3,716 matches
-
timporar ori de-apururi, toți sunt deopotrivă. *1 Oamenii de merit sunt conduși cu fruntea semeață până la ușă; cei suspuși cu fruntea plecată până la poartă. *1 Anume autori sunt catâri împovărați cu bagajele altora. *1 Ideile mari sunt acceptate după ce au îmbătrânit. Tot Voltaire, mi se pare, spunea că sălbaticii ucid pe oameni și-i mânâncă, din motive religioase și economice, pe când europenii i-au ars pe încetul fără scop, motivând că apără catolicismul și fac plăcere lui Dumnezeu. Moartea, dezamăgirea cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mitropolitului Sevastian la Neamțu, "Ion Ojog scriitor". Puțini se supără de laude care nu le merită. Nimic mai dezonorant decât ridicolul (la R.). Generozitatea este o regiune în care proștii n-au hălăduit niciodată. Femeile se conving greu că au îmbătrânit; bărbații de asemeni. Oamenii mediocri pot spune uneori lucruri nostime, niciodată interesante. Primul amor nu e amorul adevărat. Numai ticăloșia are nevoie de protectori. Calitățile femeilor durează cât le iubim. Teme-te de timid. Confunzi ades bunătatea cu slăbiciunea. Cui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Coroană prin solii noștri, domnia sa va avea să amâne pentru altă vreme și pentru alt loc potrivit”- depunerea jurământului. Datorită acestei clauze, avea să coboare de multe ori Cazimir până la Liov sau și mai aproape de hotarele Moldovei ș-avea să-mbătrânească primind scuzele voievodului moldovean pe care mereu „vreo neputință sau vreo altă nevoie” l-au împiedicat să se prezinte în fața regelui. Dacă asemenea acte, cum sunt cele trei documente, toate din 2 martie 1462, și atâtea altele pe care le-
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
așa ca dumneavoastră, n-aveț’ timp, numa’ timp, odat-o-ntinerit cu douzăci di ai, s-o sămțât mai tânăr, cum o mâncat un măr din măru lui” (Șieu - Maramureș). Iată de ce mărul este atât de prețios, iar jefuirea lui constantă sleiește și îmbătrânește natura umană, în timp ce cuminecarea din fructul sacru revigorează și întoarce timpul la gloria dintâi. Un al treilea factor ce atrage după sine procesul inițiatic ține tot de o predestinare, dar una cu voce maternă. În balada Șarpele I(7), feciorul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
deștept dintre toți” (Boțești - Dâmbovița). G. Călinescu a observat în basme condiția similară între mezin și calul năzdrăvan, cu „căutătură ca de fulger”, căruia Viteazul cu mâna de aur îi grăiește „în limba lui”. Mezinul și mânzul său (deși a îmbătrânit, el și-a păstrat natura reală prin acest apelativ, este atemporal) nu sunt creditabili ca aparență, dar armăsarul devine mârțoagă în urma efectului pe care îl provoacă șederea în istorie, durata îi erodează pielea, extremitățile, nu și spiritul: „P-atunci aveam
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
acțiunea erozivă a timpului, care a dublat atrofierea aripilor, nevoite să stea mereu strânse. Absența eroului îl face pe cal să suporte efectul duratei și forma în care este găsit devine metafora universului vlăguit: „cum a-mbătrânit tată-tău, așa am îmbătrânit și eu”, „un cal răpciugos și bubos și slab”, „zăcând pe coaste”. Ca și cerbul care pornește potopul, calul zace pentru că energiile vitale s-au epuizat, și latența conservă forța de regenerare. Intrat din nou în dimensiunea eroică, armăsarul devine
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mai dai înapoi. Ești un ticălos și periculos ". Și controlorul Lucanu a pus cheile în buzunar și le-a dat președintelui federalei care le-a dat lui V.Gh.Popescu, om de cinste rară cari a stat la bancă până ce a îmbătrânit și nu a avut nici o lipsă. Trăiește azi și are 96 de ani. Dacă dădeam eu cei 30 000 lei, ai statului, eram gata prăbușit. Pe mine mă da afară din învățământ și mă închidea, îmi vindea și ce brumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
nume de sfinți. Dar astăzi bisericile sunt mai tot timpul închise și mai auzi doar sunetul clopotelor în special la anumite ore ale serii. în rest, pe unde trec ușile bisericilor sunt încuiate iar în fața lor nu-i nimeni. Sunt îmbătrânite, neîngrijite. îmi fac semnul crucii, îl salut în gând pe Isus ce stă acolo încuiat parcă ar fi săvârșit nu știu ce delict pentru care a fost penalizat cu recluziunea și merg mai departe admirând mușcatele de la ferestrele caselor sau intrând într-
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
putea lua niște cărți semnate de Dostoievski, Shakespeare, Herman Hesse sau Gunter Grass. Nu știu dacă n-aș lua O mie și una de nopți. În fond, ar trebui să iei cărțile pe care să le tot recitești fără să îmbătrânești. Și dacă aș avea și timp și aș vrea să nu-mi uit limba, eu aș lua un Eminescu, cu postume cu tot, un Caragiale, și m-aș lua în fugă și pe mine. Sub braț cu Ion Creangă. Te
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am trezit forțat și "șef', de județ sau de revistă literară, fără să fi avut vreun merit). Culmea e că am mentalitate de sinucigaș (mi se părea normal să fi plecat "dincolo" de tânăr) și că mă simt un caraghios îmbătrânind când mă văd în oglindă, îl văd pe tata (a trăit 90 de ani!) și sunt dezamăgit. Câtă biografie e în opera unui scriitor, câtă ficțiune e în biografia unui om? Ficțiune în biografia mea? Poate fi ficțiune faptul că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
veste de bucurie. Lumea de atunci nu făcea brad Împodobit cu sclipici și lumini moderne și cadouri pachete de tot felul, era mai simplu dar trăiai intens bucuria, simțeai ceva pornit dinăuntru ființei tale. Chiar dacă anii au trecut și-am Îmbătrânit nu am uitat și Îmi amintesc bucuria În fiecare an de Crăciun. Pe atunci se făcea și juflă sau pelincile Domnului, se făcea turte foarte subțiri din făină de grâu și crema se obținea din sămânță de cânepă. Deci din
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
În greutate erau adesea Însoțite de un acces incontrolabil de agitație, astfel că omul dispărea cîteva zile. Efectul era straniu. Îl vedeai o dată cu un chip proaspăt, de puști. După vreo săptămînă se arăta așa de slab, de gălbejit și de Îmbătrînit, că trebuia să te uiți la el de două ori ca să-l recunoști. Fața-i era brăzdată de o suferință la care ochii lui nu luau parte. Era o suferință a celulelor lui și numai a lor. El Însuși - eul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
o față de broscoi sudist. Celălalt era un gabor irlandez Îndesat, Între două vîrste. Îi lipseau cîțiva dinți din față, fapt care dădea senzația că ar avea buză de iepure. Genul ăsta de gabor putea să fie la fel de bine un bandit Îmbătrînit În rele. N-avea nimic de birocrat În el. Gaborul cu fața de broscoi era În mod vădit responsabilul cu interogatoriul. Mi-a spus să m-așez la masă, În fața lui. A-mpins peste masă un pachet de țigări și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
apoi a-ntors capul, pufăind din pipă. Pe-ntuneric, bărbatul arăta tînăr, dar cînd am trecut pe sub un felinar, am văzut că avea fața ridată și cearcăne negre sub ochi. Era o față clar conturată, de băiat american, o față care Îmbătrînise, dar nu se putea maturiza. Am presupus că era un agent federal. După ce-a fumat În tăcere o bucată de drum, agentul s-a-ntors spre mine și și-a scos pipa din gură. - De la cine cumperi acum?, m-a-ntrebat. - Acum e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Ediția I, 1937, p. 167.) Căutam să o mângâiem, spunându-i că tot germanii îi vor plăti în curând altele noi, dar dânsa, cu mult sentiment și adevăr: „Noi, maică, noi, dar cele vechi cu care am trăit și am îmbătrânit, care au tras la moartea maicelor noastre și părinților noștri, care au sunat și de bine, și de rău - pe astea le vor face ghiulele ca să tragă într-ai noștri și în noi“. Ce să-i zici? Avea dreptate și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
plus; nimic din ceea ce era nesigur nu încurca gândirea sa medicală bazată pe o informare cum nu am mai văzut la nimeni, știință de care nu făcea niciodată caz, pe care o ghiceai însă în ochii săi care nu au îmbătrânit niciodată. Avea o extraordinară capacitate de a concretiza, de a face vizibile elemente care sunt, deseori, greu de conturat; ascultându-l, în repetate rânduri, am înțeles că acest medic bătrân (cum era atunci) vorbea de simptome, fenomene fiziopatologice, procese chimice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mâhnit: „a fost un fir de polen care n-a ajuns în floarea de cais”. Vorbea în metafore, dar suferea. Pierduse o prietenă, deși tânără. Că era așa, ni se spune: „la despărțire, după vestea respectivă, mi s-a părut îmbătrânit pe neașteptate, barba care îi încadra fața albise parcă și mai tare, iar ochii i se tulburaseră, ca și cum un vânt rău le-ar fi stins luminile”... În anii aceștia, în 1933 chiar, îi apare al cincilea volum de poezii, DESTIN
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
diferența dintre cele două echipe e de doar un punct, formațiile urmând să aibă meci direct la Bacău, unde Cazacu amenință că nu se va prezenta. Mare pagubă! El oricum ar face bine să stea acasă, că și-așa a îmbătrânit în handbal degeaba, dacă despre un meci cum a fost cel de miercuri a spus că a fost blat. Bre, nea Cazacule, dacă un cetățean parșiv pe nume Alzheimer îți dă târcoale, află matale că HCM Constanța nu câștigă la
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
odăi astfel împodobite. Nicăiurea nu simt o liniște mai complectă, o mulțămire sufletească mai nețărmurită decât în aceste odăi retrase unde nici un vuiet de afară nu pătrunde, unde au răsunat cele întâi glasuri de veselie ale copiilor mei, unde am îmbătrânit cu condeiul în mână pe vechiul meu jilț ros de lungă ședere, odăi pline de visurile unei vieți întregi. Fiecare colț, fiecare mobilă au fost mărturie la diferite ceasuri bune sau rele care au sunat în casa mea; fiecare cadru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
munte și piatra, adică exact constituienții mediului local; nici urmă de fier, sticlă, ciment ori alt material străin acestui mediu. În atari condiții, aceste materiale nu puteau conferi construcției o altă durată decât cea a vieții unui om. Odată cu omul, Îmbătrânea și casa. Alături, urmașul construia alta, la fel, cea veche căzând În paragină odată cu moartea proprietarului; curând, ea devenea una cu pământul, nelăsând nici o urmă. Încă un avantaj: fiecare generație Își putea construi o locuință pe placul ei, materialul de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mare parte datorită răspândirii globale a Transparency International, există acum în multe țări mai puțin dezvoltate. Postfață Filosofia ajunge prea târziu să învețe lumea ce trebuie să fie. Când pictează pe gri griul său, o formă de viață deja a îmbătrânit, iar în gri pe gri nu mai poate fi întinerită din nou. Bufnița Minervei zboară pentru ultima dată când umbrele amurgului deja au căzut. (G.W.F. Hegel, Prefață la Principiile filosofiei dreptului, 1821) Klitgaard (1988) își încheie cartea sa
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
-ți sufletul s-o poți primi din nou și ai curaj! Va veni la tine dacă va vedea că îți dorești acest lucru. Și mai este un mare adevăr pe care din păcate foarte puțini oameni îl înțeleg: sufletul nu îmbătrânește. Adesea într-un trup devastat de bătrânețe, se află un suflet gingaș doritor și capabil de multă, multă iubire. Și iubirea, oricând și oriunde ar apare, rămâne un sentiment minunat, divin, etern. E o mare nedreptate, chiar o crimă, să
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
visător dar optimist, poate naiv dar sincer și plin de căldură. Oare unde a rămas acel tânăr simpatic și prietenos, unde a dispărut, cine l-a răpit? Sau poate... ce zână rea l-a schimbat, l-a transformat, l-a îmbătrânit, l-a urâțit în halul ăsta? Uneori încerc să-mi revăd anii care au trecut, caut adesea, fără să reușesc întotdeauna, să-mi regăsesc amintirile. Acestea însă sunt tot mai depărtate, tot mai ascunse, sunt ca frunzele care, căzând toamna
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
juriu și-ar fi dorit să se culce cu ea. Și, când îmi povestea, nu am avut deloc senzația că se răsfață. Aproape să o apuce plânsul. Că ea n-a luat niciodată un examen pe bune și că a îmbătrânit, s-a prostit, că aici dai doar de blazați care au bani și nu știu ce să facă cu ei și nu știe pe nimeni care să se simtă bine în pielea lui. Uite, un prieten al ei, la treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fost un obscur suflător doi în cine știe ce filarmonică celebră compusă din anonimi. Nici acum nu-i place ce face, dar n-are forță să renunțe. Personalitatea tatălui. Aici ar fi multe de spus. Imaturitatea generației lui. Adolescenți condamnați să nu îmbătrânească și pe care și de asta critica îi tratează cumva superior și nedrept, ca pe niște tipi necopți suficient. - Nu știu cum poți tu să scrii, îmi spune, de parcă nu înțelege cum un surd să audă mai bine ce vorbesc oamenii. Limba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]