6,796 matches
-
trebui să ripostez? Și, obligat, aș muri. Sau aș sta închis la fedeleș, deci numai în lanțuri, ceea ce nu-mi place. Urăsc lanțurile alea și cătușele. Suntem sătui de noi ca de ciorapi, după Callo Mi-am dat seama că ambiția să mă țină, asta e rețeta la pușcărie, dar nu să mă tai. Ambiții mici. Ambiția să fac douăzeci de chiștoace învelite în ziar. Să face curios pe Biblie. Că altfel ce să fac? Că ne luăm în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
numai în lanțuri, ceea ce nu-mi place. Urăsc lanțurile alea și cătușele. Suntem sătui de noi ca de ciorapi, după Callo Mi-am dat seama că ambiția să mă țină, asta e rețeta la pușcărie, dar nu să mă tai. Ambiții mici. Ambiția să fac douăzeci de chiștoace învelite în ziar. Să face curios pe Biblie. Că altfel ce să fac? Că ne luăm în fiecare zi din te miri ce. Pe pușcărie nu faci decât să te urăști... Că ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
lanțuri, ceea ce nu-mi place. Urăsc lanțurile alea și cătușele. Suntem sătui de noi ca de ciorapi, după Callo Mi-am dat seama că ambiția să mă țină, asta e rețeta la pușcărie, dar nu să mă tai. Ambiții mici. Ambiția să fac douăzeci de chiștoace învelite în ziar. Să face curios pe Biblie. Că altfel ce să fac? Că ne luăm în fiecare zi din te miri ce. Pe pușcărie nu faci decât să te urăști... Că ăla are, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Femei? Eram un șoarec, aveam 25 de kile, nu. Îmi plăcea să umblu cu copii din ăștia. Furam de prin piață. N-am avut în sânge, cu furatul. Furam de teribilism. Castraveți, pepeni... O luam de-aici, o aruncam dincolo... Ambiție: am buletin, de-acuma găsesc să mă angajez, să lucrez, să câștig eu banul meu, să fac eu ce vreau cu el. Și-am plecat. Vreo 4-500 strânsesem și-am plecat la Timișoara. O venit, m-o adus. (Își aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Nu m-am oprit aici. Deci ăsta a fost începutul și de acu’ urmează filmul de groază. Vă plac filmele de groază. M-am plictisit cu uitatul. Mă speriau la început. Dar lucrurile care mă speriau mă provocau și din ambiție. Țin minte că aduceam câte un video pe timpul studenției și îl închiriam - 400 de lei, cât era într-o noapte -, vedeam vreo opt filme până dimineața și, la urmă, uitasem cu ce a fost primul film. Și mai erau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Copilul mare exmatriculat, cel mic era să rămână repetent, am insistat pe lângă director și l-a primit. N-am chinuit-o, am întrebat-o de ce a făcut asta și a zis că a vrut să se răzbune, adică să facă ambiție cu mine. Nu e, dom’le, și-a găsit și ea amantul ăla și a plecat în lume să vadă cum e. Mi-era rușine față de lume, dar nu era începutul și sfârșitul de la mine și am călcat totul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am văzut că ei e puturoși și mă uitam la băieți, că toți era îmbrăcați frumos, avea bani la ei... Eu eram mai așa, nu prea mă băga în seamă. „Ce, băgăm pe jegosul ăla? Pe amărâtul ăla?“ Am avut ambiție și stai că-mi fac eu bani! Și-am muncit timp de doi ani de zile, furat, în șantier de sărbători spălatul parbrizelor... de la un furat de Paști. Exact de Înălțare. Am furat un butoi de 220 cu d-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trece greu. Sunt și tânăr, nu prea bag importanță. Am 22 de ani. Bine, pedeapsa mi-am luat-o mai mult de la procuror, că să sifonez tot și eu am zis că nu, și atunci mi-a dat meseveu, la ambiție. Normal, să spun așa, am două tentative de omor și un omor. În ’99 am făcut o tentativă de omor, au trecut șase luni, alta, și după astea a trecut o zi și am făcut omorul. Asta s-a băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în biografie.“ El, serios, calm, blând: „Văd că ați învățat repede limbajul de aici. Sper să-l uitați repede după ziduri“. Foloseam codul hoților. Desenatorul ăla Încerc să desenez. Probabil e o ambiție, așa, față de un alt deținut, Marcel, care e etalat aici fiind socotit o excepție față de ceilalți. Așa e el înțeles față de ceilalți, de conducere, mai bine zis. Prima oară am desenat ceva mai abstract. M-am folosit exact de denumirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Așa s-a ajuns să ni se spună. Și-am zis: „Bun, mă mut eu. Eu nu-s așa capabil, nu prea mi-a plăcut mie matematica, nu mi-a plăcut mie astea, rămâi tu, Daniel“. Și el a avut ambiția aia și i-am zis: „Ține-te tare și tu știi, pentru cauza noastră, deci“. Eram așa, un pic revoluționari. Dumnezeiește Dumnezeu e Bosul. Eu îi zic Bosul. E Șeful. Noi suntem într-o piesă de teatru, noi nu suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
rînd, atitudinea criticii profesioniste („apucăturile ei rămîn pe placul dascălilor cari caută în cărți taina scrisului și a gîndirii pentru a o destăinui, ridicol, de la catedră), ierarhizările („inofensive ca ordinea pusă de bătrînii pensionari în grădinița cu legume”), predicțiile cu ambiții profetice și magisteriale (care „amintesc pasiențele sau bobii” și „nu schimbă nimic în mersul literaturii, în ascunsul proces de creație”). Fie ea impresionistă sau tradițională, critica e respinsă - cu anatema de „clasificatoare” - în calitatea ei de instituție axiologizantă: „Jules Lemaître
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
citită în mediile literare românești, printre colaboratorii săi numărîndu-se Elena Văcărescu, Smara și Alexandru Macedonski, ultimul fiind prezent cu două sonete în chiar numărul în care Marinetti publica „Uccidiamo il Chiaro di Luna!“ (aprilie 1909). Avînd, asemenea lui d’Annunzio, ambiția de a crea emulație, de a cultiva admiratori și de a crea discipoli (ambiție care se va regăsi, mai tîrziu, la Nae Ionescu, el însuși un admirator marinettist), F.T. Marinetti își cultivase încă înainte de 1909 relații cu protipendada culturală românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Macedonski, ultimul fiind prezent cu două sonete în chiar numărul în care Marinetti publica „Uccidiamo il Chiaro di Luna!“ (aprilie 1909). Avînd, asemenea lui d’Annunzio, ambiția de a crea emulație, de a cultiva admiratori și de a crea discipoli (ambiție care se va regăsi, mai tîrziu, la Nae Ionescu, el însuși un admirator marinettist), F.T. Marinetti își cultivase încă înainte de 1909 relații cu protipendada culturală românească; intențiile sale erau simultaneiste: relațiile literare create de mai mulți ani în mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1913-1919), Ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București, 2001, p. 360). Deși comentatorii lasă să se întrevadă profilul unei „reviste moderniste” sau cu ambiții avangardiste, Chemarea a fost în primul rînd o publicație de atitudine politică și civică din perioada neutralității antebelice, o publicație antirăzboinică și nealiniată, componenta literar-artistică fiind împinsă în plan secund. Același raport între prim-planul civico-politic și arrière-planul literar-artistic novator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care și l-a atribuit - oarecum pe nedrept, în detrimentul lui Hugo Ball - Tristan Tzara, considerat de mulți dintre cei care l-au cunoscut drept un aventurier ambițios și dornic de publicitate... Dorință de compensare a unui „complex periferic”? Foarte probabil. Ambiția „inaugurală” pare să-l fi stăpînit și pe el, ca și pe amicul său Vinea: s-a spus că, după aproape cinci decenii, Tzara s-a opus editării la Gallimard a lui Urmuz de către Eugéne Ionesco. Motivul prezumat - teama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
istorie a „Insulei” a fost relatată pe larg de Sașa Pană în volumul său memorialistic (op. cit., pp. 145-153). Numele a fost, se pare, sugerat de revista minulesciană din 1912; nimic surprinzător, dacă ne gîndim la amiciția dintre Fundoianu și Minulescu. Ambiția de „insularizare” (de singularizare estetică), voința de exigență artistică și de respingere a teatrului aservit gustului comun și, mai ales, programul manifestărilor trimit mai degrabă către un teatru „alternativ” postsimbolist decît către unul propriu-zis „de avangardă”. Atît cît este, avangardismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o piesă terminată peste doi ani și rescrisă mai tîrziu în limba franceză (Le Féstin de Balthasar). Potrivit lui Ov.S. Crohmălniceanu (Evreii în mișcarea de avangardă românească, text îngrijit, adnotat și prefațat de Geo Șerban, Editura Hasefer, București, 2001, pp. 76-79), „ambiția supraomului nietzschean” - ipostaziată de Baltazar, fiul damnat al lui Nabucodonosor - cunoaște o „răsucire monstruoasă, satanică, nihilistă prin amoralismul total în care cade”. Modificînd după zece ani, probabil la indicația lui Șestov, unele dintre personajele alegorice (Deșertăciunea devenind Rațiunea și Luxura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
erotice”, de pe urma cărora s-ar resimți nu numai literatura ci și „pictura și sculptura timpului”. În prelungirea acestor afirmații, poetul avangardist citează și un articol publicat la 20 octombrie 1932, în ziarul Dimineața („Literatură și balamuc”), în care autorul cu ambiții de igienist social afirma, sus și tare, că „Psihiatrii au datoria să denunțe marelui public originea maladivă a acestor curente de artă ultramodernistă, împiedicînd procesul de dizolvare a societății contimporane și dînd directive de viață spirituală normală și sănătoasă”. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ori oribilul aceleiași direcții artistice. Anume umorul negru. În orice caz, valorile suprafirești ale creației lui Urmuz prin această filieră credem că trebuie descifrate. (...) Manifestare etern umană (...) umorul negru nu este trist, nici tragic, ci excesiv și flegmatic, iar prin ambiția de a se substitui sfidător vieții, prometeic”. Însă „Plăsmuirile lui Urmuz nu se reduc, fără îndoială, la factura unor simple caricaturi și tocmai de aceea interesează fantasticul”, întrucît, „pornite de pe platforma parodiei și a grotescului”, straniile sale creaturi ajung suficiente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de avangardă (teza de doctorat Anarhismul poetic a lui Const. I. Emilian, apărută în 1931 la „Cultura Națională”). În cazurile lui Perpessicius și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic - încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub aspect financiar Takamori nu-i era superior. Fetele de vârsta lui Tomoe visează, de obicei, să aibă un iubit, o mașină și să joace la bursă. Tomoe, fată cu picioarele pe pământ, nici nu se gândea să renunțe la ambițiile ei de dragul stelelor sau al vreunei violete. Dacă toți bărbații erau netrebnici și visători ca fratele ei, n-avea nici un chef să se mărite, cel puțin pentru moment. Nu făcea un secret din asta și-i trata cu dispreț, fățiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de liniștită și Împăcată pe cît crezusem la prima noastră Întîlnire și că exista, În mod categoric, un resentiment legat de faptul că nu putuse să urmeze o carieră. Ghicisem deja că era una din acele femei care-și Împlineau ambițiile prin intermediul copiilor lor și fiecare cuvînt al ei venea să Îmi confirme impoteza. Linda era extrem de mîndră de Dan, care este evident tipul tînărului de succes, mulțumită diplomei sale excelente și carierei prolifice ca producător de televiziune. Ultimul lui documentar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de la școala fiului său și mă face să rîd cînd Îmi descrie rutina zilnică de a-l duce la școală, moment care seamănă mai degrabă a antrenament de supraviețuire, În cadrul căruia trebuie să evite să cadă În ghearele mamelor cu ambiții de a urca pe scara socială. Și Charlie mă Întreabă despre mine, despre viața mea, despre lucrurile cu care mă ocup, dacă mă simt singură sau am idee ce-o să se Întîmple. Mă surprinde că vorbesc cu el. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
obrazul poate să semene tot atât de bine cu fericirea sau cu deznădejdea tocmai pentru că am trecut prin niște întîmplări care m-au învățat sau m-au silit să simplific . Înainte, nu aveam timp să mă bucur că trăiesc, din pricina vanităților și ambițiilor. ― Nu te contrazic, Galilei, ești viu. Inchiziția a știut, însă, ce face când te-a constrâns să spui ce vrea ea... Cine abjură ajunge să nu mai aibă încredere în el. ― Te înșeli. De aceea m-am ferit să le
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
că în viața lui Giordano Bruno sunt multe lucruri ciudate. Acum, orice aș zice sună rău. Nu-mi cere să am o părere în privința asta. Aș fi ori nesincer, ori necuviincios. Cel mult, pot să recunosc că n-am avut ambițiile lui. ― Adică? ― Probabil, știi că a studiat retorica, logica și dialectica, înainte de a intra într-o mănăstire dominicană. Se zice că era atras mai mult de studiu decât de rugăciune și, dacă e adevărat, îl înțeleg foarte bine. Îi citea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]