3,827 matches
-
unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită”. „Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți iei bagajul și s-o pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
grijă, să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un buldog uriaș, urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doborându-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit cu o creangă groasă de salcie. Când a terminat, i-am zărit fața. Era înfricoșător de luminoasă; față de om fericit. Am înțeles atunci că dragostea Hingherului pentru câini ascundea o ură la fel de totală față de oameni. Nici eu n-am o părere foarte bună despre specia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbântată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. „Dar nu-l iubeam”, se apăra ea zadarnic. Nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea miros puturos de noroi dospit. Nu era departe până acolo. Din locul unde ulița își vărsa praful în iarba măruntă de la marginea cătunului mai era foarte puțin. N-am mai putut să-mi beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să-și scuture ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum îl omorâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fel cum îl omorâse pe individul cu mers de pisică. Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui Dinu nu i-am spus nimic. În zilele următoare m-am dus din nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cafenea, a cerut trei cafele una după alta, apoi s-a dus la văduva unde își ținea pușca de vânătoare și a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spate. Gata, s-a terminat, mi-am zis. Și mă miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: „Nu pe-acolo, pe aici”. Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. „Ți-am spus, băiete, că trebuie să te lași domesticit. N-ai vrut”, mi-a reproșat el cu tristețe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
furtună, plâns de arcuș sub zâmbet de lună. Miros de fân din țarină, geană de zori îmbrațișată de pomul înflorit asaltat de cocori, triluri de păsari, lacrimi de rouă curse în iarba cea nouă. Și mult, mult dor cântat de salcie verde, plângătoare, legănată ușor în adiere de vânt călător și aromă de floare. Mai vreau ceva oare?
A? vrea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83231_a_84556]
-
lopeți, și pânză. Totuși pluta luneca prea încet, chiar dacă se ținea pe valuri mai bine decât o corabie. Când se apropiară de limanul știut de Mpunzi, al pescarilor, Utnapiștim ceru să tragă la țărm. Opriră pluta și o ascunseră printre sălciile unei guri de râu care se vărsa liniștit în mare. Utnapiștim spuse: - Pluta noastră plutește prea încet, cu toate că vântul e bun. De ce să nu avem și noi o corabie sau mai multe corăbii? Și Utnapiștim le mărturisi planul său. Îndată ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prefăcute de adulți, nici amuzamentul îngăduitor din clipele când o zbughea nervoasă către camera ei înainte de miezul nopții, la cererea mamei sale. Anul acesta ar fi dansat până în zori, ba chiar mai târziu, și ar fi luat micul dejun sub sălciile de lângă râu cu vreun iubițel plin de adorație... Se gândi la Mașa cea grasă și plină de coșuri din sala de la parter, unde ea strălucea acum triumfal, sora cea urâtă devenită frumoasa balului și învârtindu-se în ringul de dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
adevărată mumie (nu vă spun cât de tare mă lovise cu acest cuvânt!). Și, Doamne, nu-l crezusem niciodată atât de laș, de nepăsător pe bătrânul meu tată! Mama Începu să plângă Încet, un plâns voalat, ca o foșnire de sălcii scuturate de vânt (mă-ntrebam de unde mai avea lacrimi), dar nu-l mai impresionă Însă pe soțul ei, ca-n atâtea alte dăți... A plecat așa cum spusese, și nu s-a mai Întors la noi. A fost o nouă lovitură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe tine te-a iubit? Ai știut cine te-așteaptă Și-ai venit să răsplătești Lungi durerile-mi lumești, Cu zîmbirea-ți înțeleaptă Și cu ochii tăi cerești. {EminescuOpIV 54} ÎNCHINARE LUI ȘTEFAN VODĂ Și strunile plesnite și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atârna L-a Isterului râpe, acuma este mută, Și cântul ei de aur nu pot a-l deștepta. Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge șopotind, Și umbrele din apă tot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cer este făcut. Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie Misterioasă limbă în inimă lovind, Fă lacrime să curgă, colo fă-n veșnicie Eroul să tresalte, al tău glas auzind. {EminescuOpIV 57} Și strunile plesnite, și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atârna L-a Isterului râpe, acuma este mută Și cântul ei de aur nu pot a-l deștepta. O munți și văi profunde, oh! dați-mi pentru-un nume Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfărmată În bulgări mari. Pe mândrele cărări, Ce trec prin verzile și mândre plaiuri E pulbere de-argint. Pe drumuri Cireși în floare scutură zăpada Trandafirie a-nfloririi lor, Vântul le mână, văluros le-nnalță, De flori troiene în loc de omăt Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză De-argint de-asupra apei și se oglindează În fundul ei - astfel încît se pare Că din aceeași rădăcină crește O insulă în sus și una-n jos. Și nu-i nimica în aceste ramuri: Dintr-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
moi în ochii negri - el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur - vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați peirea - muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă, Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor plaiuri verzi - o ploaie -, Snopi de flori cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vânt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate, ce mânat se grămădește În troiene de ninsoare, care roză strălucește, Pe când sălcii argintoase tremur sânte peste râu. Aeru-i văratic, moale, stele isvorăsc pe ceruri, Florile-isvorăsc pe plaiuri a lor viață de misteruri, Vîntu-ngreunînd cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Curge Aurul tot al zilei și îl împle de splendoare, De poți număra în fundu-i tot argintul adunat. Apoi iar se pierde-n codrii cu trunchi groși, cu frunza deasă, Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă, Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea vrajei - o cetate fu frumoasă, A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și murmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulceie-mmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]