21,874 matches
-
Jucăm În optimi cu Irlanda de Nord la o cupă mondială. Pentru prima dată În istoria........ (următoarele rînduri sînt neinte ligibile sau nereproductibile) Episodul doi. Noi prieteni și noi povești sîngeroase: sufle tul rus Cinci soldați stau pe niște scaune de plajă uzate (probabil pescuite de la gunoi și reparate sumar), privind un cal răpciugos legat de unul din stîlpii de ciment ai gardului unității (arată, după cum spune unul dintre cei cinci, de parcă n-a ieșit de sub comunism), la capătul unui cîmp cu zarzavat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un blond ușor argintat, încă lucios și strălucitor, deși nu-l vopsea. Nu se preocupa niciodată de îmbrăcăminte când era vorba de întâlnirile cu familia lui Brian. În această seară purta un taior vechi, de culoare închisă, bine croit, dar uzat, și o bluză oarecare, albă. Adam McCaffrey rămăsese în grădină, cu cățelul lui. Ți-a spus sora-șefă că or să-i dea drumul din spital? întrebă Brian. În curând. Alex și Gabriel beau gin cu tonic. Gabriel fuma. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pot să scap?“ Desigur, totul era nebunie curată, dar Tom voia să fie politicos cu bătrânul ăsta extravagant. Și, într-un fel, firește, totul era foarte măgulitor... și extrem de interesant. Închise ochii, apoi îi deschise și îi fixă pe covorul uzat, care începu pe dată să joace și să-și salte culorile în fața privirilor lui. Când albastrul din covor părea să fie fondul, când roșul. Covorul îi fulgera în ochi ca un far. — Ei bine...? întrebă John Robert. — Fetei i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să primească niciun ban. Este o femeie îmbrăcată ponosit, dar pe chipul ei citesc bunătate și blândețe; mai mult, mă emoționează privirea calmă și atât de simplă, naturală. Imi spune că ei trăiesc din munca lor de a repara obiecte uzate, abandonate pe care apoi încearcă să le vândă. O privesc cu respect și recunoștință. Imi mai spune că pe drumul acesta mai trec pelerini, dar toți în grup de câte doi, trei, uneori chiar și patru. După ce îmi pun apa
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
miraculos. Partide celebre pe care n-a mai avut cine să-l deschidă, și cutia de șah, în care piesele zac de mult tăcute. Acestea au ajuns acasă la Lucian, iar mobila părinților a aruncat-o fiindcă era veche și uzată, în cea mai mare parte cumpărată la mâna a doua... Lucian nu știe de ce n-a mai trecut s-o vadă pe domnișoara Saicovici. A fost o femeie destul de educată, ar fi avut despre ce să discute cu ea, și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lui, supraestimându-l, alții, ostentativ, își declară absența oricărei legături cu acesta, hulindu-l, demonizându-l chiar. Mai sunt două categorii de autori: una (cea mai largă, firește) formată din mânuitori de condei (și-i numesc, prin sintagma aceasta uzitată și uzată, eufemistic!) sau, mai nou, de tastatură, pentru care încadrarea / înghesuirea oriunde, fie și în numita controversată direcție literară, e mana cerească, o șansă poate de a intra și de a rămâne pe undeva prin literatură, mai ales când n-au
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
mult, chiar când se laudă, cum făcusem eu, că vrea să fie pustnic. Dar mai ales nu e în stare să găsească la limita singurătății acea iubire înaltă, purificată de orice egoism, pe care, cu un cuvânt din păcate prea uzat, o numim fraternitate. Și pe care am simțit-o aici uneori ca o sete. Oare adevărata generozitate n-o cunosc decât cei care se dăruie din disperare? care au ajuns la capătul pustiului și au aflat că acesta nu le
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a deșertului. Pe urmă pata dispărea. Nu mai făceam aproape nimic toată ziua. Păream învinși amândoi. Am recăzut în starea de larvă de la început, iar Eleonora îmi semăna acum. Deveneam amândoi tocmai pasagerii potriviți pentru o asemenea gară. Cu nervii uzați, lăsam corabia să ia apă. Chiar și gesturile noastre erau din ce în ce mai puține și mai obosite. Ne comportam cumva ca niște păpuși mecanice al căror arc se destinsese aproape în întregime. Nu mai puteam face alte eforturi decât cele minime. Să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
firicel de fum. Înăuntru, pâlpâie tremurând o lumânare. Lângă soba în care se sting ultimii cărbuni, stau înghesuiți unii lângă alții doi băieți de 9 și 8 ani și o fetiță de 4 anișori. În pat, învelită cu o cergă uzată, zace măicuța lor care e gata să-și dea ultima suflare. Copiii, plâng și își freacă mânuțele înghețate. E Sfânta Noapte a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos! Ei știu că în alți ani, tatăl lor le tăia cel mai frumos
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
suntem ca hârtia aprinsă, pe care căldura ei proprie o duce în sus - pentr-o clipă căldura ni cuprinde cadavrul nostru zvârlit în lume pentru a-l lăsa să recadă. Oare este omul un ens metaphysicum? Este în gluma asta uzată a vieții alt înțeles decât că - Dacă-ți poți face ideea justă despre cauzalitate, vei ști că cestiunea existenței mele a fost tranșată a priori, esceptînd cazul că aș avea voința liberă. Dacă am această voință, atunci desigur [te] voi
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
ani. Singur, și el. A trăit, cu o femee, mai bine de trei decenii. Nu a rezultat nici un copil. Brusc, familia lor s-a rupt. Ca o coardă, care, fiind excesiv întinsă, plesnește, de la punctul cel mai slab. Cel mai uzat de vreme. Fără alte explicații. Și, s-a mutat, alături cu casa ei. Și-a reparat, acolo, casa bătrânească, de la tatăl său, pe care a făcut-o, ca pe o floare din grădină,în plină desprimăvărare. Numai, că, aniiîi treceau
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
mulți nu dădeau pe cele auzite. Așa începuse să cerșească căpitanul Meițanu. Câteodată se întovărășea la câte o muncă. Tovarăș cu Voicea, Meițanu ajunsese mai bine îmbrăcat : acum era în posesia unei mantale subțiri și a unei căciuli cu clape, uzată. Tovărășia asta mergea de câtva timp când, dintr-o dată, întro noapte ea se sparse. Toți patru dispărură pe neașteptate dar nimeni nu întrebă ce s-a întâmplat. Doar cei care aveau nevoie de Voicea înjurau când nu-l mai găseau
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
tem s-o părăsesc. Mă încearcă un ciudat regret că mă voi despărți de ea. Mă uit cu tandrețe înapoi, îndelung, înainte de a-mi lua inima în dinți să împing ușa. Azi-noapte, mă găseam într-o casă cu mobile grele, uzate și prăfuite, unde așteptam pe cineva. Auzeam foarte clar zgomot de valuri și am presupus că mă aflam undeva pe malul unei mări. Sentimentul de panică, de neliniște tulbure, care mă stăpânea, fiindcă nu știam nici pe cine așteptam, nici
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
clipe. O înțepătură fulgerătoare în piept, în dreptul inimii, cum am simțit adineauri stând întins în pat, pe întuneric, și, dacă nitroglicerina nu-și face efectul, totul s-a terminat. Ce rost ar avea să mă mint? Sunt un mecanism șubrezit, uzat. Înțelept ar fi să mă obișnuiesc cu acest gând, să am bagajele făcute și, dacă se poate, să rămân calm. Mai greu e să mă împac cu stările în care am impulsuri autodistructive. Nimic nu justifică aceste impulsuri în afară de lașitate
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fost prea târziu. A îndepărtat cu un gest repezit bastonul cu care se jucase până atunci, apoi și-a reluat masca ironică, folosită de câte ori se găsea în dificultate: "Oricum, băiete, acum, la bătrânețe, știu că e mai bună o dragoste uzată, cârpită, decât singurătatea. Cel puțin, îl cunoști pe celălalt. Te știe și el. Ești ca și singur, dar la nevoie e un suflet lângă tine. Nu te simți ca un câine de pripas." 41. Toți cei care mă caută (din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de baie pe care o folosise tatăl lor. Sticluțele lui de toaletă Încă mai erau aici; nu fuseseră clintite din loc, erau aici loțiunile, cremele de ras, bricele, pînă și săpunul rămăsese aici și periuța de dinți. Toate pe jumătate uzate, rămase aici pentru totdeauna. „Parcă ar urma să se Întoarcă“, i-a spus Într-o zi Cinthia lui Julius, dar asta n-o făcea să uite de Bertha. Julius, ai grijă să fie curată cravata neagră, i-a spus În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care-ar fi vrut să fie ca ai lui Juan Lucas, strînși prea tare pe șolduri și scoțîndu-i În relief formele rotunde și dezgustătoare. Abraham dispăru. Părea un jucător de tenis frustrat și foarte sărac, care juca singur, cu mingii uzate și rachete cu corzile rupte, bătînd la perete Într-o curte murdară. — De unde-ați mai scos-o și pe nebuna asta? Întrebă Bobby. — Întreabă-l pe Juan Lucas, interveni Susan, ironică, acum cînd Îi trecuse greața. — MÎine e sîmbătă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
stranii ale nefe ricirii. Scrisese poeme foarte lungi și înghețase pe străzi pustii. Nu-nțelegea cum ieșise viu din iarnă. Într-o zi, căutând ceva prin adâncul șifonierului părin ților săi, găsi un pachețel ciudat. Era o pungă de hârtie uzată în care părinții îi păstraseră toți din țișorii de lapte, dulci la pipăit și lucitori ca sideful. Își amintea cum i se clătinau și cum și-i scosese pe rând, legați cu câte o ațișoară de clanța ușii. Tata trân
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nici o oră de pregătire, că cei patru elevi care merg la faza republicană sunt ai tăi! Spune-le că, dacă ar fi să faci o industrie din matematica pe care o știi, n-ai umbla cu pantofii scâlciați, cu cămășile uzate... Că, la urma-urmei, n-ai fi singurul care dă meditații. Cei care s-au specializat, într-adevăr, în astfel de lucruri stau liniștiți, nimeni nu le spune nimic, deși, judecând după eleganța ostentativă pe care o afișează și care, orice
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Ranch și Caboose Mystery: trei din cele nouăsprezece volume, câte erau în total, cărți care pluteau din mână-n mână, revândute, așa cum pluteau acei copii orfani prin lumea lor distrusă de adulți. Stătu printre teancurile mucegăite din librărie, răsfoind coperțile uzate până când găsi una cu literele „M.S.“ schițate de o mână nesigură, grăbită. Blestemul vieții orașelor mici în ape puțin adânci: bunurile tale cele mai de preț ieșeau tot timpul la iveală, revândute la nesfârșit. Se așeză și îi citi ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de gunoi. Cât despre ea, își satisfăcea vechea obsesie din copilărie, cu stafiile foștilor proprietari ascunse încă în lucrurile de care se lepădaseră. Se plimba în sus și-n jos pe lângă mesele mari, pliante, pipăind fiecare tigaie deformată sau covor uzat, inventând povești care să explice cum ajunseseră acolo. Cumpărară împreună o veioză, cu piciorul făcut dintr-o statuie a lui Buddha. Cum ajunsese un asemenea obiect în districtul Buffalo sau de ce fusese abandonat acolo, asta doar o închipuire dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de plată, Cavanaugh întrebă: Poți măcar să bagi și un capitol despre stimulentele farmaceutice? Întors la Penn Station, în timp ce Weber stătea sub panoul ce anunța plecările, așteptând trenul spre Stony Brook, un bărbat îmbrăcat într-o vestă de schi albastră și uzată și în niște reiați pătați de grăsime îi făcu semn cu mâna, recunoscându-l cu bucurie. Ar fi putut fi un fost subiect intervievat; Weber nu-și amintea deloc de el. Și mai probabil, era unul dintre numeroșii cititori care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
camera din față trebuie să fi fost cumpărate la licitație. O carpetă ovală și perdele croșetate. Un bufet rustic, masiv și vechi, din lemn de stejar, și un birou din același set. Deasupra biroului, lipită de perete, e o notiță uzată, scrisă cu cerneală: „Deși nu ridic mâna asupra-mi, sunt propriul meu Călău 1“. Pe birou e o carte într-o ediție ieftină - The Immense Journey a lui Eiseley. Lectura de seară a unei infirmiere. Coperta din spate îl identifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îi aduce aminte pacientul. —Deja pleci? Ce te grăbești așa? Abia ai venit. S-a deșirat și s-a subțiat ca viața. Își împreunează mâinile, ca să-și ceară scuze. Lumina trece limpede prin ele. Mark îi dă o ediție ieftină, uzată, a lui My Antonia. —Pentru drum. Am citit-o la micul club literar la care mergeam. Un fel de chestie cu gagici goale. Îi lipsește doar o urmărire tare cu elicoptere ca să devină un clasic. Sau o scenă cu scufundări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
luna Mai, 25 (1643).” La sfârșitul cărții zice: „Scrisu-s-au această Liturghie, cu mâna mult păcătosului rob a lui D zeu Ivancu în Episcopia Rădăuților sub Episcopul chir Anastasie de la Moldovița”. „Liturghia cuprinde tustreele liturghiile cu slujba tuturor hirotoniilor. Carte veche uzată, format gros, coala în patru, hârtia groasă ca pergamentul, scrisoarea de mână, tiparnică, în limba slavonă, scrisoare frumoasă, cu literele inițiale și cu florile aurite. Carte legată cu catifea vișinie, pe colțuri are plăci de argint aurite. La mijloc icoana
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]