34,380 matches
-
Dubočica și Toplica. Potrivit cronicii lui George Sphrantzes, Mara s-ar fi întors la părinții ei, atunci când Murad al II-lea a murit. Întoarcerea ei este datata în 1451. Sphrantzes afirmă că văduva a respins o propunere de căsătorie din partea împăratului bizantin Constantin al XI-lea. Sphrantzes menționează că, atunci când părinții ei au murit (în 1456-1457), Mara s-a alăturat curții fiului ei vitreg, Mahomed al II-lea. Potrivit lui Nicol, Mara a continuat să fie prezentă la curte, dar i s-
Mara Branković () [Corola-website/Science/328758_a_330087]
-
Cernăuți și altele. De asemenea Wassilko a luptat cu tărie împotriva persecuției românilor din Transilvania. La 10 iunie 1904 a fost numit membru permanent, mai târziu (1907) membru ereditar al Camerei Superioare a Imperiului Austriac și la 14 septembrie 1904 împăratul Franz Joseph al Austriei l-a desemnat căpitan (mareșal) al Ducatului Bucocvinei, un post pe care l-a deținut până în iulie 1911. Contele a fost decorat între altele cu "Ordinul Imperial Leopold" de cavaler, apoi cu Marea cruce al Ordinului
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
refuzat categoric realegerea în legislativul de stat. Prin urmare, o nouă personalitate va avea să ocupe de asemenea și rangul unui mareșal al țârii. De acea, în ziua de 27 mai 1911, Alexandru baron de Hurmuzachi a fost numit de către împărat ’Landeshauptmann’ al Ducatului Bucovinei.” După unirea Bucovinei cu România, Wassilko a fost ales cu mare majoritate în 1919 și 1922, deputat în Parlamentul Român, în care a deținut funcția de vicepreședinte al senatului. Gheorghe a fost atât înainte, cât și
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
onoare a și fost. După ce Gheorghe Wassilko și frații săi Ștefan, Alexandru și Victor au fost deja onorați la 19 decembrie 1905 cu titlul de cămărari imperiali, au mai fost ridicați la rangul de conți prin rezoluția prea înaltă al împăratului Carol I al Austriei, la 29 august 1918, în Eckartsau (diploma din 19 octombrie la Viena), datorită loialității lor față de stat și sacrificiile lor personale. Familia Wassilko de Serecki a fost singura familie de proveniență română, care a purtat acest
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
ocupație romană și modul în care au căzut în uitare vechile sale tradiții din cauza unei noi religii, creștinismul. Toate poveștile sunt narate de femei care au deținut puterea în timpul vieții, cum ar fi Eilan, Înaltă Preoteasă a Sanctuarului, Elena, mama împăratului roman Constantin și Morgaine, Mare Preoteasă a Avalonului (rămasă în legendă ca vrăjitoarea Morgan le Fay). Seria explorează povestea Regelui Arthur și legendele legate de ea din tr-o perspectivă feministă, dar și incorporând personaje și evenimente istorice, elemente de păgânism
Seria Avalon () [Corola-website/Science/328771_a_330100]
-
secol, "Preoteasa din Avalon" (2000) adaptează o legendă care leagă figura istorică a împărătesei Elena de insula Britaniei. Romanul povestește despre idila dintre Elena (sau Eilan) și ofițerul roman Constantius, precum și despre nașterea fiului lor, Constantine, cel destinat să devină împărat. Cartea a fost începută de Bradley și finalizată de Paxson după moartea sa. Cronologic, acțiunea acestei cărți este prima în cadrul seriei. "Străbunii Avalonului" (2004) povestește istoria unui grup de refugiați de pe continentul pierdut Atlantida care se stabilesc în Britania. Ei
Seria Avalon () [Corola-website/Science/328771_a_330100]
-
, cunoscut și ca împăratul japonez sau marele împărat violet, este o specie de fluture din familia Nymphalidae. Este nativ din Japonia (din Hokkaidō până în Kyūshū), Peninsula Coreeană, China, Taivanul de Nord, Vietnamul de Nord. Anvergura medie este de la masculi, și la femele. Larvele speciei
Sasakia charonda () [Corola-website/Science/328822_a_330151]
-
, cunoscut și ca împăratul japonez sau marele împărat violet, este o specie de fluture din familia Nymphalidae. Este nativ din Japonia (din Hokkaidō până în Kyūshū), Peninsula Coreeană, China, Taivanul de Nord, Vietnamul de Nord. Anvergura medie este de la masculi, și la femele. Larvele speciei se hrănește cu specii
Sasakia charonda () [Corola-website/Science/328822_a_330151]
-
a fost nobil de origine română, o personalitate aproape legendară a familiei Rațiu (în grafie maghiară Rácz) din Transilvania medievală, cu rădăcini vechi de la începutul sec. al XIV-lea. Petru Rácz a fost un curtean respectat, traducător, diplomat, reprezentant al împăratului Rudolf II în Rusia și la Sublima Poartă și reprezentantul principelui Transilvaniei Ștefan Báthory la a doua înscăunare a voievodului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu. Pentru meritele sale a fost răsplătit de către împărat și principii Transilvaniei cu mai multe titlturi nobiliare cu predicatul
Petru Racz () [Corola-website/Science/328814_a_330143]
-
Rácz a fost un curtean respectat, traducător, diplomat, reprezentant al împăratului Rudolf II în Rusia și la Sublima Poartă și reprezentantul principelui Transilvaniei Ștefan Báthory la a doua înscăunare a voievodului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu. Pentru meritele sale a fost răsplătit de către împărat și principii Transilvaniei cu mai multe titlturi nobiliare cu predicatul: Rácz I. (întâi); de Tӧvis (Teiuș), jud. Alba; de Nagylak (Noșlac), jud. Alba; de Galgó (Gâlgău), jud. Sălaj. A fost căsătorit cu domnița Zamfira, fiica logofătului Ioan Norocea de Pitești
Petru Racz () [Corola-website/Science/328814_a_330143]
-
râurilor. Contele Dirk era membru al casei de Olanda, o familie cu oarecare notorietate în cadrul Germaniei de atunci. Mama sa, Lutgarda de Luxemburg, a deținut regența pe când Dirk era încă minor, în intervalul dintre 993 și 1005. Ea era cumnata împăratului Henric al II-lea, cu sprijinul căruia a reușit să mențină controlul asupra comitatului, păstrându-l intact pentru momentul când Dirk avea să atingă majoratul. După ce acesta și-a asumat guvernarea directă asupra comitatului, Lutgarda a continuat să își folosească
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
în delta Rinului, era cel mai centru comercial al regilor germani din regiune și negustorii erau nevoiți să străbată posesiunile lui Dirk, de-a lungul Rinului și al râului Vecht, pentru a putea ajunge la Marea Nordului. De asemenea, regii și împărații germani rezidau adeseori la Utrecht și pe moșia învecinată de la Nijmegen. O altă rută comercială care trecea prin posesiunile lui Dirk era cea pornind din orașul Tiel către Anglia. Pe parcursul acestei a doua rute, contele Dirk a construit o fortăreață
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
oprit vasele care navigau în regiune, solicitând plata unor impozite. Negustorii din orașul Tiel au trimis mesaje alarmante către rege și către episcopul Adelbold al II-lea de Utrecht, menționând acte de violență asupra lor din partea lui oamenilor contelui Dirk. Împăratul Henric a decis atunci să pună capăt domniei lui Dirk și a conferit teritoriile acestuia către episcopul Adelbold. O puternică armată imperială, constituită din trupe întreținute de către diferiții episcopi din zonă, sub comanda ducelui Godefroi al II-lea de Lotharingia
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
lui Dirk al III-lea i s-a permis să își păstreze stăpânirile și să continue perceperea impozitelor. Ulterior, Dirk a reușit în plus să achiziționeze noi pământuri către răsărit din vechile sale domenii, pe seama episcopului de Utrecht. După moartea împăratului Henric al II-lea din 1024, Dirk a acordat sprijinul său pretendentului Conrad al II-lea pentru succesiunea în Regatul Germaniei. După moartea lui Dirk din 1039, armatele imperiale au mai fost trimise cu diferite ocazii pentru a reclama pământurile
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
fost reconstruită. Ea nu a mai jucat însă niciun rol mai important în istoria Greciei, având aceeași soartă ca și celelalte cetăți din Beoția. În secolul al VI-lea d.Hr. zidurile de apărare ale orașului au fost restaurate de către împăratul Iustinian I. Din ruinele Plateei se mai păstrează doar o parte din ziduri și resturi ale acropolei.
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
princiară și în armată, care a culminat cu Edictul de la Turda din 1568. Deci Mihail Racz II. nu putea fi decât român creștin ortodox. Petru Rácz menționat în catalogul "J. Siebmacher’s", cu titlul Rácz I., a fost înnobilat de către Împăratul Rudolf al II-lea la Viena în anul 1578. În anul 1585 Petru Rácz este înnobilat și cu titlul Rácz de Galgó (Gâlgău, jud. Sălaj), moștenit apoi de către fiul său Adam și urmașii acestuia. Despre Gâlgău istoricul Ștefan Pascu precizează
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
Rácz a fost rudă foarte apropiată a lui Petru Rácz, amândoi au fost contemporani, cunoscuți, respectați și răsplătiți în epocă pentru serviciile și meritele lor diplomatice și militare. Petru Rácz I. a fost curtean ("familiaris"), la Curtea de la Viena a Împăratului Rudolf al II-lea, la Curtea lui Ștefan Báthory, principele Transilvaniei și rege al Poloniei și la Curtea lui Sigismund Báthory, principele Transilvaniei. Mihail Rácz II. a fost și el curtean la Curtea lui Ștefan Báthory și Sigismund Báthory. Prezența
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma , teren al cărui proprietar era Felice de Fredis și care se găsea pe colina romană Esquiliae. Pe acest teren fuseseră clădite Domus Aurea (domul de aur) al lui Nero și palatul împăratului Titus. Papa Iulius al II-lea a trimis arhitectului Giuliano da Sangallo care împreună cu Michelangelo care au identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa enciclopedică "Naturalis Historia". Plinius cel Bătrân
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
care au identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa enciclopedică "Naturalis Historia". Plinius cel Bătrân a scris unele comentarii pline de laudă despre opera pe care o văzuse în palatul împăratului Titus, în jurul anului 70 e.n.: Când a fost descoperită, grupului statuar îi lipseau unele părți componente precum: brațele drepte ale lui Laocoon și a unuia dintre fiii săi, mâna dreaptă a celuilalt fiu și părți ale șerpilor marini. De starea
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
I e.n., prin urmare și sculptorii care au cioplit-o au trăit în această perioadă. Atât grupul statuar "Ulise" cât și "Laocoon" ar fi putut fi făcute în acel secol pentru un mecenat roman, care ar fi putut fi însăși împăratul roman Tiberius. În anul 2005, cercetătoarea din SUA, Lynn Catterson a ținut o conferință în care a emis ipoteza că grupul statuar ar fi o falsificare făcută de Michelangelo, realizată după datele și scrierile legate de sculptura originală. Totuși, această
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
în anul 1099. Fragment redactat pe baza informațiilor preluate de la A Damien Reveniți acasă din Țara sfântă, după pierderea Statelor latine din Orient, primii istorici ai ordinului consideră drept fondatori ai acestuia trei personaje glorioase: apostolul Iacob, împărăteasa Elena și împăratul Carol cel Mare ; toți trei sunt legați într-un fel sau altul de Sfântul Mormânt. Iacob cel Bătrân, cel pe care Evangheliile îl numesc « fratele Domnului », devine, după moartea lui Iisus, responsabilul comunității creștine din Ierusalim, fiind considerat primul ei
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
Împărăteasa Elena, mama lui Constantin, s-a stabilit la Ierusalim in 326 înainte de a se retrage în Bitinia. Tradiția catolică o consideră inițiatoarea lucrărilor de construcție a Bisericii Sfântului Mormânt după ce a dărâmat un templu al zeiței Venus pe care împăratul Hadrian îl construise pe acel loc. Tocmai cu această ocazie, Elena face o descoperire importantă pentru religia creștină odată cu identificarea Sfintei Cruci. Ea este deci, în mod absolut firesc desemnată drept fondatoarea ordinului de către cavalerii din secolul al XVI-lea
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
Palatul lui Dioclețian (în ) este reședința imperială fortificată construită de împăratul Dioclețian pe coasta Dalmației pentru a-și petrece viața după abdicarea sa în anul 305. Este unul din cele mai bine conservate edificii ale Antichității târzii. Vestigiile sale se păstrează în centrul istoric al orașului Split, Croația. Contrar unei legende
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
se păstrează în centrul istoric al orașului Split, Croația. Contrar unei legende populare, orașul (denumit în latină "Spalatum") își trage numele de la cel al cetății grecești vecine "Aspalathos" (în traducere, «tufiș alb») și nu de la termenul latinesc pentru palat (în ). Împăratul Dioclețian și-a petrecut cea mai mare parte din ultimii săi ani aici și, la moartea sa, a fost înmormântat într-un sarcofag plasat în mausoleul pe care l-a construit. Palatul este o excepțională rămășiță a culturii anilor Tetrarhiei
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
În secolul al XVI-lea, vestigiile palatului au atras atenția arhitecților și învățaților europeni, și au avut o anumită influență asupra curentului neoclasic. După două decenii de apogeu al puterii, longevitate nemaivăzută de Roma de la sfârșitul secolului al II-lea, împăratul Dioclețian părea obosit și măcinat de responsabilități: la 20 noiembrie 304, cu exact un an după ce a sărbătorit "vicennalia" (noiembrie 303), a leșinat la ceremonia de inaugurare a circului din Nicomedia. Reîntors bolnav din campania sa pe Dunăre împotriva carpilor
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]