19,073 matches
-
lungă durată - 4 ani - a apărut în 1994; avem astfel, până în prezent, 12 promoții de absolvenți ai secțiilor specializate de asistență socială. 2. În prezent, în România există 23 de facultăți cu profil de asistență socială, dintre care 16 sunt acreditate, iar șapte sunt autorizate și în proces de acreditare. Există, de asemenea, profiluri cu dublă specializare: asistență socială-teologie, asistență socială-psihologie, asistență socială-psihopedagogie specială, asistență socială-sociologie. Există numeroase specializări, pe profil, la nivel de master și doctorat. 3. Avem în momentul
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
trebuie coordonată cu multă responsabilitate și competență. De aceea, acest obiectiv important pentru politica resurselor umane în domeniul protecției și asistenței sociale nu se poate realiza în afara comunității educațional-academice care stabilește standardele profesiei și le aplică prin instituțiile de învățământ acreditate prin lege. Se impune, astfel, ca în formarea specialiștilor cu profil de asistență socială să fie consultate și antrenate întrega comunitate profesională (universitățile cu programe de formare de bază - licență -, postuniversitară și continuă, asociațiile profesionale ale asistenților sociali, specialiștii și
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
sociali, specialiștii și cercetătorii în domeniu), precum și ministerele sau instituțiile beneficiare. 6. În fine, o proiectare responsabilă, profesională care să susțină, așa cum este normal și se întâmplă pretutindeni în lume, formarea specialiștilor în asistență socială doar în cadrul instituțiilor specializate și acreditate din învățământ va fi de natură să producă și mari economii pe lângă avantajele aduse calității procesului de reformă socială. Aceasta întrucât sumele enorme alocate programelor ad-hoc de „training” vor putea fi orientate spre susținerea efectivă a serviciilor de suport pentru
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
viață și artă și, fără îndoială, stilul aforistic, strălucit și ferm. Temele nietzscheiene mitice și tragice nu l-au respins și nici nu l-au influențat. Uneori însă, excedat sau rău dispus, vedea în Nietzsche imaginea deformată pe care au acreditat-o pe de o parte un sentimentalism leșinat și fariseu și pe de alta o descendență ilegitimă și uzurpatoare ce și-l revendica în mod fraudulos, atribuindu-i propria ei pseudofilosofie a neomeniei și genocidului. Dar Nietzsche, cu toate paradoxele
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
posibilului empiric, statistic, cauzalist, ci plauzibil în planul imaginarului. Căci (și asta mi se pare foarte important) planul imaginarului este unul riguros și nu unul în care merge orice. Cum îmi spunea foarte bine doctorul, creația fantastică trebuie să se acrediteze ontologic, să aibă ceea ce nemții numesc Gestaltung, adică o configurație, care să se impună. Incredibilul nu e creație fantastică, în zadar se străduie unii autori nedotați să înșire istorii fără cap și coadă: creația fantastică are cap și coadă. Adică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
să mai amintesc lucruri atât de știute (la un nivel mediu de instrucție). Ceea ce aș dori să discut este impresia (răspândită și printre oamenii cultivați) că Evul Mediu ar fi fost un ev “întunecat”. Poate că impresia aceasta a fost acreditată: de viziunea romantică despre Evul Mediu și, în special, de romanele „neogotice” ale unor Ann Radcliffe sau Horace Walpole. Poate că la ea a contribuit și faptul că edificiile medievale poartă pe ele patina neagră a secolelor. Reprezentarea eidetică a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
catolicism care a fost întotdeauna religie de clasă etc. etc. Acel ceva „diferit din punct de vedere corporal” ce definește o persoană din popor este complet refulat, sau acceptat la nivel comic. Artiștii „naivi” pot, într-un anumit sens, să acrediteze asemenea echivocuri burgheze privind cultura populară și să constituie o confirmare a relației corecte de superioritate, paternalistă, cu cei ce aparțin clasei populare. În realitate, artistul „naiv” realizează o ingenuă operațiune de supunere și, în orice caz, de acceptare a
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
exigența unui „ecumenism dirijat” a cărui viteză instituțională depăsește cu mult viteza lui spirituală (Mureșan, 2001-2002). După 1989, în România, viața religioasă a cunoscut un reviriment, a dobândit autonomie față de stat (Tucu, apud Călin , Dumitrana, 2001, pp. 52-53). S-a acreditat ideea specialiștilor români că elaborarea unei literaturi privind libertatea religioasă reprezintă o prioritate (Tucu, apud Călin, Dumitrana, 2001, p. 53). Foarte dezbătut a fost proiectul privind o nouă „Lege a cultelor și libertății religioase în România” (Tucu, apud Călin, Dumitrana
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la care am apelat, cei doi intervievatori se arată convinși că nu „există român care să nu se fi gîndit măcar o dată să emigreze”. În America, desigur. Aceasta este greșeala pe care o săvîrșesc cei care se cred Îndreptățiți a acredita enunțuri generalizatoare plecînd de la propriile lor experiențe. Mulți, foarte mulți români nu s-au gîndit niciodată să emigreze. Lipsa unui asemenea gînd din mințile majorității românilor Își are explicațiile ei și sînt prea complexe ori prea simple pentru a putea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Mag și Bătrân), feminitate ambivalentă (constituită din Ondina și Marta, Sofia și Poesis, Cătălina și Tomiris), precum și dintr-un spațiu adecvat (numit Sara pe deal, Locus amoenus și Sfera). Perspectiva diacronică, dedusă din investigarea antumelor și a postumelor, urmărește să acrediteze ideea că Eminescu s-a desprins de experiența conjuncturală și s-a adâncit în cunoașterea ființei proprii, realizată printr-o recuzare totală a cotidianului. Preluând unele elemente din eminescologia anterioară, studiul le întregește printr-o interpretare proprie, deseori în contradicție
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
de vedere al realismului, întrucât conține și accente romantice și de melodramă. Criticul distinge o schemă epică omogenă și coerentă, vizibilă pretutindeni și structurată în jurul relației dintre împlinirea prin eros și pulsiunile suicidare. Din această perspectivă, Răscoala, de exemplu, este acreditată drept un discurs despre mitologia personajului, iar dorința de pământ drept o aspirație spre tanatic. În opoziție cu interpretările tradiționale se situează și Introducere în opera lui I. Al. Brătescu-Voinești (1997), unde nuvelistica acestui scriitor este văzută ca o posibilitate
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
sugerată de autor. Pe coperta a patra, el recomandă cartea drept un text de escortă pentru cele trei volume publicate anterior, pe care le prezintă drept o trilogie. Pe de o parte, aceasta este o modalitate oblică de a-și acredita textul drept o incursiune în culisele creației (având precedente celebre). Pe de altă parte, este aici o confirmare a continuității de tehnică și de substanță a scrisului lui I., care, dincolo de toate diferențele, își asumă să rămână egal cu sine
ILIESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
constelații de motive ce definesc individualitatea orizontului imaginar al scriitorului interpretat și sunt legate de nuclee generatoare, raportabile adesea la marile mituri. În comentariu, I. fructifică sugestiile criticii arhetipale, ale structuralismului și psihanalizei. Interpretările, coerente și convingătoare, își propun să acrediteze ideea că forțarea deschiderii unei opere îi confirmă viabilitatea artistică, implicând astfel o judecată de valoare. Exercițiul critic se angajează în relevarea unui nivel al imaginarului prin intermediul unor opere secundare (G. Călinescu), descoperirea unui traseu major al imaginarului prin referința
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
ce rezultă din trecerea de la traiul nomad și prădalnic, la cel sedentar și laborios -, cronografia a fost unitară în a-l califica drept „ales“ și tutelat de Dumnezeu chiar înainte de a deveni creștin 45. Cosma de Praga și Gallus Anonymus acreditau ideea despre originea modestă, țărănească a popoarelor ceh și polonez și a dinastiilor lor conducătoare. Pentru acești autori lumea romană nu pare să fi constituit un punct de referință, probabil atât din cauza depărtării geografice de metropola antică, cât și a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Moustier, un abil și consecvent adept. Amănunte edificatoare, în sensul afirmației noastre, se găsesc în scrisoarea expediată, la 23 mai 1864, de internunțiul austriac Prokesch-Osten ministrului său de externe de la Viena. Ea este o sinteză a discuțiilor purtate între ambasadorii acreditați la Constantinopol, dintre acestea detașându-se atitudinea marchizului Moustier, care a luat cu multă • ANB, colecția Microfilme Franța, rola 11 (C.P.C. Turquie - Bucharest, vol. 25, f. 14-20). • Ibidem. • Ibidem. căldură apărarea faptelor principelui român, nelăsând nici o îndoială în privința propriilor aprecieri
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nici reforma justiției și nici problema agrară n-au fost soluționate satisfăcător, „situația este mai deplorabilă ca niciodată“, iar domnitorul profită de efectul produs de călătoria sa la Constantinopol și de ajutorul amical oferit de marchizul de Moustier pentru a acredita ideea că „guvernul împăratului (Napoleon al III-lea) și maiestatea sa însăși i-au dictat întreaga sa conduită“47. Dorind să evidențieze adevăratul rol al Franței și sprijinul pe care ea l-a acordat lui Cuza împotriva „rivalilor săi și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o prezumtivă federație între România și Ungaria. În toate aceste momente, zvonurile referitoare la acțiunile promotorilor unei astfel de uniuni - o idee evident paradoxală și cu un potențial exploziv imprevizibil - au circulat în diverse medii, au pătruns în rapoartele diplomaților acreditați la Budapesta, București, Belgrad, Praga, Paris, Londra, Roma și alte capitale europene, găsindu-și loc uneori chiar în paginile gazetelor din diverse țări și în dezbaterile parlamentare din Ungaria și România. Inevitabil, zvonurile respective au poposit și în diferite memorii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ce se întâmpla în acele zile la Budapesta. Presiunile pe care Erdelyi le exercita asupra guvernului maghiar l-au făcut pe premierul Friedrich să se intereseze pe cine reprezenta în fond transilvăneanul. Un diplomat maghiar, fost membru în corpul diplomatic acreditat la Petrograd în timpul războiului, deci fost „coleg“ cu Diamandy în capitala Rusiei, și-a exprimat părerea că singurul plenipotențiar român la Budapesta era în acel moment Constantin Diamandy, deci „d-l Erdelyi este un aventurier cu care guvernul nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unii istorici îl consideră legat de planurile de uniune dintre România și Ungaria, se presupune că s-a desfășurat la 25 octombrie. Premierul maghiar Friedrich a pretins că trupele românești din Budapesta se pregăteau să-l aresteze. Câțiva reprezentanți străini acreditați în capitala Ungariei au luat în serios agitația stârnită de Friedrich 86, ceea i-a făcut pe unii istorici contemporani să considere că românii doreau să-l îndepărteze pe Friedrich tocmai pentru că acesta se opunea uniunii româno-maghiare87. În realitate, o
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ale celor două țări - pe tema uniunii româno-maghiare s-a produs în vara și toamna anului 1926. Guvernul condus de Alexandru Averescu, instalat la sfârșitul lui martie 1926, a urmat, într-o anumită 106 Un raport al unui diplomat austriac acreditat la București consemna faptul că, în vara lui 1922, ar fi avut loc la Vatra Dornei o discuție între Bethlen, Teleki și Ionel Brătianu pe tema uniunii româno-maghiare (A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 111). Informația - cât mai ales descoperirea a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Studi di Roma - La Sapienza, le Centre national de la recherche scientifique (RPC 403) et l’École française de Rome, Roma, 1989, p. 339-365. 72 V. Pârvan, op. cit., p. 134, 137, 164. 73 Ibidem, p. 134. oraș a devenit, așa cum o acreditează izvoarele vremii 74 și cum o atestă descoperirile epigrafice și arheologice recente, un centru economic cu o activă „burghezie“ negustorească 75 și un nod de-o importanță excepțională în desfășurarea relațiilor comerciale dintre provinciile sudice și cele nordice, dintre partea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
efectiv în cazul unor ofițeri de informații. Pozițiile care trebuie supravegheate, având în vedere că reprezintă funcții oficiale în care ofițerii serviciilor de informații activează în exterior sub acoperire, sunt: diplomați, ofițeri consulari, reprezentanți comerciali, jurnaliști care lucrează pentru presa acreditată de guvern și angajați ai organizațiilor internaționale, precum ONU, atunci când aceștia sunt selectați de către guvernele țărilor respective. Problema este identificarea celor care ocupă astfel de poziții și care sunt cu adevărat ofițeri de informații. Sunt mai multe moduri de a
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
foarte vagă legătură între ele, care trezesc însă interesul prin justețea și minuția observației realiste, prin conturarea nuanțată a personajelor și a mediului acestora, prin expresivitatea și eleganța stilului. Primul roman al scriitorului, Condotierul (1970), e o cronică, în maniera acreditată de nuvele, a relațiilor din mediile intelectuale, cu focalizare asupra aventurii, ratate, de a se „realiza” a personajului central. Se manifestă aici un demers care avea să fie reluat în romanele Magdalena (1975) și O vacanță atât de lungă... (1978
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]
-
capete (Un criteriu fundamental în problema realismului, 7/1965). Matei Călinescu, despre care aparatul de partid putea să creadă la un moment dat că apără linia oficială, refuză să ia în considerare noțiunea de realism socialist (Sensurile realismului, 12/1965), acreditând-o în schimb pe aceea de realism obiectiv. De aceeași parte a baricadei se așază Ion Pascadi, în Realismul și idealul social, în vreme ce Horia Bratu (Realismul și varietatea experiențelor artistice contemporane) apără cu disperare vechiul concept, pe linia aripii critice
GAZETA LITERARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287200_a_288529]
-
nuanțarea în favoarea clarității mesajului. Într-un articol intitulat Revizuirea revizorilor, Răzvan Voncu opinează tranșant: „Ca atare, cu toate sforțările (penibile, dacă ne gândim că Gheorghe Grigurcu a scris peste treizeci de articole împotriva lui Nichita Stănescu!) ale demolatorilor, ierarhia literară acreditată înainte de 1989 va rămâne în picioare. Iar dacă se va modifica, va fi doar în sensul recuperării scriitorilor interziși din diferite motive, nicidecum prin excluderea altora.” Reacționând la cruciada revizionistă a lui Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion afirmă la un moment
LITERATORUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287825_a_289154]