34,136 matches
-
acel punctum personal despre care vorbea Roland Barthes, secvența detașată dintr-un ansamblu căci ea se prezintă ca rezultat al unei selecții inidividuale, a unei focalizări "semnate", identificate de spectatorul care sunt. Dacă iubesc spectacolul a cărei existență globală mă convinge, în punctumul izolat mă regăsesc. Fără o asemenea putere de impregnare, reprezentația se dematerializează și devine umbră, fantomă plutitoare, căci e lipsită de înrădăcinare afectivă a amprentei! Amprenta locală e o metonimie, acea figură poetică mobilizează un singur element pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Alexa s-a schimbat. El a acceptat să se consacre tinerilor, așa cum, înaintea lui, un alt mare regizor a făcut-o: Valeriu Moisescu. Oscar Wilde spunea că "nimic din ceea ce e esențial nu se poate preda", frază care m-a convins într-un prim moment, cu atât mai mult când o aplicam la arta teatrului! Scepticismul pedagogic pe care dintotdeauna l-am resimțit mi se confirma grație acestui aforism radical. Pînă în clipa în care mi s-a revelat posibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
atât în America, cât și în Rusia, doi poli de putere în domeniul teatral unul mare importator, celălalt mare creator, ambii primindu-l cu brațele deschise. Nu l-am întrebat niciodată când și-a descoperit vocația de profesor, dar sunt convins că cele două incursiuni, au însemnat repere cruciale în clarificarea, în forul interior, a statutului pe care și l-a asumat și-l continuă cu brio, ca maestru profesor. Acum, având privilegiul să lucrez cu dumnealui, la încercările disperate de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pedagog. Am să descriu etapele pe care le-am parcurs. După prima lectură, pe care fiecare dintre noi o făcusem intuitiv am avut sentimentul că nu putem susține încărcătura cuvintelor propuse în scenariu. Ca o mica paranteză, întotdeauna am fost convins că teatrul fără regizor își pierde din valoare. Am reluat lectura dar de data aceasta glasul magic al regizorului ne-a deslușit textul și aparența unui viitor spectacol. Din acel moment tot ce credeam că știu despre meserie s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și ezitarea în fața ei, recunoștința, curiozitatea și curajul de a o accepta așa necunoscută și nestrivită de explicațiile realității imediate. Admirație față de ce se vede și față de ce se simte. Aici și așa le conduce regizorul privirea spectatorilor și-i convinge să-l urmeze în explorarea nebănuitelor cărări ale minții și sufletului omenesc (care conțin bidimensionalitatea și-o fac să pălească). Lumina și muzicalitatea spectacolului, pauzele, accentele marcate prin obiecte aparent aleatorii, dar încarcate aici cu sensuri noi și variate, diversitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dar și de luciditate o amprentă camilpetresciană asupra unui text arhicunoscut. Așa se plămădește o cultură din aceste influențe, suprapuneri, din aceste reînnoiri ale teatrului, care vibrează și consonează cu ziua de azi fără ambalaj și publicitate, doar esență. Sunt convins că Mihail Sebastian ar fi aplaudat spectacolele noastre. La urma urmei, toate căutările unui regizor, tot zbuciumul lui se rezumă la un singur lucru: "spectacol viu, care interesează", cum spune Peter Brook. La Alexa Visarion totul e viu, totul respiră
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
virtuală pe ecranul unei tablete unde-l vedem jucând în Înghițitorul de săbii. O transgresie temporală care leagă încă o dată, într-un fel particular, cele două filme. Lucrasem de câteva ori cu Ștefan pentru Maestrul și Margareta trebuise să-l conving că are voce, că poate să cânte extrem de dificila partitură a lui Joshua ha-Nozrî (și chiar avea voce: a dovedit-o mai apoi imprimând discuri alături de Dinică sau alături de câteva partenere de duet). Ștefan îmi era aproape, ne înțelegeam fără
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
târziu. Cunoașterea de sine începe atunci când omul stăpânește și înțelege limitele minții sale. Când Alexa Visarion mi-a sugereat să scriu o lucrare de doctorat în domeniul teatrului, respectiv "Falstaff tragicomicul umanului" n-am fost exagerat de entuziasmat și de convins... trecuseră și anii... la ce să-mi mai folosească... dar... mi-a aruncat cărămida... celelalte cărămizi lucrau și ele în mine și mă așezaseră pe o linie de exprimare proprie. Am lucrat mult la "recreerea" destinului celui mai important și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bazându-se pe tot ce a înfăptuit, stă bine așezat, fiind un veritabil vârf de lance. Schiță de portret Schița de portret ce urmează o consider un răspuns la o întrebare inevitabilă: Cum era tânărul Alexa? Încă de la primele spectacole convinge că e o personalitate artistică puternică, neliniștită, complexă, uneori contradictorie, un temperament vulcanic, plin de patimă și nebunie teatrală. Dar și un fanatic frumos, fără teamă de sacrificiu și risc, cu ambițuri firești de mărire ca orice tânăr dornic să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sonda sovietică Luna 3, care a făcut, se pare, primele fotografii ale feței nevăzute a lunii. Nu știu dacă, știind limba lui Gogol și Dostoievski, Alexa Visarion a schimbat vreun cuvânt cu Soljenițin, sau cu Eftușenco, poetul care l-a convins pe Brejnev să-l elibereze de la închisoare pe un condeier guraliv, care, mai târziu, luând un premiu internațional, pentru biografia sa cu zile de închisori și nu pentru cărțile sale, a găsit de cuviință să-l demaște, ca turnător, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de la pârnaie, vorbind cu Brejnev!.. Și prin asemenea cazuri sunt sigur că Alexa Visarion a început să-și desăvârșească, liniștit precum Donul, cunoașterea feței nevăzute a lunii. Montând la Cluj povestea unei Păsări dintr-o altă zi, s-a putut convinge, prin numeroasele vizionări ale piesei, de realitatea dintr-o altă zi a păsării de pe fața nevăzută a lunii. Spre finalul reprezentației, actorii, cutremurați și angoasați de aerul pe care-l respirau pe scenă, au ieșit au descins, au năvălit! printre
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
celei mai josnice mizerii morale, și el ar putea apărea ca un strigăt al luminii, dar sarabanda pusă în mișcare de regizor e sufocantă și spectatorul nu mai are timp să respire. [...] Toate acestea sunt idei regizorale interesante și sunt convins că Alexa Visarion ne-a propus o imagine realmente captivantă a talentului său... (Dinu Săraru) ...Pasărea Shakespeare piesa unui moralist, în ultimă instanță, dublat de un justițiar... Interesantă mi s-a părut concepția regizorală în spectacolul realizat (cu concursul scenografului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
un teatru "de stare", în care actorilor li se cere un continuu efort de concentrare nervoasă, depășind ca sarcină artistică parametrii interpretării tradiționale a "rolului". Meritul spectacolului este acela că nu ilustrează pur și simplu acest concept teatral, ci ne convinge permanent de viabilitatea și organicitatea lui scenică. Iar "starea" ca atare va fi resimțită în bună măsură și de public, pauza dintre cele două părți ale reprezentației părându-i-se astfel doar una din respirație, chiar dacă obligatorie. Într-un astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
adesea uzitate și optează cu o impecabilă știință a dozajului pentru o manieră impresionistă. Nu lipsește nimic ca să empatizăm cu ecranul, dar asta fără să ni se bage degetele în ochi și fără să ni se rănească timpanele. Regizorul este convins că cei mai mulți dintre noi, spectatorii, știm, sau ar trebui să știm, și că menirea lui este să ne pună pe gânduri. Să ne oprească o clipă din iureșul steril în care trăim și să ne invite să reflectăm la grozăviile
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din iureșul steril în care trăim și să ne invite să reflectăm la grozăviile unei vieți în care, de cele mai multe ori, am fost și continuăm să rămânem martori. Doar atât, martori. Alexa crede că e puțin; mult prea puțin. Sunt convins că are dreptate. După premieră, Andrei Oișteanu elogia Ana ca pe un film tarkovskian. Sigur, drumul inițiatic în care Alexa ne invită să-l urmăm ne duce cu gândul la marele regizor rus. Eu văd însă Ana ca un "film
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
erou al unei legende singulare în tot spațiul european ce ne spune că o Operă nu poate ține în picioare decît dacă Artizanul, Creatorul, Artistul se zidește el însuși, în Ea. Vremile ce le trăim nu sînt "dulci" și-s convins că vor fi din ce în ce mai "amare". Artistul este cel ce bîjbîie mereu cu un pas înaintea celorlalți și, în cazul de față, îndrăznește chiar să facă filme într-o țară cu doar 35 de cinematografe pentru un public ce-i fascinant
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
specifice, în lumea de astăzi există o mare și puternică familie artistică și ea nu poate fi decât în slujba gândurilor bune, indiferent de locul unde trăiește pe suprafața globului pământesc. Străbătând și muncind efectiv pe unele meridiane m-am convins deplin că arta poate ajuta popoarele lumii să trăiască în pace, că ea insuflă viață, că actorii (căci de ei vorbeam) sunt trup și suflet gata să facă tot ce se poate și trebuie pentru binele și fericirea oamenilor între
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
transpune operele importante. Uneori e o ambiție poate exagerată a scriitorului, de a se vedea translat ca atare, din pagina cărții pe ecran. Nu cred asta. Cred că intră în discuție, în primul rând, cota valorică a cinematografului nostru. Sunt convins că orice scriitor de primă mână, daca i s-ar propune de către Liviu Ciulei un film, după cea mai importantă carte a lui, n-ar avea nici o obiecție. Ceea ce intră în discuție e, deci, valoarea cineastului, maturitatea lui artistică, șansa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o luptă, o bătălie, știind cu toții, demult, că nimic nu se câștigă fără încordare, fără dispută. Literatura de valoare vine greu spre film și datorită faptului că pe drum se întâlnește cu multe bariere de înțelegere, în primul rând. Sunt convins că, dacă toți am înțelege cu adevărat ce înseamnă o operă de valoare, n-am mai "medita" atât de mult, îndoindu-ne de oportunitatea translării ei cinematografice. Fără a fi ecranizări, unele din filmele noastre se apropie totuși de zona
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o stare de așezare, de normalitate. Cred că teatrul va rezista trecând peste dificultățile acestui moment. Noi trebuie să dăm un vot de încredere spectatorului care a părăsit acum sălile de spectacol. Publicul românesc nu-și poate distruge teatrul! Sunt convins că această perioadă de tranziție va naște un teatru a cărui expresie va fi mult mai simplă, înlesnind o comunicare scenă-sală, sală-scenă, profundă, netrucată... Teatrul nu va mai fi un refugiu, ci un spațiu magic obligat să foreze în interiorul fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Münchausen by proxy evidențiază o particularitate proprie violenței umane: agresorul poate manipula o terță persoană, servindu-se de aceasta pentru a provoca suferință copilului. Părinții nu își atacă copilul, în acest caz, ci deleagă execuția abuzului unor „specialiști”care sunt convinși de părinți de nevoia copilului pentru astfel de tratamente. Părinții mint, fabrică diagnostice pentru copil adesea bine structurate pe baza literaturii de specialitate. Apoi părinții conving medicul și îi cer proceduri cât mai dureroase pentru tratamentul copilului (nu, pilula nu
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
își atacă copilul, în acest caz, ci deleagă execuția abuzului unor „specialiști”care sunt convinși de părinți de nevoia copilului pentru astfel de tratamente. Părinții mint, fabrică diagnostice pentru copil adesea bine structurate pe baza literaturii de specialitate. Apoi părinții conving medicul și îi cer proceduri cât mai dureroase pentru tratamentul copilului (nu, pilula nu e eficientă, e nevoie de injecție! Copilul e foarte bolnav, are nevoie de îngrijiri și analize mai dureroase, mai restrictive!), cer învățătoarei sau educatoarei să-l
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
conflictele și rezolvarea lor sunt trecute în sarcina copilului. Există copii care sunt procreați și aduși pe lume cu scopul de a evita separarea cuplului. O mamă, părăsită de soț, reproșează fiicei adolescente că nu a intervenit pentru a-l convinge pe tată să nu plece, să rămână cu ele. Ea spune: „ar fi putut să-l amenințe că se sinucide și atunci în mod sigur el nu pleca!”. Parentificarea e o formă mai subtilă de exploatare a copilului de către părinți
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
țintesc controlul trăirilor emoționale în raport cu factorii de stres. Dintre tehnicile de coping axate pe aspectele emoționale ale situațiilor problematice, sunt enumerate: reevaluarea pozitivă, prin care persoana încercată se găsește mai puternică, mai capabilă, în urma experienței; minimalizarea amenințării, când persoana se convinge pe sine că „nu a fost atât de rău”, „nu s-a întâmplat nimic catastrofal””; evitarea prin fugă de situație, când persoana poate bea, fumează, doarme, face cumpărături, face totul ca să uite; autoacuzarea, când persoana se găsește vinovată de tot
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
la accesul privilegiat la informație. De asemenea, UE oferă resurse juridice actorilor individuali, pe care le pot folosi Împotriva autorităților naționale (Kohler-Koch, 2005). Peterson (1994) ne relatează un astfel de exemplu de interese organizate care au reușit, prin lobby, să convingă UE să acționeze pe lângă statele membre În sensul implementării unor politici destul de costisitoare de susținere a cercetării și dezvoltării. Relația cu grupurile de interese private nu este Însă așa de simplă. Dacă rolul pe care Îl au guvernele naționale În
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]