4,832 matches
-
Pădurea Școlii, La Mărul Jendarului, Viile Poienilor, Râpa lui Poivan, Via Coronașului, Râpa Tomii, Via Rusului. Furdulăul Tiznic include următoarele subdiviziuni: Coada Viei, Făjețel, Coaste, Fundătură, Viile Tiznicului, Hârbuț, Părăul Cracului, Dealul Roșu, Via Langului, Râpa Pitosului, Râpa Florii, Pădurea Sârbului, Stupinița, Hagău, Gozuri, Coastea Vinții, Vătaștina, Podu' Sălajului, Valea Tiznicului, Tăuri, Via Bocăului, Râpa lui Gorița lui Iuănu' l(u)i Șimon, Fânațele Șimoșului, Iclejia Popii, Ursoaia. În furdulăul Față sunt următoarele denumiri topice: Dealu’ Feții, Peri, Țarini, Fântâna Picului
Domnin, Sălaj () [Corola-website/Science/301792_a_303121]
-
de Mihai Viteazul înainte de a ajunge pe tron când era mare stolnic în vremea lui Mihnea Voievod 1577-1583. Două sate Pleașov se constată și în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. La Fotina apar satele “Pleașovul-Rumani” și “Pleașovul Sârbi”. Pe harta din 1835 satul “Pleașovul Rumâni” apare trecut cu 95 de gospodării și Șopia ( Pleașovul Sârbi ) cu 62 de gospodării. Pleașovul de sus există pe locul unde este și astăzi satul cu locuitori veniți din sudul Dunării și de
Pleașov, Teleorman () [Corola-website/Science/301822_a_303151]
-
1577-1583. Două sate Pleașov se constată și în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. La Fotina apar satele “Pleașovul-Rumani” și “Pleașovul Sârbi”. Pe harta din 1835 satul “Pleașovul Rumâni” apare trecut cu 95 de gospodării și Șopia ( Pleașovul Sârbi ) cu 62 de gospodării. Pleașovul de sus există pe locul unde este și astăzi satul cu locuitori veniți din sudul Dunării și de aceea i se spunea și Șopia ( românii spuneau străinilor veniți aici “șopi” ). Cetatea din Pleașov, numită și
Pleașov, Teleorman () [Corola-website/Science/301822_a_303151]
-
afla cimitirul unde erau înmormântați oamenii de rând). În limbajul localnicilor încă se mai păstrează denumiri ca:Măgura Ciorii (sau Măgura Pristoaselor), situată deasupra satului Năvodari Cimitirul Vechi, situat la răsărit de măgură , Măgura Vânătorilor situată deasupra comunei Vânători, Găvanul Sârbilor situat În nord vestul satului Măgura Luciei situată la sud de comuna Seaca, în jurul Lacului Lucia. După sfârșitul războaielor daco-romane, o parte a Daciei a fost transformată în provincie romană. Cea mai mare parte a Munteniei, nu a intrat sub
Năvodari, Teleorman () [Corola-website/Science/301815_a_303144]
-
Țifești este o comună în județul Vrancea, Moldova, România, formată din satele Bătinești, Clipicești, Igești, Oleșești, Pătrășcani, Sârbi, Țifești (reședința) și Vitănești. Comuna Țifești este situată în zona de contact a Subcarpaților Vrancei cu Câmpia Râmnicului, la poalele de NE a Măgurii Odobești, și cele de SE ale Dealului Momâia, pe malul stâng al râului Putna și pe
Comuna Țifești, Vrancea () [Corola-website/Science/301908_a_303237]
-
de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,9%). Pentru 3,87% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Gârlele a județului Putna, și avea în compunere satele Oleșești, Sârbi și Țifești, cu 1921 de locuitori. În comună funcționau cinci biserici, o școală mixtă și o moară de apă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau comuna Clipicești (în aceeași plasă) și comuna Bătinești (în plasa Șușița
Comuna Țifești, Vrancea () [Corola-website/Science/301908_a_303237]
-
biserici și o școală mixtă cu 35 de elevi (din care 3 fete). Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în același județ comuna Țifești în plasa Zăbrăuți, iar comunele Bătinești și Clipiceștiîn plasa Gârlele. Comuna Țifești avea în satele Oleșești, Sârbi, Țifești și Tufele 2131 de locuitori. Comuna Clipicești avea 845 de locuitori în satele Clipicești și Vitănești, iar comuna Bătinești avea în aceleași trei sate menționate mai sus 1082 de locuitori. În 1950, comunele au fost arondate raionului Panciu din
Comuna Țifești, Vrancea () [Corola-website/Science/301908_a_303237]
-
arhitectură: în satul Țifești se află casa Sclavone cu anexele ei (aflată înc entrul satului), datând de la 1860, și casa Duță, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea; în satul Vitănești se află casa Cincu (la intrarea în sat, dinspre Sârbi), datând din secolul al XIX-lea, și o moară de apă din 1615, aflată în aceeași zonă.
Comuna Țifești, Vrancea () [Corola-website/Science/301908_a_303237]
-
proprietatea familiei Roșca Codreanu ca urmare a casatoriei dintre Ioan Roșca Codreanu cu Ecaterina Jora. În 1837 comisul Gheorghe Roșca Codreanu lasă prin testament toată moșia sa Vălenii constituită din hlizele ei (adică părți din moșie) Dăncenii, Stâlpitura, Ciocârlanul și Sârbii, "să se facă o școală pe moșia mea pentru una sută elevi cari să învețe dialectul latinesc".
Văleni (Viișoara), Vaslui () [Corola-website/Science/301919_a_303248]
-
ar fi fost aduși pe teritoriul comunei de domnitorul Constantin Brâncoveanu pentru a-i munci moșiile, pentru că ocupația de bază a bulgarilor era grădinăritul. Deasemenea alte familii au venit aici din zona Kicevo, Macedonia (Petcu, Rusin). Nou-veniții au fost porecliți sârbi de către localnicii români ce s-au stabilit ulterior aici. Cert este că cei veniți din Macedonia au devenit deosebit de prosperi, cei din familia Petcu cumpărând toate domeniile limitrofe comunei ce aparțineau prințului Constantin Basarab-Brancoveanu. După preluarea puterii de către comuniști, liderii
Coteana, Olt () [Corola-website/Science/301967_a_303296]
-
în 1930, populația comunei Șerbăuți se ridica la 2.058 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (85,15%), cu o minoritate de germani (1,0%), una de evrei (0,7%) și una de ruteni (16,8%). Restul locuitorilor s-au declarat: sârbi\croați\sloveni (1 persoană), polonezi (2 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (96,75%), dar existau și minorități de romano-catolici (1,05%), mozaici (0,7%) și baptiști (1,25%). Restul locuitorilor au declarat: greco-catolici (6 persoane
Comuna Șerbăuți, Suceava () [Corola-website/Science/302004_a_303333]
-
Palilula câteva documente care pomenesc ctitorii Bisericii : Haiducul Andrii Popa și câțiva boieri locali care obligați de haiduc au contribuit la înălțarea bisericii. Populația satului este formată din români, dar care cetățeni la origini au cea mai diversă paletă etnică: sârbi ( familiile Iovan, Linca, Ștefan, Stoian ), bulgari ( familiile Trandafir, Petcu, Nicola ), evrei ( familiile Luță , Stan - care la origini era Stein, Țană - care inițial era Zahner ) și bineînțeles daco-romani. De menționat că tentativele etnicilor rromi de a se așeza în Palilula au
Palilula, Dolj () [Corola-website/Science/300410_a_301739]
-
cu zi. Se spune că Domnitorul Carol I, cu ocazia venirii la Poiana Mare, în anul 1877, al Războiului de Independență, cu scopul atacării armatei turcești cantonate peste Dunăre, la Widin și stabilirii Cartierului general al armatei în proprietatea prințului sârb Obrenovici, actualul parc al comunei, nu a mai putut suporta în acea primăvară, când vânturile bat cu cea mai mare intensitate, spulberișurile de nisip și a dat ordin să se planteze terenurile nisipoase de aici. În urma diligențelor purtate, în anii
Comuna Poiana Mare, Dolj () [Corola-website/Science/300413_a_301742]
-
Arhanghel Mihail” (1864); și ruinele Școlii de Meserii (1834, refăcută în 1853), ultimele patru din satul Clejani. Celelalte două sunt monumente memoriale sau funerare, ambele aflate în Clejani: cripta maiorului Mișa Anastasievici (1885) și monumentele funerare ale unor familii de sârbi, aflate în curtea bisericii „Sfântul Mihail”.
Comuna Clejani, Giurgiu () [Corola-website/Science/300426_a_301755]
-
-lea), aflată în colțul sud-vestic al curții Năsturel-Herescu, și cuprinzând casa Stolojan și anexe. Un al patrulea obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, este monumentul funerar al lui Milan Obrenovici (1814), ridicat aici de fratele vitreg al acestuia, principele sârb Miloš Obrenović.
Comuna Herăști, Giurgiu () [Corola-website/Science/300436_a_301765]
-
au încercat să le augmenteze cu detalii reale sau miraculoase greu verificabile. Deși dobridorenii îi atribuie origini fabuloase (romane, hunice, gotice etc.) numele este slavon. Vine de la Dobraia Dolina (Добраиа Долина = „Vale Bună”, în chirilică), expresie folosită probabil de păstorii sârbi și sloveni care au întemeiat satul sau au poposit acolo în jurul anului 1000. Este un nume potrivit cu locul, care este o vale roditoare a unui râuleț ce curge printre două mici dealuri. Prin rotacizare și contaminare fonetică Dobrii Dol - foarte
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
prin 1881, în care a fost magazinul. A doua ca vechime, datând de prin 1884, este casa Cocora, remarcându-se printr-un stil tipic de casă țărănească de câmpie. Constructorii ei, maistorii, cum se zice pe acolo, ar fi fost sârbi. Planul casei este simplu, dreprunghiular, cu două niveluri, pivniță si parter, cu câtre trei incăperi, cu zidurile groase de 50 cm. și intrarea pe la mijloc, având prispă și balcon pe toată fațada, orientată spre nord. Intrarea în pivniță se face
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
români (51.26%), 3.472 ruși (29.12%), 1.170 evrei (9.81%), 376 bulgari (3.15%), 231 găgăuzi (1.94%), 175 greci (1.47%), 110 ucraineni (0.92%), 53 germani, 50 polonezi, 36 unguri, 15 turci, 13 armeni, 6 sârbi și 3 cehi. În perioada interbelică au funcționat aici o pretură, o primărie, o judecătorie de ocol, o secție de poliție, o unitate de pompieri, un serviciu sanitar orășenesc, un serviciu veterinar, un serviciu hidraulic, un punct vamal, o căpitănie
Reni () [Corola-website/Science/298606_a_299935]
-
14.280 locuitori ai orașului, dintre care 8.268 bulgari (57,90%), 2.722 români (19,06%), 1.444 ruși (10,11%), 1.215 evrei (8,51%), 181 germani (1,27%), 137 găgăuzi (0,96%), 68 polonezi, 58 greci, 27 sârbi, 21 unguri, 14 albanezi, 11 armeni, 11 ucraineni, 10 turci, 5 cehi și 1 tătar. La 1 ianuarie 1940, din cei 10.713 locuitori ai orașului, 7.429 erau bulgari (69,35%), 1.485 români (13,86%), 968 ruși (9
Bolgrad () [Corola-website/Science/298605_a_299934]
-
invocând lipsa documentelor doveditoare. Se presupune că tronul îl ia în urma marii ofensive otomane din toamna lui 1394, atunci când a avut loc și bătălia de la Rovine (datată de câteva cronicilor sârbești 10 octombrie 1394, însă după opinia argumentată a istoricului sârb Đ. Sp. Radojičić ar fi fost datată 17 mai 1395, teorie preluată și de câțiva istorici români precum Anca Iancu). Documentar, el apare la sfârșitul anului 1395 când Sigismund de Luxemburg, de voie, de nevoie, îl recunoaște ca suveran al
Vlad I Uzurpatorul () [Corola-website/Science/298642_a_299971]
-
executați. Acestă reacție dură din partea voievodului muntean poate fi pusă și pe seama masacrelor făcute de cruciați printre creștinii ortodocși bulgari în cetățile cucerite. Pe de altă parte, o parte bună a înfrângerii suferite de creștini se datorează și principilor ortodocși sârbi care au trădat chiar pe câmpul de bătălie, trecând de partea otomană, plecând pur și simplu sau refuzând să intre în luptă. În octombrie 1396, o altă expediție militară condusă de Știbor, voievodul Transilvaniei duce la rănirea gravă și capturarea
Vlad I Uzurpatorul () [Corola-website/Science/298642_a_299971]
-
iar muntenii conduși de Mircea cel Bătrân formau aripa stângă. Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de unitățile principale de arcași și de ieniceri, iar corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie. Cavaleriștii francezi îmbrăcați în armuri grele au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața liniei de țepușe. Aici au început să smulgă țepușele din pământ
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
Tucikov, 979 - în cetatea Ismail și 345 - în Broasca. Per etnii, erau 1.528 de moldoveni (37,8%), 982 ucraineni (24,3%), 693 ruși (17,2%, inclusiv 504 rascolnici), 241 bulgari, 165 armeni, 159 evrei, 154 țigani, 66 greci, 15 sârbi și 32 persoane de alte etnii. La 16 august 1817, populația orașului "Tucikov" (actualul Ismail) avea următoarea structură etnică: din cele 2.608 familii (inclusiv burlacii) erau 1.163 familii de ucraineni (44,6%), 543 familii de ruși (20,9
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
59.38%), 5.003 români (20.01%), 1.623 evrei (6.49%), 1.520 ucraineni (6.08%), 674 bulgari (2.70%), 226 greci (0.90%), 180 germani, 94 polonezi, 43 găgăuzi, 43 unguri, 40 armeni, 18 turci, 18 cehi, 11 sârbi și 4 albanezi. Recensământul din toamna anului 1941 a numărat 17.569 locuitori în orașul Ismail. Dintre aceștia, 12.423 erau ruși (70.71%), 2.727 români (15.52%), 788 ucraineni (4.49%), 678 evrei (3.86%), 480 bulgari (2
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
a minorității vlahe. Reprezentanții minorității vlahe au pus pe seama acestui fapt tergiversarea înregistrării consiliului. Până la acest moment, autoritățile sârbe considerau limba românilor/vlahilor din Șerbia diferită de limbă română din considerente politice și istorice. În unele declarații anterioare ale guvernului sârb se recunoaștea că „"membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești"” (limba și folclorul conducând spre varianta originii lor românești) și, totodată, ca „"reprezentanții minorității vlahe își susțin originea lor română"”, dar se continuă un proces
Româna timoceană () [Corola-website/Science/299604_a_300933]