37,317 matches
-
această rugăminte cu o voce de o duioșie greu să o redau cu cuvintele mele) Hai, băietule, roag-o pe Nina frumos, să-mi facă vâzul (viza pentru Transnistria n.s.) și să-l mai văd o dată, să-l mai văd o dată (plânge)! Copilașul cela crescut cu măliguță și cu cir, și l-am învățat să fie om și la urmă la ce a ajuns! La ce a ajuns, el stă în pușcărie, iar vinovații stau pe scaune moi! Să-mi facă vâzul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
citesc, numai așa se lipește tot în mintea mea. Să vină Doina Boghian la baba Natalia, la mama, cum îmi zice ea. Să vină la mine și să mi mai cânte, ca să-mi treacă tot dorul de pe suflet (oftează si plânge). Dar îți spun, așa o doresc pe Doina Boghian, când am să primesc pensia am să-i plătesc eu drumul, numai să vină! și mai aștept încă două cuvinte de undeva. Dacă nu-i dă drumul, plec la București. Am
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
-i dea sănătate lui Ilie, să vină acasă să vadă măcar pe mama, dacă nu i o dat păgânii drumul să vină acasă. Mama a făcut tot ce a putut. Da’ tu n-ai mai venit, dragul meu. Dragul mamii!” (Plânge.) Am mai stat puțin, să se liniștească din plâns. Ne-a condus până la poartă, cu ochii tot în lacrimi. Nu bănuiam că ne petrecea pentru ultima dată. La 29 iulie 1999, la împlinirea celor 47 de ani ai patriotului român
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
fără condiții, darmite să te mai lupți cu ei! Mi-e silă și mie de a lupta cu morile de vânt, însă situația mă obligă de a rezista. Te uiți în jur, o țărișorcuță de bocitoare, toți se vaicără, se plâng, și-i așteaptă pe americani. Cineva, chiar azi (18.04.2000), spunea acolo la voi, la radio, despre elita noastră politică, care „este așa cum a fost crescută de acel regim”. și dacă mai adăugăm și rânza noastră națională, apoi nu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
totul rămăsese așa cum rânduise îndurerata mamă, cu busuioc sfințit la icoane, ceașca pentru împărtășanie, cerbul, să fie tare ca pământul, „tare ca cerbul”, toate acele cusături ale mamei, rămase frumos prinse de perete în așteptarea fiului. Ilie Ilașcu a intrat plângând, sfios ca un copil, și tot plângând a ieșit din casă. De la casa părintească am revenit pe jos la cimitir, unde s-au făcut fotografii cu toată familia. Patriotul și-a luat rămas bun, de la cele două surori, de la rude
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
busuioc sfințit la icoane, ceașca pentru împărtășanie, cerbul, să fie tare ca pământul, „tare ca cerbul”, toate acele cusături ale mamei, rămase frumos prinse de perete în așteptarea fiului. Ilie Ilașcu a intrat plângând, sfios ca un copil, și tot plângând a ieșit din casă. De la casa părintească am revenit pe jos la cimitir, unde s-au făcut fotografii cu toată familia. Patriotul și-a luat rămas bun, de la cele două surori, de la rude, de la oamenii satului. Iurie Ilașcu urcă în
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
106 25. Ilie Ilașcu depune flori la mormântul părinților. în prim plan, soția, Nina Ilașcu, și sora, Aneta. 8 mai 2001, Taxobeni. 26. în drum către casa părintească, între soții Rodica și Valentin Țigău. 8 mai 2001. 107 27. Ieșind plângând din casa părintească. 8 mai 2001. 28. Frații Iurie și Ilie Ilașcu în curtea casei părintești. 8 mai 2001. 108 ștefan Ilașcu. Taxobeni, 1995. Natalia Ilașcu și preotul Victor. Taxobeni, 27 iulie 1999 29—Măicuța Natalia Ilașcu, Prințul Paul de
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
dat poruncă să te uit, Să te șterg din minte c-un burete, Patria mea pusă la perete și, ca-n anii noștri cei mai triști, Iar să mă prefac că nu exiști, Iar să mă prefac că nu pot plânge și că alta-i ruda mea de sânge. Țara mea de dincolo de Prut, Numai lacrima dacă-ți mai este scut, Numai dorul te mai apără de rele, Țară tristă-a Pruturilor mele. Mi se-ngăduie și-acum, ca mai-nainte
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
mai găsesc pe hărți. Tot mai tristă te apuc de când orbii te conduc și te duc—șontâc!—de zor spre Mărețul Viitor. Săracă țară bogată, vine vântul să te bată, vine cerul să te ningă și toți morții să te plângă. N-o să mori de două ori: larg ți-a fost în închisori și cald ți-a fost în siberii, țară prinsă între imperii. Fii cu Dumnezeu atentă: te prefaci in-de-pen den-tă, te prefaci c-ai fi stăpână— cu cătușile pe
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Rău de jale se sfâșie Că n-au cum să te mângâie Că de-ai fost tu mângâiat Mi te-au pus la împușcat Un dușman ce ne-a spurcat și pământul ne-a călcat REFREN Pentru tine, drag Ilie Plânge maica Românie Mai bine viața să-ți dai Decât popor român să n-ai! (bis) „Te iubesc, popor român!” Eu mă duc, tu ești stăpân și-n temniță e frig, Cine-aude dacă strig, Că dușmanu-i mult și tare, și nu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
iubesc, popor român!” Eu mă duc, tu ești stăpân și-n temniță e frig, Cine-aude dacă strig, Că dușmanu-i mult și tare, și nu știe de îndurareDușmane, de mor, mă lasă Măcar să mă îngroape acasă. REFREN Pentru tine, drag Ilie Plânge maica Românie Mai bine viața să-ți dai 119 97 Decât popor român să n-ai! (bis) Vasile Tănase---Suceava MIRACOLUL ROMÂNESC BASARABIA Scriu aceste rânduri la puțină vreme de la sărbătorirea, la Iași, la troița din fața Universității „Al.I. Cuza”, a
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
s-a pomenit de fund -, nu e pată, e desertul de la un parastas. M-am așezat, pardon, cu dosu’, pe o bucată de tort.“ După o lună, inginerul Vrabie a simțit că-l iau toți dracii și i s-a plâns administratorului: „Bre, nea Spiridoane, văz că nebunul nostru face curățenie și la alte blocuri. Unde o s-ajungem? Zi-i să se potolească, să nu încălcăm naibii vreo lege!“ Nu numai inginerul s-a impacientat. S-au dus la Spiridon și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nenorocit blocându-i la achizițiile statului, la comenzi și împiedicându-i să expună. Printre acești torționari oficiali ai culturii, cea mai hotărâtă era o femeie. N-a apucat să instituționalizeze răul decât vreo cinci ani, fiindcă a murit. N-a plâns-o nimeni, nici măcar noii săi stăpâni. Vânzătorul de frate e folosit, nu și respectat. Chiar și rușii se spălau pe mâini, după ce băteau palma cu românii fără caracter. La moartea tinerei, în 1951, i s-a tipărit o culegere de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
el, simțeam și eu că trăiesc. Acum înțeleg de ce se spune că trebuie să vii la biserică pentru a lua viață. Viața de la asfaltul orașului vine. Îi vedeam pe țărani cum se trag la umbră la poalele pădurii și le plângeam de milă. Nu știu ce-i traiul bun, domnule Mariean. A fost o săptămână foarte religioasă. Ei se închinau când vedeau cum miros asfaltul, eu mă închinam când îi vedeam lungiți la umbra brazilor. Acum să-mi spui dumneata, că te pricepi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că răgea arii de operă?!“ „Ba da, domnu’ bariton - a mai zis Marin cu aerul omului care se lepăda de un păcat și putea să moară liniștit -, o zicea mereu pe aia cu la donai mobilă. Și, când era beat, plângea că nimeni nu pricepea ce cântă. Toți credeau că e ceva de prin Teleorman“. Visul de o mie de ani Chiar din seara în care a luat prima pastilă roz, Vasile B. n-a mai avut coșmaruri, ci numai vise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai mulți, își amintește chiar și de rochia pe care o purta când a plecat în grabă cu toată familia la Rădăuți și au trebuit să se despartă. Dar nu și de el, omul pe care îl îmbrățișa în gară plângând în hohote, de parcă presimțea că n-o să-l mai vadă niciodată. În toți cei treizeci de ani, Vasile B. s-a gândit la Violeta ca la singura femeie de sentimentele căreia, indiferent că aveau să se revadă vreodată sau nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dori încă unul, pentru rotunjirea ideii care-i alerga ca o nebună prin cap și, spre uimirea redactorului-șef, a început să vorbească de unul singur. „Auzi, măi, tovărășelule - a zis mahărul cu un alean de-ți venea să-i plângi de milă -, oare am simțit noi vreodată ce simt copiii ăștia doi?“ „N-am simțit“, a răspuns încet și trist redactorul-șef. „Dar de ce n-am simțit, mă, Costică -l-a luat la prietenie mahărul -, eram noi mai diferiți ca ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atâta fudulie și vanitate pe lume.“ „Știu și eu ce să zic, fiule -i-a scurtat popa Soare ciudata spovedanie lui Vasile B., Cartea Sfântă ne spune să nu ne bucurăm de răul altora, dar nu scrie nicăieri că trebuie să plângem după fiecare Om al Anului. Totuși, o sută de trimiteri îs cam multe. Trimite-i și matale din doi în doi ani, până ce primim un semn de Sus, ca să știm, Doamne, iartă-mă, de care parte-i păcatul!“ Chitanțe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lăsa, copile, papă tot!“, Gigel se gândea ce o să le zică părinților și fraților. Că i-l smulsese din mână un țigan sau, și mai bine, un maidanez turbat? Fiindcă era totuși un suflet încă nepervertit, a intrat în casă plângând în hohote. „Mamă, tată, am mâncat tot parizerul!“, a zis Gigel. Ar fi trebuit să arate ca un însărcinat în luna a șaptea, dar tot lihnit era, cu stomacul lipit de șira spinării. „Mă, nu ne minți - l-a repezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
căzi albe. Sau invers. Știa tovarășul prim-secretar ce știa. Când dai brusc prea multă libertate, poporul ți se urcă în cap. Unii chiar au divorțat din pricina căzilor. Veneau muncitorii din Zori Noi 1 la prim-secretar și i se plângeau: „Tovarășu’, vă rugăm, mai ușor cu libertatea asta, că nu mai e de trai!“ Circula vorba că în cartierul Zori Noi 2 or să se dea și chiuvete la alegere, care albe, care maro. Normal, și în Zori Noi 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
devine decât arareori subiect de ziar sau de anchetă de televiziune. Când ți se întâmplă nenorocirea, oamenii te ocolesc, deoarece ai ceva dintr-un contaminat ce răspândește, la rându-i, un rău incontrolabil. Prietenilor nu se cade să li te plângi. Neavând nici o putere, îi faci să se simtă prost. Îi iei părtași într-o acuză incomodă, care aduce a soartă. E soarta ta, de ce să-i chinuiești și pe alții cu ea? Nenorocirea asta, care seamănă perfect cu o pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mare bucurie, redacția „Bucovina” luându-și rămas-bun de la fostul domn prin următoarele versuri: „Mihai Vodă cel vestit La prădat și la răpit, Care-au scurs țara de bani Domnind 15 ani, În sfârșit e alungat De popor și de împărat, Plângă curtea cât va vrea Eu voi râde și-oi giuca”. În timpul celor doi ani de existență „Bucovina” a apărut destul de regulat. Pentru prima dată apariția ziarului a fost sistată 2 luni la începutul anului 1849 din cauza decretării stării de asediu
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
vacanța de pe 17, plecasem la Córdoba∗. Eram cu Alberto Granado la el acasă, sub bolta de vie, beam mate∗ Îndulcit și comentam ultimele Întîmplări din „cățeaua asta nenorocită de viață“, În timp ce meșteream la La Poderosa a II-a∗. Alberto se plîngea că a trebuit să renunțe la serviciul pe care Îl avusese În colonia de leproși din San Francisco del Chañar și că era prost plătit unde lucra acum, la spitalul Español. Și eu trebuise să-mi dau demisia, dar, spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ude, lipăind pe punte. Și am simțit suflîndu-mi În față foamea crepusculului Inima mea ezitînd Între ea și stradă, drum Nu știu cum de mi-am găsit puterea să mă smulg din ochii ei să-i alunec din brațe Rămasă În urmă, plîngea dincolo de ploaie și de geam Întunecată de durere și lacrimi Rămasă În urmă, nemaiputînd să plîngă Așteaptă-mă! Te voi Însoți.“∗ Dar, cu toate astea, mai tîrziu m-am Întrebat dacă un lemn care plutește pe apă e Îndreptățit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ea și stradă, drum Nu știu cum de mi-am găsit puterea să mă smulg din ochii ei să-i alunec din brațe Rămasă În urmă, plîngea dincolo de ploaie și de geam Întunecată de durere și lacrimi Rămasă În urmă, nemaiputînd să plîngă Așteaptă-mă! Te voi Însoți.“∗ Dar, cu toate astea, mai tîrziu m-am Întrebat dacă un lemn care plutește pe apă e Îndreptățit să spună „am cîștigat“ atunci cînd fluxul Îl aruncă pe plaja pe care o căutase. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]