8,708 matches
-
științelor religioase ignoră total rolul pe care textele slave îl atribuie Sfântului Andronic.” Neînțelegerea caracterului evolutiv al fenomenelor etnolingvistice a creat impresia incompatibilității dintre latini și traci, dintre latini + traci și români, dintre traci și slavi, dintre populațiile atestate în antichitate și grupările etnice de la ieșirea din evul mediu. Această neînțelegere rezultă din următorul text al lui Al. Philippide: „A existat părerea, foarte răspândită altă dată, mai ales la învățații slavi, cum că anume slavii au fost autohtonii peninsulei balcanice și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și lat. alo „a face să crească, a cultiva, a hrăni”, almus „care hrănește”, aro „a cultiva”, față de vgr. arooo „ib.”. Toponimele vechi din spațiul romanității orientale se înscriu, prin baza traco-latină, în continuitatea euro-afro-asiatică a materialului lingvistic. Moldova. În antichitatea greacă o zonă din Epir se numea Molossia, Molottia iar romanii, cucerind-o, i-au preluat numele: Molossia, Molossis, idis, căruia în lexicul comun îi corespunde molio „a construi, a edifica“, dar și mollio „a supune, a civiliza“. După ce supun
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
câtorva grupări de populație turcică, de aceeași factură lingvistică, venite din vasta zonă aglutinantă euro-asiatică. Ceea ce s-a putut face pentru istoria populației maghiare, în constrângerile gândirii tradiționale, au fost încercările de identificare a rădăcinilor etnolingvistice ale acestei populații în antichitatea ugro-finică și turco tătară. Nu s-a putut explica prezența populației de limbă maghiară în centrul Europei altfel decât prin imigrare, existând în această privință două teorii. 1. Cea mai populară explicație îi aduce pe maghiari în Panonia la intersecția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aproape de Beligrad, pe Dunăre), așijderea și Dalmația (unde acmu îi dzicem noi și trăiesc dobroveneticii), și slavenilor, cu lată stăpânire în toate aceste țări...” (la Costin, p. 278). În compunerea sa în versuri despre primul descălecat, Miron Costin duce în antichitate stăpânirea Ungariei asupra spațiului extracarpatic, spunând despre Traian că: „Elŭ cu vița cestui neamŭ [latin] Țara Rumânească Împlut-au, Ardeaul totŭ și Moldovenească. Podulŭ preste Dunăre-n Țara Rumânească L-au trecutu-și oștile-n Țara Ungurească. Pre acela pod
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca teritoriu și centru administrativ este sinonimă cu Unia, pe care o întâlnim și în Pan-onia. La Plutarh (sec. I-II), ca și anterior la Ovidiu, Pannonia este „țară în bazinul Dunării”. Vechimea formei huni (sl. gunnî) este confirmată în antichitatea greacă de Ounnoi, iar în cea romană de Hunni, cuvinte care denumeau „lumea barbară” de pe un imens spațiu euro-asiatic. La câteva secole după cucerirea romană, termenii unii, hunii, Unia, Hunia, Panonia defineau reiterarea, în fostul spațiu tracic, a vechii forme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
forțează argumentele prin care crede că poate fi justificată independența statală a voievodatului Moldova. Ideea de bază este că Moldova s-a constituit ca stat la mijlocul secolului al XIV-lea pe un loc pustiu, fără legătură cu cuceririle romane în antichitate. Este adevărat, spune Ureche, că la est de Carpați „oștile romane au locuit și au iernat de multe ori cum însăși semnele arată: movile mari și mici și șanțuri pre Nistru, pre Prut, prin codri“, dar ele au fost retrase
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
procesul de reunificare a românilor, accentuând și adâncind ascendentul istoric al Moldovei față de celelalte zone locuite de români. În acest scop (4) el construiește pentru neamul cantemiresc un trecut glorios în sudul Moldovei, ducând totodată Fălciul, sub forma Taiphalia, în antichitatea atestată de Herodot. Copil al științei sacre, introducând deliberat și programatic misticismul și revelația enigmatică în știință, Dimitrie se considera îndreptățit să dea drept certe și reale închipuirile emanate de psihologia aspirațiilor personale. Noblețea și vechimea antică a neamului românesc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să servească și astăzi ca mijloc de comunicare. Neluarea în considerație a evoluției firești a limbii a dus la imaginarea unui ev mediu bulversat sub raport etnolingvistic din care doar latinitatea (artificială) ar fi ieșit intactă, adică așa cum era în antichitatea cultă. Și fiindcă, în virtutea aceleiași concepții statice despre limbă, se pune semnul egalității între ilirii atestați de Herodot - aceștia fiind de fapt populație de aceeași factură cu tracii, și aceștia menționați de istoricul grec - și albanezi, se apreciază că doar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în „Lexiconul de la Buda” (1825), „care de mai mulți autori în cursul a treizeci și mai multor ani s-au lucrat”. Conjunctura istorică a impus cărturarilor ardeleni o nouă viziune asupra istoriei limbii române, împreună cu motivarea permanenței poporului român din antichitate până în prezent în spațiul carpato-danubiano-pontic. În consecință, romanitatea orientală, în cele două fațete ale sale: limba și poporul care o vorbește, este scoasă de acești cărturari din mărginirea feudală a descălecatelor cronicărești și ridicată la dimensiunile teritoriale și etnice ale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etnolingvistice din jumătatea de est a Europei, prefaceri determinate de simbioza traco-latină prin care elementul trac și cel latin duc fibrele limbii române în adâncurile euro-afro-asiatice ale limbajului uman. Este însă de reținut încercarea lui Maior de a duce în antichitate fondul vechi nelatin de cuvinte al limbii române, fond care vădește faptul că întreaga limbă română, inclusiv aparențele latine ale acesteia, este o creație nouă, indestructibil îmbinată cu constituirea etniei române. Aflat însă departe de înțelegerea socială și evolutivă a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
preia sensul întregii sintagme, cel de stăpân absolut al pământului, și să devină formă de nominativ. Italiana continuă, cu aceeași valoare absolută, pe Giove, formă de vocativ. A existat și zeificarea directă, nemijlocită sintagmatic, a obiectelor sau lucrurilor. Astfel, în antichitatea greacă γη,γα, γαια (pământul, solul, lumea, țară, stăpânire etc.) era concomitent Γη, dor. Γα și Γαια “zeița pământului”. La rândul său cuvântul pater este format din pa-, cu sensul de “corespunzător, raportat la, de la, din, la” și -ter. Partea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
silabe care însemna „raportat la”, exista forma θέμις (cf. sl. zem, rom. zemnic) cu sensul de „cutumă”, de „obicei al pământului”, adică v ntul auto/h/ton. Ducerea ideii de zeu suprem în preexistență în calitate de creator s-a opus din antichitate perceperii realiste a lumii pentru care gândirea umană este rezultatul evoluției și organizării superioare a materiei, însă teoretizarea acestei idei prin istoria cuvântului este opera neogramaticilor. Aceștia, scoțând modelul i.e. de limbă din lanțul evoluției silabice și aglutinante, duc și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe care Philippide încearcă să-l cuprindă în opera sa. Obsedat de superioritatea culturală a grecilor în sud-estul Europei, față de romani, care le erau tributari sub toate aspectele, exceptând organizarea militară și înstăpânirea administrativă în teritoriile cucerite, Philippide duce în antichitatea preromană limita nordică a grecizării culturale bizantine transformând-o în limita nordică a grecizării etnice din antichitate. În urma acestei manevre teritoriul Bulgariei de astăzi până aproape de Dunăre, teritoriul Macedoniei și teritoriul Albaniei sunt integrate, neverosimil, în Grecia antică. Și cum
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sud-estul Europei, față de romani, care le erau tributari sub toate aspectele, exceptând organizarea militară și înstăpânirea administrativă în teritoriile cucerite, Philippide duce în antichitatea preromană limita nordică a grecizării culturale bizantine transformând-o în limita nordică a grecizării etnice din antichitate. În urma acestei manevre teritoriul Bulgariei de astăzi până aproape de Dunăre, teritoriul Macedoniei și teritoriul Albaniei sunt integrate, neverosimil, în Grecia antică. Și cum romanii nu puteau cuceri etnolingvistic și cultural teritorii grecești și grecizate, au rămas să-și exercite influența
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu vremea emigrase în mare parte de-a dreapta Dunării și se redusese la mici resturi. Acestea sânt rezultatele faptelor istorice” (I, 658). Am scos în evidență grafic în acest citat locurile unde, vorbind de stări sociale și de evenimente din antichitate și evul mediu timpuriu, Philippide se pronunță cu certitudine asupra deosebirilor etnice și politice mai mari sau mai mici între grupările de populații, asupra bazei etnice a substratului poporului român, asupra emigrației românilor (readuși întâi în masă din Moesia Superior
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
următorul citat: „Întinderea influenței macedonene peste întreaga de mai târziu provincie romană a Thraciei este chiar numai ea o probă puternică pentru grecizarea acestei provincii” (I, 281). De fapt întreaga zonă pe care Philippide o prezintă ca grecizată, era în antichitate tracă, sau traco-iliră dacă luăm în considerație faptul că tracii din vestul peninsulei se numeau iliri. După romanizare această zonă, ca întreg spațiul est-european, și-a schimbat treptat, prin evoluții zonale, configurația etnolingvistică. În miezul evului mediu, pe spațiul din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se învechească cu timpul” (p. 148), neputând moralmente afirma că ele fuseseră născute moarte. S-a putut vedea că ideea bazei fiziologice a fost din capul locului respinsă de specialiști de primă mână, iar asupra motivației neștiințifice a mutării în antichitate a liniei medievale de demarcație culturală sperăm să fi convins pe cititor în prezentarea de mai sus. În plus, avertizăm că noianul de date cu care autorul își împănează opera creează doar impresia că aceasta ar mai conține ceva care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
această etimologie a anulat latina vie care a contribuit, pe substraturi zonale specifice dar unite prin continuitate globală a materialului lingvistic, la devenirea limbilor spaniolă, franceză, română, italiană etc., și a luat ca sorginte a limbilor romanice latina scrisă din antichitate, o limbă artificială, prelungită până târziu ca limbă de cultură și chiar până în prezent ca limbă de cult. Etimologia neogramatică a limbii române este fundamentată pe două falsuri: scheletul latinei clasice și inexistența sau slaba consistență lingvistică a substratului. La
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la convingerea că limba cea mai veche a fost a frigienilor, adică a pelasgilor din Asia Mică și că, prin urmare, aceștia sânt poporul anticvisim al lumii întregi „ (p. 706). 4. Nicolae Densusianu folosește toate datele despre limbă furnizate de antichitate pentru a construi dihotomia elen-neelen. Această opoziție este precizată prin termenii peregrin pentru elen (grec) și pelasg, barbar, rustic, latin pentru neelen. „Grecii nu erau socotiți între barbari, spune Densusianu, ei erau peregrini și limba lor peregrină”. „Limba barbară era
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a acoperi, a aduce, a adormi, a amesteca etc. Pentru originea lui a aține este inventată în DEX forma latină *attenere, iar pentru forma de bază a ține se face trimitere la lat. tenere. Scraba, care duce limba română în antichitate, consideră că ambele forme, cea românească și cea latină, au origine independentă una de alta în antichități diferite, astfel că ele sunt în plan contemporan doar corespondente. Noi punem la baza limbii române simbioza traco-latină, în care latina este în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
DEX forma latină *attenere, iar pentru forma de bază a ține se face trimitere la lat. tenere. Scraba, care duce limba română în antichitate, consideră că ambele forme, cea românească și cea latină, au origine independentă una de alta în antichități diferite, astfel că ele sunt în plan contemporan doar corespondente. Noi punem la baza limbii române simbioza traco-latină, în care latina este în cazul de față cea care și-a impus forma teneo, devenită în română țin. În consecință, atât
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ale acesteia contrazice hotărârea lui Scraba de a rămâne constant în sfera metafizică. La fel și afirmația că „în cursul veacurilor ce au urmat colonizării, elementul roman de coloniști s-a contopit cu cel autohton” (p. 93). Nici ducerea în antichitate a limbii și a poporului român, care au apărut în urma romanizării, nu reprezintă pentru Scraba o contradicție, el rămânând ferm în metafizică: „Din ori ce punct de vedere ar fi privite popoarele și limbile pe care acestea le vorbesc: psihologie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
înrudite de aproape cu forme din mitologia indiană, persană, etc.; ori cu limba egipteană și alte limbi îndepărtate, și care cuvinte nu se găsesc la popoarele din jurul nostru” (p. 116). Eludând simbioza traco-latină și ducând limba română, ca origine, în antichitate, Scraba descoperă următoarele categorii de cuvinte românești: 1) Cuvinte înrudite cu italiana; 2) Cuvinte care se înrudesc cu greaca; 3) Cuvinte care sunt înrudite cu limba latină, dar sunt privite ca slave; 4) Cuvinte așa-zise turcești, care sunt de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
toate limbile din această zonă, inclusiv limba română, sunt evoluate în manieră specifică din baza comună traco-latină. Dar această teorie mecanicistă contravenea și ea direcției istorice europene de percepere a istoriei, întrucât îi ducea pe slavi, pe turcici etc. în antichitatea greco-latină, ceea ce era și este de neconceput pentru știința tradițională. Astfel Hasdeu a trebuit să se replieze și să-și mistuie geniul în căutări sterile. Eminescu este singurul care, aflat în imposibilitatea de a-și verifica gândirea în dispute științifice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bulgarii au sânge tracic” (XIII, 369). Totodată el nu putea accepta ideea că slavii ar fi o populație venită după secolul al V-lea, dar neavând clarificată imaginea constituirii și evoluției spațiului lingvistic est european, îi duce pe slavi în antichitate alături de daci. Astfel Eminescu complică istoria românilor în sensul că slavii s-ar fi suprapus peste geți și împreună cu ei ar fi intrat în simbioză cu romanii. Pentru aceasta a fost nevoie ca slavii să fie prezenți pe teritoriu dacic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]