KorAP: Find »[drukola/base=română & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...247 >

6,157 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

limbilor cu gramatică V2, pentru ca în secțiunile următoare (§3.2) să extindem aceste diagnostice asupra românei vechi; în §3.3 examinăm, pe scurt, contribuția latinei dunărene la apariția unei gramatici V2 în română; statistica va arăta că gramatica V2 a românei vechi este opțiunea reziduală, marcată din punctul de vedere al frecvenței, în comparație cu gramatica V-la-I, opțiune dominantă în româna veche. Înainte de a trece la analiza datelor, este necesar să reiterăm una dintre condițiile metodologice (prezentată pe larg în §II.3.3

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
3.3 examinăm, pe scurt, contribuția latinei dunărene la apariția unei gramatici V2 în română; statistica va arăta că gramatica V2 a românei vechi este opțiunea reziduală, marcată din punctul de vedere al frecvenței, în comparație cu gramatica V-la-I, opțiune dominantă în româna veche. Înainte de a trece la analiza datelor, este necesar să reiterăm una dintre condițiile metodologice (prezentată pe larg în §II.3.3) pe care o respectăm atât în analiza calitativă, cât și în analiza cantitativă: evitarea fenomenului de ambiguitate parametrică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
funcționale cu relevanță discursivă (TOPP / FOCP). După alți autori (Cruschina 2011; Sitaridou 2011; Poletto 2014), verbul însuși se deplasează în proiecțiile cu relevanță discursivă (v. și Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016 pentru analiza inversiunii verbale în româna veche ca V-la-FOC). Analiza românei vechi din §3.2 conduce la adoptarea primei perpective de analiză. Ledgeway (2008) arată că regula V2, înțeleasă ca o constrângere de a verifica trăsăturile unui centru anume din domeniul C (FIN în analiza sa

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
FOCP). După alți autori (Cruschina 2011; Sitaridou 2011; Poletto 2014), verbul însuși se deplasează în proiecțiile cu relevanță discursivă (v. și Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016 pentru analiza inversiunii verbale în româna veche ca V-la-FOC). Analiza românei vechi din §3.2 conduce la adoptarea primei perpective de analiză. Ledgeway (2008) arată că regula V2, înțeleasă ca o constrângere de a verifica trăsăturile unui centru anume din domeniul C (FIN în analiza sa), poate fi satisfăcută nu doar

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
subiectul ocupă o poziție nonderivată în nucleul propozițional, adică [Spec, IP], iar verbul ocupă o poziție în domeniul flexionar IP (63). (63) [P. stângăTOP / FOC V [N. propozițional S tV X] ==> [P. stângăØ [N. propozițional S V X] În analiza românei este important de reținut că, spre deosebire de majoritatea celorlalte limbi romanice, româna nu a evoluat spre o topică gramaticalizată SVO; diagnosticele sintactice prezentate în capitolul anterior (§III) au arătat că atribuirea nominativului în română este postverbală, iar subiectele preverbale sunt periferice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
iar verbul ocupă o poziție în domeniul flexionar IP (63). (63) [P. stângăTOP / FOC V [N. propozițional S tV X] ==> [P. stângăØ [N. propozițional S V X] În analiza românei este important de reținut că, spre deosebire de majoritatea celorlalte limbi romanice, româna nu a evoluat spre o topică gramaticalizată SVO; diagnosticele sintactice prezentate în capitolul anterior (§III) au arătat că atribuirea nominativului în română este postverbală, iar subiectele preverbale sunt periferice (NB. cel mai bun argument vine dinspre propoziția infinitivală; întrucât complementizatorul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai bun argument vine dinspre propoziția infinitivală; întrucât complementizatorul infinitival amalgamează proiecțiile FORCE și FIN, nu poate genera o periferie stângă, subiectul propoziției infinitivale fiind sistematic postverbal). În §3.3 infra, unde discutăm importanța moștenirii latine pentru gramatica V2 a românei vechi, vom discuta pe scurt și sursele apariției gramaticii tranziționale V2 în sintaxa limbilor romanice vechi. 3.1.2 Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată O caracteristică proeminentă a gramaticii V2 romanice vechi este asimetria propoziție principală / propoziție subordonată 20 (Salvi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din limbile romanice vechi, prezentăm pe scurt două fenomene romanice relevante pentru accesarea domeniului C în structurile perifrastice: structurile cu inversiune verb-auxiliar și structurile cu ridicarea auxilarului la C. Existența structurilor cu inversiune are o relevanță de netăgăduit pentru sintaxa românei vechi, întrucât arată că inversiunile din româna veche reprezintă un fenomen romanic, nu un fenomen de contact cu slavona bisericească, după cum s-a insistat adesea în bibliografia tradițională (v. Dragomirescu 2015a; Zafiu 2016 pentru discuții). Structurile AUX-la-C ilustrează faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
două fenomene romanice relevante pentru accesarea domeniului C în structurile perifrastice: structurile cu inversiune verb-auxiliar și structurile cu ridicarea auxilarului la C. Existența structurilor cu inversiune are o relevanță de netăgăduit pentru sintaxa românei vechi, întrucât arată că inversiunile din româna veche reprezintă un fenomen romanic, nu un fenomen de contact cu slavona bisericească, după cum s-a insistat adesea în bibliografia tradițională (v. Dragomirescu 2015a; Zafiu 2016 pentru discuții). Structurile AUX-la-C ilustrează faptul că, în limbile romanice vechi, domeniul C poate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
prin inversiune) a verbului lexical în domeniul C ((73) infra); (c) structuri analitice: deplasarea auxiliarului la C ((74), (75) infra); (d) satisfacerea constrângerii V2 prin INSERARE: inserarea particulei SÌ în FIN (napolitana veche, v. supra (62); Ledgeway 2008). Pentru studiul românei vechi, așa-numita "atestare negativă" (i.e. inexistență) a fenomenului Aux-la-C verifică ipoteza deplasării ca grup a verbului românesc și explică în mod direct faptul că gramatica V2 a românei se manifestă în mod sistematic prin inversiune: opțiunea de deplasare a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în FIN (napolitana veche, v. supra (62); Ledgeway 2008). Pentru studiul românei vechi, așa-numita "atestare negativă" (i.e. inexistență) a fenomenului Aux-la-C verifică ipoteza deplasării ca grup a verbului românesc și explică în mod direct faptul că gramatica V2 a românei se manifestă în mod sistematic prin inversiune: opțiunea de deplasare a centrului nu este disponibilă în gramatica limbii vechi, după cum nu este disponibilă nici în gramatica limbii moderne (v. §III.3.2). Astfel, în structurile perifrastice, auxiliarul rămâne in situ

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în structurile perifrastice, auxiliarul rămâne in situ, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv sau, mult mai rar, gerunziu) se deplasează în domeniul complementizator. 3.1.4.1. Deplasarea V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu (2015a) subliniază faptul că fenomenele de inversiune V-AUX25 sunt prezente și în majoritatea celorlalte varietăți romanice vechi: spaniola veche, italiana veche, franceza veche, catalana și provensala medievale, portugheza veche. Autori ca Rivero (1993); Mensching (2012); Dragomirescu (2015a) subliniază

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și că, cel puțin pentru structurile perfective, se poate invoca și moștenirea latină, dată fiind existența a două linearizări posibile HABEO + participiu și participiu + HABEO în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest fenomen în limbile romanice vechi: (73) a. Poder lo as fazer putea o AUX.VIITOR.2SG face ' O vei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de negatorul nu etc.) și am propus derivarea inversiunii prin deplasare XP a verbului (XP-movement), i.e. aceeași operațiune propusă de Mensching (2012); în §2 supra, am arătat că analiza deplasării verbului în termenii deplasării XP se poate extinde și la româna veche. Punând cap la cap aceste observații, vom reține ideea că structurile cu inversiune pot fi analizate drept un mijloc de satisfacere a constrângerilor V2, realizat prin deplasarea ca grup a verbului în domeniul C (la [Spec, FIN]); deplasarea ca

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
termenii deplasării centrului verbal (oricare ar fi implementarea acesteia, deplasare centru-la-centru clasică; Long Head Movement etc.). 3.1.4.2. Ridicarea auxiliarului la C Un alt fenomen de deplasare verbală la C, înregistrat în limbile romanice vechi, dar absent din româna veche (și modernă), este ridicarea auxiliarului la C; auxiliarul accesează domeniul C fie în propoziții interogative, fie în propoziții declarative. Există două contexte în care testele sintactice arată cu destulă claritate că avem a face cu deplasarea auxiliarului din domeniul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
avem a face cu deplasarea auxiliarului din domeniul flexionar în domeniul complementizator, nu cu un fenomen de dislocare a nucleului verbal (interpolare / scrambling) în care auxiliarul rămâne în flexiune, iar verbul nu se ridică din domeniul lexical vP (v. analiza românei vechi în §4 infra): (i) structuri cu encliză pronominală la auxiliar; (ii) structuri în care diagnosticele de deplasare a verbului indică faptul că verbul lexical și subiectul au părăsit domeniul vP, deplasându-se în domeniul flexionar. Fenomenul deplasării auxiliarului la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
llui ingiuria întâi avea.AUX.3SG ea făcut DAT lui insultă ' Întâi l-a insultat ea' (italiana veche; Poletto 2014) Structurile de acest fel diferă de structurile dislocare a nucleului verbal (/ scrambling / interpolare), prezente în alte limbi romanice vechi, inclusiv româna veche (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a; v. §4 infra), în care se poate interpola orice tip de constituent, nu doar subiectul. Desigur, exemplele simple (fără clitice pronominale, adverbe care diagnostichează deplasarea verbului etc.) sunt parametric ambigue (v. Clark și Roberts 1993

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
supra (62); Ledgeway 2008) Fiecare limbă romanică veche satisface regula prin opțiunile care sunt prezente în gramatica sa: deplasarea verbului (drept centru sau drept grup) sau INSERAREA unui element funcțional disponibil în Lexiconul limbii respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat specificul categoriilor funcționale ale românei vechi prin raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
opțiunile care sunt prezente în gramatica sa: deplasarea verbului (drept centru sau drept grup) sau INSERAREA unui element funcțional disponibil în Lexiconul limbii respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat specificul categoriilor funcționale ale românei vechi prin raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
gramatica sa: deplasarea verbului (drept centru sau drept grup) sau INSERAREA unui element funcțional disponibil în Lexiconul limbii respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat specificul categoriilor funcționale ale românei vechi prin raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vechi prin raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm analiza propusă explicit de Ledgeway (2007, 2008) (și alți autori) conform cărora contrângerea/regula V2 nu este înțeleasă ca o constrângere

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
are un înțeles mai degrabă tehnic: deplasarea verbului în domeniul C (la FINP,v. Ledgeway 2007, 2008; v. și Cognola 2013 pentru mòcheno). Și Alboiu, Hill și Sitaridou (2014: 2); Hill și Alboiu (2016: 89) atrag atenția asupra faptului că româna veche nu este o limbă cu V2 generalizat de felul limbilor germanice. După cum am subliniat în mai multe puncte din acest capitol și din capitolul anterior, specificul gramatical al deplasării verbului în limba română modernă și veche - și anume, deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
germanice. După cum am subliniat în mai multe puncte din acest capitol și din capitolul anterior, specificul gramatical al deplasării verbului în limba română modernă și veche - și anume, deplasarea verbului ca grup (VP-movement) - face următoarele predicții, verificate de datele din română: (i) în structuri sintetice, deplasarea V-la-C se manifestă prin encliza pronumelor clitice; (ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se manifestă prin inversiunea auxiliarelor: auxiliarele sunt centre și rămân in situ, iar verbele lexicale sunt grupuri și se deplasează prin deplasare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]