17,513 matches
-
1998), iar o metaanaliză din perspectivă psihosocial-epidemiologică poate fi consultată în Kasl (1998). Sistematizând cele discutate până acum, conchidem că procesul S.O. este alcătuit din următoarele categorii sau elemente majore, aflate în interacțiune dinamic-recursivă: stresori (operaționalizați în general ca variabile independente), reacții la stres (operaționalizate în general ca variabile dependente), factori moderatori/mediatori (variabile moderatoare), strategii de evaluare și mecanisme de gestionare a stresului. Depinde de modelul de abordare teoretică și de demersul de cercetare cum le vom considera în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
consultată în Kasl (1998). Sistematizând cele discutate până acum, conchidem că procesul S.O. este alcătuit din următoarele categorii sau elemente majore, aflate în interacțiune dinamic-recursivă: stresori (operaționalizați în general ca variabile independente), reacții la stres (operaționalizate în general ca variabile dependente), factori moderatori/mediatori (variabile moderatoare), strategii de evaluare și mecanisme de gestionare a stresului. Depinde de modelul de abordare teoretică și de demersul de cercetare cum le vom considera în studiul stresului: variabile dependente, independente sau moderatoare/mediatoare. Procesul
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cele discutate până acum, conchidem că procesul S.O. este alcătuit din următoarele categorii sau elemente majore, aflate în interacțiune dinamic-recursivă: stresori (operaționalizați în general ca variabile independente), reacții la stres (operaționalizate în general ca variabile dependente), factori moderatori/mediatori (variabile moderatoare), strategii de evaluare și mecanisme de gestionare a stresului. Depinde de modelul de abordare teoretică și de demersul de cercetare cum le vom considera în studiul stresului: variabile dependente, independente sau moderatoare/mediatoare. Procesul stresului ocupațional este dinamic-recursiv pentru că
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la stres (operaționalizate în general ca variabile dependente), factori moderatori/mediatori (variabile moderatoare), strategii de evaluare și mecanisme de gestionare a stresului. Depinde de modelul de abordare teoretică și de demersul de cercetare cum le vom considera în studiul stresului: variabile dependente, independente sau moderatoare/mediatoare. Procesul stresului ocupațional este dinamic-recursiv pentru că evaluarea și coping-ul sunt mecanisme active care au funcția de a adapta permanent stresorii din mediu la realitatea proprie sau invers, de a determina reconfigurări și restructurări la nivel
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
A1 și A2 Pentru a pune în evidență relația existentă între scorurile obținute de subiecți la chestionarele A1 și A2 am procedat prin calcularea coeficientului de corelație Pearson și am obținut valoarea - 0,540, ceea ce înseamnă că între cele două variabile există o corelație negativă semnificativă, în sensul că cu cât cresc valorile obținute la chestionarul de evaluare a politicilor de personal. cu atât scad cele obținute la chestionarul pentru indicele de conflict și invers, ceea ce ne face sa acceptăm ipoteza
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Aplanare Compromis Cooperare C1 569 570 542 684 578 683 571 608 C2 777 822 819 365 366 438 750 856 Tabelul 2. Rezultatele obținute de cele două grupuri de subiecți la chestionarele A1 și A3 Corelația dintre cele două variabile (politicile de personal și stilul de soluționare a situațiilor conflictuale de la locul de muncă) a fost evidențiată prin calcularea coeficientului de corelație Pearson, ale cărui valori sunt redate în tabelul de mai jos. A1 - evitare A1 - forțare A1 - aplanare A1
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
studiului a fost probată prin calcularea coeficientului de corelație Pearson între politicile de personal aplicate la cele două tipuri de companii (C1 și C2) și indicele de conflict din cele două grupuri de subiecți, reieșind faptul că între cele două variabile există o corelație semnificativă, în sensul că politicile de personal adecvate se asociază cu un indice de conflict scăzut și invers. Ipotezele specifice 2 și 3 au fost de asemenea probate prin calcularea coeficientului de corelație Pearson între politicile de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Consistența, atribut cardinal al personalității Ca urmare a sedimentărilor ocazionate de eforturile pozitiviste de cercetare empirică, în definirea personalității au început să apară citate tot mai frecvent elemente consensuale, precum: stabilitatea, persistența manifestării caracteristicilor individuale, structurilor dispoziționale (trăsăturilor), structurilor procesuale (variabile persoană) sau comportamentelor expresive; unicitatea organizării acestor elemente, conducând la apariția unor patternuri sau „amprente comportamentale” strict personale; generalitatea, tendința reiterării predilecte a anumitor patternuri comportamentale ca răspuns la contextele situaționale variate, subordonate însă acelorași clase de situații; predictibilitatea, ca
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
lansate asupra comportamentelor sociale. Argyle și Little (1972) au considerat că una dintre cele mai importante diferențe dintre modelele sau teoriile personalității este cea referitoare la cantitatea de variabilitate pe care acestea o alocă individului, situației sau interacțiunii dintre aceste variabile (vezi figura 1). Fig. 1. Ilustrarea celor patru tipuri de variabilitate la nivelul comportamentelor sociale (sursa: M. Argyle & B.R. Little, „Do Personality Traits Apply to Social Behavior?”, Journal for the Theory of Social Behavior, nr. 2, 1972, pp. 1-35) Din
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
stimulii externi, ci construite activ de subiect, la nivelul acestei concepții accentul cade pe forța și valoarea stimulilor externi, care sunt deopotrivă „importați” și construiți de subiect. Teoria cognitivă se bazează pe tipul D de variabilitate. Există tendința ca anumite variabile cognitive să fie transformate în trăsături datorită faptului că își păstrează consistența cross-situațional. Așa se întâmplă, de exemplu, cu tipul de loc al controlului (intern-extern) sau stilul cognitiv (dependent vs. independent de câmp). 4. Personalitatea ca sistem de legături S-
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
să rămână constante doar în repetarea aceleiași situații sau și a altor situații diferite? 2. Trebuie să rămână constante toate comportamentele ce definesc o trăsătură sau numai unele dintre ele? Care ar fi numărul minim necesar? 3. Este necesar ca variabilele de personalitate să determine exclusiv comportamentul sau pot să intervină și variabile situaționale? Dacă da, care ar fi ponderea dintre acestea la care consistența personalității ar mai fi recunoscută? 4. Accepțiuni asupra consistenței Modelele de conceptualizare a personalității au creditat
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
situații diferite? 2. Trebuie să rămână constante toate comportamentele ce definesc o trăsătură sau numai unele dintre ele? Care ar fi numărul minim necesar? 3. Este necesar ca variabilele de personalitate să determine exclusiv comportamentul sau pot să intervină și variabile situaționale? Dacă da, care ar fi ponderea dintre acestea la care consistența personalității ar mai fi recunoscută? 4. Accepțiuni asupra consistenței Modelele de conceptualizare a personalității au creditat în mod diferit perspectivele de analiză discutate. În cadrul acestor perspective de analiză
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
lungul timpului reprezintă o dovadă posibilă a consistenței personalității. Această asumpție a fost lansată și creditată ca explicație validă de modelul dispoziționalist, întrucât se pleca de la premisa că, dacă un comportament rămâne invariant în timp, atunci implicit trebuie recunoscut că variabilele endogene ale personalității au o forță determinativă mai mare decât cele situaționale, acestea din urmă „prin definiție” fiind supuse unor modificări de conținutul de-a lungul timpului. Perspectiva temporală a condus la o singură accepțiune globală a conceptului de consistență
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
1989) au raportat corelații în jurul valorii de r = 0,70, pentru intervale de timp de până la 30 de ani. Astfel de date sunt mai mult decât optimiste întrucât induc ideea că aproximativ 50% din manifestarea personalității este determinată consistent de variabilele latente sau de trăsăturile intrinseci ale acesteia avute în vedere (conform raționamentului de mai sus). Cu toate acestea, au apărut și o serie de critici care au solicitat furnizarea de evidențe ale stabilității nu doar pentru atributele cu care poate
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
modelul dispozițional) s-au dovedit limitate atât sub aspectul conceptualizării, cât și al măsurării consistenței cross-situaționale, o variantă alternativă de conceptualizare a fost oferită, inițial, de modelul interacționist. Interacționismul a atras atenția asupra necesității de a lua în calcul atât variabilele de personalitate cât și pe cele situaționale pentru a putea ajunge la o explicație validă asupra consistenței comportamentale cross-situaționale (Alker, 1972; Averill, 1973; Bem, 1972 etc). Așa cum arătau Pervin și Lewis (1978), sarcina interacționismului este de a defini „variabilele critice
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
sarcina interacționismului este de a defini „variabilele critice interne organismului și pe cele externe acestuia și de a studia procesele prin care efectele unora pot fi legate de operarea celorlalte”. În cadrul interacționismului, un rol important este acordat percepției subiective a variabilelor situaționale, comportamentul individului asumându-se că va rămâne coerent cross-situațional în măsura în care aceste situații filtrate cognitiv de persoană își păstrează similaritatea/constanța funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
unor dovezi extensive și robuste la acea dată, Mischel avea să propună renunțarea la tradiția instituită de cantonare și derulare a demersurilor de cercetare a consistenței strict în perimetrul granițelor individuale și o abordare a acesteia din exterior. În consecință, variabilele situaționale au fost - la acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar ca efect, atunci când variabilele situaționale sau condițiile externe determinative rămân neschimbate. Foarte multe dovezi au fost aduse din cercetarea experimentală, unde se demonstra că diferențele stabile între grupurile experimentale se păstrează ori de câte ori condițiile experimentale (situaționale) sunt prezentate standardizat. Multă vreme s-a considerat că
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
tendințele de a supraestima când dispozițiile, când situația. De fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei cu orientare situaționistă (Bandura
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei cu orientare situaționistă (Bandura, 1969; Mischel, 1968) au avansat câteva explicații, considerând că
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la reprezentări subiective sinonime în raport cu repetarea aceluiași context. Ca atare, contingențele obiective nu au nici o forță, atâta vreme cât nu-și păstrează caracterul invariant-temporal și în planul perceptiv. Ulterior, Mischel (1973) a revenit, introducând chiar o teorie social-cognitivă a personalității, în care variabilele persoană erau reintroduse în problematica consistenței. La fel a procedat și Bandura (1983), care, datorită acestor considerații, a propus o teorie a învățării sociale renovată, introducându-se noi variabile cognitive cu rol moderator. De pildă, valorile și scopurile personale, expectanțele
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a revenit, introducând chiar o teorie social-cognitivă a personalității, în care variabilele persoană erau reintroduse în problematica consistenței. La fel a procedat și Bandura (1983), care, datorită acestor considerații, a propus o teorie a învățării sociale renovată, introducându-se noi variabile cognitive cu rol moderator. De pildă, valorile și scopurile personale, expectanțele pe termen lung etc. puteau fi invocate pentru a explica mult mai convingător stabilitatea temporală. Pentru aceste treceri surprinzătoare de la un crez științific la altul, într-o perioadă relativ
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
tabelul 2). Comportament Situație identică diferită identic Tip A Tip B diferit Tip C Tip D Tabelul 2. Patru tipuri de consistență (sursa: S.E. Hampson The construction of Personality: An Introduction, Routledge & Kegan Paul, London, 1982) Din combinația celor două variabile, fiecare cu câte două submodalități, rezultă patru forme/tipuri de consistență comportamentală. Deoarece în măsurarea oricăreia dintre cele patru forme de consistență sunt luate în considerare (implicit sau explicit) minimum două momente temporale distincte, s-ar putea obiecta că atât
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
prilejuită pe de o parte de tendința de creditare exclusivistă a unor modele teoretice referențiale conflictuale. Astfel, în demersurile descriptiv-explicative s-a ajuns la două poziții extreme, reprezentate de modelul clasic dispozițional (acesta accentuând în mod exclusiv rolul trăsăturilor ca variabile latente ale personalității în determinarea consistenței comportamentale) și modelul situaționist (acesta creditând în mod exclusiv rolul factorilor externi, situaționali în determinarea comportamentului). Pe de altă parte, nespecificarea exactă, în cadrul acestor dispute, a formei de consistență supusă analizei, a condus de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Ministerul Educației și Cercetării și CNCSIS, grant în curs de finalizare în anul 2005, „Cercetarea strategiilor de adaptare ale studenților la mediul universitar - factori de instalare, efecte și condiții de optimizare” (director de proiect fiind prof dr. Mielu Zlate). Printre variabilele măsurate în cadrul cercetării realizate pe un eșantion de 750 de subiecți s-a numărat și importanța acordată de către studenții investigați creativității (ca valoare personală și profesională), fapt ce a permis membrilor echipei de cercetare să răspundă invitației organizatorilor conferinței de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]