3,948 matches
-
galvanizată de 0,5. Bătută bine cu ținte, din doi în doi centimetri. Și se îngroapă în brâul de beton, placat cu pietre de râu. Și alături încă o scândură de fag, bineînțeles, ca și prima. Și tabla o va înveli bucuroasă și pe aceasta, cum cu bucurie vor fi bătute și cuiele, la aceeași distanță, păstrându-se simetria, simbolul perfecțiunii în construcții cu specific aparte. Și se mai iau, scândură după scândură, kilograme de cuie de 2,5 cm cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Petrescu vedea ideile-iele, al ielelor-gând, al ielelor-dorință, al ielelor singure, al celor pline cu sânge gânditor, al celor țipate sau ascunse. Simțea ca o amibă atingerea lor, sensibilitatea coralilor se transferase la ea, sau la rândul lor oamenii erau gânduri învelite cu carne și piele pentru a le apăra de ce este dincolo de ele ca să nu le fie furate, sorbite, așa cum tocmai pățise ea, da, e drept că aceasta se întâmplase demult! Un gând muzical fremăta în ea ca și cum cineva străin, aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de boală, de virușii din protipendada virușilor, de microbii din lumea interlopă a microbilor, de zi strâmbă, de noapte rotundă, de gânduri protestatare, de încărcare cu energie divină, de descărcarea aghesmelor lacrimilor tuturor celor ce au atins și s-au învelit, au bolit, au transpirat, au zvârcolit acele rufe. Eram tobă de istorie la vârsta de o lună. Ce e aceasta, prin podele au scos capul spice de grâu și iarbă, multă iarbă, nu mai prididesc acum să o smulg, spicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au născut și vagabonzii. Ei nu știau cum fusese orașul înainte decât din spusele părinților. * * * Saga caselor Noi suntem casele care au fost De la Barieră până la Insula Mare, Case din piatră, paiantă, chirpici Acoperite cu țiglă, cu tablă sau lemn Învelite frumos, unse cu smoală sau cer, Cu streșini joase, obloane sau fără, Simple, mărunte, albe și mândre, Adăpostind pe stăpânii noștri de frig, De ochiul cel rău al arșiței verii, De zgomot, de moarte, de noapte, de zi, De gâturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sine și Prunilă așijderea. Se citeau înapoi fără a-și înțelege versurile. Ori au greșit lungimea în adâncurile existenței, ori e vorba despre un alt trecut. Sau noi am ajuns în trecutul altora spuse Prunilă. Își încercară norocul în viitor. Înveleau pietre de pe terasament cu foile poetice și le aruncau spre trenurile cu oprire dincolo de timp. Numai că geamurile rămâneau întregi, n-aveau nicio zgârietură, deși pietrele erau trimise cu precizie mai ales spre vagoanele de clasa I. Ori n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
constatând uimit lipsa tutunului, am făcut cubajul camerei, dimensiunea în țoli a țevilor, precum și structura moleculară a unui bețiv adormit, puterea în hertzi a melodiilor izvorâte din player-ul cârciumii, vedeam gărgăunii din capul lui Gustav și undele browniene, toate învelite de solzi în progresie geometrică, numai că la el erau în regresie aritmetică, sensul era schilodit, pricepeam după natura culorilor, unele tindeau spre absolut, altele aveau parfumul tenebrelor umane. Din stadiul de invizibil, analizam fără să vreau stadiul vizibil. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
atunci și rămâne și acum. Ce e, Alexandru? se auzi vocea amenințătoare a Anei din spatele sălii. Rămânem sau plecăm? Corvium? Ce facem? Eram în picioare, căci a trebuit să iau poziție în fața șefilor de clasă. M-am prăbușit pe scaunul învelit în blana roșcată, de vulpe. Degetele mi s-au înfundat în păr, mângâind pielea capului și a cefei, trecând peste obraz, oprindu-se în așa fel încât podul palmei îmi sprijinea bărbia, iar buzele puteau săruta acea piele bătătorită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nopții de demult, în care stelele scânteiau și luna domnea în împărăția ce a fost cândva a soarelui. Acum, erau nori. Nori toxici, subțiri, dar îndeajuns de groși pentru a nu lăsa să se vadă luna. Păreau o pătură ce învelea orașul adormit, care mai tresărea din când în când, în momentul în care o mașină târzie străbătea în grabă străzile, lăsând în urma ei ecoul curbelor luate cu o viteză neadecvată, totul pentru a ajunge mai repede la destinație, sau goarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe mine însumi, și, conform sfatului celui din spatele meu, am intrat pe a treia ușă din partea dreaptă, dar mă oprii în prag, deoarece ce văzui mă debusolă. Ana dormea într-unul din cele două paturi puse unul lângă altul. Era învelită cu un sac de dormit descheiat și chiar și în acea cameră mică, îngustă și comodă, în lumina chioară a unui bec slab, părea frumoasă, dacă nu chiar mai frumoasă. Șuvițele de păr i se revărsau pe chipu-i angelic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
doarme liniștit și bine. Gloanțele lunetiștilor cădeau ca picăturile de ploaie pe tablele noastre dragi, iar muzica, îndrăgită a unora, displăcută altora, e înăbușită într-un fel miraculos de întunericul de afară și de fulgii groși care până acum au învelit pământul, străzile și orașul într-o minunată plapumă albă de jumătate de metru. Dar acest paradis superficial fuse sfâșiat la câteva minute de la adormitul soarelui de câteva rafale trase în interiorul școlii, o explozie de grenadă la etajul doi și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
reporterul căruia-i plăceau băiețeii. Era o cutie mică FedEx. Alex o deschise și vărsă conținutul în poală. Un telefon celular ieftin, genul pe care-l cumperi ca să pui o cartelă în el. Două cartele preplătite. Un pachet de bani, învelit în folie: cinci mii de dolari în bancnote de o sută. Și un bilețel misterios: „În caz de nevoie. Nu-ți folosi cărțile de credit. Închide-ți telefonul celular. Nu spune nimănui unde te duci. Împrumută mașina cuiva. Trimite-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
subiectul drepturile animalelor. — Nurca e foarte fericită să fie făcută haină... tocmai zice Jemima În clipa În care deschid ușa de la sufragerie. Tace și ridică ochii spre mine. Emma ! Ești bine ? — Nu. Mă las să cad pe canapea și mă Învelesc cu păturica Împletită de pluș pe care Lissy a primit-o de la mama ei de Crăciun. M-am certat groaznic cu Jack. Cu Jack ? — Te-ai Întâlnit cu el ? — A venit să... Își ceară scuze, bănuiesc. Lissy și Jemima schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Emma, nu te mai fițoși atâta ! spune Jemima ofuscată, dându-și părul spre spate. Cum altfel o să-i afli secretul ? Poate că nu vreau să-i aflu secretul, răspund, cu o tresărire de orgoliu. Poate că nu mă interesează. Mă Învelesc și mai bine cu păturica de pluș și mă uit deprimată la degetele de la picioare. Deci Jack are nu știu ce mare secret pe care consideră că eu nu sunt demnă de a-l afla. Foarte bine. Să și-l păstreze sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu ceai cald și o inimioară de turtă dulce cu gust de iasomie. Antoniu și Kawabata au căptușit din cauza frigului, pe dinăuntru, ca să nu intre frigul, ușa de tablă, spartă și ruginită, cu o bucată mare de carton. În curând, Înveliți cu un morman de cârpe, vor adormi pe patul lor amărât, care nu-i alteceva decât alt morman de cârpe. Câinele lui Ben latră cu furie la lună sau poate la vreo pisică ce i-a trecut ca fulgerul pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În situația În care mă aflu. Am citit ieri la gura metroului un ziar. -Cerșetor care să citească ziare! Pfui, piei drace, izbucnește Kawabata, și râde strângându-și cu gesturi Încete, de bătrân, cureaua, peste straturile de haine care-i Învelesc trupul. -Ce găsești de râs secătură murdară? Sunt un cerșetor informat și, iată-mă, deși În culmea mocirlei, nu mi-am pierdut interesul pentru...,, -Adică pentru Uniunea aia, cum Îi spune? Și Kawabata izbucnește din nou În râs icnind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cinci-șase ori pe an, vin să inspecteze producția și calitatea mantalelor, patru bărbați Îmbrăcați În costume de haine cu croială impecabilă. Jeep-ul din care coboară este o namilă de mașină, de culoarea mov a panselei, cu scaunele și bancheta Învelite În piele bej, strălucitoare. Eu nu am de făcut nimic special: trebuie să defilez țeapăn prin fața lor, purtând pe rând, În ordinea gradelor militare mantalele confecționate, În timp ce ei Își beau cafeaua și trag din trabuce scoțând fumul parfumat pe nări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
până și sufletele și cu un noroi clisos format În jurul maghernițelor ca un aluat proaspăt frământat. Șobolani morți, cu burțile umflate de apă concurează În mirosurile pestilențiale cu maldărele de gunoaie. La singura cișmea din mijlocul ghetoului, care a fost Învelită iarna În câteva straturi de paie ca să nu Înghețe, apa curge amestecată cu particule de rugină, dar locuitorii s-au obișnuit cu ea. O mai fierb când au posibilitatea, o mai lasă să se limpezească, În fine, n-au Încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cutremur la gândul că aș putea merge cu un picior străin. Psihicul meu nu ar rezista. Draga mea, ,,Sunt de cinci zile la pat, din cauza durerii atroce de picior, piciorul stâng pe care Îl am șubred din copilărie. Mama Îl Învelea În frunze de varză proaspătă și noaptea, când mă Întorceam cu greu de pe o parte pe alta, ele se sfărâmau și se pierdeau prin așternut din chingile feșelor albe. Fără acest tratament constant pe care mama mi l-a aplicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spus că am o pirivire ironică...Ce cuvânt o mai fi și ăsta?. Măturătoarea strivește chiștocul țigării pe fundul fărașului, apoi Își șterge fața asudată cu dosul mâinii și scoate dintr-un buzunar al fustei crețe de stambă, o bomboană Învelită În hârtie lucioasă. -Ti-o dau. Ia-o! Am cumpărat-o ca să fumez mai puțin, dar sunt prea grasă. O, ce gust minunat de cicoare! O țin sub limbă ca pe un medicament, până se va topi și-mi va părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
te apropii de ea... Casa preotului are scară interioară, șemineuri cu ușițe de bronz, biblioteci din mahon cu trandafiri sculptați, icoane cu foiță de aur, jilțuri englezești cu piele de vițel, draperii din catifea roșu de cadmiu, arme de vânătoare Învelite cu plăci de argint, covoare scumpe, sobe de Meissen alb ca laptele, statui de bronz... Bătrânul a ezitat puțin și a spus ,,nu,,. Un nu Înlăcrimat dar ferm. Îți amintești și acum de gestul lui repezit când ți-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Douăzeci și unu Lumina dimineții a pătruns prin ferestruică, săgetând lucrurile din Încăpere și dezvăluindu-le consistența jalnică. Antoniu și-a petrecut noaptea dormind iepurește, și tresărind la fiecare mișcare pe care bătrânul tovarăș a făcut-o prin somn, și l-a Învelit cu grijă ori de câte ori pătura a căzut de pe trupul slăbit de boală. Pentru el, apariția lui Kawabata seamănă cu o Înviere din morți. Îl credea dispărut pe vecie, avea felurite scenarii pe care și le imaginase de sute, de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-i mai pară rău după soare. Nu există minune mai mare, ca astrul ăsta luminos care i-a Încălzit În ultimii ani, oasele lui de cerșetor bătrân. Antoniu Îl Îngrijește ca un infirmier devotat, doarme iepurește, Îi face ceaiuri, Îl Învelește, deși afară semnele verii Încep să se vadă, Îi dă să mănânce, Îl spală și, are de gând să aducă un medic. Nu știe cum, dar speră că va reuși să convingă vreunul, ducându-se după Paști la cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Înghită o bucățică de brânză. Au ciocnit câte un ou roșu, dar bătrânul nu l-a putut mânca, chiar dacă s-a spart și s-a umplut de cracliuri ca un geam lovit de o pietricică.. Bătrânul zace Întins pe spate, Învelit cu grijă de Antoniu, cu pătura. Are frisoane, deși două sticle cu apă caldă sunt lipite În permanență de picioarele lui. Este slăbit și nu-și mai poate mișca nici măcar capul. Urinează Într-o ploscă improvizată dintr-un bidon de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
clar-obscurul Încăperii. Kawabata a murit În somn, spre dimineață. Era miezul nopții când fluturarea morții s-a simțit dintr-odată ca o prezență vie, ca o Întâlnire după o lungă așteptare. Antoniu i-a citit un Psalm, apoi l-a Învelit cât a putut de bine. Trupul bătrânului a răspândit un timp prin haine, și prin pătura groasă, o firbințeală nefirească, după care, treptat s-a răcit. Cu un ultim efort Îi mai ceruse noaptea, o poveste pe care Antoniu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
atât de puternic, Încât toți copacii din cimitir au tresărit, frământându-și crengile. Antoniu a ajutat-o pe lumânăreasă să taie cordonul ombilical, după ce și-a spălat mâinile la o cișmea de piatră, din apropierea cavoului. Copilul a fost curățat și Învelit În mai multe bucăți de pânză și dat mamei. I-au spus Maria. Așa vroiau să o cheme. Antoniu i-a implorat să-i mai pună un nume: Kawabata. N-au avut nimic Împotrivă, numele suna frumos, Îi vor spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]