34,005 matches
-
masculin, uman și animal, reprezenta puterile spontane și stimulante, dar nu și generative ale vieții. În acest caz, este clar că economia agrară a legat oamenii și satele de pământ, de ritmurile biologice ale plantelor și ale animalelor de care depindea În Întregime existența lor. Mișcarea ciclică a morții și Învierii a fost atribuită unor forțe supranaturale, iar din această cauză se iau măsuri pentru protejarea și perpetuarea, cu simboluri și rituri potrivite, a forțelor capricioase ale vieții. Din mileniul al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
complex mai flexibil de puteri opuse, cadru În care, cel mai adesea, indivizii Își regăsesc valoarea reală. Prin urmare, structura bazată pe templu a religiei, cu rituri, mituri, formule, personal, putere și averi, a căror organizare Într-o realitate unică depinde de stat, pot să se risipească acum Într-o relație simplă și vitală cu divinitatea. Dacă există, așa cum am văzut, cel care chiar nu Îl cunoaște, există și cel care Îl acuză că ar fi introdus nedreptatea În lume, astfel Încât
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cele mai vechi concepții politice ale regatului. Însă, chiar odată cu formarea imperiului, regalitatea Începuse să se laicizeze prin participarea suveranului la campaniile de război, prin situarea sa În centrul unui aparat administrativ care Își are regulile sale și nu depinde doar de intervenția punctuală sau continuă a regelui; un rol important Îl au și obstacolele puse În calea puterii sale imediate de puterea economică și politică dobândită de templu, beneficiar al tributului provenit din orice campanie militară, deși, În cele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
punctuală sau continuă a regelui; un rol important Îl au și obstacolele puse În calea puterii sale imediate de puterea economică și politică dobândită de templu, beneficiar al tributului provenit din orice campanie militară, deși, În cele din urmă, templul depinde totuși de rege, deoarece acesta Îi numește pe marii preoți și rămâne teoretic titularul practicării cultului. Încercările regelui de a obține o autonomie absolută pot fi urmărite de-a lungul Întregii istorii a dinastiei, până la tatăl lui Akhenaton, Amenofis al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În literatura mesopotamiană și alte menționări diferite ale potopului. Termenul sumerian pentru potop este a-ma-ru sau a-má-uru5; termenul akkadian curent este ab¿bu(m). 2) Povestea - Povestea potopului din izvoarele sumero-akkadiene este foarte asemănătoare cu cea din Geneză, 6-9, care depinde, cu siguranță, de tradiția mesopotamiană. Se povestește, În ordine, anunțarea dezastrului, făcută de Enkixe "Enki"/Ea, eroului potopului, Împreună cu Îndemnul de a construi o corabie (arca); construirea corabiei; Îmbarcarea eroului, Împreună cu familia sa și o serie de animale; Închiderea corabiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
penitanțiale ori formule libere. d) Sărbătorile și calendarul sacru 1) Sărbătorile - S-a afirmat că În Mesopotamia „domina ideea că natura, soarta animalelor și a oamenilor, mai ales a regelui și, prin urmare, și a statului, precum și a Întregii umanități depindeau de divinitate. Din acest motiv, cultul și sărbătorile erau considerate indispensabile pentru desfășurarea În ordine a vieții oamenilor” (A. Haldar).1 După cum se poate observa, sărbătorile dobândesc aspectul unei „Întâlniri” a omului cu divinitatea. Locul Întâlnirii trebuia să fie sacru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exacte despre numele fiecărei zile, despre divinitatea căreia Îi este dedicată o zi sau alta, despre sărbătoarea care trebuie celebrată În ziua respectivă, despre caracterul favorabil sau nefast al fiecărei zile... Calendarul sacru, atât cel lunar, cât și cel zilnic, depindea de calendarul astronomic, care avea la bază fazele lunii. De cele mai multe ori, lunile (mensologia) purtau numele unei divinități sau, pur și simplu, le erau dedicate acesteia. Cât despre zile (hemerologia), se bucurau de o atenție aparte prima zi, a cincisprezecea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
societăților care au contribuit la elaborarea sa. De altfel, politeismul va fi În general forma religioasă caracteristică a cetăților palatine chiar de la apariția scrierii. Primele tăblițe incizate cu ideograme sunt datate În jurul perioadei 3200-3000 În zone din nord-estul Siriei care depind de tradiția de la Uruk, dar este vorba despre instrumente de socotit și calcul. Abia În fazele III-IV ale epocii bronzului odată cu arhivele de la Ebla (Tell Mardikh, la 55 de kilometri sud-vest de Alep), Siria se afirmă În istorie și dă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hethiterreich, Viena. Ventris, M. și Chadwick, J. (1973), Documents in Mycenaean Greek, Cambridge. tc "" RELIGIA GREACĂTC "RELIGIA GREACĂ" Paolo Scarpitc "Paolo Scarpi" Religia greacă sau ceea ce numim din obișnuință „religie greacă” este În mod esențial etnică. Participarea la viața religioasă depindea de descendența genetică și numai un grec cu drepturi politice, care Îi reveneau prin naștere, putea avea o parte activă În ea. Din acest fapt deriva conștiința unei identități care Îi făcea pe oameni să celebreze culte comune și să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
41, 367 D), Îl ucide, Îl masacrează și Îl emasculează pe Osiris, dar fără să obțină tronul. În acest cadru, noțiunile de regalitate și de descendență dinastică, Îmbinate cu motivul mitic al castrării tatălui și al luptei cu monstrul pot depinde, atât pentru mitul grecesc, cât și pentru cel hitit al lui Kumarbi, de niște modele elaborate În Orientul Apropiat și Egipt unde, Începând cu mileniul al III-lea, se dezvoltaseră mari dinastii regale; se poate Însă bănui și o migrare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se bucură de un spațiu redus În tradiția arhaică, cu toate că este prezent În panteonul micenian. Și totuși, nu mai puțin decât Hermesxe "Hermes", el dă formă transgresiunii, pe care marginea o poartă Întotdeauna cu sine, și dinamicii transformării, de care depind schimburile culturale și sociale. Probabil cultul său extatic era deja cunoscut În Iliada (VI, 130-140), după cum, probabil, era cunoscută firea lui itinerantă. Zeuxe "Zeu" al formei concave transpusă În masca, prosopon, de care era reprezentat, imagine a străinului cu identitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestor două dimensiuni. În orice caz, cultul se dovedește un canal pentru exorcizarea și Îndepărtarea oricărui posibil izvor de criză pentru precarul echilibru al cetății. Garanți ai ordinii cosmice, zeii trebuie Îmblânziți - ilàssesthai este termenul tehnic folosit -, pentru că supraviețuirea polisului depinde de ei. Hesiod (Munci și zile, 336-341) susținea deja că păstrarea neatinsă a bunei Înțelegeri cu zeii era indispensabilă pentru obținerea produselor agricole cu care să se Întrețină oamenii; la rândul lor, Solon și autorul anonim al Imnului homeric către
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-și și rolul sacerdotal ale acelor gene. Funcția familiei nu este Însă refuzată, ci proiectată la originea polisului Într-o Îndoielnică istorie evolutivă ce fixează principiul genetic și factorul de continuitate al fiecărui stat În nucleele conjugale. Identitatea nu mai depindea de genos, ci de polis, iar pentru atenieni aceasta devenea chiar teritorială și se transforma până acolo Încât să se Întemeieze pe o „naștere din pământ”. În acest fel era introdusă o discriminare ulterioară care Îi separa de ceilalți greci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
număr, mitul cunoaște o ritualizare În momentul recitării, limitată la ocaziile prevăzute de calendarul festiv. Actului ritual Îi era, În schimb, Încredințată acțiunea „religioasă” a omului, o acțiune care Însă le aparținuse Înainte acelor gene, iar apoi cetății. De rit depindeau conservarea prezentului și soluția, sub semnul stabilității, a recurentelor și periodicelor crize ce puteau amenința comunitatea cetății. Apoi ritul delimita câmpul de acțiune al zeilor și al eroilor, În măsura În care le Îndepărta sau le orienta intervenția. În diverșii termeni care Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la unul singur - Sanj³na Âtaș Bahr³m „țr³nș³h”, originar din Sanj³n - la opt (Boyce, 1979, p. 209; cf. supra, subcapitolul 2.5). Clerul comunității parsi s-a Îngrijit În mod special de conservarea tradiției religioase prin copierea manuscriselor. Tradiția manuscrită indiană depinde de cea iraniană și apare abia după secolul al XIV-lea (Boyce, 1968, p. 65). Parsii s-au Îngrijit și de traducerea textelor avestice și de limbă pahlavi, inițial În sanscrită - așa cum a făcut Neryosang Dhaval Între sfârșitul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inițial o divinitate agrară, afirmând că acest lucru este dovedit, printre altele, de faptul că țăranul roman Îl invoca pe Marte În ceremonia anuală de purificare (după cum se poate observa În formularea păstrată de Cato). În realitate, această invocare nu depinde de faptul că Martexe "Marte" ar fi fost sau nu zeitate agrară, ci de alte cauze. Într-adevăr, trebuie să ne amintim că triburile indo-europene - printre care și romanii de mai târziu - au cucerit teritoriul italian desigur prin operațiuni cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o asemenea influență să atingă Întreaga lume slavă, deci Într-o etapă Încă unitară. Dacă lucrurile sunt destul de clare din punct de vedere lingvistic, la nivelul atestării lipsește confirmarea specifică a unor trăsături iraniene În religia slavă antică; iar aceasta depinde de faptul că izvoarele noastre - după cum spuneam, sărace și contradictorii - nu ne permit nici măcar să răspundem la Întrebarea fundamentală În ceea ce privește influența iraniană: dacă au existat sau nu elemente de dualism În religia slavă. De fapt, doar În Chronica Slavorum de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la trib. În acest fel, regele este garantul bunăstării generale; o astfel de concepție este exprimată cu toată claritatea În Audacht Morainn - un fel de speculum principis irlandez, redactat În jurul anului 700 -, care consideră că Întreaga bunăstare publică și privată depinde de așa-numita autenticitate a suveranului, adică de faptul că acesta știa să-și exercite demn și eficient funcția: Datorită autenticității suveranului fulgerele și molimele sunt ținute departe de oameni. Datorită autenticității suveranului, acesta garantează pacea, liniștea, bucuria și bunăstarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-ndoaie, Turmele pasc ne-ncetat, iar marea dă pești, o mulțime, Cu lucrul bun, și noroadele-s mândre sub dânsul 1. Trebuie observat că Homer Încearcă să raționalizeze vechea credință vorbind despre dreptate și bună guvernare, dar faptul că de rege depinde chiar și abundența peștelui În mare demonstrează că bunăstarea poporului nu depinde de virtuțile umane, ci este rodul magico-religios al „autenticității” suveranului. Acesta se configurează ca preot prin excelență, nu pentru că Împlinește personal rituri și jertfe - aceasta fiind, dimpotrivă, misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bun, și noroadele-s mândre sub dânsul 1. Trebuie observat că Homer Încearcă să raționalizeze vechea credință vorbind despre dreptate și bună guvernare, dar faptul că de rege depinde chiar și abundența peștelui În mare demonstrează că bunăstarea poporului nu depinde de virtuțile umane, ci este rodul magico-religios al „autenticității” suveranului. Acesta se configurează ca preot prin excelență, nu pentru că Împlinește personal rituri și jertfe - aceasta fiind, dimpotrivă, misiunea acelui „intelectual” despre care vorbeam mai sus -, ci pentru că regele este legătura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiecare cultură propriului ethnos. Mai mult, poate uimi această multitudine a reprezentărilor protopărintelui umanității, care ar fi trebuit să fie o figură rigid unitară; deja Widengren (1965, p. 52) observa că, În ceea ce privește Iranul, există „mulți protooameni și protosuverani”, iar aceasta depinde de faptul că la originea umanității nu este plasat, În realitate, un singur personaj, ci mai curând o serie genealogică „divină” În cadrul căreia atenția se focaliza, din când În când, pe un protopărinte anume. Dovada acestui lucru stă În faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumii la fel ca acela al distrugerii Ierusalimului, jefuirii templului și sfârșitului monarhiei?”. Răspunsul la această întrebare este dublu. Partea cea mai veche a povestirii care (în orice caz) este compusă în epoca exilică sau postexilică, sugerează că supraviețuirea lumii depinde doar de harul lui Dumnezeu care încheie o alianță necondiționată cu „dreptul” Noe și cu familia sa și promite să nu mai trimită potopul pentru a distruge „lumea” (Gn 6,18; 9,8-17). Semnul acestei alianței este curcubeul (9,12-17
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Dumnezeu a încheiat o alianță de har cu acest om drept. Al doilea răspuns este dat mai târziu, după reconstruirea templului și restaurarea cultului (circa 520-515 î.C.). Pentru textele provenite din această perioadă și adăugate primei povestiri, existența lumii depinde de cult. Dumnezeu promite să nu mai distrugă niciodată universul pentru că îi place sacrificiul lui Noe (8,20-22). Lecția este clară: cultul este condiția de care depinde supraviețuirea lui Israel. Cele două răspunsuri sunt complementare. În timp ce primul insistă asupra harului
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
C.). Pentru textele provenite din această perioadă și adăugate primei povestiri, existența lumii depinde de cult. Dumnezeu promite să nu mai distrugă niciodată universul pentru că îi place sacrificiul lui Noe (8,20-22). Lecția este clară: cultul este condiția de care depinde supraviețuirea lui Israel. Cele două răspunsuri sunt complementare. În timp ce primul insistă asupra harului divin, celălalt subliniază necesitatea inițiativei umane, în acest caz, a cultului. Un ultim element care merită menționat. Pentru Gn 6, cauza potopului trebuie căutată în inima omului
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
legii. Conform relatărilor patriarhale, promisiunea țării este legată de o alianță unilaterală și necondiționată (cf. Gn 15 și Gn 17). Dumnezeu îi promite lui Abraham o țară și o descendență numeroasă fără a-i cere nimic în schimb. Această alianță depinde numai de fidelitatea lui Dumnezeu față de promisiunile sale; infidelitatea lui Israel nu o poate invalida. Speranța lui Israel este fondată așadar pe harul dumnezeiesc la care răspunde credința lui Abraham (Gn 15,6). Capitolul 4 Moise: de la paladinul de dinaintea lui
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]