12,786 matches
-
de stăpânire acordat de domnul țării, care o garantează cu oastea și autoritatea sa, recunoscută (sprijinită) de biserică. În consecință, trebuie să admitem că, în vremea veche, înainte de descălecare, o pătură socială fără privilegii scrise a exercitat un drept de stăpânire asupra satelor aservite. Această nobilime prestatală a seniorilor de pământ (boieri), ale cărei privilegii feudale nu erau consemnate în scris, fiind bazate pe o situație de fapt, se poate identifica cu acea pătură suprapusă din sânul obștei de care a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
față de stăpânii feudali, ceea ce marca o fază de decădere a instituției cneziale. Dar în regiunile Transilvaniei unde s-a păstrat autonomia românească (Hațeg, Banat, Maramureș, Făgăraș), cnezii apar ca stăpâni feudali, neprivilegiați și nerecunoscuți de statul medieval la începuturile sale. Stăpânirea lor era denumită, în documente, "dominium" sau "possessio", ceea ce înseamnă stăpânire. Stăpânirea cnezială se moștenea din tată în fiu (era ereditară) și cuprindea dreptul de a-și vinde cnezatul, de a-l putea dona sau schimba și chiar de a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cneziale. Dar în regiunile Transilvaniei unde s-a păstrat autonomia românească (Hațeg, Banat, Maramureș, Făgăraș), cnezii apar ca stăpâni feudali, neprivilegiați și nerecunoscuți de statul medieval la începuturile sale. Stăpânirea lor era denumită, în documente, "dominium" sau "possessio", ceea ce înseamnă stăpânire. Stăpânirea cnezială se moștenea din tată în fiu (era ereditară) și cuprindea dreptul de a-și vinde cnezatul, de a-l putea dona sau schimba și chiar de a-l da ca zestre fiicelor. În plus, presupunea dreptul de judecată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dar în regiunile Transilvaniei unde s-a păstrat autonomia românească (Hațeg, Banat, Maramureș, Făgăraș), cnezii apar ca stăpâni feudali, neprivilegiați și nerecunoscuți de statul medieval la începuturile sale. Stăpânirea lor era denumită, în documente, "dominium" sau "possessio", ceea ce înseamnă stăpânire. Stăpânirea cnezială se moștenea din tată în fiu (era ereditară) și cuprindea dreptul de a-și vinde cnezatul, de a-l putea dona sau schimba și chiar de a-l da ca zestre fiicelor. În plus, presupunea dreptul de judecată asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
presupunea dreptul de judecată asupra sătenilor, îndatorați cu dijmă și cu muncă pentru stăpânii lor, așadar o stare de lucruri tipic feudală. Țăranii erau supuși cnezilor-aceștia erau stăpânii lor. Un text juridic maramureșean spunea: "Cnezatul era dreptul de a exercita stăpânirea pe proprietățile sale, în chip independent de magistrații țării". Această nobilime prestatală (cnezială) nu se afla, la origine, cuprinsă în instituțiile monarhiei feudale (Ungaria), de-aici situația lor de dependență pe pământurile nobiliare. Regatul ungar i-a găsit pe cnezi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
adică acte scrise. O parte a cnezilor din Moldova a trecut (pătruns) în rândurile boierilor, dar altă parte a lor, ca și în Transilvania, a fost aservită boierilor și mănăstirilor, după constituirea statului (secolul al XIV-lea). În unele situații, stăpânirea cnezială a fost înlăturată de aceea boierească, iar în altele cnezii au rămas în situația de stăpâni privilegiați. În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înlăturată de aceea boierească, iar în altele cnezii au rămas în situația de stăpâni privilegiați. În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
privilegiați. În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de pierderile suferite de atacatori). În cele din urmă, se ajunge la o înțelegere, după Anonymus: se încheie o pace între unguri și români, prin căsătoria fiicei lui Menumorut cu Zulta (Zoltan), urmașul lui Arpad, iar cetatea Biharea rămâne în stăpânirea lui Menumorut până la moartea sa. Finalul conflictului dintre Menumorut și Arpad pare neverosimil: s-a ajuns mai curând la o alianță matrimonială și politică decât la o ocupație și o dominație militară efectivă, ceea ce este verosimil pentru zorii epocii medievale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și politică decât la o ocupație și o dominație militară efectivă, ceea ce este verosimil pentru zorii epocii medievale în Transilvania. Din cronici rezultă că ducatul Bihorului (fostul voievodat al lui Menumorut) a rămas, până la începutul secolului al XII-lea, în stăpânirea moștenitorului familiei arpadiene.19 Al doilea voievodat condus de Gelu, voievodul (ducele) românilor ("dux Blacorum"), se afla în Transilvania propriu-zisă (terra Ultrasilvana), dar limitele sale teritoriale nu pot fi stabilite cu precizie. Voievodatul se întindea în centrul Transilvaniei, între Someș
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
incursiune în Ungaria. Regele Solomon, împreună cu principii Geza și Ladislau, pătrunde, la rândul lui, pe teritoriul Transilvaniei, apoi, la Chiraleș, se dă lupta principală între unguri și pecenegi. Abia spre sfârșitul secolului al XI-lea, după 1075, se consolidează treptat stăpânirea regatului ungar asupra Transilvaniei.22 Un alt voievodat, cel al lui Glad din Banat, avea hotarele delimitate de Mureș, Tisa, Dunăre și Carpați, și avea ca reședință Orșova ("castrum Urscia"), dar deținea și alte fortificații ca Horom (Palanka), Keve (Cuvin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvania, s-au aflat la Biharea-Oradea, Șiclău-Arad, Moldovenești-Cluj, unde s-au descoperit morminte, piese de harnașament, vârfuri de săgeată. Este de subliniat întinderea geografică a formațiunilor politice de la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea, astfel, stăpânirea lui Ahtum cuprindea teritoriul mărginit de Tisa, la apus, Dunăre, la sud, Crișul Alb, la nord, și Țara Hațegului, la est. Centrul voievodatului era orașul de pe Mureș (urbs Morisena) Cenad, un oraș-cetate, un "grad" (gorod). Ahtum era urmaș al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu structuri feudale timpurii, generalizate în secolele X-XIII, prezente mai ales în Dobrogea și Transilvania, își continuă existența într-un orizont rural predominant. În secolul al X-lea, decisiv pentru evul mediu românesc, prin intrarea unor teritorii în aria de stăpânire a unor state medievale evoluate, Bizanțul și Ungaria, în civilizația noastră timpurie își vor face loc o serie de schimbări. Pentru epoca feudalismului timpuriu la Dunărea de Jos este semnificativ că, în Dobrogea și Moldova meridională, ca și în Oltenia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ambele maluri ale Dunării răsăritene, din Dobrogea (Paristrion) și, inevitabil, din Câmpia munteană, poate și din Moldova meridională, până la înființarea episcopiei de Vicina. Nu știm nimic despre compoziția etnică a clerului din episcopia Dristrei, predomina probabil cel grec, în condițiile stăpânirii bizantine în zonă. De la începutul secolului al XI-lea, asistăm la acapararea principalelor ranguri ale ierarhiei bisericești de către greci, proces prezent în viața bisericească de la sud de Dunăre, unde se constată o adevărată bizantinizare până în 1204. Dar, la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bizantină, ceea ce denotă legăturile politice, economice și bisericești ale românilor cu Bizanțul. Toate aceste elemente pe care le deținem ne fac să presupunem că aici exista o episcopie ortodoxă românească. În părțile de vest, în regiunea Bihorului, unde se întindea stăpânirea voievodului Menumorut, va fi existat o altă episcopie. Reședința sa se afla la Biharea, în apropiere de Oradea, și tot acolo rezida episcopul său. Anonymus, în Gesta Hungarorum, afirmă explicit că Menumorut invoca suzeranitatea împăratului bizantin, în tratativele cu solii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Tisa. Conducătorul formațiunii, Ahtum, era ortodox și fusese botezat, în 1002, la Vidin, ca și înaintașul său. Observăm aici o situație similară cu cea din Transilvania, relațiile strânse cu Bizanțul-episcopia de la Vidin aparținea acestuia, fiind condusă de ierarhi greci. Stăpânirea lui Ahtum se întindea în sud până la Severin, iar în nord până în Munții Apuseni. Informațiile cele mai numeroase despre acesta le avem dintr-un izvor latin, Vita Sancti Gerardi, care menționează că "a primit încuviințare de la greci și a ridicat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în mai 1341 și în aprilie 1343, Macarie lua parte la dezbaterile sinodului patriarhal din Constantinopol. Nu știm când a încetat păstorirea sa, dar, în februarie 1347, este amintit un nou mitropolit la Vicina, Chiril. Se pare că, între timp, stăpânirea mongolă încetase, iar Vicina intrase în componența Țării Românești. Ultimul mitropolit pomenit la Vicina a fost Iachint, care, în mai 1359, va fi mutat la Argeș, la stăruința domnului Nicolae Alexandru. După mutarea sa la nord de Dunăre, nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
papă în martie 1228. Teodoric a cerut ca noua episcopie a cumanilor să atârne direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un târg aflat pe Milcov, în sud-vestul Moldovei. A fost zidită o biserică episcopală, înzestrată cu întinse stăpâniri. Dar noua episcopie nu va dăinui mult, fiind distrusă de mongoli, în timpul marii invazii din 1241. Conform izvoarelor dominicane, au fost uciși atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că, în secolul al XII-lea, Haliciul și-a extins dominația și asupra Moldovei. Este vorba despre o "teorie" tendențioasă a istoriografiei ruse spre ilustrare, se face referire la poemul Cântec despre oastea lui Igor, unde se spune: "ai statornicit stăpânirea ta până la Dunăre" o susținere ireală, o fabulație. În plus, în sprijinul susținerii despre o dominație a Haliciului până la Dunărea de Jos este menționată replierea spre cursul ei inferior a lui Ivan Rostislavici (numit și Berladnicul), pretendent la tronul Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a rămas în mâinile lor, ceea ce a asigurat controlul nestingherit al fluviului prin intermediul flotei imperiale. O însemnată parte a Dobrogei, cuprinsă între gurile Dunării și valea Carasu, unde se întindea "valul de piatră" de la Axiopolis la Tomis, se afla sub stăpânire bizantină. După 976, au avut loc o serie de acțiuni militare în zonă, în sudul Dunării, importanta bază navală bizantină de pe insula Păcuiul lui Soare a fost distrusă, apoi refăcută de ei. În ofensiva sa antibulgară, Vasile II a desfășurat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
desființat statul lui Samuel (1018).8 Prin victoria aceasta, întregul spațiu sud-dunărean se afla sub control bizantin, iar după 1018, a fost inițiată o organizare bisericească în teritoriile cucerite, urmată de cea administrativă și militară. În următoarele două secole de stăpânire bizantină (971-1185), frontiera Imperiului s-a aflat pe Dunăre, iar acțiunea și influența sa s-a exercitat puternic și mai departe pe malul nordic, în teritoriile locuite de "oamenii pământului" (Iorga), românii, chiar dacă migratorii turanici erau și ei prezenți. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și bisericesc. Sursele istorice nu indică schimbări de natură etno-demografică, astfel, teritoriile de la Dunărea de Jos au făcut parte din arealul etnogenezei românești. Continuitatea elementului românesc în aceste teritorii s-a manifestat sub autoritatea statului bulgar și a continuat sub stăpânirea bizantină. Nu poate fi negată nici stabilirea altor elemente etnice-în spațiul danubiano-pontic, bizantinii au trebuit să-și aducă proprii lor oameni, greci se așează alături de autohtoni, elemente cu preocupări militare, administrative și comerciale. Elementele împlantate de bizantini au contribuit la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]