34,387 matches
-
ciumăfaie, mutulică; nicotina în tutun, capsicina în ardei: din părțile verzi ale cartofului se extrage solanina. Mult apreciate ca plante ornamentale sunt: petunia hibridă, tutunul de pădure ("Nicotiana silvestris"), regina nopții. Solanaceele sunt plante cu rădăcină pivotantă și tulpină ramificată. Frunzele lor sunt simple sau sectate, iar florile sunt solitare sau grupate în inflorescențe. Solanaceele prezintă unele caractere de superioritate în ceea ce privește alcătuirea florilor, ale căror petale sunt concrescute, iar dispunerea elementelor florale se face pe 4 cicluri. => 1..2..3..4
Solanacee () [Corola-website/Science/303426_a_304755]
-
le (Hydrocharitaceae) este o familie cosmopolită de plante erbacee monocotiledonate acvatice, submerse sau plutitoare la suprafața apei, cu frunze întregi. Familia cuprinde circa 76 de specii, repartizate în 17 genuri, dintre care 3 genuri sunt marine, iar restul populează apele dulci ale continentelor. În flora României, familia este reprezentată prin genurile "Hydrocharis", "Stratiotes", "Elodea" și "Vallisneria". Denumirea de "Hydrocharitaceae
Hidrocaritacee () [Corola-website/Science/303424_a_304753]
-
cca 1700 de specii de plante erbacee, rareori arbustive, răspândite pe tot globul. Flora României conține 19 specii ce aparțin la două genuri: "Plantago" și "Littorella". Unele specii sunt plante medicinale ca "Plantago major" (pătlagină mare), "Plantago lanceolata" (pătlagină cu frunze înguste). În prezent mai multe genuri care erau incluse clasic în familia "Scrophulariaceae" sunt transferate în familia "Plantaginaceae". le sunt plante ierbacee scunde, rareori arbustive semifrutescente, entomofile sau anemofile. Au tulpini scapiforme (excepție face "Plantago indica", cu tulpina ramificată și
Plantaginacee () [Corola-website/Science/303428_a_304757]
-
multe genuri care erau incluse clasic în familia "Scrophulariaceae" sunt transferate în familia "Plantaginaceae". le sunt plante ierbacee scunde, rareori arbustive semifrutescente, entomofile sau anemofile. Au tulpini scapiforme (excepție face "Plantago indica", cu tulpina ramificată și foliată), florifere, lipsite de frunze, terminate cu inflorescențe. Frunzele sunt de cele mai multe ori grupate în rozetă bazală din mijlocul căreia se ridică tulpina; cele tulpinale alterne (opuse), toate sunt simple, întregi sau divizate, sesile, fără stipele. Inflorescențele dispuse la vârful tulpinii sunt spiciforme (spic) sau
Plantaginacee () [Corola-website/Science/303428_a_304757]
-
incluse clasic în familia "Scrophulariaceae" sunt transferate în familia "Plantaginaceae". le sunt plante ierbacee scunde, rareori arbustive semifrutescente, entomofile sau anemofile. Au tulpini scapiforme (excepție face "Plantago indica", cu tulpina ramificată și foliată), florifere, lipsite de frunze, terminate cu inflorescențe. Frunzele sunt de cele mai multe ori grupate în rozetă bazală din mijlocul căreia se ridică tulpina; cele tulpinale alterne (opuse), toate sunt simple, întregi sau divizate, sesile, fără stipele. Inflorescențele dispuse la vârful tulpinii sunt spiciforme (spic) sau capituliforme, pedunculate, rareori solitare
Plantaginacee () [Corola-website/Science/303428_a_304757]
-
Ordinul Orchidales iar alții în Ordinul Asparagales. Aceste plante prezintă atât rădăcini principale cât și rădăcini adventive. Rădăcinile adventive pot fi atât subterane cât și aeriene. Rădăcinile aeriene prezintă velamen adesea prevăzute cu micorize endofite. Plantele din această familie au frunzele întregi, alterne, simple pețiolate sau sesile. Florile plantelor din această familie sunt bracteate, înalt specializate la polenizarea entomofilă. Simetria florilor este zigomorfă. Perigonul este petaloid. Dintre petale, labelul, prin forma sa adesea sofisticată, dă corolei originalitatea, grația și frumusețea, de
Orchidaceae () [Corola-website/Science/303425_a_304754]
-
în alimentație pentru a preveni bolile a fost cunoscută încă din antichitate. Popoarele native care trăiau în zonele marginale au adăugat aceasta în știința medicinei lor. De exemplu, infuzia de ace de molid era utilizată în zonele temperate, sau de frunze ale copacilor rezistenți la secetă din zonele deșertice. În 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurențiu, a folosit cunoștințele localnicilor pentru a salva viețile echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face
Vitamina C () [Corola-website/Science/301457_a_302786]
-
fructul arborelui Carica papaya, din genul "Carica". Originară din Mexicul de sud, America Centrală și nordul Americii de Sud, papaya este acum cultivată în majoritatea țărilor tropicale. Este un arbore mic, fără ramuri, singura tulpină având între cinci și zece metri înălțime, cu frunze aranjate în spirală limitate la vârful trunchiului; trunchiul inferior este evident plin de cicatricile locurilor de care frunze mai vechi și fructe au fost prinse. Frunzele sunt mari, 50-70 cm în diametru, cu 7 loburi palmate. Florile sunt produse pe
Papaya () [Corola-website/Science/301480_a_302809]
-
acum cultivată în majoritatea țărilor tropicale. Este un arbore mic, fără ramuri, singura tulpină având între cinci și zece metri înălțime, cu frunze aranjate în spirală limitate la vârful trunchiului; trunchiul inferior este evident plin de cicatricile locurilor de care frunze mai vechi și fructe au fost prinse. Frunzele sunt mari, 50-70 cm în diametru, cu 7 loburi palmate. Florile sunt produse pe axele frunzelor, maturându-se în fructe lungi de 15-45 cm și late de 10-30 cm în diametru. Fructele sunt
Papaya () [Corola-website/Science/301480_a_302809]
-
arbore mic, fără ramuri, singura tulpină având între cinci și zece metri înălțime, cu frunze aranjate în spirală limitate la vârful trunchiului; trunchiul inferior este evident plin de cicatricile locurilor de care frunze mai vechi și fructe au fost prinse. Frunzele sunt mari, 50-70 cm în diametru, cu 7 loburi palmate. Florile sunt produse pe axele frunzelor, maturându-se în fructe lungi de 15-45 cm și late de 10-30 cm în diametru. Fructele sunt coapte când sunt moi (precum un avocado copt
Papaya () [Corola-website/Science/301480_a_302809]
-
în spirală limitate la vârful trunchiului; trunchiul inferior este evident plin de cicatricile locurilor de care frunze mai vechi și fructe au fost prinse. Frunzele sunt mari, 50-70 cm în diametru, cu 7 loburi palmate. Florile sunt produse pe axele frunzelor, maturându-se în fructe lungi de 15-45 cm și late de 10-30 cm în diametru. Fructele sunt coapte când sunt moi (precum un avocado copt, chiar puțin mai moale) și devin galben-portocalii. este bogată într-o enzimă numită papaină (o protează
Papaya () [Corola-website/Science/301480_a_302809]
-
ceaiul era băut mai ales pentru gustul său și era așa de important încât a devenit subiectul unei cărți în trei volume numită "Chá jīng", („Cartea sacră a ceaiului”), scrisă de Lu Yu, (733 - 804), poet chinez. În acea perioadă frunzele de ceai se presau și se uscau în formă de calupuri solide. Pentru preparare se foloseau diverse arome, spre exemplu ghimber și sare. În timpul dinastiei Song (1127 - 1280), frunzele verzi ale ceaiului erau uscate și apoi transformate în pulbere (praf
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
scrisă de Lu Yu, (733 - 804), poet chinez. În acea perioadă frunzele de ceai se presau și se uscau în formă de calupuri solide. Pentru preparare se foloseau diverse arome, spre exemplu ghimber și sare. În timpul dinastiei Song (1127 - 1280), frunzele verzi ale ceaiului erau uscate și apoi transformate în pulbere (praf). Acest ceai verde sub formă de pulbere era folosit, în principal, pentru ceremoniile din temple, dar era apreciat pentru gustul său și de către laici. Ceaiul a fost folosit în
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
Astfel, acesta a scris "Kissa Yojoki", un tratat ce prezenta proprietățile ceaiului atât pentru sănătatea fizică cât și pentru cea spirituală. În Uji, localitate din vecinătatea orașului Kyoto, înființează o grădină botanică unde cultivă, printre alte plante, și planta ceaiului. Frunzele plantei au constituit baza pentru licoarea preparată prin infuzie și servită ca o băutură revigorantă în templu. Vizitatorii și călugării budiști de la alte mănăstiri, care doreau să învețe cultivarea ceaiului, primeau la plecare semințe și lăstari. Eisai este cunoscut în
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
trebuie să fie de un alb imaculat. Culorile și forma ustensilelor nu trebuie lăsate la voia întâmplării. Frunzulițele din care se prepară ceaiul conțin uleiuri eterice, cofeină, tanini, teofilină, care în cantități moderate au un efect tonic asupra organismului. Calitatea frunzelor de ceai este evaluată în funcție de poziția lor pe tulpină. În ceea ce privește ținuta vestimentară a participanților (kimono, de cele mai multe ori) veșmintele trebuie să aibă culori simple și să fie curate. Mișcările corpului de asemenea trebuie să fie armonioase, strict calculate, liniștite, pline
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
au ridicat aranjarea florilor la rang de adevărată artă, care poate fi întâlnită sub denumirea de "ikebana", "kadō" sau "seika". Potrivit unei anumite concepții estetice, aranjamentul nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sunt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit. Aranjamentul simplu este preferat unui buchet bogat. Asimetria este absolut necesară pentru ca un aranjament Ikebana să fie atractiv. Japonezii consideră mai interesant un copac îndoit, răsucit, scorburos decât unul crescut normal. Legătura dintre om și natură
Ikebana () [Corola-website/Science/301474_a_302803]
-
să pornească din același loc. Simbolurile trecerii timpului au o mare importanță în Ikebana. Nici un aranjament nu este acceptat dacă nu sugerează acest lucru. Aranjamentele diferă în funcție de anotimp, precum și de perioadele vieții omului. Trecutul este simbolizat de plante înflorite și frunze uscate, prezentul - de flori întredeschise și frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăția aranjamentului variază și ea în funcție de anotimp. Dacă primavara și vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac și fără strălucire. Pentru
Ikebana () [Corola-website/Science/301474_a_302803]
-
timpului au o mare importanță în Ikebana. Nici un aranjament nu este acceptat dacă nu sugerează acest lucru. Aranjamentele diferă în funcție de anotimp, precum și de perioadele vieții omului. Trecutul este simbolizat de plante înflorite și frunze uscate, prezentul - de flori întredeschise și frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăția aranjamentului variază și ea în funcție de anotimp. Dacă primavara și vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac și fără strălucire. Pentru aranjamente se pot folosi: trandafiri, iriși, crizanteme
Ikebana () [Corola-website/Science/301474_a_302803]
-
variază și ea în funcție de anotimp. Dacă primavara și vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac și fără strălucire. Pentru aranjamente se pot folosi: trandafiri, iriși, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, flori de pai, margarete. Se pot folosi frunze de ferigă și ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt ramurelele înflorite de măr, de cireș sau alți pomi fructiferi. Se pot folosi și plante exotice, precum gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, croton, ficus, flori
Ikebana () [Corola-website/Science/301474_a_302803]
-
ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt ramurelele înflorite de măr, de cireș sau alți pomi fructiferi. Se pot folosi și plante exotice, precum gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, croton, ficus, flori de bromelii și frunze de palmier. Vasul constituie o parte importantă a aranjamentului și trebuie ales cu atenție. În funcție de dimensiunile plantelor și ramurilor folosite, vasele pot fi înalte și subțiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi și joase, asemenea unui bazin. Ele
Ikebana () [Corola-website/Science/301474_a_302803]
-
("Asimina"), cunoscut și ca banană de preerie sau banană Ozark, este un gen de opt sau nouă specii de arbori mici cu frunze mari și fructe, native pentru America de Nord. Genul include cele mai mari fructe comestibile orginare din America de Nord. Sunt arbori mici ca înălțime, care cresc pe soluri fertile de adâncime mare. Numele, ortografiat și paw paw, paw-paw sau papaw, derivă probabil de la
Pawpaw () [Corola-website/Science/301496_a_302825]
-
se află în aceeași familie, Annonaceae, cu custard-apple, cherimoya, sweetsop și soursop, și este singurul membru al acestei familii ce nu apare doar la tropice. Pawpaw sunt tufe sau arbori mici, cu o înălțime de la 2 m până la 12 m. Frunzele sunt alternate, simplu ovate, întregi, cu o lungime de 20-35 cm și late de 10-15 cm. Arborele nordic de pawpaw comun, rezistent la frig are frunze căzătoare, în timp ce speciile sudice sunt deseori sempervirescente. Florile urât mirositoare sunt produse singure sau
Pawpaw () [Corola-website/Science/301496_a_302825]
-
sunt tufe sau arbori mici, cu o înălțime de la 2 m până la 12 m. Frunzele sunt alternate, simplu ovate, întregi, cu o lungime de 20-35 cm și late de 10-15 cm. Arborele nordic de pawpaw comun, rezistent la frig are frunze căzătoare, în timp ce speciile sudice sunt deseori sempervirescente. Florile urât mirositoare sunt produse singure sau câte maxim opt împreună; sunt mari, cu un diametru de 4-6 cm, perfecte, cu șase sepale și petale (trei mari exterioare și trei mici interioare). Culoarea
Pawpaw () [Corola-website/Science/301496_a_302825]
-
a subzistat uneori cu pawpaw în timpul călătoriilor. Fructul de pawpaw rece era desertul favorit al lui George Washington, iar Thomas Jefferson îl cunoștea foarte bine, dat fiind faptul că l-a plantat la Monticello. Compușii chimici găsiți în scoarța și frunzele arborelui pawpaw sunt în prezent cercetați pentru proprietățile lor de a combate cancerul. Cultivatorii speră ca acest lucru să ducă la o creștere a cererii din partea industriei farmaceutice. În homeopatie, "triloba" este folosită ca remediu pentru scarlatină și iritații ale
Pawpaw () [Corola-website/Science/301496_a_302825]
-
origine blastoceliană, plină cu parenchim mezenchimatic, care reprezintă mediul intern al animalului, sediul proceselor de metabolism. Prin lacune circulă un lichid fără o direcție definită, îndeplinind rolul sângelui sau al limfei. În general corpul este unitar: foliaceu (seamănă cu o frunză,), fuziform, sau în formă de panglică, excepție făcând Eucestodele la care este împărțit în proglote, în care se repetă aparatul genital, care asigură hiperfecunditatea (legată de viață parazitară). La formele libere tegumentul este ciliat. La cele mai multe specii tegumentul este acoperit
Platelminți () [Corola-website/Science/300023_a_301352]