3,550 matches
-
noi ne uitam nedumeriți unii la alții în timp ce "bomba care a dărâmat Kremlinul" se rezolva cu atâta naturalețe la tablă, iar "rezerva antitanc" ne scotea pe fiecare din bucluc. „Problemele nu erau sănătoase la minte“, iar amenințarea "vezi că-ți vâr creta pe gât" ne aducea doar zâmbete pe buze. Nu fizică am învățat de la domnul profesor Forțu, ci tot ce poți citi acum în cărțile moderne de comunicare și dezvoltare personală. Ce viziune a avut omul acesta de a putut
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
am sărit deodată drept în picioare și-am început să cânt "A ruginit frunza de vii...", așa cum îl interpretam la școală, fiind școlăriță în clasa întâi. Toți au început să aplaude. De rușine, m-am acoperit toată cu pănuși. Am vârât capul ca struțul (în nisip). Pipăind printre frunze, am scos un păpușoi mai mare ca de obicei. Mi-am revenit, ei s-au potolit și-am început să-l desfac. Ce minune mare! Era cu boabele roșii ca sângele. Tata
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și adunat în clăi. Cât m-am rugat să mă ia și pe mine la grâu! Am scâncit chiar, dar degeaba. Când se pregătea căruța și mama punea de-ale mâncării în coș, eu m-am furișat și m-am vârât în palcul cu fân, al cailor, de sub jiț. Căruțașul, Silvestru Clemenciuc a înhămat caii, s-au urcat femeile în spate și mama pe jiț și au pornit. Ce fericită eram! Fânul din palcă mirosea adormitor și în căruță, mă simțeam
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
rusească să capete foloase de la celelalte nații, fără a pierde nimic din ale sale proprii. A se amesteca în toate pricinile și dezbaterile din Europa, mai vârtos în acele țări care fiind mai în apropiere, interesează mai cu seamă. A vârî vrajbă în Polonia, a hrăni în ea tulburări necontenite; a câștiga cu bani pe cei mai puternici, a avea înrâuriri în Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor și a-și face partizani în Polonia... Dacă puterile
Testamentul lui Petru cel Mare. O politică imperialistă, fără întrerupere. Implicaţii în actualitate. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Boldur-Latescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1668]
-
am spus de la Început că nu e o cale prea sigură. Dacă mă lăsai pe mine să fac cum știu... Calea e sigură și cu rezultate mulțumitoare, se amestecă călugărul cu un ton plin de uscăciune. Cine știe ce drac și-a vârât aici coada. Nu-i nimic, non bis in idem... Altă dată o să avem prilej de bucurie... — Altă dată, altă dată... Nu știu zău, Preasfinte, parcă nu-ți dai seama cum ne zorește timpul! Hugo, pregă teș te-te de ple
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru a nu răni pielea animalului, dar destul de strâns pentru ca omul să nu poată descăleca. Ținând seama că și mâinile Îi erau legate, prizonierul n-avea cum să fugă. Așa că de partea lui nu mai aveau nici o grijă. Îi mai vârâră și un căluș În gură și-l lăsară acolo, trecând toți de partea cealaltă a potecii, de unde se puteau vedea cotiturile acesteia până departe spre vale. Cioplitorul Își pipăi căptușeala zdrențuită și simți cu bucurie vârful ascuțit al pietrei salvatoare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o parte. O clipă, văzu Îngrozit buzele subțiri ale lui Hugo rânjind pline de cruzime: — Ți-am spus că deștepții nu trăiesc mult. Voiai să-mi iei locul, nu-i așa? Apoi Își șterse cuțitul În iarba udă și-l vârî la cingătoare. În jur se făcuse liniște. Bodo și Simeon zăceau plini de sânge la pământ. Hugo se aplecă asupra cioplitorului. Câteva clipe Simeon Își ținu răsuflarea, așteptând lovitura mortală. Dar se luminase de-a binelea și clopotele mânăstirii Începuseră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
l-au atacat pe cavaler. Pare mai adevărat...“ Luă punga de mătase a tânărului lipsit de viață, o cântări În mână, apoi lăsă câteva monede de argint să cadă alături de Simeon. Mai Împrăștie câteva pe pământ și restul și-l vârî rânjind În buzunar. Îi urcă pe ceilalți doi tovarăși pe cai și dispăru cu ei În umbra pădurii, mulțumit de felul cum Își făcuse treaba. * * * O durere ascuțită În coapsă Îl trezi din leșin pe Simeon. Încercă să-și miște
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unde lianele se confundă cu șerpii, iar aceștia, cu alte imagini fantastice, malefice. Iată niște vechi întâmplări. Copil, locuiam în comuna Ceahlău, sub munte, tata, inginerul silvic Gheorghe Denk, suporta rigorile revoluției mondiale importate din nefericita Rusie, căreia i se vârâseră sperjur pe gât, în zilele și nopțile de pierdere a minților din anul 1917, urmate de groaznicul, inumanul război civil. Ei bine, ca să nu spun ei rău, tata târa, nituite cu ciocanul de glezne, lanțurile umanismului socialist. Mama, vai de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
și Mircea Eliade în Facla, iar Tudor TeodorescuBraniște chiar în Hiena. Braniște îi cerea lui Pamfil Șeicaru să fie „indulgent căci, vai! madame democrația e jună - jună de tot - o minoră; mica democrație are încă mult timp voie să-și vâre degetele mărunte în năsuciorul impertinent și din când în când, să-și ridice rochița mai sus de buric. E micuță, „săraca...” N.D. Cocea găsea dimpotrivă, că democrația este foarte serioasă și matură, dar e virgină, na fost pusă la încercare
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
întâi în franceză (Contesa d’Aulnoy, Histoire d’Hippolyte comte de Douglas, 1690), dar care a devenit o adevărată poveste populară în Suedia. Tema centrală este insula fericirii veșnice, unde nu există timp, fericirea și voluptatea necunoscând limite (Atterbom a vârât aici întreaga filosofie a epocii). Manualele spun că povestea este probabil de origine celtică, dar că există variante interesante în Europa slavă și în România. Știu că Eminescu se inspira mult din cunoașterea pe care o avea asupra literaturii populare
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
s-o citiți!) și buna carte a lui Diehl 4. Dacă sunteți de acord, plătiți-mi la München în mărci germane. Vă mulțumesc pentru frumoasa dvs. carte Forgerons et alchimistes. Eu însumi incapabil să redactez, vă admir abilitatea de a vârî laolaltă faptele cele mai numeroase și mai importante într-o carte totuși maniabilă și lizibilă. Tema fierarului a fost prost tratată de Edsman, care nu bănuia problemele pe care le ascunde. Atât Zarathustra, cât și Ashvinii erau fierari, iar acesta
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
spre ieșire, e singura noastră șansă, că-s debusolați ! Hai, imediat cum arunc a doua bombă ! Nemaigăsind nicio cârpă, Ionel își rupe din cămașa sa, trage tare de la guler și scoate o bucată sănătoasă de material, pe care îl și vâră într-o sticlă de vodcă, tot pe jumătate plină. O leagă iar la cap, îi dă foc cu bricheta și o aruncă peste tejghea, de data aceasta având un impact și mai puternic. — Futu-vă morții de cretini ! se aude
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
sosise ora „românismului” sub mantia unui „domnitor grotesc”, mai hilar și mai abil decât orice fanariot exportat de un imperiu leneș și depărtat; un biet și mărunt șef de stat care, după ce confiscase tot ce mișca și stătea, și-a vârât mâna-i hrăpăreață și În istoria națională, spurcând pentru multă vreme icoane și simboluri sfinte naționale! Un nebun, de fapt, pe care „ai săi” l-au izolat, s-au folosit de el - deși el credea că Îi folosește! - și apoi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Cu ochii dați peste cap, ultimele cuvinte ale scriitorului - urlate - înainte de a fi transportat, citez: «Îl iau cu mine pe ovreiașul ăsta» încheiat citatul.“ Paul Bogaards răspundea cu propriile sale e-mailuri, cum ar fi: „Nu-mi pasă dacă-i vâri scriitorului un băț de mătură-n fund ca să-l scoli pe scenă - Fă-O.“ Mă simțeam de parcă aș fi fost luat ostatic. Turneul părea lung și monstrous de nedrept. Leșinam mai tot timpul din cauza presiunilor de tot felul care păreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și porni să latre de parcă turbase, iar eu îmi simțeam capul gata să explodeze. - Șezi, Victor! Jos. Jos! am exclamat. Drace, nu poate nimeni să-l potolească pe câinele ăsta? M-am întors din nou la ziare, dar Sarah îmi vârî sub nas lista de Crăciun pe care o întocmi, cu jocul Pokemon în fruntea unei lungi coloane computerizate. I-am reamintit că eram de-abia în octombrie (n-am fost luat în seamă), după care am început să inspectez lista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Bateman. Era tipul într-un costum Armani. Foarte straniu. - Hm, Bret, am noutăți pentru tine: erai atât de drogat aseară, nu prea cred că puteai să recunoști pe cineva când cheful a luat viteză. Am dat din umeri, mi-am vârât visul în haină și am ridicat cele câteva povestioare pe care studenții le lăsaseră în coșul de lângă ușă. Se lăsase liniștea. Aimee părea să se gândească la altceva, aprinzându-și o țigară. - Da? Ce mai e? am întrebat. O să întârzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
noi... Am împins-o la o parte și m-am dus direct în birou, unde am deschis seiful în câteva secunde, am pus mâna pe pistolul calibru 38 pe care-l țineam acolo și apoi, încă amețit de la iarbă, am vârât pistolul la brâu, să nu-i sperii pe copii. Mă îndreptam spre trepte, dar m-am oprit în dreptul sufrageriei. Mobila fusese din nou rearanjată, iar urmele de pași se vedeau traversând întreaga suprafață. - Domnule Ellis, mă speriați. M-am întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Dar vântul a încetat: e timpul să beau ceva) Tremurând, am urcat treptele care scârțâiau în drum spre birou, adaptându-mă la căldura pustie a clădirii. Am descuiat ușa biroului și când intrat, am pășit peste povestirile care îmi fuseseră vârâte pe sub ușă și am realizat că ultima dată când fusesem aici era de Halloween: ziua în care Clayton mi se prezentase, apoi m-am dus și m-am așezat pe scaunul meu lângă fereastra care dădea spre Commons și aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu cred că ai idee de cum ai putea scăpa de mine, nu încă. - Dacă nu exiști, cum aș putea realiza una ca asta? - Ai citit manuscrisul? întrebă din nou vocea. Eram pe punctual de-a izbucni în lacrimi. Mi-am vârât pumnul în gură, mușcându-l. - Hai să jucăm un joc, Bret. - Nu voi... - Jocul se cheamă: Ghici Cine-i Următorul? - Nu ești viu. Apoi brusc și foarte dulce, vocea începu să fredoneze un cântec pe care l-am recunoscut - The
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care reprezintă biserica din Folticenii Vechi. E operă din tinerețea sa și deci mai valoroasă, căci mai târziu a fost prolific. Ar fi bine ca la acest Muzeu de lit. și artă, să scoateți din beciul, În care le-a vârât colegul Ciurea, și celelalte piese ale sale: portretul lui Dragoslav, biserica din Buciumeni; și nu mai Îmi amintesc de altceva. Dacă e nevoie să intervin pe lângă d. Havriș, să dea pentru Muzeu ce credeți că posedă , o fac bucuros, deși
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
vrea să le scoată d-na Ungureanu, care s-a legat de Flt. Ai făcut mata frumoasă recoltă la Sibiu și ori pe unde treci. Aș fi vrut să trimit scrisorile Agathei Bârsescu; dar le-am făcut pachet, le-am vârât undeva (ca să le asigur) și nu le mai găsesc. Bătrânețea... Când voi da de ele, voi face o selecție, oprind pe cele cu caracter personal (mai ales cele trimise soției) și restul Îl trimit. Vreau să văd, dacă „Junimea” ieșană
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
la București, pentru a fi rupt de mediul clujean, a fost iute marginalizat: prin „grija partidului”, dar și cu ajutorul neprecupețit al multor colegi mai puțin înzestrați și mult mai puțin onești! Înainte de a debuta cu Francisca, puțină lume și-a vârât nasul în manuscrisele mele, cu excepția poate a trei piese de teatru pe care le-am trimis la un concurs sau altul ori le încredințam unor secretari literari ai unor teatre bucureștene. Ele nu au fost puse în scenă și s-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
jos, la torbă. După aceia trec într-o margine de pădure și intră cânele în pădure; scoate, domnule, un porc sălbatec. Bang, cade jos..." Atunci se scoală cel ce ascultă, scuipă în palmă și se pregătește mânios: "Ho! dacă-l vâri și pe ăsta la torbă, te trăsnesc, mizerabile!" Unul merge la vânat. Isprăvește halicele, caută, caută, găsește un cuiu; încarcă pușca cu cuiu. Prin pădure, iaca o vulpe. Trage pe când vulpea trecea prin dreptul unui copac. Pac. Rămâne vulpea prinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
-l turna Zi de vară până-n sară Stăteau poloagele Ca schelele Și snopii Ca trunchii. Ș-a făcut un stog Cu burdufu-n nori Cu vârfu-n cer. Dar dumnealui Iar se mira și se văicăra Cu ce l-ar treera, A vârât mâna-n buzunar Ș-a scos cheile, A descuiat odăile A ales 19 epe suruepe de 9 ani sterpe Cu caica** -ntoarsă Să nu se prindă pleava groasă Cu picioarele stropșeau Cu nările vânt făceau Cu urechile-n sac puneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]