5,950 matches
-
mormane de știuleți pe care combinele, prost reglate și cârpite cu te miri ce, Îi lăsaseră cu pănușile pe ei, el - chipurile ca să dea exemplu de eficiență a muncii și ca să impună un ritm susținut - lucra Întotdeauna lângă ea. Își sufla mânecile, Își punea pe cap, ca să se apere de soare și de praf, o batistă Înnodată la cele patru colțuri. Avea un mod anume de a depănușa: mânuia cotolanul În așa fel, Încât acela ieșea la iveală cu nemaivăzută porcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când i se spunea Ectoraș. Toți elevii de gimnaziu din Satul cu Sfinți se aflau pe câmp, sub un cer Întunecat de noiembrie, În jurul unor imense grămezi de porumb. Le era frig și copiii Își mișcau repede brațele și Își suflau din când În când În palmele Înroșite de răceala porumbilor. Dacă de obicei se arătau nespus de bucuroși să muncească pe tarlale În loc să tocească ori să-și facă temele, În ultimele zile Începuseră să se cam sature și de depănușat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
până să-l găsească. Zăcea fără suflare, Întins cu fața În jos. Îl Întoarse, Îl descheie la gât și Încercă să-i prindă pulsul. Începu să-l izbească, apoi, cu mâinile Împreunate peste pieptul care scotea niște bocănituri Înfundate. Îi suflă În gură și se mai liniști când băgă de seamă că leșinatul respira și avea puls. Îl cără până la cabină, desprinse remorca și se năpusti cu tractorul către sat. Se Întoarse târziu, pe când deja se luminase afară, Însoțit de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe obraz; « Ce te apasă ? Spune, măi băiete, să‐ți ducă mama o parte din necaz”. De ce te miri că duc sicriul mamei? DE ZIUA TA , FEMEIE Eu nu te‐ am zămislit din coasta mea cea stângă, nici n‐ am suflat pe tine să‐ ți dăruiesc trăire, din bâlciurile vieții nu te‐ am plătit ca sclavă, să te ferec la gleznă cu lanțul căsniciei. 71 La ceasul de fierbinte primăvară‐n noi în baba oarba‐a dragostei căutarăm să așezăm în stânga
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
lipsea s‐ ajungem femeie și bărbat. Eu nu te‐ am zămislit din coasta mea cea stângă și - ngenunchiat mă minun de ce minune mare ai zămislit femeie din câte ne‐am iubit, copilul nostru drag , zălog spre viitor. Nici n‐am suflat pe tine să‐ți dăruiesc trăire Tovarășa și mama și dragostea mea, tu dăruiești trăire și atâta frumusețe în tot ce ne‐ nconjoară și în trăirea mea. Din bâlciurile vieții nu te‐ am plătit ca sclavă egală ești cu mine
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de‐amară și‐ ai s-o simți cât e de tristă. Liu‐ liu , somn tihnit ca ceața Cât nu știi ce‐ nseamnă viața. ...Un cocoș de peste drum A cântat dintâi acum. Stând în leagănul tău sfânt, Dormi de nici nu sufli ... iată Nu mai cânt, la ce să‐ți cânt? Singură și zbuciumată, Vreau tot chinul să mi‐ l strâng și să uit, să uit că plâng ... MAMELE NU MOR Mamele nu mor de tot; Ca o floare din fereastră, Cum
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vis s‐a zguduit cerdacul Din bârne, ca de‐ un chiot haiducesc, Bunicăi i‐ a scăpat din mână acul și‐a stat acolo‐ n basmul bătrânesc ... Tic‐ tac, măsoară ceasul înainte Un somn de prunc, aducerile‐aminte și iarna care suflă‐ omăt în geam. Din poliță alunecă‐o spatie și i‐a părut, așa, că dintr‐un ram S‐ a scuturat o frunză ruginie. 324 Horia Zilieru Horia Zilieru (Gh. Iancu) este născut la 21 mai 1933 la Racovița, în județul
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
să lucreze cu mișcări înțepenite, cineva descoperi o scrisoare pe care Hanbei o lăsase sub pernă. Îi era adresată lui Kanbei și fusese scrisă cu două zile în urmă. Îl înmormântară pe Hanbei pe Muntele Hirai, cu vântul de toamnă suflând trist printre drapelele funerare. Kanbei îi arătă lui Hideyoshi ultima scrisoare a lui Hanbei. Nu conținea nimic referitor la sine însuși; scrisese numai despre Hideyoshi și despre planurile pe care le avea în minte pentru operațiuni viitoare. În parte, scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu trăsături late, a fratelui său. Întrucât, multă vreme, se mulțumise cu simplitatea vieții de la țară, nu știa nimic despre mâncărurile sau desfătările extravagante. Fusese înzestrat cu o înfățișare ca aceea a unui șoim tânăr, crescut pe vânturile șuierătoare care suflau peste munții și câmpiile din Kai. La vârsta de treizeci și trei de ani, semăna cu tatăl lui, Shingen: păr des, sprâncene stufoase și o gură largă. — Ei bine, crezusem că azi avea să plouă, dar s-a înseninat frumos. Cu florile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
milă sau râdeau de prostia lui? Depindea de felul în care le ascultai. Mitsuhide ordonase să nu fie primit nimeni, iar acum stătea singur, într-o cameră mare și goală. Deși nu era decât începutul verii, o briză delicată, răcoritoare, sufla, tăcută, prin întuneric. Mitsuhide era cumplit de palid. Se părea că părul de la tâmple i se ridica drept în sus, de fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea în neorânduiala părului și în culoarea cumplită a feței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se arătase prea servil, se ridică, privi direct spre mesager și adăugă: — Te rog să-i vorbești Domniei Sale cum găsești de cuviință. Îl conduse pe emisar până la poartă. Cu fiecare pas, nervii îi erau întinși la limită de vântul care sufla prin clădirea aproape goală. „Până în urmă cu câțiva ani, când mi se dădea liber să mă întorc acasă, voia întotdeauna să-l mai văd o dată înainte de a pleca, fie și dacă era în toiul nopții. De câte ori n-a spus Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alb pur. Drumul era extraordinar de noroios, iar caii se stropiseră până la urechi. Sfidând, în tăcere, ploaia din noaptea trecută și starea drumului, întreaga armată se târa abătută, spre Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit în întâmpinare, îi spuse Masataka lui Mitsuhide. Castelul de pe malul lacului - Sakamoto - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Visase cumva? Sau se gândise la ceva și hotărâse contrariul? Nu peste mult, se acoperi din nou cu pătura, își îngropă fața în pernă și încercă să adoarmă la loc. Era ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la munte nu încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu pătrundea în casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soarele străluci cu putere. Vremea din provinciile montane de la apus, însă, varia de la cer senin la nori. Ploile abundente continuaseră până la sfârșitul Lunii a Cincea. Apoi, timp de două-trei zile la începutul Lunii a Șasea, un vânt violent dinspre sud-vest suflase norii zdrențuiți de la sud la nord, iar cerul continuase să fie variabil, când luminos și curat, când acoperit. Majoritatea oamenilor, sătui de ploaie și umezeală, sperau ca anotimpul ploios să se termine mai repede, dar armata lui Hideyoshi, care rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar, în timp ce asculta, se albi la față. Fără o vorbă, oftă adânc, își încrucișă brațele pe piept și rămase cu privirea spre Hideyoshi. Kyutaro înaintă în genunchi și spuse: Nu e momentul să ne gândim la cele trecute. Vântul schimbării suflă prin lume și e un vânt prielnic pentru tine. E timpul să ridici pânzele și să pornești. Plesnindu-și genunchiul, Kanbei rosti: — Bine zis! Cerul și pământul sunt eterne, dar viața nu înaintează decât fiindcă toate lucrurile se schimbă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
i se aducă o găleată plină, pentru a se spăla de murdăria adunată pe trupul său în timpul celor patruzeci de zile de asediu. Cât de liniștită era acea întrerupere a luptelor! Soarele părea că urca, neștiutor, spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care se loveau ușurel de zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare, se auzea țipătul egretei albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da, stăpâne? — A venit un mesager? — Da, stăpâne. — De ce nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
inamice se vor apropia tot mai mult și totul se va sfârși chiar în acest loc. Ar trebui să dăm pinteni cailor și să pornim spre Shroyuji, cât putem de repede. Tatewaki nu mai întreba ce intenții avea stăpânul său. Suflase din corn și ordonase, imediat, retragerea spre miazănoapte. Yojiro și încă un vasal își abandonară caii și o luară pe jos, trăgând fiecare de căpăstru calul stăpânului lor. Ceilalți soldați și comandanți de pe colină îi urmară. Dar, întocmai cum spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își puseră mâinile streașină la ochi. — Seniorul Noubo, raportă un mesager, care avea tabăra la Tsuchiyama, în Omi, și Seniorul Gamo și-au unit forțele și, începând de dimineață, atacă Azuchi. Au dat foc și orașului, și castelului, iar vântul suflând dinspre lac a învăluit întregul Azuchi în flăcări. Dar în Azuchi nu mai rămăseseră soldați inamici, așa că n-a avut loc nici o luptă. Hideyoshi își putea închipui ce anume se întâmpla în depărtare. — N-aveau nici un motiv să dea foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prăpastie. Foarte curând, un ofițer cu un steag fixat pe spate alergă în jos, spre ei. Hideyoshi îl recunoscu drept un vasal de la Nagahama. Daikichi nu era decât un mic templu de munte. Când ploua, prin acoperiș intra apa. Când sufla vântul, pereții și grinzile se zguduiau. Nene locuia și-și slujea soacra în templul principal, cu doamnele de onoare cazate în odăile preoților. Vasalii veniți ulterior din Nagahama clădiseră în zonă mici colibe sau se încartiruiseră în casele sătenilor. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
i se umplea cu o revoltă amarnică. Așadar, nu putea petrece nici măcar un moment de relaxare cu familia lui. Katsuie reveni în cetate la fel de repede pe cât plecase. Întovărășit de paji, mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș, prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen, ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu privi în urmă. Înainte de a intra în corpul central al cetății, îi spuse unuia dintre paji: — Spune-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea nici o coloană de fum a vreunui foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o chestiune importantă, înainte de a încerca să înfrângă inamicul. Disciplina militară strictă este vitală, însă chiar și în zilele când curgea sânge, oriunde își instala Hideyoshi scaunul de campanie apărea o briză de primăvară. Cineva chiar scrisese: „Unde stă Hideyoshi, suflă vântul primăverii.“ Șirurile de fortărețe urmau să străbată două zone. Prima pornea de la Kitayama, în Nakanogo, pe drumul spre provinciile de miazănoapte prin Muntele Higashino, Muntele Dangi și Muntele Shinmei; a doua urma Muntele Iwasaki, Muntele Okai, Shizugatake, Muntele Tagami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ți-ai dat foarte multă osteneală. Cu aceste câteva cuvinte, începu să împartă postul de comandă cu Nagahide, ulterior întrebându-l despre situația inamicului și relieful regiunii. Din timp în timp, glasurile vesele se auzeau în vântul de noapte, care sufla peste culmea muntelui. Tot atunci, soldații care-l urmau pe Hideyoshi continuau să vină în tabără, în grupuri de câte două-trei sute. — Forțele lui Genba au început deja să se retragă spre Shimizudani și au lăsat o ariergardă în zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ce-i cu voi? O ștergeți după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză, greoi, pe o piatră, umerii i se zbuciumau și părea că suflă foc. Un gust amar îi umplea gura. Efortul pe care-l făcuse pentru a nu-și pierde demnitatea ca general în mijlocul învălmășelii și al catastrofei era extraordinar, ținând seama de tinerețea lui. Abia acum i se spuse că fratele său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]