3,567 matches
-
cândva îl va descoperi și el. — Nu, era pur și simplu o femeie. Adică o fată. Nici prea frumoasă, nici prea înaltă, nici prea slabă. Fusese cândva tânără, copilă ca și tine. Dar a crescut. Era la școală, învăța la studenție, când începe povestea, stătea la un cămin și un băiat s-a îndrăgostit de ea. — El cum era? — Un băiat ca toți ceilalți. Nici prea înalt, nici prea gras, nici prea frumos. Avea o mustăcioară neagră, deasă ca un pămătuf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Schitu Măgureanu. Poate în Piața Kogălniceanu am mai fost atât de dăruit locurilor (localurilor), însă este oricum în afara interesului meu de acum. Dimineți brumate pe Bulevard... Una dintre ele când, în urma unei nopți de chef la un fost coleg de studenție, J.J., am rătăcit drumul spre casă și m-am pomenit, în zori, undeva în afara orașului, la capătul unei linii de autobuz. Dormeam pe o bancă, lângă un tufiș de măceșe. Era începutul lui aprilie, înmuguriseră niște crenguțe galbene, ieșea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în încrețiturile mușamalelor de sub cristalurile de pe mese. Din studenție ne obișnuiserăm să mergem uneori la „Capșa“, când pur și simplu voiam să ieșim pentru câteva ceasuri din timpul nostru bicisnic, să ne amăgim, instinctiv, că se putea trăi și altfel, nu numai cu cartele și cu clipele de la „Colombo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de milițian. L-am trecut de mult în galeria mea de personaje ale Bulevardului. Voiam, în primii ani de după studenție, să alcătuiesc un album al lor. Îmi dădeam seama, instinctiv, că realitatea devine adevărată, profundă, frumoasă numai dacă o scrii. Intuiam că literatura dă sens vieții. Ficțiunea face lumea coerentă. Că tot talentul unui prozator nu este de a copia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se află, pe Bulevard. Aici este gândul meu că aș fi putut scrie despre aceste personaje bizare pe care le-am tot urmărit de-a lungul anilor. Urmărirea a început încă de prin al doilea sau al treilea an de studenție, de pe terasa cofetăriei „Colombo“ (acum „Liana“), din dimineața când am observat țigăncușa de cinci-șase ani care venea să cerșească. Am fotografiat-o atunci cu aparatul primit nu demult cadou și cu care umblam întărâtat să prind cât mai mult din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute de mii de ori. În studenție și apoi, mulți ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime monotonia clipelor, care să dea dimensiuni orelor care, mi se părea, trec serbede, goale. Cafeneaua „Colombo“, cu toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime monotonia clipelor, care să dea dimensiuni orelor care, mi se părea, trec serbede, goale. Cafeneaua „Colombo“, cu toți acei ani ai studenției trecuți sub coloanele ei, cinematograful „București“, apoi, mai jos, „Timpuri noi“, „Gambrinus“, cu petrecerile și frumusețile risipite, „Spicul“, Cișmigiul, apoi, pe partea cealaltă, pe colț, clădirea unde fusese anticariatul de unde am cumpărat prima Biblie, deasupra redacția Vieții Studențești și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-i doar un meșteșug literar să mărturisesc sentimentul că, în astfel de dimineți, cu nehotărâri și rătăciri, simt cum, de fapt, lutul frământat mă modelează el pe mine. 8tc "8" Începusem să descopăr Biblioteca încă din primele zile ale studenției. M-a dus Lia la Universitară și mi-a arătat fișierul. Am rămas descumpănit văzând puzderia de dulăpioare, cu zeci și zeci de cutii cu fișe. Ea era învățată cu multe din secretele Bibliotecii. Mama ei era bibliotecară în B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era prima haltă pe drumul spre stația tramvaiului, din capătul Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de studenție. Intrasem de mai multe ori în acel bloc. De multe ori, în anii care au urmat, venind spre casă, așteptând tramvaiul, sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre ferestrele blocului aceluia. De undeva, de pe la etajul patru sau cinci, privisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu Bumbu și să beau cu un renumit profesor, lucru la care nici nu îndrăzneam să mă gândesc nu cu mulți ani înainte, în loc să mă simt onorat de o astfel de companie râvnită poate de alții, așa cum și eu în studenție mă simțeam important dacă în pauza dintre două ore de curs, între ceilalți care ne strângeam în jurul lui, catadicsea să-mi adreseze câteva cuvinte, în loc de toate acestea mă lăsam dus într-o mohoreală tot mai apăsătoare. Și mă gândeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acum, în această pagină. Textul despre Ester. Atunci, în anii cât am fost cu ea, nu știam cum ne vom depărta, după cum nu ne-am dat seama când ne-am apropiat. Povestea ar începe prin anul doi sau trei al studenției noastre, la „Colombo“, unde venea și ea și încerca să intre în discuțiile noastre. Era frumoasă, o evreică amețitoare. Tăcea, rareori intervenind în discuții. Eu peroram împotriva evreilor. Nu știu ce-mi venise. Îmi descoperisem un antisemitism brusc, venit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care nu puteam trece. Și Ester a simțit-o. Și mi-a și spus-o: „Ești prea crud. Stupid de fragil. Mai bine să ne oprim aici. Oricum, curând terminăm facultatea și ne risipim“. M-am luat cu sfârșitul de studenție și m-am împăcat cu această ciudată și neînțeleasă, pe atunci, renunțare. Am rămas în București. A rămas și ea. Nu am mai știut unul de altul timp de mulți ani. Mulți și fără vreun semn. Știu doar că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că tot mai aproape este Moartea. Nu mai este cochetărie cu Moartea. O simt tot mai în preajmă. Cum taie metodic, statornic, cadențat, zi după zi, viața mea. Aproape că-i aud satârul cum îmi retează zilele. Dormeam astfel în studenție când veneam acasă în vacanțe, după sesiunile de examene. Nu eram cine știe ce obosit. Nu mă stresau examenele. Era doar reîntâlnirea cu aerul pur, amețitor al satului. Dormeam câte trei--patru zile, cu pauze rare de mâncat câte ceva, spre disperarea părinților. Credeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai comandat o votcă pentru mine și lui o cafea. „Studiați temeinic“, a zâmbit, arătând cu respect spre pahar. Nu i-am răspuns. Ce să-i spun? Îmi plăcea fără rețineri votca. Îmi plăcea bodega aceea. În ultimul an de studenție o frecventasem asiduu. Mi-o recomandase un fost coleg de liceu, Goran, student la Arte Plastice. Mă întâlneam cu el acolo și cu alți de-ai lui plănuind revoluționarea modului de reflectare a realității socialiste în arta contemporană din multilaterala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate de-ale femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela din prăvălie. Am văzut vânzătoarele de aici îmbătrânind, odată cu mine, fetișcanele din studenția mea cum se lasă cotropite de vârste, devenind, an de an, anotimp de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate celelalte. Intram adeseori în prăvălie nu atât pentru a cumpăra o chiflă, o pâine, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
papi bani cu nemiluita și să privești, cu încântare, cum poporenii se cotonogesc pentru tradiționala sarma și nelipsita bericică de la finalul sărbătorii. 25tc "25" În jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acea nenorocită de servietă și un text de-al meu, terminat chiar cu două seri mai înainte. Mă gândeam să-l citesc la petrecerea aceea de la J.J. Nu am mai apucat. Întâlnisem acolo o femeie de care fusesem îndrăgostit în studenție și mă pierdusem cu totul în neprevăzutul întâmplării. Privind forfoteala din crâșmă, dezmeticindu-mă încet--încet din duhul beției de peste noapte, năuc, simțeam că pierdusem poate însăși puterea mea de a scrie, atâta câtă mi-o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari, negre, pe cotor n-a mai încăput și-și ițește muchia în crăpătura fermoarului neînchis. Astfel imaginasem eu, cu ani buni în studenție, într-o povestire scrisă într-o dimineață la „Colombo“, cum o vacă își ițea capul prin obloanele unui camion „Molotov“, care o purta prin Capitală. La stopul de la întretăierea str. Academiei cu Bulevardul, vaca a prins să se balege. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care zilele mele, anii mei nu au avut-o niciodată. Un text scriindu-mă în timp ce-l scriu. Gelu, poate, s-ar bucura dacă i-aș povesti despre aceste încercări, i-aș adeveri poate cele spuse de el demult, în studenție și mai apoi în sporadice întâlniri. Numai că la el textul era o construcție amorfă, ideologică, un fel de stăpân nevăzut și nemilos al vieții. Pentru mine, atunci, textul nu exista. Nu-l puteam concepe. Nu mă interesa. Așa cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
faci nici un semn, dacă nu te recunosc eu. Lucrez la Servicii și poate sunt în misiune. Dacă te salut eu, bine. Dacă nu, te faci că nu mă observi“. Mă amuza această conspirativitate dintre noi. Fuseserăm destul de apropiați în anii studenției. Într-o vreme chiar frecventam aceleași cercuri, dacă se puteau numi astfel grupurile noastre de pe la cafenele, cenacluri sau de la unele petreceri cu colegii din oraș. După absolvire, într-adevăr, dispăruse. Până la acea întâlnire din troleibuz și mersul în jos, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o sau dacă mai există și alte documente prin anumite fonduri decât cele amintite sau publicate. Aproape că-l știu pe cel care a făcut-o. Ca în poveștile cele mai tâmpite, era cel mai apropiat. Coleg de cameră în studenție, părtaș la petreceri la el sau în alte case, cel care venea să-mi ceară să-i împrumut mai târziu cheia garsonierei spre a regula, chipurile, pe câte una agățată pe unde se nimerea. Scotocea, de fapt, printre hârtii, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
modestă, pe care am fost în stare să o suport cât de cât. Acum se vorbește despre el că-i cu mulți bani, lumea îi stă la picioare, că-l pupă mulți în fund. Fundul lui păros, pe care în studenție m-a rugat să i-l bărbieresc într-o primăvară, când începuse să-i crească, aiurea, noada și a trebuit să se opereze. Și l-am bărbierit în fund... Din cele scrise de el și de mulți alții ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să alcătuiesc un fel de album al figurilor bizare întâlnite pe Bulevard. O lume a oamenilor necăjiți, bolnavi, părăsiți de viață, fantome ale unui timp fără dimensiuni. Gândul mi-a încolțit într-o dimineață la „Colombo“, prin ultimul an de studenție. Primisem cadou un aparat de fotografiat „Smena“ de la o mătușă care se gândea să-mi mai ușureze și să-mi mai înveselească, prin astfel de daruri, zilele studenției. Mai îmi dădea și bani, să-mi diversific alimentația. Să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi-a încolțit într-o dimineață la „Colombo“, prin ultimul an de studenție. Primisem cadou un aparat de fotografiat „Smena“ de la o mătușă care se gândea să-mi mai ușureze și să-mi mai înveselească, prin astfel de daruri, zilele studenției. Mai îmi dădea și bani, să-mi diversific alimentația. Să nu mă surmenez, Doamne ferește, cu atâtea cursuri, seminarii, examene și alte daraveri. Îmi dăduse o mie de lei chiar în ziua când Lia îmi spusese că hotărâseră la partid să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fie cât se poate de liniștitoare. Pofta mea de mâncare dispăruse. Nu puteam nici măcar să-mi savurez felul preferat de ton sashimi. Oare de ce, din senin, Hunter refuza să-i facă lui Lauren cunoștință cu prietenul lui perfect de pe vremea studenției? Cu câteva săptămâni mai devreme fusese atât de entuziasmat să aranjeze o Întâlnire Între misteriosul amic și Lauren... și de ce nu-mi spunea numele lui? Când am rememorat ultimele zile care se scurseseră, mi-am dat seama că Hunter se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]