3,699 matches
-
a urmat felul doi: jumări scoase din chiupul cu untură, Înfierbântate și bine fixate Într-un scrob galben-portocaliu, mujdei de usturoi frecat cu undilemn și „harbujăi muraț”. Era Lăsatul Secului, Începea postul Paștelui și bunica Ileana, fire evlavioasă ținea cu sfințenie la toate „celi sfinti”. Cei mari trecuseră de multă vreme peste mâncare, erau la amintiri și amintiri picante din tinerețile lor, când bunicu’, om harnic cu fire veselă și iubitor de petreceri, ordonă: Hai, clanet! Ionel care nu privea ordinul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Afecțiunea pe care o are Va față de bunicii din partea tatălui, artiști În felul lor, pentru că realizau din lutul bine prelucrat oale și alte ustensile de uz casnic, cu linii și cu flori, apropiate de actul artistic, capătă o aură aproape de sfințenie, mai ales față de bunică deși autorul repetă pe parcursul romanului expresia "sat cu bunic", afecțiune care Îl va urmări de-a lungul existenței sale. Desele reîntoarceri În timp, În satul cu bunic, eu aș fi spus În satul cu bunici, constituie
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Adu-ți aminte ce se povestește despre felul cum își începea lecțiile Marsilio Ficino. ― În loc de "Preaiubiți frați întru Christos" se adresa cu "Preaiubiți frați întru Platon." ― Eu aș zice acum "Preaiubiți frați întru viață". ― Nu s-ar spune că prețuiești sfințenia. ― N-o înțeleg, de fapt. Am socotit totdeauna că nu mă pot bizui decât pe promisiunile din viața aceasta. Uită-te la chiparoși. Când lumina amiezii îi întunecă, seamănă cu niște călugări Dar nu-mi inspiră nimic sfânt. Sau, cel
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mai întorc niciodată în societate. ― Îți atrag atenția că asta e o soluție pentru sfinți și ratați. ― În categoria rataților aș putea aspira să pătrund acum. Am unele argumente. ― Nu te grăbi, Galilei. Ratarea e mai greu de îndurat ca sfințenia. ― Dar n-ar fi timpul să-mi spui, în sfârșit, cine ești? XXXII ― Să lăsăm, deocamdată, asta. Mai bine spune-mi dacă a reapărut, în visele tale, Ana. ― Nu tocmai ― Cum adică "nu tocmai"? ― Săpam la rădăcina unui chiparos. Făcusem
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Întâmplător că spre mijlocul veacului, mai exact În 1845, apare textul său programatic, prima lui retrospectivă și, nu mai puțin, Întâia sa articulare teoretică, volumașul lui Barbey d’Aurevilly despre George Brummell, care va fi citit la scurtă vreme cu sfințenie de către toți cei ce cred În steaua dandysmului. Deși scrise cu mult Înainte, la 1830, respectiv 1833, nici Tratatul de viață elegantă al lui Balzac, nici Sartor resartus al lui Carlyle nu pot servi pe de-a-ntregul, În ciuda titlurilor hiperdocte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
răsturnată, un asemena costum dă impresia de suplețe; invers, În schimb...1 Și Brummell continuă neabătut În același stil plicticos. Ceea ce nu Îi Împiedică pe toți bărbații dornici de a fi În pas cu moda să-i urmeze sfaturile cu sfințenie. Ceva ne spune Însă că aspiranții la imperiul eleganței nu citesc plicticosul volum, ci Îl descifrează, ca pe un alfabet secret, ca pe o carte Întredeschisă, pe Brummell Însuși, cută după cută, nasture de nasture, concentrați, de parcă ar avea sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
publicitare și a cumpărătorilor, a barurilor cu burgeri și cafenelelor în aer liber, a ambuteiajelor și clădirilor de birouri, a fetelor în maiouri scurte și băieților cu părul aranjat în țepi făcuți cu peroxid. La mică distanță de Ierusalim, unde sfințenia plutea ca un nor, Tel Avivul părea un templu al desfrânării permanente, nestăvilite. —OK, stă la numărul 6. Să parcăm acolo. Se aflau pe strada Mapu, care, judecând după mărcile de mașini parcate pe marginea drumului, părea să aparțină unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se poate să fie pâine... INAMICUL: E pâine, e pâine... MACABEUS (Pentru sine.): O fi pâine?... N-o fi pâine? INAMICUL (Speriat ușor.): E pâine, jur că e pâine... Pentru voi am adus-o. PARASCHIV (Atinge și el pâinea, cu sfințenie.): Ce moale e... MACABEUS: Parc-ar fi o oaie... PARASCHIV: Parcă e vie... MACABEUS (Către INAMIC): Putem s-o mâncăm...? Chiar putem s-o halim? INAMICUL (Fericit.): Da, da... O mâncăm toată. O ronțăim toată. PARASCHIV (Cu ochii în lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
supraviețuirea speciei umane, lăsându-i Însă acesteia libertatea să se miște și să evolueze natural și intervenind doar atunci când calea aleasă devenea periculoasă. Statutul și tradiția conferă Centrului această datorie și aceste limite, iar ele au fost respectate mereu cu sfințenie. Sub pretextul emancipării de sub tutela Celorlalți, Zoran intenționează să transforme veghea În control și să extindă la orice situație dreptul Centrului de a interveni. Aleluia evoluție naturală a omenirii: drumul ei va să fie prestabilit conform voinței marelui vizionar Charles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prin excelență, casă a zeilor, Templul resanctifică în permanență Lumea, pentru că o reprezintă și în același timp o conține. De fapt, Lumea este resancti-ficată în întregime datorită Templului. Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfințenia sanctuarelor. Această deosebire ontologică din ce în ce mai limpede dintre Cosmos și imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată și că sfințenia Templului este la adăpost de orice corupție pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor și se găsește așadar foarte aproape de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
conține. De fapt, Lumea este resancti-ficată în întregime datorită Templului. Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfințenia sanctuarelor. Această deosebire ontologică din ce în ce mai limpede dintre Cosmos și imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată și că sfințenia Templului este la adăpost de orice corupție pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor și se găsește așadar foarte aproape de zei, în Cer. Modelele transcendente ale Templelor se bucură de o existență spirituală, incoruptibilă, cerească. Prin mila zeilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înălțare a unui altar al focului, nu numai că se reface Lumea, ci "se clădește Anul": Timpul este recreat, deci regenerat. Pe de altă parte, Anul este asimilat lui Prajapati, zeul cosmic; cu fiecare nou altar, Prajapati este înviat, adică sfințenia Lumii este întărită. Nu este vorba de Timpul profan, de simpla durată temporală, ci de sanctificarea Timpului cosmic. Înălțarea altarului focului are drept țel sanctificarea Lumii, adică integrarea sa într-un Timp sacru. Găsim un simbolism temporal analog integrat în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spațiu și în timp."3 Toate aceste lucruri par să aibă o semnificație profundă, și anume că pentru omul religios al culturilor arhaice Lumea se reînnoiește în fiecare an sau, cu alte cuvinte, își regăsește cu fiecare început de an "sfințenia" originară, cu care se născuse din mâinile Creatorului. Acest simbolism este vădit în structura arhitectonică a sanctuarelor. Templul fiind locul sfânt prin excelență și totodată imaginea Lumii, el sanctifică întregul Cosmos și în același timp viața cosmică. Or, această viață
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îndeplinite pentru că zeii le-au dezvăluit in illo tempore, creând omul și planta yam și arătîndu-le oamenilor cum anume această plantă comestibilă poate fi cultivată și consumată. Dimensiunea sacră a Vieții se regăsește din plin în sărbătoare, când se experimentează sfințenia existenței omenești ca lucrare a zeilor. În restul timpului, omul poate oricând uita ceea ce este fundamental, și anume că existența nu este "dată" de către ceea ce modernii numesc "Natură", ci este o creație a Celorlalți, adică zeii sau Ființele semidivine. În
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dublu rezultat: pe de o parte, imitîndu-i pe zei, omul se menține în sacru și, prin urmare, în realitate; pe de altă parte, datorită reactualizării neîntrerupte a gesturilor divine exemplare, lumea este sanctificată. Comportarea religioasă a oamenilor contribuie la menținerea sfințeniei lumii. Reactualizarea miturilor Se cuvine să amintim aici că omul religios își asumă o umanitate al cărei model este transuman, transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul religios din societățile primitive nu trebuie nicidecum să le uite: reactualizând miturile, el se apropie de zei și ia parte la sfințenie. Există însă și "întîmplări divine tragice", iar omul, reactualizîndu-le periodic, își asumă o mare responsabilitate față de sine și față de Natură. Canibalismul ritual, de pildă, este urmarea unei concepții religioase tragice. Așadar, reactualizîndu-și miturile, omul religios se străduiește să se apropie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sine și față de Natură. Canibalismul ritual, de pildă, este urmarea unei concepții religioase tragice. Așadar, reactualizîndu-și miturile, omul religios se străduiește să se apropie de zei și să ia parte la Ființă; imitarea modelelor exemplare divine reprezintă dorința lui de sfințenie și în același timp nostalgia sa ontologică. În religiile primitive și arhaice, eterna repetare a gesturilor divine se justifică drept imitatio dei. Calendarul sacru reia în fiecare an aceleași sărbători, care comemorează aceleași întîmplări mitice. De fapt, calendarul sacru nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pentru învățați, o dimensiune religioasă. Exemplul grădinilor în miniatură ne arată însă cum anume și prin ce mijloace are loc desacralizarea lumii. Dacă ne imaginăm cum a evoluat o asemenea emoție estetică într-o societate modernă, putem înțelege de ce experiența sfințeniei cosmice s-a diluat, s-a schimbat, devenind o emoție omenească și nimic mai mult, cum ar fi arta pentru artă. Alte hierofanii cosmice Din motive de spațiu, nu am abordat decât câteva aspecte ale sacralității Naturii, lăsând la o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și că existența însăși a Lumii "spune" ceva, că Lumea nu este nici mută, nici opacă, și nu este ceva inert, fără sens și fără scop. Pentru omul religios, Cosmosul "trăiește" și "vorbește", iar viața Cosmosului este o dovadă a sfințeniei sale, deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții cosmice. Începând cu un anumit stadiu de cultură, omul se socotește un microcosmos, adică parte din Creația zeilor sau, cu alte cuvinte, găsește în el
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții cosmice. Începând cu un anumit stadiu de cultură, omul se socotește un microcosmos, adică parte din Creația zeilor sau, cu alte cuvinte, găsește în el însuși "sfințenia" pe care o recunoaște în Cosmos. Viața sa este prin urmare omologată vieții cosmice care, ca lucrare divină, devine imaginea exemplară a existenței umane. După cum am văzut, căsătoria este valorizată ca o hierogamie între Cer și Pământ. Omologarea Pămînt-Femeie este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
societate desacralizată: experiența unei vieți sexuale sanctificate. Corp-casă-Cosmos Am văzut că omul religios trăiește într-un Cosmos "deschis" și că el însuși este "deschis" spre Lume, ceea ce înseamnă: a) că se află în comunicare cu zeii; b) că participă la sfințenia Lumii. Am putut constata, analizând structura spațiului sacru, că omul religios nu poate trăi decât într-o lume "deschisă", pentru că dorește să se afle într-un "Centru", unde i se dă posibilitatea să comunice cu zeii. Locuința sa este un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
său este lipsit de orice semnificație religioasă ori spirituală. Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiți de religiozitate Cosmosul a devenit opac, inert și mut: nu mai transmite nici un mesaj și nu mai cuprinde nici un "cifru". Sentimentul sfințeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populațiile rurale, unde mai există un creștinism trăit ca liturghie cosmică. Cât despre creștinismul societăților industriale, și mai ales al intelectualilor, el și-a pierdut de mult valorile cosmice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
până și cutele feței, așa cum fața unui pilot este desfigurată de viteza fantastică a zborului. Mă gândeam la tot ce ratasem În țara mea, la lucrurile pe care n-aș fi omis să le observ și să le păstrez cu sfințenie dacă aș fi bănuit dinainte că viața mea Își va schimba atât de violent direcția. Pentru câțiva dintre colegii emigranți pe care i-am Întâlnit la Cambridge, direcția generală a sentimentelor mele era un lucru atât de evident și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
bisericii părăsite a satului, ca o privire de aici către dincolo, din spațiul profan către cel sacru, amplifică sentimentele copilei față de biserica părăsită, abandonată, aflată în degradare ca și construcție, însă, care, chiar așa, nu este lipsită de cinstirea cuvenită sfințeniei sale, creștinii satului, privind la ea rugători, cu credință și speranță în izbăvirea ei și a lor. Sentimentele copilei sunt tulburătoare: „Mi s-a părut că în interiorul sumbru și rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
În acea simplitate și curățenie, adia mereu un miros foarte plăcut. Nu înțelegeam a ce anume mirosea, a flori uscate, a busuioc, a tămâie? Când am crescut mare, am înțeles că acel miros se poate defini printr-un singur cuvânt: sfințenie. Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]