4,649 matches
-
ochii de pe broderiile feței de masă, își înfășoară degetele lungi prin franjurile groase, le sucește, le dă drumul, iar le apucă, le trece de pe stânga pe dreapta. Clătinată, s-ar zice, până și redutabila doamnă, de tăcerea care se tot întunecă și se coboară, straturi când grele, insuportabile, când iar ușoare, ușoare, lame de cuțit, ușoare, lungi, lungi și subțiri și până în adânc, în adânc. Bătrânul Johann Caspar Lavater nu pare deloc dispus să-și pună rochia și peruca și să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
27. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede pînă la apus, așa va fi și venirea Fiului omului. 28. Oriunde va fi stîrvul, acolo se vor aduna vulturii. 29. Îndată după acele zile de necaz, "soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate." 30. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pămîntului se vor boci, și vor vedea pe Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească... Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat, se repezi și, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarele spânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge. ― Dă-i drumul! strigă pretorul speriat. La o parte!... Ce faci? Doctorul, lângă Apostol Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i datoria dumitale! zise generalul mai îndîrjit. Doctorul ridică din umeri, se apropie de stâlp și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
două mii de oameni și în care era să-și dea ortul popii, nici măcar n-a fost pomenită în comunicatele de război. Se mângâia numai cu speranța într-un lung concediu de convalescență. Pe măsură ce Varga vorbea și se frământa, Bologa se întuneca. Toate cuvintele lui, chiar privirea lui i se păreau dușmane și se mira, cum a putut omul acesta să-i fie simpatic? Ca să nu mai trebuiască să stea de vorbă cu dânsul, își procură un vraf de cărți și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
supărați!... Eu aș fi lăsat-o, ca și ieri... dar domnul căpitan tot prin ogradă se învîrtește și, dacă ne-ar prinde, Doamne ferește... Am să vă aprind lampa când o veni băiatul să ia farfuriile, că încă nu s-a întunecat de tot. Glasul plutonierului rămase în sufletul lui Apostol ^i după ce se închise ușa, ca un izvor de speranțe luminoase. Ii bătea inima năvalnic, voioasă. Îi părea rău că n-a trimis o vorbă bună pentru Ilona, dar se mângâia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plimba liniștit privirea peste mulțimea de fețe ciudate și necunoscute, parcă nici n-ar fi fost omenești, care se ascundeau sub căști lătărețe, în lumina făcliilor fumuroase. Mirosul de rășină arsă îi gâdila nările și fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea. Plecă puțin capul și, aproape de picioare, văzu pământul deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncă și lutul era azvârlit numai în dreapta, alcătuind o movilă, pe care stătea pretorul, înălțîndu-se deasupra tuturor, ca și cum el ar fi trebuit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se iau după umeri și cântă amândoi sculați, voi oropsiți ai vieții... La televizor, bucureștenii se distrează În aer liber, gustând micii oferiți de Vanghelie. Înghesuială, că e de luat, nu de dat. Urlă un câine În vecini și se-ntunecă a ploaie, iar Sandu Șpriț trântește șapca de pământ. 1 Mai Capitalist... 01.05.2009 Romania - land of choise, criza și Eurovisionul Căldură mare, numai bună de stins cu bere rece. Sub umbreluțele inscripționate cu Ursus - Regele berii În România
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! {EminescuOpIV 78} Odată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades. Venea-n singurătatea mea pe îndelete, Rătăceam mîna-n păru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trezește Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește. {EminescuOpIV 84} În vis mă arde soare și cerul e văpae, Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg, iar undele-i uimite, profunde și bălae Reflectă-n ele țărmii - se-ntunecă, se șterg, În barcă șed ș-ascult eu a inimi-mi bătae Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg - Pe-a malurilor arbori și frunza este mută - Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută. {EminescuOpIV 85} O, TE-NSENINĂ
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mîngîi-barba lungă - -și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Repezind pe-alunecușul undelor de raze-o lume, Jos la poarta urbei mândre a ei sunete se frâng. Mai albastră decât cerul, purtând soarele pe față, Ea reflectă-n lumea-i clară toată Grecia măreață. Cîte-odată se-ncrețește și-și întunec-al ei vis - Nimfe albe ca zăpada scutur-ap-albastră, caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă, Scuturîndu-și părul negru, înnecîndu-se de râs. Și pe valuri luminoase oceanul lin le saltă, Orice undă lingușește arătarea lor cea naltă, Pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aur roșu sta mut și nemișcat. {EminescuOpIV 153} Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gândiri ca stele Lin înfloresc, miriade s-amestecă, contrag; Zidite-n dome mândre, de cugetări castele Se darmă la suflarea-ți și-n taină se desfac Sau la dorința-ți numai se mișcă ca mărgele Și sun-cîntări, ce vibră - se-ntunecă și tac; Astă nemărginire de gând ce-i pusă-n tine O lume e în lume și în vecie ține. {EminescuOpIV 162} Când mintea va cuprinde viața ta lumească, Când corpul tău cădea-va de vreme risipit, Vei coborî tu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos - ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. 15Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încît îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul - sunarea unei oale - Și limba ta de flăcări și plină de urât. Istoria
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur, Ca cusută e cu stele tremurând de-aurul lor grele. 135Cînd o-acopăr a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele Innocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, 140Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș-o sfâșie. Ochișorii și-i închise, ca topită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Căci din tânăr în mai tânăr n-academia-i îi ie. În curând ea pierde-n curte tot al noutății farmec. Nu-i cucoș ce nu-i luase tot ce-o puică poate da, În curând alte găine al ei nimb l-întuneca, Cum odată-l întrecuse, pe Harun, Vizirul Barmeg. În zădar li imputează a lor gânduri sensuale. "De - răspunde cu-ironie unul din amanții foști - 235"Inima-mi întreag-a ta e. - dar ce vrei - noi suntem proști, Simțul îmblă dup-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-cu sila de la a ta ureche - Căci cîntecele-acestea te-nchină desmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă în lăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere 10Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cei negri sburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzîndu-l pe tânăr înnalță toiagul. O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară 100Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
orice el o să-ți zică. Ajută-l însuți tu, ca să te mință: Destul folos, dacă măcar nu-ți strică. DONEC ERIS FELIX... Ovidius, Tristia, I, 9, 5 - 6. Până vei fi fericit număra-vei amici o mulțime, Cum se vor întuneca vremile - singur rămîi! {EminescuOpIV 383} DE PE OCHI RIDICI... De pe ochi ridici închisă Languroasa, lungă geană, Rai de fericiri promise Și de tainică dojană. Și-ți pui degetul pe gură, Sfătuiești și ameninți Și îmi dai învățătură Să ne facem mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochi, când toată viața în ei îți este scrisă De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă, Dar mai cu seamă aceea, ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr să le oprească Nimic.. Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămîne-n urmă? vreme și sărăcie. Da vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfera depărtată, Pustiile Saharei, râul Gange, Și la izvorul Nilului odată. Acesta dar trecând odinioară Pe-a lui cămilă arida Sahară, Sub arșița cumplită de amiazăzi Ce sacă râuri, lacuri și isvoare, Vuind aude împrejuru-i vântul Samum, ce-n gură-ntuneca cuvântul, Și volburi de nisip rotind în aer Cu ceru-ntunecat uneau pământul. Prin volburi repezi și prin vânt fierbinte Sbura pe-un cal arab mereu nainte Ca o fantasmă albă a pustiei: Era femeie ce-și ieșea din minte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i putere, pe când treci! Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Măcar să am de-acuma o sută de vieți, Căci sufletu-mi de-atuncea c-atît de-ntunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat! Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad, Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să asculte corăbii și armate, De voiu clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oiu face Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă rîuri-rîuri Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scînteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimînte de negrele-mi corăbii. Astfel răsboiu porni-voiu. Voiu arunca încalte O jumătate-a lumii asupra celeilalte. Privească-m-atunci preoți: - un monstru ce se-nchină, Când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te-i potrivi Astei rugăminți, Fericiți om fi Și cuminți. Zână din păduri, Umbră din povești, Glas al dulcei guri, Unde ești? {EminescuOpIV 442} DACĂ IUBEȘTI FĂRĂ SĂ SPERI Dacă iubești fără să speri De-a fi iubit vr-odată, Se-ntunecă de lungi păreri De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar Și în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar Cu moartea-i sor de gemeni. Dar vindecarea la dureri În piept, în partea stîngă-i, De-acolo
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]