KorAP: Find »[drukola/base=testament & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...360 >

8,991 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

patimii. Ea este salvată prin intervenția eonului Limită (Horos) sau Cruce, care este Salvatorul, și reintegrată astfel În Pleroma. Corespondentul ei rău, numit Ahamot, rămîne În afara Pleromei și dă naștere Demiurgului lumii de aici de jos, care este Dumnezeul Vechiului Testament. Demiurgul nu-și cunoaște originea și nu are cunoștință de existența Pleromei, fiind, de aceea, arogant și mîndru de unicitatea sa; el dă ființă altui set de ipostaze, de data aceasta cosmice: Hebdomada CÎrmuitorilor planetari teriomorfi, numiți și Arhonți (cel

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
81. George MacRae, „The Jewish Background of the Gnostic Sophia Myth”, Novum Testamentum 12 (1970), pp. 86-101. 82. Idem, p. 99; vezi și Kurt Rudolph, „Sophia und Gnosis: Bemerkungen zum Problem «Gnosis und Frühjudentum»”, În K.W. Tröger (ed.), Altes Testament - Frühjudentum - Gnosis, Berlin, 1980, pp. 221-237 și În special, pp. 227-228. 83. Elaine H. Pagels, The Gnostic Gospel, Random House, New York, 1979, pp. 42-61. 84. Elaine H. Pagels, „Pursuing the Spiritual Eve: Imagery and Hermeneutics in the HA and Gospel

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ura și disprețul gnosticilor. Însă mitologia Demiurgului prezintă aproape tot atîtea variante cîte doctrine gnostice sînt. De aceea este o naivitate să se afirme că, pentru gnostici În general, Demiurgul cel rău al acestei lumi se confundă cu Dumnezeul Vechiului Testament. Dacă o asemenea identificare se petrece, Într-adevăr, de cele mai multe ori, numai În foarte puține cazuri Demiurgul este rău, Într-o manieră simplă ori strictă. 2. Fanfaronada Arhontelui Fanfaronada Arhontelui este, evident, produsul ignoranței sale, dar aici se mai adaugă

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Isaia 45:5 și 46:9, În care Dumnezeu se proclamă unic, și Deuteronomul 5:9, unde se proclamă „gelos” (grecescul zelotes). Totuși AJ adaugă una dintre mostrele a ceea ce s-ar putea numi „exegeză Întoarsă”, ori „inversă”, a Vechiului Testament: „prin aceasta el indică deja Îngerilor inferiori că există și alt dumnezeu; căci, dacă n-ar mai exista nici unul, pe cine ar putea el fi gelos?”33. În HA34, avortonul pocit al Sophiei devine trufaș de cum deschide ochii și se

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Opinia cea mai răspîndită printre specialiști este că valentinismul ar fi o formă „intelectuală” de gnoză, În opoziție cu gnoza „vulgară”; și că anterioară este gnoza „vulgară”, deoarece demonstrează un dispreț radical față de Demiurg, identificat cu Dumnezeul inferior al Vechiului Testament. De fapt, nu există nici o „gnoză vulgară”, Însă există destulă Învățătură vulgară. În cronologiile alcătuite de ereziologi - singurele de care dispunem, din păcate - nu se află nici un indiciu că poziția moderată valentiniană ar fi posterioară unei „faze acute” a gnozei

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
heruvimi cu patru chipuri, Înconjurați de slujitori Îngerești. La dreapta lui stă Zoe, la stînga Îngerul MÎniei (piangelos ente torge), În dreapta lui e Viața (Zoe), În stînga lui Nedreptatea (adikia). După cum a observat F.T. Fallon, Sabaot este aici Dumnezeul Vechiului Testament, din nou Înfățișat ca o putere pozitivă și sustras oprobriului rezervat lui Ialdabaot 157. În cartea a patra din PS, Sabaot face obiectul unei duble dedublări: o dată În Micul Sabaot-Zeus (Planeta Jupiter) și În Marele Sabaot cel Bun (agathos), o

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
o analiză a textelor. Altfel ar fi ori respinsă de Biblie, ori o respingere a Bibliei! Gnosticismul poate fi astfel privit ca un proces continuu În cadrul căruia suspiciunea tinde să se extindă asupra multor episoade semnificative ale Vechiului și Noului Testament și tinde să le abordeze În mod repetat, Înțelegînd că sînt posibile mai multe răspunsuri „adevărate” și nu doar unul singur. Poate fi caracterizat acest proces drept „antiiudaic”? Chiar și În ultima vreme mai mulți savanți au definit gnosticismul drept

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lui exaltare ca intermediar necesar Între Pleromă și Materie, Demiurgul gnostic este identificat În mod explicit, de o cantitate covîrșitoare de probe, cu Dumnezeul din Vechiul Testament 234. Dat fiind că Legea este emanația Demiurgului, Între evaluarea acestuia și evaluarea Vechiului Testament se stabilește o relație. Ptolemeu valentinianul, de pildă, intră În dispută cu alți gnostici care consideră că Legea provine de la Diavol 235. Evanghelia lui Filip afirmă că Legea este Arborele Cunoașterii care Îi ucide pe cei ce mănîncă din roadele

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
completat Decalogul și a explicat Înțelesul spiritual al riturilor și al simbolurilor 239. Cu alte cuvinte, asemenea creștinismului, valentinismul dorește să păstreze o anumită continuitate față de iudaism și nu recomandă, În nici un caz, cum făcea Marcion, abandonarea completă a Vechiului Testament. O dată porniți pe calea „interpretării eronate creatoare”, gnosticii vor merge foarte departe, mai departe decît oricine altcineva În lumea antică. Căci din moment ce Demiurgul gnostic a fost prins lăudîndu-se cu unicitatea lui și a devenit suspect de necunoașterea unui Dumnezeu superior

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
94-95, p. 39.15 sq. și SST 103; Sakla: EE 56.23 sq. 8. HA 86.27 sq. 9. Vezi Matthew Black, „An Aramaic Etymology of Ialdabaoth?”, În A. H. B. Logan și A. J. M. Wedderburn (ed.), The New Testament and Gnosis: Essays in Honor of R. McL. Wilson, T.&T. Clark, Edinburgh, 1983, pp. 69-72. 10. HA 94.4 sq. 11. Hipp. V.19.1-22.1. 12. Hipp. VIII. 8.2.-10.11. 13. Hipp. VI.29 1.-36

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lucrarea bine intitulată Antiteze, care Își propune „să arate nepotrivirea dintre Noul Testament și Vechiul Testament, discordia euangelii cum lege”29. Prin ce metode se realizează acest lucru? Pe de o parte, după cum am arătat, printr-o hermeneutică a suspiciunii aplicată Vechiului Testament; pe de altă parte, prin repudierea canonului neotestamentar 30. Dintre Evanghelii, Marcion a acceptat numai pe cea a lui Luca, pe care o consideră Întemeiată pe Evanghelia despre care vorbește apostolul Pavel În Gal. 2:2 sq., deși adulterată și

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
al Demiurgului și al slujitorilor săi de pe parcursul istoriei, ci și cea mai mare parte din ceea ce numim Noul Testament 52. Antitezele lui Marcion, care făceau parte din canonul biblic marcionit, erau probabil destinate să furnizeze rațiunile pentru omiterea Întregului Vechi Testament și a majorității Noului Testament sub forma unui sistem de opoziții energice Între Credință și Lege, ceea ce duce la opoziția Între cei doi Dumnezei și cele două Lumi. Marcion nu șovăie să Întoarcă Împotriva lui Pavel propriile argumente ale acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
săi de pe parcursul istoriei, ci și cea mai mare parte din ceea ce numim Noul Testament 52. Antitezele lui Marcion, care făceau parte din canonul biblic marcionit, erau probabil destinate să furnizeze rațiunile pentru omiterea Întregului Vechi Testament și a majorității Noului Testament sub forma unui sistem de opoziții energice Între Credință și Lege, ceea ce duce la opoziția Între cei doi Dumnezei și cele două Lumi. Marcion nu șovăie să Întoarcă Împotriva lui Pavel propriile argumente ale acestuia, căci În vreme ce apostolul recomandă interpretarea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
sistem de opoziții energice Între Credință și Lege, ceea ce duce la opoziția Între cei doi Dumnezei și cele două Lumi. Marcion nu șovăie să Întoarcă Împotriva lui Pavel propriile argumente ale acestuia, căci În vreme ce apostolul recomandă interpretarea alegorică a Vechiului Testament, Marcion refuză să admită că Vechiul Testament ar putea fi o previziune sistematică a venirii lui Cristos. (Vechiul Testament conține profeții despre un Mesia evreu care, nefiind conforme cu descrierea lui Cristos, se vor Împlini numai prin venirea viitoare a acelui Mesia

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de justiție a Demiurgului. În primul compartiment a salvat mulți oameni care erau supuși unor pedepse crude ce nu erau necesare 54. Interpretarea marcionită a Bibliei adoptă principiului exegezei inverse pe care gnosticii Îl utilizau din plin. Astfel, drepții Vechiului Testament - Abel, Avraam și Moise - n-au fost salvați de Cristos, fiindcă ei respectaseră nemiloasa lege a răzbunării („ochi pentru ochi”) dată de Demiurg. Cristos i-a salvat, În schimb, pe toți aceia care, după codul justiției Demiurgului, meritau chinuri cumplite

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
explozivă sfîșie lumea inferioară, În care Demiurgului i se opune cu tărie Diavolul, față de care Demiurgul se opune la rîndu-i cu tărie. Marcion utilizează exegeza inversă a Bibliei În felul gnosticilor, acceptînd Însă adevărul istoric, integral și literal al Vechiului Testament. Dimpotrivă, gnosticii o aplicau mai Întîi circular, pentru a găsi argumente În privința inferiorității Demiurgului, iar apoi pentru a folosi această inferioritate drept unealtă hermeneutică la interpretarea altor episoade din Biblie. În comparație cu ceea ce pare a fi jocul liber al imaginației gnostice

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
3.23-25. 48. Gal. 3.27-4.7. 49. Gal. 4.24-26. 50. 2 Cor. 11.13. 51. Tert. IV.ll. 52. Asupra formării canonului neotestamentar, vezi În special Helmul Koester, History and Literature of Early Christianity (Introduction to the New Testament, 2) Fortress and De Gruyter, Philadelphia, Berlin, New York, 1982, pp. 1-70. Asupra lui Pavel, vezi Koester, op.cit., pp.97-146. 53. Harnack, p. 126. 54. Tert. IV.34. 55. Harnack, p. 131. 56. Tert. V.11. 57. Tert. I.24. 58

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
s-a redus la cîteva lecții orale de exegeză a Bibliei marcionite (sau a unui canon ortodox, Însă abreviat), pe care Constantin din Mananali le-a primit de la vreun călugăr sirian, pe deplin convins de lipsa de valabilitate a Vechiului Testament și de opoziția dintre cei doi Dumnezei. În felul acesta Constantin din Mananali a intrat În posesia unor dezvoltări marcionite ale acestei ipoteze, Însă minții lui proprii Îi revenea elaborarea, pe cărările logice accesibile fiecăruia dintre noi și Încă, s-

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
oare canonul biblic adoptat de ei? Codexul biblic cel mai complet al creștinilor bosniaci, copiat În 1404 de un oarecare Hval, În vremea djed-ului Radomer, pentru Hrvoje, duce de Split, este foarte apropiat de canonul bogomililor bizantini. Conține un Nou Testament neabreviat, patru apocrife, Decalogul (Exodul 20:1-7), 151 de psalmi (ultimul fiind apocrif), opt cîntări din Vechiul Testament și Magnificat 69. Rezultă că, la Începutul secolului al XV-lea, creștinii din Bosnia contestau cea mai mare parte a Vechiului Testament, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Nou Testament neabreviat, patru apocrife, Decalogul (Exodul 20:1-7), 151 de psalmi (ultimul fiind apocrif), opt cîntări din Vechiul Testament și Magnificat 69. Rezultă că, la Începutul secolului al XV-lea, creștinii din Bosnia contestau cea mai mare parte a Vechiului Testament, iar motivele lor trebuie să fi fost Înrudite cu cele invocate de bogomili. S-ar părea, așadar, că putem admite drept autentică mărturia cuprinsă În manuscrisul glagolitic de secol al XIV-lea. Cu toate acestea, doctrina dualistă a bosniacilor nu

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ale regnului animal. Maria este un Înger, trupul MÎntuitorului este imaterial, aparent; MÎntuitorul n-a pătimit, n-a murit (fantaziasm bogomil). Minunile sale nu sînt adevărate. Toți Patriarhii și Ioan Botezătorul au fost În slujba Diavolului, care este autorul Vechiului Testament, cu excepția cărților lui Iov, a Psalmilor, a lui Solomon, a Înțelepciunii, a Ecleziastului și a celor șaisprezece Profeți. „Ei propovăduiesc că lumea aceasta nu va avea sfîrșit, că Judecata de Apoi a și avut loc și nu se va mai

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
izvorul și modelul. Majoritatea catharilor vor continua astfel să-l identifice pe Dumnezeul din Vechiul Testament cu Diavolul, conform unei opțiuni Întîlnite În gnosticism, maniheism și bogomilism. Școala lui Ioan de Lugio este revoluționară În măsura În care acceptă deopotrivă realitatea Vechiului și Noului Testament, Însă Într-o altă lume decît cea de aici, Într-un univers paralel care, deși mult superior lumii noastre, rămîne Întru totul rău, fiind coruptibil. E greu de Înțeles motivul pentru care Ioan de Lugio a trebuit să recurgă la

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
a morfologiei. Intervenția morfodinamicii nu este necesară. Însă opțiunea fundamentală, care În majoritatea cazurilor constă În a susține că Vechiul Testament este Scriptura Demiurgului, nu poate fi Înțeleasă decît În perspectivă morfodinamică. Am văzut că Marcion se baza În respingerea Vechiului Testament pe distincția făcută de Sfîntul Pavel Între cele două regimuri de existență a lumii: sub lege și sub fide, sub Lege și sub Credință. Însă am văzut și că această respingere era motivată de o operație mentală ce urmărea găsirea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
murit. Hegel Însuși este un ioachimit: aparține tradiției milenariste și Își concepe propria filozofie ca pe ultima posibilă. Taubes subliniază rolul jucat de Reformă În revelarea forțelor istoriale autentice. Pentru el, Münzer este un teocrat revoluționar, ca și Profeții Vechiului Testament. El urmărește să instaureze Legea lui Dumnezeu pe pămînt, prin violență și subversiune. Dimpotrivă, Luther este un marcionit moderat, ușurat să lase În seama statului laic acea latură blestemată a existenței care cade sub incidența Legii și să-și dedice

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Univ. of Laval Press, Toronto, and Peeters, Louvain, Belgium. Charles Bigg, The Christian Platonists of Alexandria, Clarendon Press, Oxford, 1886. Matthew Black, „An Aramaic Etymology of Ialdabaoth?” in A. H. B. Logan and A. J. M. Wedderburn (ed.), The New Testament and Gnosis: Essays in Honor of R. McL.Wilson, T.& T. Clark, Edinburgh, 1983, 69-72. E.C. Blackman, Marcion and His Influence, SPCK, London, 1948; reluare, AMS Press, New York, 1978. Harold Bloom, The Flight to Lucifer: A Gnostic Fantasy, Farrar, Straus

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]