6,661 matches
-
gura mare, ziua în amiaza mare, dragă, păi, asta-i libertatea, asta-i democrația, las’ că-i bine, alții moare și-așa n-are... Se bucurau, da, le vedeai primind cu brațele deschise ce li se dădea! Lumina mare a amiezii de mai, iar în rest ce mai conta? Le știai și le simțeai mulțumindu-se îndeobște cu puțin, chiar și cu mai puțin decât nimic, simțind probabil în adâncul lor că ce li se dă vine din altă parte decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai au loc pe tarabe. Se revarsă și curg la vale pe foi de ziar și pe folii de polietilenă așternute pe trotuare. N-ar fi mare lucru să te saturi și numai uitându-te, sorbind din lumina mare a amiezii și, oricum, în trecere îți umpli buzunarele și sânul - o căpățână de usturoi și o ceapă, două mere, două roșii și un ardei pentru o sălățică, trei cartofi și doi morcovi, deh, o ciorbiță pentru ăla mic. Furi ori cerșești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
al stăpânirii de sine. Atunci când Îl simte pe Malik Șah cu totul cucerit, gata să-i dea lovitura de grație eminenței sale cenușii, Hasan creează incidentul. Scena se desfășoară În sala tronului, Într-o sâmbătă. Sultanul s-a trezit la amiază, suferind de o durere de cap. E Într-o dispoziție groaznică, iar vestea că șaizeci de mii de dinari de aur tocmai fuseseră Împărțiți soldaților din garda armeană a vizirului Îl scoate din minți. Informația, nimeni nu se Îndoiește, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tavă. Astăzi Îți ofer Isfahanul, capitala imperiului. Știu că oamenii tăi se află În număr mare În cetate, de ce trăiesc În umbră? Spune-le să se arate la față, vor căpăta aur și arme, și vor putea predica ziua În amiaza mare.” Într-adevăr, după atâția ani de persecuții, sute de ismailiți ies la lumină. Convertirile se Înmulțesc. În anumite cartiere, aceștia alcătuiesc străji Înarmate În sprijinul sultanei. Cu toate acestea, cea din urmă viclenie a lui Terken este, probabil, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a fost ales fi prea bine, fie prea prost. Părăsi New York-ul pe 9 iulie 1870, la bordul vasului Scoția; ajunse la Cherbourg În data de 18, În seara zilei de 19 se găsea la Paris - războiul fusese declarat la amiază. Retragere, derută, invazie, foamete, Comună, masacre, tatăl meu n-avea să trăiască niciodată un an mai intens, acesta va rămâne amintirea lui cea mai frumoasă. De ce să tăgăduim? E o bucurie perversă aceea de a te afla Într-un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert de ceas ești un om mort! Ceea ce mi-a adus la cunoștință Fazel, În câteva fraze Întretăiate, avea să știe lumea Întreagă, din ziua următoare, prin magia telegrafului. Monarhul se dusese, la amiază, la sanctuarul de la Șah-Abdul-Azim pentru rugăciunea de vineri. Era Îmbrăcat În veșmântul de gală confecționat pentru jubileul său, cu fire de aur, podoabe de turcoaz și smarald, tocă Împodobită cu pene. În marea sală a sanctuarului, Își alege locul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu Tabrizul. — Totul s-a propagat atât de repede! se miră Howard. — Consulul Rusiei, anunțat telegrafic despre declanșarea loviturii de stat, i-a informat, de dimineață, pe conducătorii religioși din Tabriz. Aceștia și-au chemat partizanii să se strângă, la amiază, În Deveshi, Cartierul Cămilarilor. De acolo, s-au Împrăștiat În oraș. Îndreptându-se, mai Întâi, spre domiciliul unui prieten al meu ziarist, Ali Meshedi, l-au scos din casă, În mijlocul țipetelor soției și mamei sale, i-au tăiat gâtul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lui, copiii merg cum poftesc. Pe umăr poartă furcile de întors fânul. Nu-și vorbesc unul altuia, uneori tac cât e ziua de lungă. Când ajung pe ogor, parcă îi înghite ogorul și nu se mai arată decât la vremea amiezii. Prânzesc adunați la umbra unui copac, aștern un ștergar și-și așează deasupra merindele. Atunci, poate că țăranul îi spune femeii: «o roșie», «brânza» și deja s-au rostit destule cuvinte.” „De ce vorbesc țăranii așa de puțin?” „Pentru că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
singură curaj, repetând cuvintele pe care le citisem pe una dintre pietre, fiți puternici, credincioși părinți, nu există om mai presus de moarte. Când ajungem în nord, lumina devine tot mai delicată, pare că soarele vrea să apună înainte de venirea amiezii, ceața densă ne îngreunează drumul, iar noi șerpuim pe șoseaua îngustă, printre munții ascunși în norii ce coboară asupra noastră ostili și stranii la curbele cele mai strânse, lipsiți de tandrețea la care ne-am fi așteptat. Udi conduce cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fi fost o fantomă, figura lui de victimă se încorda deodată, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere pentru a o mulțumi, spunea chipul său, nu există nici un om pe lume care ar putea face mai mult. La amiază deschideam și închideam disperată frigiderul gol, mă duceam în livadă, culegeam portocale iarna, le decojeam și plângeam, iar toamna struguri roșii și albi, cu sucul gros curgându-mi printre degete, și vara prune, și când Udi se apropia de pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trebuit să rămân acolo pe iarbă și să privesc norii, în loc să mă grăbesc să ajung aici, nimeni nu are nevoie de sacrificiile mele, din nou mă inundă sentimentele de vinovăție, așa cum fumul inundă întreaga casă, îmi dreg vocea, privesc fierbințeala amiezii plutind deasupra terasei, păcat că nu este încă noapte, ce vom face cu rămășița asta de zi, care se târăște asemenea unui picior rănit, trebuie bandajată, trebuie îngrijită, dar eu nu mai am putere. Mi se pare că telefonul sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu îmi permisesem să fac ceva doar așa, credeam că menirea mea este cu totul alta, el respiră greu deasupra mea, fața lui este îndreptată în sus, mângâiată de o lumină ciudată, lumină slabă și iritantă, ca de lună în mijlocul amiezii, doar așa, șoptește el înăuntrul gurii mele, iubesc aceste cuvinte, dar iată-l înghețând, paloarea îi cuprinde chipul, ca paloarea lui Udi pe vremea când era bolnav, apoi îngenunchează pe sânii mei cu un oftat de ușurare, n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și pături. — Dacă ți se face poftă în toiul nopții să ne violezi, ai grijă să nu ne încurci, spuse Reiko. Cea neridată, din stânga, e Naoko. — Mincinoaso! Eu dorm în dreapta, spuse Naoko. — Apropo, am aranjat să fim libere mâine după amiază, adăugă Reiko. N-ați vrea să mergem toți trei la iarbă verde? Știu un loc grozav prin apropiere. — Nemaipomenit! am exclamat eu. Fetele s-au spălat pe dinți și s-au retras în dormitor. Eu mi-am mai turnat niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dus în Shinjuku. Am intrat într-un bar subteran, undeva în spatele librăriei Kinokuniya. Am început amândoi cu două pahare de vodcă și apă tonică. — Vin aici din când în când, spuse ea. Nu se sinchisește nimeni că bei ziua-n amiaza mare. — Obișnuiești să bei peste zi? — Câteodată, spuse ea, făcând să răsune cuburile de gheață din pahar. Uneori, când mi se pare grea viața... vin aici și beau vodcă și apă tonică. — Ți se pare grea viața? — Da, uneori, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
abia de la optișpe metri Înălțime. Era răcoare la umbră, și sus, printre vîrfurile copacilor, Nick auzea foșnetul unui vînt tot mai puternic. Nici o rază de soare nu trecea de coroanele copacilor, iar Nick știa că așa o să fie pînĂ la amiază. Soră-sa Îl luă de mînĂ și merseră așa, apropiați. Nu mi-e frică, Nickie. Da-mi dă o senzație ciudată. — Și mie. Mereu e așa. — N-am mai fost niciodată Într-o pădure ca asta. — Da, e singura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
care-l simțea În stomac cînd Își aducea aminte de elefant era din cauză că-i era foame. Dar nu era așa și În următoarele trei zile avea să afle asta. A doua zi a fost și mai rău - cu mult Înainte de amiază, Își dădu seama că nu doar nevoia de somn e cea care face diferența dintre un băiat și un bărbat. În primele trei ore era mai proaspăt ca ei și i-a cerut lui Juma carabina de 303, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Și totuși, nu se făcuse folositor În nici un fel și probabil că s-ar fi descurcat mult mai bine fărĂ el. De multe ori, În timpul zilei care trecuse, Își dorise să nu-l fi trădat și Își aminti că pe la amiază Își dorise chiar să nu-l fi văzut vreodată. Dar acum, treaz În lumina lunii, știa că nu-și dorea asta cu adevărat. A doua zi dimineață merseră pe urma elefantului pe o cărare, un drum vechi prin pădure. PĂrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
știi că tocmai asta e și problema noastră? Fără să vrem, am trasat profilul ideal al unei științe reale. Am demonstrat necesitatea posibilului. Prin urmare, va trebui să tăcem. Dar acum trebuie să plec.” „Unde?”, Întrebă Belbo. „E vineri după amiază.” „Of, Isuse preasfinte”, zise Belbo; Apoi, către mine: „Aici, vizavi, sunt vreo două sau trei case locuite de evrei ortodocși, știi, din ăia cu pălărie neagră, cu barbă mare și cu cârlionți. Nu există mulți la Milano. Azi e vineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe toate cu o torță strălucitoare, iar eu am adăstat, mai mult decât era nevoie, să admir spectacolul, care era de o frumusețe nespusă. (Johann Valentin Andreae, Die Chymische Hochzeit des Christian Rosencreutz, Strassburg, Zetzner, 1616, 2, p. 21) Pe la amiază, Lorenza veni la noi pe terasă, zâmbitoare, și ne anunță că a găsit un tren fantastic care trecea prin *** la douăsprezece și jumătate și, printr-o singură legătură, o făcea să ajungă la Milano după-amiază. Ne Întrebă dacă o Însoțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Îmi strecoară limba în ureche, îmi șoptește: vino, iubitule! Ce mă fac? Mă cufund în păcat fără să crâcnesc? Unde e Leo cel care se ruga o oră dimineața, o altă oră seara, care bătea o sută de mătănii la amiază? Leo, care-l învățase pe tatăl lui, preotul, să postească...Vino, Leo, intră în mine! Mă apropii, îi simt umezeala fierbinte. Se încolăcește pe coapsele mele, mă fixează cu o privire șerpească. Alunec în ea până departe, am senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pielea-tapiserie trebuie clătită după spălare cu oleacă de oțet de mere. De când mă știu am avut probleme cu mătreața. Mă doare cotul, dar nu mai simt absolut nimic din cele ale fundului... Din păcate, viitorul rămâne încă imprevizibil. Ieri la amiază nu aveam decât 76 de kg. Așadar, doar 15 kg în două luni. Teoretic, după un calcul fără pretenții de exactitate, pentru a atinge o suprafață pieloasă de 5 m2, ar mai trebui să fac rost de alte 400 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe tabla casei cade un măr din pomul care își întinde crăcile peste acoperiș, sar în picioare și pun mâna pe bulan. Încetul cu încetul mă obișnuiesc, însă. Nu-mi mai pasă de nimic. Umblu prin beznă ca ziua-n amiaza mare pe plaja de la Mamaia. Cred că și în infern îmi va fi greu la început, după care o să bântui bolgiile fără nici un scârț, fără să-mi pese de merele de aur bufnind din rai pe tabla de pe coșmelia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un secol. Nici nu mai știu ce să-i cer lui Dumnezeu. Mă las în voia vieții ca o mașină al cărei șofer a făcut infarct. Ridic privirea în sus - reușesc la timp să evit o stea. C XXIII Pe la amiază Cosmin primi un mail în care Abis-Uican Beligrad îl anunța că Arthur murise la Paris, chiar în părculețul din fața Bisericii Saint-Sulpice. Ieșise să-și facă gimnastica de dimineață, se antrena cu acele walking-sticks, bețele de schi la mare modă printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a acestui personaj, în fond atât de rigid la interior, lansa suspiciunea că el s-ar fi putut complace într-un joc de aparențe, ca într-o încăpere imensă placată cu oglinzi deformante. Un inutil joc de artificii ziua-n amiaza mare, o demonstrație de pantomimă compusă din zâmbete, grimase și gesturi amenințătoare, o fărâmițare a unei personalități masive într-o sumedenie de personalități zglobii, teribiliste. Ajunsă în punctul acesta mort, rațiunea umedă a lui Cosmin se crispă și refuză să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
conturară pe buza orizontului. Neamțo dracoli, șuieră prâsleanul și pe nesimțite trase cuiul de la o petardă defensivă. Pașaportu și aplecu’ mamii ei de școală! acu să te văd măi Gigi cum descurci ițele! În pace, seninul cerului se boltea peste amiază ca o zână bună; turmele de porci guițau printre mestecenii de la poalele combinatului chimic. Ar fi putut bănui omul și lupul ce îi pândea din spatele luminii? Prima petardă bubui în fața lui Chilot și-l proiectă la vreo cinci metri înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]