KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

moment magic și, prin tradiție, marile nave plecau întotdeauna în lungile lor călătorii la apus, ci și pentru că nu doreau că vreun pescar din învecinată - și aproape întotdeauna ostilă - Rairatea să descopere că o navă mare, cu cei mai buni războinici la bord, părăsește Bora Bora, având o destinație necunoscută. Întreg poporul se strânsese pe plajă, purtând podoabele cele mai de preț și nu erau puține fetele la mijlocul cărora se putea vedea o centură legată strâns, ceea ce însemna că erau logodite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cârmaci să-ndrepte vasul către un golf pitoresc, înconjurat de o superbă plajă de corali ticsita de palmieri, si, după ce se menținu un timp la oarecare distanță, asigurându-se că nu se vede nici un om, apropie vasul de țărm, unde războinicii lui Roonuí-Roonuí debarcară și luară pozițiile adecvate pentru a putea respinge un eventual atac. Două iscoade pătrunseră printre copaci, și nimeni nu se mișcă de pe postul lui până când acestea nu se întoarseră, asigurându-i că insula era pustie. Din acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
tatăl său - că acela care știe să asculte guvernează mai bine decât cel care știe să vorbească. Iar despre siguranță pe uscat știa mai multe Roonuí-Roonuí decât Miti Matái, chiar dacă lui Tapú Tetuanúi - care era convins că viteaza Căpetenie a Războinicilor făcea parte din cercul conducător al Sectei - nu-i conveni deloc gândul că un Arioi va fi stăpân pe destinul lui, chiar și pentru scurtă perioadă în care se vor afla pe acea insula. Dacă să se afilieze sau nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pâine, cu care umplea camarile, iar Tapú Tetuanúi nu putea să nu se întrebe dacă se simțea în stare să devină vreodată măcar pe jumătate din ceea ce eroul lui demonstra a fi. În cea de a treia zi, unul dintre războinici îi anunță că descoperise resturi omenești între niște stânci de pe plajă apuseana. Se duseră cu toții să le vadă, dar se găseau într-o stare de descompunere atât de avansată, pe jumătate devorate de răci, încât era imposibil să-și dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mai repede ne putem întoarce. —Să ne întoarcem? repeta Navigatorul Căpitan, apăsând cuvintele. Ce șanse de victorie am putea avea dacă ne-am înfrunta în larg cu patru catamarane pe care se află cel puțin de două ori mai mulți războinici decât ai noștri? Clatină din cap convins. Nici una. Singura noastră șansă este să-i atacăm prin surprindere pe propria lor insula, la fel cum ne-au atacat și ei pe noi. Dar acel bătrân navigator spunea că insula lor trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să încercăm să le găsim insula, înainte de întoarcerea lor. Se uită la toți cei de față, încercând să evalueze efectul cuvintelor lui. Dacă nu e foarte mare, atunci trebuie să fie aproape complet lipsită de apărare, întrucat cei mai buni războinici se află la bordul navelor. În acest caz, am putea deveni stăpâni pe situație și ne-am crea o poziție de pe care să putem negocia. Le-am oferi femeile lor în schimbul ălor noastre. Se lasă o tăcere adâncă, și aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ălor noastre. Se lasă o tăcere adâncă, și aproape toți păreau să cântărească propunerea căpitanului lor, care nu era de nerealizat. Era un plan care prezenta, printre altele, avantajul considerabil de a nu-i obligă să înfrunte numerosul grup de războinici înarmați până în dinți care conduceau cele patru ambarcațiuni. În cele din urmă, Roonuí-Roonuí își dădu acordul, vorbind în numele tuturor: — În calitatea mea de Căpetenie a Războinicilor îți susțin planul, fără nici o reținere. Îl privi în ochi. Și acum ce trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
printre altele, avantajul considerabil de a nu-i obligă să înfrunte numerosul grup de războinici înarmați până în dinți care conduceau cele patru ambarcațiuni. În cele din urmă, Roonuí-Roonuí își dădu acordul, vorbind în numele tuturor: — În calitatea mea de Căpetenie a Războinicilor îți susțin planul, fără nici o reținere. Îl privi în ochi. Și acum ce trebuie să facem? —Să-ntindem toate pânzele, să vâslim până ni se rup mâinile, atunci când n-o fi vânt, si sa facem că acest Pește Zburător să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și totul era atât de confuz, atât de neobișnuit și de lipsit de logică, încât în cele din urmă Navigatorul-Căpitan hotărî să se întoarcă spre Căpetenia Războinicilor, cerându-i parcă părerea sau lăsând în seamă lui decizia dea veni în ajutorul acelor nenorociți sau de a-și continua drumul către apus, ignorându-i. Vetéa Pitó fu cel care arată cu mâna spre niște recife care se ridicau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte unul, se iviră dintre copaci vreo cincizeci de războinici înarmați până-n dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
clar, admise Miti Matái. Dar e la fel de clar că nu au nimic în comun cu sălbaticii care ne-au atacat. Sunt mai închiși la piele, iar tatuajele lor par foarte simple. Într-adevăr, din câte puteau vedea de la distanță aceea, războinicii nu prezentau decât câteva tatuaje fine, cu nuanțe albaștrii, pe brațe și pe picioare, care nu aveau nimic în comun cu desenele stridente, aproape geometrice, ale bestiei. Așteptară răbdători, dar se dovedi evident că războinicii n-aveau de gand să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
puteau vedea de la distanță aceea, războinicii nu prezentau decât câteva tatuaje fine, cu nuanțe albaștrii, pe brațe și pe picioare, care nu aveau nimic în comun cu desenele stridente, aproape geometrice, ale bestiei. Așteptară răbdători, dar se dovedi evident că războinicii n-aveau de gand să-i lase, pentru nimic în lume, să debarce pe insulă. În cele din urmă, Navigatorul-Căpitan lua o decizie și ordona să fie adusă pielea sălbaticului, pe care o păstrau într-un coș, și să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
două lemne încrucișate. Am nevoie de un voluntar care s-o ducă până pe promontoriu și s-o înfigă în nisip, ceru. Mă duc eu, se oferi imediat RoonuíRoonuí. Este obligația mea. Nu, îl întrerupse sec Miti Matái. Tu esti Căpetenia Războinicilor, și obligația ta este să-i conduci în lupta. Făcu un semn unui tânăr care ridicase și el mâna. Ai grijă. Și dacă se apropie prea mult, întoarce-te. Acesta coborî în apă, lua pielea, ținând-o deasupra capului, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să-i conduci în lupta. Făcu un semn unui tânăr care ridicase și el mâna. Ai grijă. Și dacă se apropie prea mult, întoarce-te. Acesta coborî în apă, lua pielea, ținând-o deasupra capului, ca pe un stindard, pentru că războinicii de pe uscat s-o poată vedea, si ajunse în punctul indicat fără că aceștia să se apropie. Înfipse lemnul între două pietre și se întoarse repede. Băștinașii nu se apropiară imediat, însă atunci când în sfârșit o făcură, prima lor reacție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să o scuipe furioși. Puțin după aceea se strânseră la sfat și ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
a ajunge la destinație. Totuși, a doua zi, când se întoarseră pe plajă, căpitanul Mararei părea să știe foarte clar încotro trebuia să se îndrepte și cum arată, în linii mari, insula. Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau să se alăture expediției și, pentru această, pe lângă armele lor, aveau să aducă și o mică piroga pe care catamaranul o putea trage după el, precum și o importanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
din cauza unei diete limitate, de atâta timp, la peste, ci mai ales deoarece consideră că acea ambarcațiune auxiliara avea să se dovedească de mare folos atunci când vor trebui să se apropie, pe furiș, de o insulă dușmana. Cum cei patru războinici se angajaseră să se întoarcă singuri după încheierea luptei, restul zilei îl dedicară încărcării proviziilor, astfel că, odată cu apariția primelor stele, Navigatorul-Căpitan era gata să le aleagă pe acelea care aveau să-l călăuzească până la insula fioroșilor Te-Onó. Deși hartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
drumul. La rândul lor, membrii echipajului se simțeau tot mai entuziasmați, căci trecuseră unsprezece luni din noaptea aceea teribilă când Bora Bora fusese jefuită și, pentru prima oară, aveau motive să creadă că mult așteptată zi a răzbunării era aproape. Războinicii își ascuțeau armele, femeile îi ofereau sacrificii lui Oró, zeul războiului, și cea mai mare parte a discuțiilor se refereau la prințesa Anuanúa și la cele zece fete rapițe. Soarta acestor fete și setea de răzbunare erau singurele lucruri care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
zile ca s-o explorăm, așa că vă întoarceți să ne luați poimâine, pe timp de noapte. Tapú Tetuanúi ar fi dat ani din viață ca să fie ales pentru această misiune, dar știa foarte bine că era rezervată celor mai destoinici războinici, unor oameni antrenați să se strecoare prin desișuri fără să atingă o frunză sau să îi ia gâtul unui dușman fără să li se întețească bătăile inimii. Nu simți invidie nici atunci când Chimé din Farepíti fu ales printre cei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
povestească ce văzuseră. —Ei sunt, fără-ndoială! exclamară grăbiți. Aceleași tatuaje, aceleași capete rase, cu două mese laterale, și același tip de ghioage... Ce oameni oribili! — Și Anuanúa? întreba Miti Matái. N-am văzut-o, se grăbi să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai avut dreptate. Am fost mai rapizi. —Ești sigur? —Cel puțin pe insula nu sunt, insistă Roonuí-Roonuí. N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta e insula! Cum poți fi sigur? O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică n-ați văzut războinici? întreba Omul-Memorie, atât de bucuros de parcă ar fi primit un cadou minunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică n-ați văzut războinici? întreba Omul-Memorie, atât de bucuros de parcă ar fi primit un cadou minunat. Cum vine asta? —Cel putin nu în numărul în care ar fi trebuit să fie, dacă ținem cont de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică n-ați văzut războinici? întreba Omul-Memorie, atât de bucuros de parcă ar fi primit un cadou minunat. Cum vine asta? —Cel putin nu în numărul în care ar fi trebuit să fie, dacă ținem cont de marimea insulei, răspunse. Iar cei pe care i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de marimea insulei, răspunse. Iar cei pe care i-am văzut sunt ori prea tineri, ori prea bătrâni. Majoritatea bărbaților care ar putea lupta sunt plecați. Făcu o pauză semnificativă și încheie, apăsând cuvintele: Cu navele... — În cazul ăsta, câți războinici au mai rămas? —Vreo cincizeci. —Cincizeci! nu se putu abține să nu exclame Vetéa Pitó. Asta înseamnă că sunt aproape de două ori mai mulți că noi... Suspina. Asta fără să mai punem la socoteală aportul băieților, femeilor și chiar al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot ce se află pe navă: cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]