12,339 matches
-
mai rămăsese, cum am spus și când am început să scriu, o stranie răceală. Am cinat cu toții mai devreme, eu am vorbit mult, dar cred că fără șir, treceam de la una la alta simțind o nevoie ardentă să povestesc : efectul șocului, de bună seamă ! După cină am mers împreună în salonaș, am răsfoit cu toții ziarele și am comentat după obicei situația, mutând stegulețele pe imensa hartă : este o hartă militară, pe care Sandu Geblescu i-a adus-o lui Margot înainte de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
zadar memoria afectivă după o referință. Magazine gigantice, pline cu haine, despre unele mărci ați auzit, despre altele nu - vă chinuiți să le țineți minte, ca să vă Îmbogățiți cultura de cetățeni ai sfîrșitului de mileniu. Probabil că cel mai mare șoc l-ați avut, rătăcind prin oraș, tu, Mircea și Nico, o tipă pe care o știai de la niște chefuri mișto din liceu, și Dan, În fața unui perete Întreg de stive de blugi, dintr-un astfel de supermarket: Lee, Wrangler, Levi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tu, Mircea și Nico, o tipă pe care o știai de la niște chefuri mișto din liceu, și Dan, În fața unui perete Întreg de stive de blugi, dintr-un astfel de supermarket: Lee, Wrangler, Levi’s. Probabil că cel mai mare șoc l- ați avut În fața unei vitrine pline de echipamente stereo și de ceea ce, În anul 1989, se cheamă viitorul-bate-la-ușă: CD-uri cu muzicile care vă animă sufletele strivite de privările comunismului ceaușist - Nico cască ciocul hipnotizată la unul cu Sam
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În anul 1989, se cheamă viitorul-bate-la-ușă: CD-uri cu muzicile care vă animă sufletele strivite de privările comunismului ceaușist - Nico cască ciocul hipnotizată la unul cu Sam Brown, iar tu la unul cu Depeche Mode. Probabil că cel mai mare șoc l-ați avut În fața unei papetării de cartier ale cărui rafturi sînt pline de chestii mici și colorate, Încît amețiți sucindu-vă gîturile În toate direcțiile - deasupra unuia e o reclamă pe care scrie mare Hardtmuth. Așa că a patra seară
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de ciori și mizeriile adunate peste vară, au murit asfixiați. A apărut diriginta, se tot căznea să vă spună cîteva lucruri cu sens, dar fără succes... A Început să plîngă, au plîns și cîteva fete. În afară de Răzvan, toată lumea era În șoc. Diriginta a reușit să se adune, v-a zis să strîngeți bani, ca să-i faceți o coroană. Și ca să Închiriați un autocar pentru a doua zi, să mergeți În comuna lui, părinții i-au luat trupul acasă, urmau să-i
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mare, am fi ajuns cu adevărat niște spectre. Toate aceste lucruri ni se explică În timp ce sîntem culeși de pe jos și urcați În camion pentru a fi transportați la infirmerie - deși nu avem cum să Înțelegem ceva, pentru că sîntem Încă În șoc. SÎnt singurul care sîngerează (nu mi se spune de ce), deși Moise țipă ( În continuare țipă) cel mai tare. Barbu și-a luat mîrțoaga de căpăstru și ce-a mai rămas din căruță și s-a dus Înapoi În baterie, pentru că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
rămas din căruță și s-a dus Înapoi În baterie, pentru că el a scăpat neatins, ca prin minune - să nu spună cineva că Dumnezeu nu are grijă de copii, de bețivi și de oamenii cu mintea slabă. Îmi revin din șoc și Încep să-mi fac o idee. SÎngele mi-a transformat pieptul vestonului Într-o pată Întunecată și lucioasă. Mă zgîiesc uluit. Pe măsură ce Îmi revin, nu mă pot Împiedica să nu mă gîndesc că peste ani, cînd cineva va scrie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Înspăimîntat. Țipă cu creierul: Ai grijă ce faci cu ciocanul ăla, doc tore! RÎde (tot cu creierul). Aia e o daltă? Nu- mi căsca nările așa, o să arăt ca o vacă. Nasul se rupe, scoțînd un sunet de vreasc: trosc! Șocul loviturii Îl aruncă Într-o beznă albă (de parcă În capul lui s-a instalat un fel de iarnă). RÎde. Nu mai e emisie, cre’ că s-a-ntors Ceaușescu și au scurtat iar programul TV. Hai liberare! Iupiii... Cam asta e! Rică
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de strategii atît de perfide și de cinice (legația română rămîne fără telefoane pentru a comunica cu țara, iar harta prezentată părții române e la o scară ridicolă, noile frontiere fiind desenate cu un creion bont), Încît țara intră În șoc. Ultimatumul acordat de Molotov prevede trei zile pentru a Îndeplini ceea ce el numește „retrocedare“, În cazul Basarabiei, și „transfer“, În cazul Bucovinei, altfel trupele sovietice, deja masate la graniță, dau năvală. România nu poate să se apere În fața acestui furt
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
niciodată, auzi, niciodată, niciodată, niciodată! Mai curând mă omor sau te omor pe tine. Îmi golești viața de orice sens. Dacă sunt nebun, tu m-ai adus în starea asta! Nu ești nebun. Parcă spuneai c-ar trebui să fac șocuri electrice. — N-am spus eu asta. — Minți! — Am repetat doar cuvintele altcuiva. — Ale cui? — Oh, n-are importanță. — Ale cui? — Ale doctorului. — A, vasăzică te-ai dus să-l vezi pe doctor în legătură cu mine. Nu, l-am întâlnit întâmplător la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că era prea târziu pentru vizite, întrucât, probabil, ambele victime dormeau. Acum erau orele nouă dimineața. Stella, aflată într-o rezervă de spital, stătea proțăpită între perne. Avea un ochi vânăt, o coastă fracturată, și ceea ce infirmiera numea „urmările unui șoc puternic“. George nu răspunsese la telefoanele repetate pe care i le-au tot dat. Brian urma să se ducă acum la el, să-l vadă. — Te rog, nu mai plânge, îi spuse Gabriel, îți faci rău și mă deprimi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel, era maniera pe care o prefera cumnata ei. Stella plânsese până atunci cu fața într-o batistă. Acum dădu batista la o parte și înălță o față udă și umflată, zgâriată și învinețită, care-i produse lui Gabriel un șoc. Stella începu să-și legene capul pe pernă, în dreapta și în stânga, străduindu-se, vizibil, să-și controleze respirația. Cumnata ei îi atinse ușor brațul. Știa că Stellei nu-i plăcea să fie mângâiată și sărutată - Gabriel n-o sărutase niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai bine să-l dăm uitării. Dăm uitării o sumedenie de lucruri. Cât timp crezi că o să stai aici? Nu știu. Întreab-o pe sora-șefă. — Vrei să-ți aduc ceva, flori sau cărți? Nu, mulțumesc. — Mă simt îngrozitor de obosit. — Din pricina șocului. — Da, asta trebuie să fie, așa cred. — Mai bine du-te acasă și culcă-te. Nu, cred că o să fac o partidă de înot; întotdeauna mă simt bine după ce înot. Atunci du-te și înoată, o să-ți facă bine. „Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Brian și al lui Gabriel, și Rufus McCaffrey, fiul decedat al lui George și al Stellei. Rufus a murit la o vârstă fragedă, acasă, din cauza unei întâmplări nefericite. Cei care privesc cu îngăduință „temperamentul“ lui George, îi justifică crizele prin șocul prelungit provocat de moartea copilului. Alții, mai puțin îngăduitori, construiesc o poveste sinistră legată de această moarte. La vremea povestirii noastre, Alex are șaizeci și șase de ani, George, patruzeci și patru, Brian, patruzeci și unu, Tom, douăzeci, iar Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
are decât să procedeze în consecință. — Adică ai vrea ca fratele tău să se sinucidă? — Nu. Dar să-și înghită propria-i fiere, să nu mai târască și pe alții după el. — Eu cred... începu Gabriel. Ar trebui să facă șocuri electrice, continuă Brian. Nu bate câmpii, îi strigă Alex. — O, nu! exclamă și Gabriel. — Bine, atunci de ce să nu-l consulte pe marele nostru psihiatru, Ivor Sefton? — Sefton e-un dobitoc, ripostă Alex. N-a vindecat niciodată pe nimeni, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tristă. Gândește-te la atmosfera nenorocită din casa lor, și-apoi George care-i încurcat cu femeia aia! Eu cred că Stella are nevoie de un răgaz în care să poată judeca lucrurile limpede. Se găsește încă sub stare de șoc, e ca și paralizată. — Stella paralizată? Nici vorbă! Brian o admira pe Stella. — Știi că de atunci, din prima zi, George nu a mai venit s-o vadă. — George e diabolic, ca și Alex. I se pare, probabil, de bun-gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
colectivă. — Voi, femeile, visați întotdeauna să salvați bărbații, să-i salvați de ei înșiși sau să-i ajutați să se regăsească pe ei înșiși, sau lucruri de genul ăsta. — Eu vorbeam de o răspundere colectivă. — George ar avea nevoie de șocuri electrice și de un transplant pe o parte din creier. — Nu-mi dau seama cum de se suportă singur. — Stella ar trebui să-l expedieze în Japonia. S-ar simți bine, acolo există o sumedenie de indivizi ca George. — Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dintre cei care intuiau aceste idei ale Stellei le considerau total scrântite.) Stella simțea că nu existau decât el și ea, deasupra și deosebit de tot ce-ar putea face George cu o târfă. Acum însă, poate ca un rezultat al șocului fizic și al debilității, această mărinimie agnostică îi fusese zdruncinată. Stella începuse, aidoma oricărei soții vulgare, obișnuite, să și-l imagineze pe George alături de o altă femeie. Este calea care duce la nebunie. Acum începuse să-și îngăduie să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la biserica anglicană și să cânte vechile imnuri cu vocea ei dulce, ușor bătrânească. Avea un glas plăcut de soprană și reușea să-l imite amuzant pe Richard Tauber.) Emma semăna cu tatăl lui, pe care-l iubise enorm; reverberațiile șocului pe care i-l pricinuise moartea tatălui încă se mai făceau simțite. Era, ca și tatăl lui, înalt, cu părul de culoarea paiului, buze palide, delicate, și ochi înguști, de un albastru deschis. Se îmbrăca, asemenea tatălui său, în costume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fi fost vorba de o vizită de curtoazie, presupusă a fi o surpriză sau măcar incertă în ce privește scopul. George nu spuse nimic. Rozanov îi spuse „Intră“, iar George îl urmă în cămăruța întunecoasă din spate. Rozanov aprinse lampa. În afară de momentul șocului când îl zărise la Băi, George nu-și mai văzuse vechiul profesor de câțiva ani și (după cum observă mai târziu, pentru că la început fusese prea împietrit de emoție), Rozanov se schimbase mult. Se îngrășase, mișcările îi deveniseră mai lente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
comisese pe undeva vreo crimă. Fiind mioapă, nu-l recunoscuse pe George. Dacă l-ar fi recunoscut, ar fi fost și mai tulburată. Alex, care sosise cu un taxi și își pieptănase părul în pragul ușii, își reveni repede din șocul pe care i-l pricinuise prezența lui George. Nu avea timp să speculeze asupra acestui fapt. Din cine știe ce motiv, George nu figurase deloc în previziunile ei, de parcă uitase cu totul că fusese studentul lui Rozanov. Când trecuse pe lângă ea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se chinuia îngrozitor. Dimineața se sculase devreme și ieșise să facă o plimbare. Aruncase o privire în biserica metodistă, mare, luminoasă, curată, unde fusese dus în copilărie, ca să se roage. Nu mai fusese acolo de multă vreme și încercase un șoc bizar când recunoscuse numerele imnurilor. După aceea vizitase micuța capelă romano-catolică, din tablă ondulată, despre care maică-sa îi spusese cândva că acela e locul unde se duc oamenii să-i aducă jertfe unei zeițe. Oare de ce-l speriase spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
curgea. Căldura era binevoitoare cu trupul lui mătăhălos, stăpânit de dureri. În timp ce se bălăcea ușurel în apă, nu putea să nu creadă în forța ei terapeutică. Dar pentru istovita diminuare a celulelor creierului nu exista leac, decât poate un puternic șoc electric care să le scuture bine și să le readune, ca pe niște fise la un joc de cărți. Era atât de obosit și atât de bătrân, și mai avea atâtea hotărâri de luat și atâtea lucruri teribile de realizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
într-o tinerețe nebunatică, așa cum nu mai gustaseră niciodată până atunci. Brusc, Hattie se maturizase, în timp ce Pearl întinerise. Educația austeră, de modă veche, pe care John Robert o decretase de la distanță ca potrivită pentru Hattie, nu o pregătise deloc pentru șocul acestei fericiri luminoase. Ea și Pearl erau acum niște „fetișcane zglobii“, poate că întemnițate și poate osândite (acestea erau imagini pe care le întrezăreau, uneori, „cu colțul ochiului“), dar, pentru moment, neavând altă obligație decât să-și trăiască prezentul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un cenușiu murdar, îi întuneca bărbia și gâtul scofâlcit, ca de reptilă. Singură, bărbia părea ceva mai puțin voluntară, mai puțin formidabil de poruncitoare. George își dădu seama, cu un ușor șoc, de explicația acestui fapt. John Robert își scosese dantura falsă, care putea fi văzută, scânteind, într-o ceașcă joasă, albă, de pe noptieră. George continuă să-l contemple, conștient de propria lui respirație agitată și de palpitul dureros al inimii. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]