3,620 matches
-
instabil de cât acidul hipocloros și se descompune la 30° Celsius. Este oxidant și bromurant, punând în libertate brom în combinație cu acidul bromhidric. Sărurile acestui acid sunt hipobromiții, care se obțin prin introducerea bromului, la temperatură scăzută, în hidroxizi alcalini. Datorită instabilității, hipobromiții se descompun la o ușoară încălzire în bromați și bromură. Bromații se prepară prin acțiunea hidroxizilor alcalini la cald cu brom (analog preparării cloraților) după reacția chimică: formula 84 Și de la HBrO cu hidroxizii, prin reacții de neutralizare
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
combinație cu acidul bromhidric. Sărurile acestui acid sunt hipobromiții, care se obțin prin introducerea bromului, la temperatură scăzută, în hidroxizi alcalini. Datorită instabilității, hipobromiții se descompun la o ușoară încălzire în bromați și bromură. Bromații se prepară prin acțiunea hidroxizilor alcalini la cald cu brom (analog preparării cloraților) după reacția chimică: formula 84 Și de la HBrO cu hidroxizii, prin reacții de neutralizare se obțin bromați. Prin încălzire, bromații cedează oxigen. După comportamentul pe care îl la încălzire, bromații se împart în trei
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
oxidant în prezența metalelor și metaloizilor, pentru a putea forma bromuri. Bromurile anhidre sunt mai slab reactive, în timp de bromurile hidratate sunt mai reactive. Bromul uscat poate reacționa viguros cu aluminiul, Titanul și mercurul, la fel ca și metalele alcaline Bromul dizolvat în soluții alcaline poate da o mixtură de bromură sau hipobromură: formula 86 O mare importanță în istorie a avut-o purpura, sau "Purpura Tyriană" (Vezi "Istoricul Bromului"), un compus violaceul de brom (în imagine, melcul din care se
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
metaloizilor, pentru a putea forma bromuri. Bromurile anhidre sunt mai slab reactive, în timp de bromurile hidratate sunt mai reactive. Bromul uscat poate reacționa viguros cu aluminiul, Titanul și mercurul, la fel ca și metalele alcaline Bromul dizolvat în soluții alcaline poate da o mixtură de bromură sau hipobromură: formula 86 O mare importanță în istorie a avut-o purpura, sau "Purpura Tyriană" (Vezi "Istoricul Bromului"), un compus violaceul de brom (în imagine, melcul din care se extrage-"Murex"). O mare parte
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
evitat excesul de apă de brom. Acidul hipobromos reacționează cu hidroxizii metalici, ca de exemplu cu hidroxidul feros, hidroxidul manganos, hidroxidul nichelos, etc. Aceste baze se oxidează până la hidroxizii de valență superioară în reacție cu acidul hipobromos, doar în mediu alcalin. De exemplu, pentru hidroxidul feros are loc reacția: Una dintre cele mai cunoscute metode de obținere ale acidului bromhidric este prin acțiunea acidului sulfuric concentrat la cald asupra bromurilor. În urma reacției, în afară de acid bromhidric, se mai obține și un amestec
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
brom, ce va avea culoarea brună, acid sulfuros, apă și sulfatul metalului a cărui bromură a fost descompusă: Fiind instabil, acidul sulfuros ce a fost obținut se descompune în dioxid de sulf și apă. Sărurile acidului bromhidric (mai exact bromurile alcaline) reacționează cu anumiți reactivi, de exemplu cu azotatul de argint. În urma reacției cu acest azotat se va obține un precipitat de culoare galbenă, cu aspect brânzos, numit bromură de argint. Acest precipitat este insolubil în apă și chiar și în
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
de apă de clor, în locul bromului brun se va obține monoclorura de brom de culoare galbenă deschisă. Acetatul de plumb poate precipita bromurile la bromură de plumb albă, care este solubilă în acid azotic: În reacția cu azotatul mercuros, bromurile alcaline formează un precipitat galben de bromură mercuroasă greu solubilă în apă: În cele din urmă, dacă se adaugă o soluție de bromură alcalină acidulată cu acid sulfuric unei soluții de permanganatul de potasiu în porțiuni mici se obține brom elementar
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
la bromură de plumb albă, care este solubilă în acid azotic: În reacția cu azotatul mercuros, bromurile alcaline formează un precipitat galben de bromură mercuroasă greu solubilă în apă: În cele din urmă, dacă se adaugă o soluție de bromură alcalină acidulată cu acid sulfuric unei soluții de permanganatul de potasiu în porțiuni mici se obține brom elementar, sulfat de mangan, sulfatul metalului al cărei bromuri a fost folosite și apă: După ce are loc reacția, se poate constata decolorarea soluției de
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
bromaților cu iodura de potasiu, după care se adaugă acid clorhidric concentrat, se poate observa colorarea soluției rămase de la galben până la brun, datorate oxidării acidului iodhidric la iod elementar: Azotatul de argint formează, numai în soluții foarte concentrate de bromat alcalin, bromatul de argint slab gălbui, relativ solubil în apă (1 parte la 170 de părți de apă), solubil în acid azotic și azotatul metalului al cărui bromat a fost folosit: Bromatul de argint reacționează cu amoniacul, în urma reacției obținându-se
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
sau în solvenți organici neoxigenați, cu care formează soluții colorate în violet. Solubilitatea mare a iodului în solvenții organici nemiscibili cu apa este utilizată în extragerea acestuia din soluții apoase. Iodul se dizolvă ușor în soluții apoase concentrate de ioduri alcaline sau acid iodhidric, dând soluții brune, datorită formării ionului I. Această proprietate este folosită la prepararea tincturii de iod în farmacii. Având o afinitate mai mică față de electroni decât clorul și bromul, iodul prezintă electronegativitatea 2,5, fiind astfel prezent
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
C formând acid iodhidric. Cu oxigenul nu se combină direct, însă compușii săi oxigenați sunt mai stabili decât cei analogi clorului și bromului. Cu unele metale, precum fierul sau mercurul, reacționează la temperatura obișnuită, formând iodurile respective. Față de apă, hidroxizi alcalini și hidrocarburi se comportă în mod analog cu clorul și bromul. Acidul azotic oxidează iodul, formând acidul iodic, care la temperatura camerei este o substanță solidă cu cristale lucioase: 3I + 10HNO → 6HIO + 10NO + 2HO La încălzire, acidul iodic, prin pierdere
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
100 g de wolfram se poate obține o sârmă lungă de 40 km. Wolframul este un metal puțin reactiv. El nu este atacat de apa regală sau de acidul fluorhidric, în lipsă de oxigen nu se dizolvă în soluțiile sărurilor alcaline (amoniac, hidroxid de sodiu sau potasiu). Totuși nu rezistă la acțiunea compușilor oxidanți precum: acidul azotic sau cloratul de potasiu. Pulberea acestui metal poate fi aprinsă; în rest este stabil față de aer, apă și halogeni bineînțeles cu excepția fluorului (nemetal care
Wolfram () [Corola-website/Science/304472_a_305801]
-
apă și acizi și este insolubilă în alcool și în NH4OH (hidroxid de amoniu). Compușii cadmiului sunt utilizați în fabricarea pigmenților și coloranților (sulfura de cadmiu și sulfoselenida de cadmiu), ca stabilizatori în materialele din plastic și în electrozii bateriilor alcaline cu nichel și cadmiu. De asemenea, compușii cadmiului sunt utilizați în imprimare, în industria textilă, în fotografie, în lasere, în semiconductori, în pirotehnie, în celulele solare, în contoare cu scintilație, ca neutroni absorbanți în reactoarele nucleare, în amalgamele dentare, în
Cadmiu () [Corola-website/Science/304476_a_305805]
-
l este un element chimic din grupa metalelor alcaline cu simbolul Cs și cu numărul atomic 55. Din punct de vedere fizic, metalul este moale, de culoare argintie-aurie, cu un punct de topire de 28 °C (82 °F), aceasta făcându-l unul dintre singurele cinci metale care se pot
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
topire de 28 °C (82 °F), aceasta făcându-l unul dintre singurele cinci metale care se pot afla în stare lichidă sau într-o stare de trecere dintre starea lichidă și cea solidă la temperatura camerei. l este un metal alcalin și are proprietăți fizico-chimice asemănătoare cu cele ale rubidiului și ale potasiului. Metalul este foarte reactiv și piroforic, reacționând cu apa la o temperatură de cel puțin −116 °C (−177 °F). Este elementul cu cea mai mică electronegativitate având un
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
mai mică decât cesiul. În plus, metalul are și cel mai redus punct de fierbere, după mercurul, dintre metalele, de 641 °C. Compușii săi au culoarea albastră în timpul arderii într-o flacără deschisă. Cesiul formează și aliaje cu alte metale alcaline și cu aurul și amalgamuri chimice cu mercurul. La temperaturi sub 650 °C, acesta formează aliaje cu cobaltul, fierul, molibdenul, nichelul, platina, tantalul și wolframul. Poate forma, totodată, și compuși intermetalici fotosensibili cu stibiul, galiul, indiul și toriul. Cesiul se
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
chimice cu mercurul. La temperaturi sub 650 °C, acesta formează aliaje cu cobaltul, fierul, molibdenul, nichelul, platina, tantalul și wolframul. Poate forma, totodată, și compuși intermetalici fotosensibili cu stibiul, galiul, indiul și toriul. Cesiul se poate amesteca cu celălalte metale alcaline (excepție litiul), iar aliajul cu compoziția 41% cesiu, 47% potasiu și 12% sodiu are cel mai mic punct de topire dintre toate aliajele metalelor, de −78 °C. Au mai fost studiate și alte amalgamuri: CsHg (ce este de culoare neagră
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
de argon, sau în fiole din sticlă de borsilicat sigilate cu vid. Când este păstrat în cantități mai mari de 100 grame, cesiul este sigilat în containere din oțel inoxidabil. Caracteristicile chimice ale cesiului sunt similare cu cele ale metalelor alcaline, dar mai degrabă, acestea se asemănă cu cele ale rubidiului, elementul chimic situat deasupra cesiului în tabelul periodic al elementelor. Însă, pot apărea mici diferențe între proprietățile chimice datorită masei atomice și a electropozitivității foarte mari. Cesiul este cel mai
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
pot apărea mici diferențe între proprietățile chimice datorită masei atomice și a electropozitivității foarte mari. Cesiul este cel mai electropozitiv element cu izotopi stabili. Ionii de cesiu sunt, de asemenea, grei și mai puțin duri decât al ionilor de metale alcaline. Cea mai mare parte a compușilor cesiului conțin cationul Cs ce se poate combina prin legături ionice cu un mare număr de anioni. O excepție notabilă este anionul de "cesiură" (Cs). Alte câteva excepții sunt suboxizii (vezi secțiunea oxizi). Sărurile
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
anionul de "cesiură" (Cs). Alte câteva excepții sunt suboxizii (vezi secțiunea oxizi). Sărurile ionului Cs sunt incolore, deși anionul în sine este colorat. Majoritatea acestora sunt higroscopice, dar acest fenomen este mai puțin prezent decât în cazul sărurilor altor metale alcaline. Fosfatul, acetatul, carbonatul, compușii halogenici, oxidul, azotatul și sulfatul de cesiu sunt solubili în apă. Sărurile duble (adică cele formate din mai mulți cationi și anioni diferiți) sunt adesea greu solubile; însă, această insolubilitate poate avea și aplicații. De exemplu
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
și aur se formează compusul aurura de cesiu. Ca toți cationii metalelor, ionul Cs formează compuși complecși în soluțiile bazelor Lewis. Adesea, din cauza greutății sale, Cs adoptă numere de coordinare mai mari ca șase, acestea fiind tipice pentru cationii metalelor alcaline ușoare. Această tendință este deja evidențiată în clorura de cesiu (CsCl), unde numărul de coordinare este opt. Moliciunea și numărul de coordinare mare al ionului Cs sunt motive principale pentru separarea sa de alți cationi, putând fi folosit la separarea
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
marginea cubului, în timp ce atomii de cesiu stau dispuși în zona centrală a cristalului. Acest model este comun și pentru CsBr și CsI, dar și pentru mulți alți compuși ce nu conțin cesiu. În contrast, mulți alți compuși halogenați ale metalelor alcaline adoptă structura cubică a sării de bucătărie (NaCl). Totuși, structura clorurii de cesiu este cea preferată de cesiu, deoarece Cs are o rază atomică 174 pm și Cl de 181 pm. Mai des decât celelalte metale alcaline, cesiul poate forma
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
halogenați ale metalelor alcaline adoptă structura cubică a sării de bucătărie (NaCl). Totuși, structura clorurii de cesiu este cea preferată de cesiu, deoarece Cs are o rază atomică 174 pm și Cl de 181 pm. Mai des decât celelalte metale alcaline, cesiul poate forma numeroși compuși binari cu oxigenul. De exemplu, când cesiul arde în aer, se formează superoxidul CsO. Oxidul de cesiu „normal” (CsO), la care starea de oxidare este cea obișnuită pentru metalele alcaline (egală cu 1), formează cristale
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
Mai des decât celelalte metale alcaline, cesiul poate forma numeroși compuși binari cu oxigenul. De exemplu, când cesiul arde în aer, se formează superoxidul CsO. Oxidul de cesiu „normal” (CsO), la care starea de oxidare este cea obișnuită pentru metalele alcaline (egală cu 1), formează cristale hexagonale de culoare galben-portocalie și este singurul oxid de tipul anti-clorură de cadmiu (CdCl). Oxidul se vaporizează la 250 °C iar la temperaturi mai mari de 400 °C se descompune în cesiu metalic și peroxid
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
formații de potasiu și sodiu pentru ca densitatea să scadă, devenind astfel mai ușoare decât apa (1 g/cm). În plus, acestea sunt biodegradabile și nerecuperabile, dar pot fi reciclate întrucât sunt relativ scumpe (aproximativ 4.000 USD per baril). Formații alcalini nu sunt periculoși și nu dăunează produsului finit, astfel metalele nu sunt supuse coroziunii. Generatoarele termoionice cu vapori de cesiu sunt generatoare cu putere slabă ce convertesc energia termică în energie electrică. În tuburile cu vid cu doi electrozi (ce
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]