34,380 matches
-
batalioane din Brigada de Artilerie de Gardă). Trupele conduse de Șcerbaciov au dispersat manifestația de pe Nevski Prospekt. A participat, de asemenea, la înăbușirea revoltelor și rebeliunii din Kronstadt a "Batalionului de Geniu de Gardă", ca răsplată fiind numit în escorta împăratului Nicolae al II-lea. La 23 iunie 1906 este numit comandant al "Brigăzii 1 Infanterie", dislocată în Finlanda, iar la 24 ianuarie 1907, comandant al "Academiei Statului Major General „Nicolaevskaia”". Sub conducerea sa, academia a cunoscut un proces de reformă
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]
-
sa forțe ale Armatei Roșii de pe frontul polonez. În 1920 se mută la Nisa, unde a trăit până la sfârșitul vieții, din pensia asigurată de statul român. A rămas un monarhist convins, membru în Consiliul de Coroană al Marelui Duce Kiril (Împăratul Kiril I) Moare în 18 ianuarie 1932, la Nisa. A fost înmormântat la cimitirul ortodox din Caucade/Nisa cu onoruri militare, garda de onoare fiind asigurată de un batalion francez de vânători de munte. La funeralii au participat, printre alții
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]
-
eventual, până la Marele Zid Chinezesc, în tot acest timp ea asasinându-i pe Tigri unul câte unul până la ținta finală, Zhang Yong. Mulți ani mai târziu, Shao Jun, care a devenit Mentor Asasin și a refăcut Frăția, a plănuit asasinarea Împăratului Jiajing, dăruindu-i un elixir al vieții. Assassin's Creed Chronicles: India are loc în India anului 1841, protagonistul fiind Arbaaz Mir. În acea vreme, Imperiul Sikh se afla în război cu Compania Indiilor de Est. Când un Maestru Templier
Assassin's Creed Chronicles () [Corola-website/Science/335389_a_336718]
-
precum Landeschef ("Statthalter") al Ducatului Bucovina de origine italiană. În anul 1858, tânărul Alesani, jurist promovat, nepot al canonicului arhiepiscopiei Zara și Spalato (Split) cu același prenume, și-a început cariera ca conceptist, apoi secretar (1 mai 1859), numit de împărat consilier de guvern cu titlu și rang precum însărcinat cu conducerea districtului Split (15 octombrie 1861), avansând în 1864 la funcția de consilier prezidial, toate funcțiile în cadrul guvernământului militar și civil sub generalul comandant Feldmarschalleutnant (mai târziu Feldzeugmeister) Lazarus baron
Girolamo de Alesani () [Corola-website/Science/335382_a_336711]
-
minoritate a italienilor precum partidul constituțional. Dezamăgit, Alesani a părăsit patria, rugând de altă funcție și a fost trimis ca consilier guvernamental (Hofrat) dirigent la Trento (1 octombrie 1870). În ziua de 18 aprilie 1871, el a fost onorat de către împărat cu Ordinul Leopold în rang de cavaler. În Trentino, consilierul a fost foarte apreciat și populația a avut mare încredere în el. Astfel a fost delegat ca deputat pentru Reichsrat. Pe 9 februarie 1872, deputații municipiului Arco au acordat politicianului
Girolamo de Alesani () [Corola-website/Science/335382_a_336711]
-
fost foarte apreciat și populația a avut mare încredere în el. Astfel a fost delegat ca deputat pentru Reichsrat. Pe 9 februarie 1872, deputații municipiului Arco au acordat politicianului cetățenia de onoare. Pe 7 iulie 1874 a fost numit de către împăratul Franz Joseph I guvernator al ducatului Bucovinei, funcție pe care a început-o pe 18 octombrie al anului, întreținut-o până la moartea sa. Pe lângă domeniul de activitate administrativă, Alesani s-a angajat și ca politician pentru interesele Bucovinei. Astfel el
Girolamo de Alesani () [Corola-website/Science/335382_a_336711]
-
anuare de peste 100.000 fl. Guvernatorul a fost decorat pe 28 octombrie 1877 cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 2-a și ca urmare ridicat la rangul de Baron austriac prin cea mai înaltă rezoluție al împăratului Franz Joseph I din 1 martie 1878 la Viena. Titlul baron era doar valabil pentru el și urmașii săi legali. Deja din primii lui ani în Bucovina s-a dezvoltat o prietenie foarte strânsă între Alesani și baronul Alexandru Wassilko
Girolamo de Alesani () [Corola-website/Science/335382_a_336711]
-
al XIV-lea, călătorul arab "Ibn Batutah" a descris astfel orașul ca fiind „mic, dar frumos și foarte bine întărit”, spunând că „bisericile și casele sunt foarte frumoase” și că acolo se găsea în 1331 un palat (care aparținea probabil împăratului bizantin). Particularitățile sale economice au fost acelea ale unei emporii, procentual negustorii reprezentând majoritatea absolută a populației. În 1281 negustorii genovezi erau masiv prezenți la Vicina. Administrația - exercitată de un consul, după modelul celei din orașele italiene, era genoveză. Un
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
au întins în zona curburii Carpaților, cel puțin în partea de sud a Moldovei și în estul Munteniei, precum și în Basarabia istorică. Primul ierarh atestat documentar în scaunul mitropolitan a fost Teodor, care a ocupat scaunul în 1283 în timpul domniei împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328). După Teodor a urmat Luca, iar între anii 1337 - 1347 Macarie și apoi Chiril, ultimul fiind Iachint. Ierarhii numiți au fost de origine greacă. La un moment dat (prin 1300- 1302), centrul ecleziastic de
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
la hotarele nordice ale Imperiului Bizantin un important rol atât ecleziastic cât și politic, câteva mii de alani creștinați care au dorit să intre în Imperiu după moartea hanului Nogai, au cerut mijlocirea arhiereului de la Vicina pentru a obține de la împăratul Andronic dreptul de a coborî spre sud. Deși în primele două decenii al secolului al XIII-lea importanța mitropoliei s-a menținut, pe la 1324 situația era deja schimbată, scaunul fiind scutit de dări către Patriarhie datorită situației precare. În jurul anului
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
Baia de Criș și a fost membru fondator al băncii „Crișana” din Brad, al "Asociațiunii pentru Cultura și Literatura Poporului Român" și al "Societății pentru Fond de Teatru Național Român". A fost membru al delegației care în 1892 a prezentat împăratului Francisc Iosif textul Memorandumului. Și-a donat întreaga avere, în valoare de 120 000 de coroane (echivalent cu 36 kg aur) gimnaziului din Brad, cea mai mare donație primită vreodată de acesta. Mormântul său se află în partea de nord
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
(în ; 1344 - 25 decembrie 1359), a fost, prin căsătoria cu Eric al XII-lea, regină consort a Suediei. Beatrice a fost fiica lui Ludovic al IV-lea al Bavariei, rege al Germaniei și împărat al Sfântului Imperiu Roman și a soției acestuia, Margareta de Olanda. În 1356 Beatrice s-a căsătorit cu Eric al Suediei, care a devenit co-monarh după revolta împotriva tatălui său, Magnus al IV-lea. Beatrice a fost deci regină împreună cu
Beatrice de Bavaria () [Corola-website/Science/335437_a_336766]
-
septembrie 1562 - 9 februarie 1612) a fost conducător al Ducatului de Mantua și Montferrat din 1587 până în 1612. El a fost fiul lui Guglielmo Gonzaga, Duce de Mantua și a Arhiducesei Eleanor de Austria. Bunicii materni au fost Ferdinand I, Împărat Roman și Anna a Boemiei și Ungariei. Vincenzo a fost un important patron al artelor și științelor și a transformat Mantua într-un vibrant centru cultural. La 22 septembrie 1587 Vincenzo a fost încoronat ca cel de-al 4-lea
Vincenzo I, Duce de Mantua () [Corola-website/Science/335473_a_336802]
-
din Wenceslaus al II-lea al Boemiei. Primul copil al cuplului, o fiică pe nume [[Anna de Austria (1432-1462)|Anna]], s-a născut în 1432. Scriitorul francez Bertrandon de la Broquière a notat că "ducesa, o femeie înaltă și frumoasă, fiica împăratului și moștenitoarea regatelor Ungariei și Boemiei și dependințelor lor" a născut o fiică, "ocazie pentru festivități și turniruri care au fost numeroase". În 1435 Elisabeta a născut un fiu, George, care a murit după trei ore. Următoarea naștere a fost
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
Vladislav al Poloniei a fost încoronat rege al Ungariei la Székesfehérvár însă fără [[Coroana Sfântului Ștefan|Sfânta Coroană]]. Elisabeta a atacat Buda cu o armată condusă de Jan Jiskra însă a fost înfrântă. Ea și-a lăsat copii în grija împăratului Frederic al III-lea și a finanțat un război civil în Austria. În 1442 au avut loc negocieri conduse de cardinalul Cesarini în Győr. Elisabeta și Vladislav s-au întâlnit și au schimbat daruri. Vladislav i-a dăruit Elisabetei o
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
câmpiile de la est de Prut. Teritoriul ținutului a variat în diferite perioade, cuprinzând orașul Galați și târgurile Drăgușeni și Oancea. Teritoriul de la vărsarea Șiretului și Prutului în Dunăre a fost locuit în antichitate, aici existând un castru român din vremea împăratului Traian (98-117), construit, probabil, pe locul unde se găsea la început o cetățuie dacica, întărită cu un val de pământ. Castrul se află pe înălțimea "Tirighina" de la Bărboși, de lângă Galați, în apropiere de vărsarea Șiretului în Dunăre, si este menționat
Ținutul Covurluiului () [Corola-website/Science/335503_a_336832]
-
Medalia de Bronz, a fost instituită în timpul Primului Război Mondial, la 14 februarie 1915. Barele metalice ce indică obținerea unor medalii ulterioare în cadrul aceleiași clase au fost instituite la 29 noiembrie 1915. Medaliile acordate în cursul Primului Război Mondial au fost bătute cu chipul împăratului Franz Joseph până la câteva luni după moartea sa. Începând din aprilie 1917, ele au purtat efigia succesorului său, arhiducele Carol I al Austriei. La 26 septembrie 1917 s-a autorizat acordarea Medaliei de Aur și a Medaliei de Argint clasa
Medalia pentru Vitejie (Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/335517_a_336846]
-
de la 1848. A participat la pregătirea mișcărilor revoluționare de la Târgu Mureș și apoi la Adunarea de la Blaj (15 martie 1848), unde a îndeplinit funcția de secretar al adunării. Apoi a fost apoi ales membru al delegației care urma să prezinte împăratului hotărârile adunării naționale. Îl însoțește pe episcopul Andrei Șaguna, ca secretar prezidial, în călătoriile acestuia la Olmütz, Praga și Innsbruck, întorcându-se în Transilvania prin Galiția, Bucovina, Moldova și Muntenia. A stabilit legături cu acest prilej cu Bogdan Petriceicu Hașdeu
Iacob Bologa () [Corola-website/Science/335518_a_336847]
-
politică și culturală a poporului român. A fost ales în 1861 în primul Comitet permanent național român și a condus o delegație a românilor din Transilvania, din care au făcut parte Dr. Ioan Rațiu și Ilie Măcelariu, în audiență la împăratul Franz Joseph, pentru a-i prezenta, în numele națiunii române, doleanțele de ordin politic și cultural ale poporului român din Transilvania, printre care renunțarea la ideea unirii Ardealului cu Ungaria, decretată în 1848 și solicitată insistent de nobilimea maghiară împotriva voinței
Iacob Bologa () [Corola-website/Science/335518_a_336847]
-
Sfântul Imperiu Roman și Franța. Respectivii reprezentanți, Villars pentru Regatul Franței și Prințul Eugen de Savoia pentru imperiu, se întâlnesc la Rastatt pe 26 noiembrie 1713. După tratative extenuante, cei doi reușesc să facă o schiță a acordului, dar în timp ce împăratul este destul de mulțumit, Ludovic al XIV-lea îl dojenește aspru pe Villars reproșându-i că a făcut prea multe concesii și respinge proiectul de pace. Doar după ultimatumul prințului Eugen, regele Ludovic, deja bătrân, după câteva modificări minore acceptă, astfel
Claude Louis Hector de Villars () [Corola-website/Science/331909_a_333238]
-
Anatolia, odată cu moartea lui Gıyaseddin Keyhüsrev II, între fiii săi Izzedin Keykavus II, Kılıçarslan IV și Alaeddin Keykubad II se naște o dispută pentru tron. Izzedin Keykavus II, care este înfrânt în acest conflict, se refugiază împreună cu apropiații săi la împăratul bizantin, Mihail al VIII-lea Paleologul. Acesta din urmă, la cererea lui Keykavus de a-i oferi un teritoriu, îi oferă ținutul Dobrogei, care pe atunci era nelocuit. Astel, în anii 1263-1264, o populație însemnată de turcmeni din zona Iznik
Sarı Saltuk Baba () [Corola-website/Science/331914_a_333243]
-
restrânse din preajma Antiohiei, la sfârșitul secolului al IV-lea. Există, însă, păreri, potrivit cărora maroniții sunt urmașii unei comunități orientale care și-a ales, în jurul anului 680, propriul patriarh, Ioan Maron, în ciuda opoziției Patriarhiei de la Constantinopol. Nici ordinul direct al împăratului Constantin al VI-lea nu i-a determinat pe maroniți să renunțe la ceea ce avea să devină o adevarată schisma. Motivul invocat a fost că năvălirile arabe făceau imposibilă comunicarea cu scaunul patriarhal bizantin, insă motivul real era erezia monotelită
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]
-
VI-lea Ecumenic din 680, erezie îmbrățișată de adepții lui Maron. Melkiții își datorează numele credinței fără compromisuri pe care au păstrat-o vreme de secole. În urmă sinodului de la Calcedon (451), ei au respectat hotărârile acestuia și faptul că împăratul (malka, în siriană) era ocrotitorul Ortodoxiei, fiind denumiți melkiți în derâdere, de către adepții monofizismului. Libanul maronit era în sec. al X-lea înfloritor și prosper pe plan spirirual, industrial și agrar. Pentru geografii și istoriicii arabi din sec. al X
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]
-
24 octombrie 1917, Chișinău) a fost un savant, biolog, muzeograf și funcționar public basarabean. Baronul A. Stuart este considerat întemeietorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Și-a făcut studiile la Gimnaziul nr. 2, apoi la Liceul „Împăratul Alexandru I” din Sankt Petersburg. În anul 1860 se înscrie la Secția de Științe ale Naturii a Facultății de Fizică și Matematică a Universității din Sankt Petersburg. Și-a continaut studiile la universitățile din Heidelberg, Tubingen, Bonn, Berna, Berlin, Gottingen
Alexandru Stuart () [Corola-website/Science/331999_a_333328]
-
III-lea de Aragon și Constance de Sicilia. Iacob s-a născut la Valencia ca fiu al lui Petru I de Sicilia și a Constance de Sicilia. Prin mama sa, el a fost nepot al regelui Manfred și strănepot al împăratului Frederic al II-lea. I-a succedat tatălui său ca rege al Siciliei în 1285. După decesul fratelui său Alfonso al III-lea în 1291, el a succedat și la tronul Aragonului. Prin tratatul de pace cu Carol al II
Iacob al II-lea de Aragon () [Corola-website/Science/332022_a_333351]