34,380 matches
-
decembrie 1722 ) a fost al patrulea împărat al dinastiei Qing, primul care se naște pe pământ chinez, la sud de Trecătoarea Shanhai (Beijing), și al doilea împărat Qing care a domnit peste China propriu-zisă, din 1661 pănă la 1722. Domnia Împăratului Kangxi, de 61 ani, este cea mai lungă domnie din istorie, a unui monarh chinez (deși nepotul său, Împăratul Qianlong, a avut cea mai lungă perioadă în care a deținut, de facto, puterea) și totodată unul dintre conducătorii cu cea
Împăratul Kangxi () [Corola-website/Science/331429_a_332758]
-
de Trecătoarea Shanhai (Beijing), și al doilea împărat Qing care a domnit peste China propriu-zisă, din 1661 pănă la 1722. Domnia Împăratului Kangxi, de 61 ani, este cea mai lungă domnie din istorie, a unui monarh chinez (deși nepotul său, Împăratul Qianlong, a avut cea mai lungă perioadă în care a deținut, de facto, puterea) și totodată unul dintre conducătorii cu cea mai longevivă domnie din lume. Cu toate acestea, după ce a urcat pe tron la vârsta de șapte ani, nu
Împăratul Kangxi () [Corola-website/Science/331429_a_332758]
-
vârsta de șapte ani, nu a fost conducătorul efectiv al dinastiei, decât până mai târziu, conducerea revenind temporar, timp timp de șase ani, la patru regenți și bunicii sale, Marea Împărăteasă Văduvă Xiaozhuang. este considerat unul dintre cei mai mari împărați din China. El a suprimat Revolta Celor Trei Feudali, a forțat Regatul Tungning din Taiwan să se supună autorității Qingului, a blocat Rusia Țaristă la râul Amur și a extins imperiul spre nord-vest. De asemenea, el a patronat opere literare
Împăratul Kangxi () [Corola-website/Science/331429_a_332758]
-
decembrie 1065), numit și cel Mare, a fost Contele Castilie de la moartea unchiului său în 1029 și rege al Leonului după ce l-a învins pe cumnatul său în 1037. Potrivit tradiției, el a fost primul care avea să fie încoronat Împărat al Spaniei (1056) iar moștenitorii săi au dus tradiția mai departe. A fost fiul cel tânăr al lui Sancho al III-lea de Navara și primarul Castiliei, iar prin voia tatălui său, a recunoscut supremația fratelui său mai mare, Garcia
Ferdinand I al Leonului și Castiliei () [Corola-website/Science/331473_a_332802]
-
swabe în Războiul Succesiunii Spaniole. Eberhard Ludwig de Württemberg a fost primul Duce, care a trăit în mod deschis cu o metresă, Wilhelmine von Grävenitz (1686-1744). Căsătoria lui morganatică din 1707 cu ea a fost considerată un scandal. Prin intervenția împăratului Carol al VI-lea, căsătoria bigamă a trebuit să fie anulată și Grävenitz a fost trimis în exil în Elveția. Soțul ei s-a întors în 1710 când Wilhelmine de Grävenitz, prin căsătoria falsă cu contele von Würben, s-a
Joanna Elisabeth de Baden-Durlach () [Corola-website/Science/336963_a_338292]
-
Petru al IV-lea (în bulgară "Petăr IV", sau de obicei, dar mai puțin corect "Petăr II") () a domnit ca împărat (țar) în Bulgaria între 1185-1197. Împreună cu fratele său, Ioan Asan I a reușit să restabilească Imperiul Bulgar, după aproape 170 de ani de stăpânire Bizantină. Înainte de a fi proclamat împărat în anul 1185, pe Petru al IV-lea îl chema
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
obicei, dar mai puțin corect "Petăr II") () a domnit ca împărat (țar) în Bulgaria între 1185-1197. Împreună cu fratele său, Ioan Asan I a reușit să restabilească Imperiul Bulgar, după aproape 170 de ani de stăpânire Bizantină. Înainte de a fi proclamat împărat în anul 1185, pe Petru al IV-lea îl chema Teodor ("Todor"). Schimbarea de nume indică o încercare a sa de a căuta legitimitatea prin asemuirea cu sfântul Împărat Petru I din Bulgaria, al cărui nume fusese adoptat de asemenea
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
aproape 170 de ani de stăpânire Bizantină. Înainte de a fi proclamat împărat în anul 1185, pe Petru al IV-lea îl chema Teodor ("Todor"). Schimbarea de nume indică o încercare a sa de a căuta legitimitatea prin asemuirea cu sfântul Împărat Petru I din Bulgaria, al cărui nume fusese adoptat de asemenea si de vechii opozanti care s-au ridicat împotriva stăpânirii Bizantine în 1040 și 1072. Numele apare glorificat ca "Slavopetăr" ("Gloriosul Petru") și "Kalopetăr" ("Petru cel Bun") în unele
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
care s-au ridicat împotriva stăpânirii Bizantine în 1040 și 1072. Numele apare glorificat ca "Slavopetăr" ("Gloriosul Petru") și "Kalopetăr" ("Petru cel Bun") în unele surse. În 1185 Teodor și fratele său mai mic Ioan Asan s-au înfățisat dinaintea împăratului Bizantin Isaac II Angelos la Kypsela pentru a solicita un privilegiu fiscal numit pronoia, dar cererea lor a fost ferm refuzată. În timpul dezbaterilor Ivan Asen a fost pălmuit. Insultați, cei doi frați s-au întors acasă, în Moesia și, profitând
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
solicita un privilegiu fiscal numit pronoia, dar cererea lor a fost ferm refuzată. În timpul dezbaterilor Ivan Asen a fost pălmuit. Insultați, cei doi frați s-au întors acasă, în Moesia și, profitând de nemulțumirea cauzată de fiscalitatea excesivă impusă de împăratul Bizantin pentru a-și finanța campaniile împotriva William al II-lea de Sicilia și, pentru a sărbători căsătoria cu Margareta de Ungaria, au organizat o revoltă împotriva stăpânirii Bizantine. Rebelii nu au reușit să ocupe imediat Preslav, vechea capitală a
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
în 1187 el nu reușește să ocupe nici Tărnovo nici Loveč, și e nevoit să semneze un tratat prin care recunoaște efectiv AlDoilea Imperiu bulgar. În timpul celei de-a Treia Cruciade, întrucât relațiile dintre Isaac II Angelos și Frederick I, Împăratul Sfântului Imperiu Roman s-au deteriorat, Peter IV și Ivan Asen au oferit în 1189 asistență militară cruciatilor germani de la Niș. În 1190 Isaac II Angelos reușește din nou să avanseze spre Tărnovo și să-l asedieze, dar este forțat
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
oferit în 1189 asistență militară cruciatilor germani de la Niș. În 1190 Isaac II Angelos reușește din nou să avanseze spre Tărnovo și să-l asedieze, dar este forțat să se retragă din cauza sosirii întăririlor Cumane dinspre nord. În timpul retragerii sale, împăratul Bizantin este atras într-o ambuscadă organizată de Ioan Asan care ocupase trecătorile din Balcani, ambuscadă din care abia scapă cu viață, pierzându-și mare parte din armată și din comorile avute asupra sa. Victoria asupra Bizantinilor l-a adus
Petru al IV-lea al Bulgariei () [Corola-website/Science/337010_a_338339]
-
al Ducelui Wilhelm Ludwig de Württemberg și a soției acestuia, Magdalena Sibylla de Hesse-Darmstadt. După moartea timpurie și neașteptată a tatălui său în 1677, curtea regală a decis să acorde regența unchiului său, Frederic Karl, Duce de Württemberg-Winnental. În 1693, împăratul Leopold I l-a numit Duce de Württemberg pe tânărul de aproape 17 ani Eberhard Ludwig. Proaspătul duce nu arăta interes pentru treburile guvernamentale. El a fost desctis de contemporanii săi drept superficial și influențabil. Cel mai important, comportamentul său
Eberhard Ludwig, Duce de Württemberg () [Corola-website/Science/337011_a_338340]
-
Ludwigsburg s-a dezvoltat din aceste rețedințe. Începînd cu 1711, Eberhard Ludwig a petrecut tot mai mult timp la Ludwigsburg, de obicei în compania metresei sale, Wilhelmine von Grävenitz, cu care s-a căsătorit în 1707. Din cauza presiunilor exercitate de împărat, căsătoria a trebuit să fie anulată rapid iar Grävenitz a plecat în exil. Eberhard Ludwig a urmat-o în Elveția, unde au stat până în 1710. După ce s-a căsătorit cu un alt bărbat, Graf von Würben, Wilhelminei i s-a
Eberhard Ludwig, Duce de Württemberg () [Corola-website/Science/337011_a_338340]
-
facultăți și face parte din Grupul Coimbra (o asociație de universități europene cu o tradiție îndelungată de activitate și de un înalt standard internațional). Prima atestare documentară a unei forme organizate de învățământ superior în Pavia datează din 825, când împăratul carolingian Lothar I (818-855) emite un act în care se menționează existența unei școli de retorică. Aceasta moștenea tradiția unei școli de drept fondată de împăratul roman Teodosiu I în secolul al IV-lea. Această instituție, dedicată în principal dreptului
Universitatea din Pavia () [Corola-website/Science/337030_a_338359]
-
documentară a unei forme organizate de învățământ superior în Pavia datează din 825, când împăratul carolingian Lothar I (818-855) emite un act în care se menționează existența unei școli de retorică. Aceasta moștenea tradiția unei școli de drept fondată de împăratul roman Teodosiu I în secolul al IV-lea. Această instituție, dedicată în principal dreptului ecleziastic și civil, precum și studiilor teologice, a fost apoi selectată ca prim centru educațional pentru nordul Italiei. Stabilită oficial ca "Studium generale" în 1361 de către împăratul
Universitatea din Pavia () [Corola-website/Science/337030_a_338359]
-
împăratul roman Teodosiu I în secolul al IV-lea. Această instituție, dedicată în principal dreptului ecleziastic și civil, precum și studiilor teologice, a fost apoi selectată ca prim centru educațional pentru nordul Italiei. Stabilită oficial ca "Studium generale" în 1361 de către împăratul Carol al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman (1355-78), în același an instituției i-au fost recunoscute, de către papa Bonifaciu al IX-lea aceleași drepturi ca și pentru Universitatea din Bologna și cea din Paris. Acest "Studium generale" a fost
Universitatea din Pavia () [Corola-website/Science/337030_a_338359]
-
În baza studiilor militare din Germania este primit în armata română cu gradul de sublocotenent și încadrat la Regimentul 1 Geniu. În fapt, el a servit în armata germană în baza unui acord special încheiat între regele Carol I și împăratul Wilhelm al II-lea. În perioada 16 februarie 1892-27 februarie 1901 a studiat la Școala de Artilerie și de Geniu din Charlottenburg și la Academia de Război din Berlin. Prin Decretul nr. 1787 din 10 aprilie 1895 care completa Înaltul
Alexandru D. Sturdza () [Corola-website/Science/337436_a_338765]
-
avut loc pe 9/21 aprilie când a fost fixată inițial, ci câteva zile mai târziu. În toată această perioadă a urmat diverse stagii de pregătire, manevre și exerciții militare. Unul din stagii a fost la Regimentul de gardă al împăratului unde a fost însărcinat cu multe responsabilități. În martie 1899 a avut misiunea de a-l însoți pe colonelul Meintze von Krenski la Constantinopol. După întoarcerea din misiune a făcut demersuri pentru a fi admis în stagiu la Marele Stat
Alexandru D. Sturdza () [Corola-website/Science/337436_a_338765]
-
nr. 2470 din 8 decembrie 1900 a fost avansat la gradul de căpitan, cu o întârziere de 2 ani față de colegii de promoție. La 14 octombrie 1901 își încheie perioada de pregătire în Germania nu înainte de a fi primit de împăratul Wilhelm al II-lea. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef birou în Statul Major General și
Alexandru D. Sturdza () [Corola-website/Science/337436_a_338765]
-
Criza maghiară a fost un conflict politic în Regatul Ungariei în anii 1905 și 1906 între împăratul Francisc Iosif I (regele Ferenc József al Ungariei) și forțele loiale Habsburgilor precum Partidul Liberal pe de o parte și opoziția sub conducerea Partidul Independenței pe de altă parte. În alegerile parlamentare maghiare din ianuarie 1905, Partidul Liberal și-a
Criza maghiară (1905) () [Corola-website/Science/337482_a_338811]
-
Executivul Austro-Ungariei a stat în perioada 1867-1918, după Compromisul austro-ungar, sub semnul dualismului împăratului și regelui, al celor trei miniștri comuni numiți de el (de externe, de finanțe și de război), care erau responsabili pentru instituții comune ambelor jumătăți ale Dublei Monarhii, precum și al prim-miniștrilor Cisleithaniei și Transleithaniei (și a cabinetelor lor) numiți
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
ambelor jumătăți ale Dublei Monarhii, precum și al prim-miniștrilor Cisleithaniei și Transleithaniei (și a cabinetelor lor) numiți de același monarh. În baza constituției și a dezvoltării pragmatice a monarhiei habsburgice, prim-ministrul (Ministerpräsident-ul) cezaro-crăiesc austriac era dependent aproape exclusiv de împărat, iar prim-ministrul (Ministerpräsident-ul) regal maghiar era dependent de rege și de dieta dominată de aristocrați. Prim-miniștrii au fost relativ des schimbați; doar puțini și-au putut lăsa o amprentă distinctă. Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune era unul dintre
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
Landsturm. După războiul pierdut al Imperiului Austriac împotriva Regatului Prusiei, Regatul Ungariei și-a dobândit parțial suveranitatea prin Compromisul austro-ungar din 1867. Ungaria dorea acum ca, pe lângă Armata comună și Marina de război imperială și regală, care erau subordonate doar Împăratului și Ministerului de război imperial și regal, să posede și o forță militară proprie, care trebuia să se subordoneze guvernului maghiar. Compromisul a cuprins prin urmare și dreptul Ungariei de a-și întemeia o Forță de apărare regală maghiară, "Király
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
în germană sau Stadhouder în neerlandeză (în traducere directă "locțiitor") a fost inițial un administrator al unei anumite regiuni, delegatul unei puteri centrale (rege, împărat etc.) pentru a administra o regiune sau un teritoriu. Cuvântul compus "Statt-halter" / "Stad-houder" este un calc după latinescul "locum tenens", "locus" fiind echivalentul lui „Stätte” iar "tenere" a lui „halten”. Funcția primilor -i corespundea aceleia de regent sau de guvernator
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]