3,617 matches
-
se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și pretinzându-le să plătească o răscumpărare spre a fi lăsați să plece. Când străzile erau goale, militarii spărgeau ușile caselor și, pretextând că-i caută pe mamelucii fugari, se dedau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dăm o raită spre Sfântul Petru, trecând prin frumosul cartier Borgo. Abia ajunseserăm în fața bazilicii că Hans se și lansă într-o nouă diatribă: — Știi prin ce mijloace vrea papa să termine construcția acestei biserici? Luând banii germanilor. Deja câțiva trecători se adunau ciorchine în jurul nostru. — Am vizitat destule monumente pe ziua de azi, l-am implorat eu. O să ne întoarcem altă dată. Și, fără să mai aștept o clipă, am fugit să mă refugiez în tihna vechii mele temnițe, jurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aceea, totuși, venise, mai puțin pentru soția sa cât pentru fiul lor, în vârstă de șase ani. Mă apropiam de palatul Salviati, sprijinit de umărul Maddalenei, când se făcu auzit cortegiul. Condotierul era înconjurat de vreo patruzeci de fideli călări. Trecătorii îi șopteau numele, unii îl aclamau, alții grăbeau pasul. În ce mă privește, am preferat să mă dau în lături spre a-i lăsa drum liber, mersul meu fiind încă încet și nesigur. A strigat de departe: — Cosimo! În cadrul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ani în urmă. Peste tot forfoteau oameni. Oameni cu barbă grăbindu-se de parcă ar fi avut de prins un tren, alții care le întindeau turiștilor acoperăminte pentru cap, în timp ce alți câțiva zâmbeau, precum cei care strângeau donații și sperau că trecătorii se vor opri să stea de vorbă cu ei. Evita contactul vizual, ascultând în schimb cum un adolescent american acceptase să i se aplice o butonieră. —Mmm, Aaron. —Bună, Aaron. Eu sunt Levi. Lay-vee. Ai unde să-ți cheltuiești lovelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în genunchiul ei drept presiunea scaunului din dreapta. Continuau să nu-și vorbească, dar în cele câteva secunde care i-au trebuit ca să intre în mașină, auzise un zvon de conversație. Era posibil să fi fost doar niște oameni de pe stradă, trecători. Sau ceilalți membri ai trupei de bărbați mascați care o vânaseră prin tunele. Oricum, știa cu siguranță ce limbă auzise. Era arabă. Merseră cam zece minute cu mașina. Dar era posibil să fi fost și jumătate sau de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cum plouă de zece ani cu aceeași picătură neagră de apă? Te-ai urcat în turn, te-ai uitat să vezi cum arată câmpia? Ai văzut ce broască uriașă doarme cu burta lipită de aerul nostru? Te-ai uitat la trecători, te-ai uitat la soldați, la vagabonzi, la șperțari și la stârpituri? Ai văzut că nimeni nu mai are mâini, că nimeni nu mai are picioare, că nu le-a mai rămas decât un ochi roșu în frunte? Nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de pahar? Te-ai dus să-ți pui degetele pe fundul paharului și să vezi cum îți dispar degetele? Te-ai uitat la nori? Te-ai uitat la pasărea oarbă din parcul orașului? Ai auzit cum se roagă la fiecare trecător s-o lovească odată cu piatra și ai văzut că nimeni n-are degete ca să apuce o piatră? Te-ai uitat prin găurile din ziduri, din uși și din pavajele subțiate de prea multă așteptare? Ai văzut cum atârnă piatra uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mult timp până când, prin micuța localitate, umbrele abatelui și ale servitoarei și moștenitoarei sale prind să circule cu insistență. Ca să sporească misterul, Întreprinzătorul hotelier răspândește cu hărnicie felurite zvonuri, care de care mai incitante pentru mințile avide de senzațional ale trecătorilor prin locanta sa. Și ca să vedeți până unde poate merge ingratitudinea masculină când se Întâlnește ea, la drum de seară, cu un interes bine chibzuit: domnul În cauză n-o iartă nici măcar pe cea de la care lasă să se Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
jucărie, tei și ziduri de cărămidă pătrunzând În compartiment, stând de vorbă cu oglinzile și umplând ochi geamurile dinspre culoar. Acest contact intim dintre tren și oraș era o fațetă a bucuriei. Cealaltă era să mă pun În pielea unui trecător, care - Îmi imaginam - era impresionat așa cum aș fi fost și eu, văzând lungile și romanticele vagoane acaju, cu draperiile dintre culoare negre ca aripile de liliac și cu literele lor de metal ce străluceau ca alama În lumina de apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
încercând să mă adun, să revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală. Eram fără identitate, fără amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală... metafizică. Mergeam alandala, buimac, pe Bulevard. Încă nu se ridicase ceața, erau puțini trecători și, cu un gând tulbure, credeam că pe undeva, între Biblioteca Armatei și Cișmigiu, se afla biroul de obiecte pierdute al I.T.B.-ului. Trebuia doar să aflu unde era ascuns (într-unul din ganguri, poate cel dintre cinematografe sau cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-mi cunoască prietenele. Una dintre multele ciudățenii cu care le-am amărât zilele. Peste drum, la lacto-vegetarianul de lângă cinematograf, unde servea Tanti Rozi, aduseseră pește. Un somn imens, de câteva zeci de kilograme, stătea aruncat pe trotuar. Îl ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-e scârbă?“. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
treptele acelea și citea, pasionată nevoie mare, un buletin informativ scos de Banca Națională. Dimineața de acum îmi amintește de dimineața din urmă cu un an (sau doi?) când se aștepta venirea unui președinte american. Bulevardul tot așa pustiu, cu trecători rari, cu lumină obosită. Mergeam pe trotuarul celălalt, din fața „Tic-Tac“-ului. Pe-acolo l-am întâlnit pe Argeșanu. Așa se recomandase. Specialistul care mă tot chema să discutăm, în decembrie 1989, chipurile despre optzeciști, despre literatura tânără, dichisuri subtile sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi, de la Arhivă, unde mă prinseseră evenimentele, am coborât pe Bulevard. Nea Dumi era în fața cinematografului, cu un steag tricolor găurit și cu un portret al lui Ceaușescu, împroșcat cu smoală. Agita steagul și părea că dirijează circulația. Erau puțini trecători, zoriți, speriați. Nea Dumi m-a recunoscut. Oprit pentru o clipă în fața lui, îl priveam intrigat, studiindu-l ușor amuzat. „Șterge-o!“, mi-a șoptit. „E de jale!“ Îl urmăream cum agita steagul acela. „Or să tragă, dom’le!“, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ziare, strânse cu sfoară. Atunci, cu un fel de cablu cauciucat, verde, leagă pachetul de servietă și legătura și-o poartă pe umeri, cum își duc țărăncile papornițele la piață. Stă ceasuri întregi în librărie, în dreptul ferestrelor. Privește îngândurat perindarea trecătorilor. De cele mai multe ori îl aflu stând într-un picior, dreptul, cu celălalt petrecut pe după gambă. Pare un yoghin în meditație. Am încercat de câteva ori să discut cu el. Mă privea de parcă nici nu mă vedea. Strângea doar servieta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai fusesem pe acele drumuri câțiva ani, ca apoi, având ocazia să trec pe lângă acele gospodării, să nu pot crede ochilor ce vedeam. Pe locul gospodăriei lui moș Ion Vinaru, am văzut o priveliște care inspira tristețe și frică fiecărui trecător. Oamenii din sat, cu adevărat, mai degrabă preferau să înconjoare, numai să ocolească acel loc, să nu treacă pe lângă el. Totul părăsit, urât și distrus. Doar urmă se mai cunoaștea, unde a fost gard și unde a fost poartă. Casa
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apa din toate părțile, fiindcă scândurile ei sunt putrede și roase de zilnicele talazuri”. Singură și tristă, învechită de timp, de ploi și ninsori, biserica semăna cu un cerșetor ce nu-și ia ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui. Părăsită și uitată de mulți, cu zidurile ce o înconjurau pe jumătate dărâmate, fără poartă, biserica mai păstra chipul smerit și curat, adierea sfințeniei care trezea fiorul credinței în inima
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nostru ar fi fost vreo persoană care să nu fi gustat măcar o singură dată fructe din acei pomi. Eu treceam pe lângă ei de câte ori mă trimetea mama la bunica. Crengile încărcate cu fructe gustoase și sănătoase se aplecau înaintea fiecărui trecător și-l îndemnau să ia din ele. Mie îmi plăcea mult un sort de prune pe care le numeam „bărdace”. Stăteau ca picăturile de ploaie una lângă alta. Culegeam câteva pentru mine și câteva pentru bunei, doar că, până la urmă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
niște căngi care se agață de punte și trag... Avu certitudinea unei nenorociri și simți că i se face frică. * Grigore Popa se apropie de fereastră. Noaptea era senină și geroasă. O lună de sticlă filtra întunericul în transparențe albăstrii. Trecători cu nasuri umede și urechile roșii mergeau repede, crispat ca niște păpuși mecanice. Aproape că le-auzea scâncetul încălțămintei pe zăpada înghețată. Se apropie de biroul vechi cu ornamente de bronz. Deasupra atârna fotografia unui grup de tineri: "Liceul militar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în anul 325“ (La résistance au christianisme, 1993). * Când adevărul începe să ți se deschidă în viață, realizezi cât de fără poveste este acest adevăr; și că viața e o poveste a neadevărului, nonșalant, neglijent și fermecător cum numai efemerul, trecătorul, poate naște o poveste de iubire devoratoare. * ...de priveghi la căpătâiul numenului, copii ai lui Kant, șomeri ai sufletului, singuri știind ce înseamnă să fii mort. Ratații. * Scriind toate câte le scriu, nu fac de fapt altceva decât să mă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
fost aproape un miracol faptul că spuseseră pe mâine și iată că a devenit o certitudine ceea ce nu fusese decât o problematică posibilitate. Primarul se urcă în mașină. Se ducea să dea o raită prin oraș, să-i privească pe trecători, fără grabă, staționând din când în când și coborând ca să meargă puțin pe jos, să asculte ce se vorbea, în fine, să ia pulsul orașului, să-și dea seama de forța marii febrei aflată în fază de incubație. Din lecturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
albicios nu voi mai fi, să mă ierte patria, să mă ierte regele. Primarul, care nu are nimic de iertat, de vreme ce nu e rege și nici nu va fi vreodată, nici măcar candidat la viitoarele alegeri, nu-i mai observă pe trecători, caută acum semne de neglijență, de abandon, de deteriorare și, cel puțin la prima vedere, nu le găsește. Magazinele și marile complexe comerciale sunt deschise, cu toate că nu par să facă cine știe ce comerț, automobilele circulă fără alte impedimente, în afara unor ambuteiaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
grup prin centrul unui oraș din multe motive dușmane. Bineînțeles că se văd ici și colo grupuri de trei bărbați, dar o privire rapidă ajunge ca să-ți dai seama că e vorba de oameni normali, care aparțin speciei comune a trecătorilor, oameni obișnuiți, la adăpost de orice suspiciune, atât de cea că ar fi reprezentanți ai legii, cât și de cea că ar fi urmăriți de ea. În timpul plimbării cu mașina, comisarul vru să cunoască impresiile pe care cei doi subalterni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că brooklynezii sunt mai dispuși să stea de vorbă cu străinii decât oricare alt trib pe care l-am întâlnit. Își bagă nasul unul în ciorba altuia (bătrâne care ceartă mame tinere pentru că nu și-au îmbrăcat copiii destul de gros, trecători care mustră stăpânii de câini pentru că smucesc prea tare de lesă); se ceartă ca niște copii fără minte pe locurile de parcare; și-ți trântesc replici amețitoare cu cea mai mare naturalețe. Într-o duminică dimineață, am intrat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
O.P.-ului, a C.I.A.-ului și a lui Rudolph Giuliani. Mă distra cu devotamentul ei nebunesc față de Mets. Mă uimea cu cunoștințele enciclopedice despre filmele vechi de la Hollywood și cu talentul de a identifica fiecare actoraș uitat care apărea trecător pe ecran („Uite, Nathan, uite-l pe Franklin Pangborn... uite-o pe Una Merkel... uite-l pe C. Aubrey Smith“). O admiram pentru curajul de a îmi îngădui să îi citesc din Cartea nebuniei omenești și pe urmă, în ignoranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
oprim în fața casei, ne întîmpină niște saci negri de plastic din care cîinele unor vecini împrăștie gunoiul pe tot trotuarul. „Cine dracu’ o fi făcut treaba asta ?”, mă enervez eu, încă neadaptat la cotidianul bucureștean. „Zingarii !”, îmi răspunde, ironic, un trecător. Iată că am găsit și explicația. Doar că în cartier nu mai sînt țigani... - Mulți, prea mulți politicieni. Cînd intrăm în casă, după ce lăsăm bagajele pe unde apucăm și facem un duș, deschidem televizorul să aflăm ce s-a mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]