și mai mult alianța anti-longobardă, Cunimund a acceptat cedarea Sirmium-ului către bizantini, fapt de această datădus la îndeplinire. Cu toate acestea, trupele imperiale, odată pătrunse în Sirmium, au evitat joncțiunea cu gepizii
Cunimund () [Corola-website/Science/325030_a_326359]
-
la 20 martie 1998, având în compunere două module (ungar și român) cu efective egale, parte componentă a două batalioane de infanterie, astfel: Zona de acțiune a Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii poate include, în principal, regiunile centrale, răsăritene și sud-estice ale Europei dar și alte teritorii europene sau din afara continentului., zone de operațiuni cu teren mediu frământat, cu posibilități reduse sau nesigure de deplasare și cu un ridicat nivel de risc. Anual, prin reciprocitate, comanda este preluată de
Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii () [Corola-website/Science/324440_a_325769]
-
fusese, în acea vreme, scindată practic în trei hanate: cel al Crimeii, al Kazanului și al Saraiului sau Marea Hoardă. Ghirai a restrâns și el, în împrejurările ivite, pericolul pe care îl reprezenta Hoarda de Aur pentru regiunile de graniță răsăritene ale Regatului polono-lituanian. De aceea pentru istoriografia polonă din veacurile al XV-lea+ al XVI-lea, Hadji Ghirai I este descris ca străjer al granițelor ucrainiene și un aliat credincios al statului regilor Jagielloni. În deciziile sale cu privire la război sau
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
cult reformat, asemănător din punct de vedere planimetric: absidă semicirculară nedecroșată, navă dreptunghiulară, cosolidată prin patru contraforți scunzi, și un turn-clopotniță etajat, cu un coif piramidal, învelit în tablă (la acoperișul propriu-zis s-a utilizat țigla), ridicat deasupra unicei intrări răsăritene. Într-adevăr, edificiul prezintă o orientare inversată, prin amplasarea altarului spre vest. Lăcașul, trecut în 1957 în patrimoniul Bisericii Ortodoxe, a fost renovat în anii 1979, 1984, 2008-2009. Închinat în prezent "Sfintei Cuvioase Parascheva", edificiul figurează pe lista monumentelor istorice
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Clopotiva () [Corola-website/Science/326948_a_328277]
-
lăcașului. La origine ortodoxă, biserica a deservit liturgic, după 1701, obștea locală unită; această apartenență confesională este confirmată de conscripțiile anilor 1733, 1750 și 1829-1831; harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă, de asemenea, existența. În 1948 a revenit Bisericii Răsăritene.
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Paroș () [Corola-website/Science/326960_a_328289]
-
jefui Roma, cum i s-a întâmplat lui Alaric. În realitate, jefuirea Italiei n-ar fi fost profitabilă datorită recoltei sărace, iar un contingent roman din Răsărit au trecut Dunărea devastându-i patria, de aceea se retrage. Iar noul împăratul răsăritean, a oprit plata tributului anual, așa că pregătește o campanie de pedepsire la sud de Dunăre. Dar moare în 453, în noaptea nunți, după ce s-a căsătorit cu o fată, Ildico, din cauza unei hemoragii nazale, înecându-se în propriul sânge. Attila
Imperiul Hun () [Corola-website/Science/326975_a_328304]
-
a reușit să-și asume rolul unificator. Acest rol a fost ulterior preluat în epoca angevină de al doilea nucleu, evoluția lui putând fi descrisă prin două etape: prima cea a formării unei structuri politico-militare (căpitănie) de apărare a hotarelor răsăritene ale regatului maghiar, iar cea de a doua exprimând formarea statului feudal independent consolidat. In centrul și estul Europei, ultimele invazii se prelungesc pâna în secolul al XIII-lea, iar marile puteri din zonă, Imperiul Bizantin, Regatul Ungariei (dupa anul
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
de pe cea a Bistriței - cum ar putea fi chiar Câmpul lui Dragoș care poartă numele Descălecătorului. Deschisă și spre sudul aflat tot sub stăpânirea maghiară - de vreme ce în martie 1347 aceasta reînființează aici episcopia Milcoviei, formațiunea lui Dragoș a dublat partea răsăriteană a Carpaților - în vederea protejării Transilvaniei de năvălirile tătarilor de peste Prut. Tradiția nominalizează după Dragoș doar doi voievozi anteriori lui Bogdan I , Sas și Balc, dar domnia lui Sas s-a încheiat mai înainte de venirea în scaun a lui Bogdan și
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
Carolingienilor, urmași ai regelui Bernard de Italia, care a luptat, fără succes însă împotriva unchiului său, împăratul frânc Ludovic cel Pios. Potrivit Tratatului de la Ribemont, Vermandois fiind în imediata vecinătate cu Lotharingia Inferioară a devenit o zona tampon între Francia Răsăriteana și cea Occidentală. În anul 902, nepotul lui Bernard și succesorul acestuia, primul Conte de Vermandois, Herbert a fost ucis de către contele de Flandra, Balduin al II-lea. Fiul celui di-întîi, Herbert al II-lea, a domnit între 902-943, extinzînd
Vermandois () [Corola-website/Science/326987_a_328316]
-
erau concentrate asupra găsirii unor soluții pentru pretențiile arabilor și armenilor. În decursul secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman trebuise să facă față tendințelor centrifuge ale națiunilor balcanice. În 1913, imperiul trebuia să facă față unor tendințe asemănătoare din partea provinciilor răsăritene. După ce o bună parte a populației creștine se găsea acum în afara granițelor imperiului după încheierea Războaielor Balcanice, se manifesta o presiune crescândă pentru redefinirea politicii otomane spre satisfacerea pretențiilor conducătoare ale musulmanilor. Alegerea acestei politici era împotriva intereselor locuitorilor regiunilor
A doua perioadă constituțională în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/323520_a_324849]
-
noi cuceriri în Europa. În regiunea Gallipoli au fost colonizați turci anatolieni. Aceste colonii urmau să devină vârful de lance al viitoarelor atacuri împotriva Imperiului Bizantin și a celui de-al Doilea Țarat Bulgar. Cea mai mare parte a Traciei Răsăritene a fost cucerită de otomani într-o perioadă de zece ani și a fost colonizată continuu cu elemente anatoliene. Cucerirea inițială a Traciei i-a permis lui Orhan să controleze principalele rute de comunicație care legau Constantinopolul de frontierele sale
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
să păstreze controlul doar asupra zonei centrale sârbe, ai cărei nobili, deși mult mai puternici decât conducătorul lor, au rămas loiali coroanei. Această regiune era compusă în vest de Macedonia (Zeta), în sud de zona controlată de Ivan Uglieșa(Macedonia răsăriteană cu capitala la Serres), și zona centrală a Serbiei, (din sudul Dunării până în Macedonia centrală), controlată de Uroș și de Vucașin Mrniavcevici, (care stăpânea zona din Macedonia cu capitala la Prilep). Uroș nu a reușit cu adevărat să păstreze unitatea
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
(denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri, ultima mai ales în creștinismul de rit răsăritean) este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, la mică distanță de Muristan. Ea este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a
Biserica Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/323863_a_325192]
-
Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului, biserica fiind însă controlată împreună de mai multe biserici creștine și instituții laice într-un aranjament complex rămas neschimbat de multe secole. Astfel, biserica este locul unde se țin slujbe religioase atât de bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică.
Biserica Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/323863_a_325192]
-
el a călătorit în întreaga lume: Imperiul Rus și Asia Centrală (1888 - 1889), Persia (1889 - 1890), Siam, Indochina Franceză și Coreea (1892), Afghanistan și Munții Pamir (1894). El a publicat de asemenea o serie de cărți legate de Asia centrală și răsăriteană și chestiunile politice legate de aceste regiuni. Curzon a fost un călător înrăit și curajos, iubitor al Orientului, geograf amator. A fost răsplătit cu medalia de aur de către Royal Geographical Society pentru explorarea izvoarelor râului Amu Darya (Oxus). Principalul obiectiv
George Curzon () [Corola-website/Science/323124_a_324453]
-
Armeană urma să fie stabilită arbitrar, fără consultarea tuturor părților interesate, la inițiativa președintelui american Woodrow Wilson. Turcii au considerat că o asemenea abordare a problemei este umilitoare și inacceptabilă și au ordonat atacul general al forțelor militare din provinciile răsăritene, puse sub comanda generalului locotenent Karabekir Pașa, pe direcția Naxcivan. Comandanții aliați au decis pe 14 iulie 1920 transferul controlului asupra oblastului Batumi către Georgia. Pe 20 iulie, trupele georgiene au ocupat orașul Batumi. Naxicivanul a fost ocupat prin acțiunea
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
patima și de învierea Lui—și doar s-o spui e o blasfemie—l-au vândut pe el și pe bisericile sale în abominabilă robie.” Totuși, el nu cere explicit recucerirea Ierusulimului. El cere explicit doar „eliberarea” militară a bisericilor răsăritene, și îl numește pe Adhemar de Le Puy în fruntea Cruciadei, programată să înceapă în ziua de Adormirea Maicii Domnului, 15 august.
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
curte de rit latin, ar fi fost cedat ortodocșilor fie în conjunctura post-florentină a celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, fie în contextul transferului domeniului feudal, dimpreună cu lăcașul de cult, către un stăpân, de confesiune răsăriteană. Dacă se ia în calcul vechimea propusă de arheologi, considerăm că actul ctitoricesc a precedat cu mult tradiția domeniului Gurasada către feudalii maghiari din Ilia. Ca atare, construcția bisericii trebuie atribuită unor cneji locali, rămași anonimi, iar nu seniorilor catolici
Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada () [Corola-website/Science/326705_a_328034]
-
potrivit căreia, în secolele XV-XVIII, în localitate ar fi existat si o bisericuță din lemn, iobăgească, ridicată în apropierea celeilalte ctitorii ”nemeșești”. Avansându-se apoi ipoteza cvasicontemporaneității pronaosului trinavat cu patrulobul inițial, biserica a fost inclusă în categoria edificiilor monahale răsăritene, făcându-se trimitere la scrisoarea papei Inocențiu III (1198-1216) din 16 aprilie 1204, ca timp al funcționării sale. Într-adevăr, edificiul ar fi putut adăposti, pentru o scurtă perioadă de timp, un grup restrâns de monahi, practică întâlnită și în
Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada () [Corola-website/Science/326705_a_328034]
-
o scurtă perioadă de timp, mai înainte de alegerea lui Serzh Sargsyan în funcția de peședinte al Armeniei, FRA a participat la un guvern de coaliție. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mici grupuri armenești au început să activeze în Europa Răsăriteană și Imperiul Rus în favoarea aplicării de reforme în regiunile populate de armeni din Imperiul Otoman. În 1890, Christapor Mikaelian, Simon Zavarian și Stepan Zorian au ajuns la concluzia că toate aceste grupuri trebuie unite și e nevoie de o un
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
otomani să cedeze în cele din urmă și să semneze Tratatul de la Londra. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Balcanic în iunie 1913, Enver Bey a profitat de noua situație internațională și a condus atacul armatei otomane în Tracia Răsăriteană, reușind să recucerească Adrianopolul de la bulgari, care își concentraseră forțele împotriva Serbiei și Greciei. După acest succes Enver a devenit Pașă. Succesele sale au fost încununate cu instaurarea dictaturii militare cunoscute și ca „triumviratul pașilor” - Enver Pașa, Talaat Pașa și
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
încercat să sprijine Mișcarea Națională Turcă și a corespondat cu Mustafa Kemal, pe care l-a asigurat că nu are de gând să intervină în mișcare. Enver Pașa a participat la Baku în perioada 1-8 septembrie 1920 la „Congresul Popoarelor Răsăritene”, ca reprezentant al Libiei, Tunisiei, Algeriei și Marocului. Acest congres s-a încheiat cu un eșec. Reîntors la Berlin, Enver Pașa a încercat să formeze o organizație secretă prin intermediul căreia să asigure transferul ajutorului militar rus către Turcia. Această încercare
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]