5,949 matches
-
acesta și-l apropia de al său, într-un gest de voluptate tactilă. Felix plecă neobservat și se ascunse în odaia lui, fără a mai aștepta prăjiturile Aurichii. Suindu-se în pat, îmbrăcat și citind o carte, adormise cu lampa aprinsă. Îl treziră bătăi ușoare în ușă, după miezul nopții. - Te-ai culcat? Eu sunt, Otilia. Felix se repezi la ușă. - De ce-ai plecat, îl mustră Otilia, de ce faci astfel degesturi? Prăjiturile Aurichii erau foarte bune. E singura ei calitate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mea Aurica a văzut lucruri decisive, dar, ca domnișoară, s-a sfiit să vă comunice, de aceea am luat eu hotărârea să vă scutesc de o decepție. Înțelegeți, un om mai în vârstă, chiar bogat, nu poate lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nouăsprezece ani. Pascalopol lovea nervos în birou cu coada unui cuțit de tăiat hârtie. - În definitiv, cu ce scop îmi spui toate astea? întrebă el, ridicîndu-se. - Dar... ca să vă servesc, din recunoștință, până
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
văzut lucruri decisive, dar, ca domnișoară, s-a sfiit să vă comunice, de aceea am luat eu hotărârea să vă scutesc de o decepție. Înțelegeți, un om mai în vârstă, chiar bogat, nu poate lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nouăsprezece ani. Pascalopol lovea nervos în birou cu coada unui cuțit de tăiat hârtie. - În definitiv, cu ce scop îmi spui toate astea? întrebă el, ridicîndu-se. - Dar... ca să vă servesc, din recunoștință, până nu e prea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
civil măiestos, cu lavalieră. Taina se lămuri pe dată. Titi era prezentat ca "student" la belle-arte, unde într-adevăr se înscrisese, pretinzîndu-se că a terminat liceul. Acum Aglae, până mai ieri detestatoare a mâzgălelilor lui Simion, se mărturisea o admiratoare aprinsă a artelor. - N-am vrut, zicea ea, să împiedic vocația lui Titi. Să-și cultive talentul în liniște, că îngrijesc eu de viitorul lui. Nu oricine se naște cu un dar ca al lui. Acestea fiind spuse față de toți, Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
drept... sepretează? - Cum poți jigni pe Otilia, se indignă Felix, presupunând asemenea lucruri? Otilia e o fată cuminte. Titi mestecă saliva, preocupat și incredul: - Mama spune că a văzut-o cu mulți. - Nu e adevărat, nu e adevărat! negă Felix aprins. Într-o zi însă, Titi, după o lungă ședere nemotivată în apropierea Otiliei, care citea, îndrăzni un gest oarecare de concupiscență, care irită pe fată. - Ești nebun, Titi, țipă ea, pleacă de aici! G. Călinescu Țipătul ei fu auzit indirect
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din casă, că instalase, unicul în București, un dispozitiv care face ca becul electric, aprins cu comutatorul de jos, să se stingă cam în clipa când chiriașul ajunge la etaj. Asta, pentru a evita rămânerea peste noapte a unei lămpi aprinse. (Felix se gândi prin contrast la lampa cu petrol din casa lui moș Costache.) De altfel, bătrânul nu făcea nici o observație, privea cu ochi paterni pe tinerii care aduceau femei și le saluta ceremonios pe acestea, dacă păreau de condiție
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dar ochii ei erau iluminați, și, pe dată ce sfârșea, alerga la moșier și începea cu el obișnuitele calinerii. Felix rămânea astfel un copil inofensiv, care nu concurează pe oamenii mari. Din această cauză, el se umplu de o gelozie aprinsă și hotărî să lămurească cu orice chip situația. Neîndrăznind să înfrunte oral pe Otilia, se decise să-i scrie. Luă o foaie de hârtie și așternu pe ea lămurit aceste cuvinte: "Otilia, nu stau aici decât pentru tine, fiindcă te
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ei. Otilia îi primi ofranda simplu, mîngîindu-i ușor părul. - Spune-mi ceva plin de primejdii, să fac pentru tine, zise Felix. Otilia răspunse gînditoare: - Va veni vremea când ai să ai acest prilej. Relațiile sentimentale dintre cei doi erau din ce în ce mai aprinse. Felix o căuta pe Otilia cu oarecare imprudență, o ruga cu ochii și o săruta furtiv. Fata nu-l respingea, dar dădea gestului o candoare fraternă, făcea astfel încît orice abuz era înlăturat. Felix îi vorbea cu ochii la masă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și, mergând la scaunul Otiliei, îngenunche și o cuprinse în brațe cu scaun cu tot, punîndu-și obrazul lângă genunchii fetei. Otilia râse amuzată, nu însă atât încît să nu lase a i se vedea o emoție lăuntrică. - Otilia, zise Felix, aprins, ești întîia fată pe care o cu-nosc și pe care o iubesc. - Sunt întîia cucerire, comentă Otilia. Pe când a doua? - Nu râde, Otilia, ești întîia și cea din urmă. Nu-mi maiplace nici o fată, sunt la Universitate de o ursuzenie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gândul lui, făcu pe bătrân pezevenghi. - În sfârșit, i-a pus pe undeva prin casă, unde poți doar să-ipui, în pivniță, în pod, sub saltea etcetera. Ei, și servitoarea a șters parchetul cu benzină, uitând să deschidă geamurile, un chibrit aprins a căzut pe dușumea, și vaporii de benzină au luat foc, și toată casa a fost scrum în două ceasuri, cu bani cu tot. Morala: Nu pune banii de unde nu poți să-i scoți imediat. Stănică încercă să fixeze în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fals împotriva observațiilor dumitale.Bunul-simț a ceea ce spui acuză eroarea fundamentală, abil ascunsă. Sunt deprinderi înrădăcinate care iau locul instinctelor. Ia să se retragă legea din domeniul erotic, și să vezi cum dispare și instinctul! Acum Weissmann, iubitor de discuții aprinse, aștepta replica. Însă Felix n-avea gust de dispută. Vigoarea vegetației, seninătatea cerului îl duceau cu gândul în altă parte. Se întreba pe unde se află acum Otilia, ce făcea, ce gândea. Sufletul se dezvolta așa de liniștit în Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de vânt, umplea treptele scărilor, cercevelele și orice ciubucărie arhitectonică. Apoi bătrânul, grijuliu, nu lăsă lucrurile pe loc, ci le mișcă mereu. Ca să nu i se fure cărămizile, se puse să le care el însuși în fund, făcîndu-și fața spână aprinsă ca o figură de piele-roșie. Grinzile le așeză peste cărămizi ca să le ferească pe acestea de ploaie, apoi găsi că, dimpotrivă, grinzile au nevoie de uscăciune și duse pe cele mai scurte din ele în odaia de sus cu materiale
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prag. Astfel, după terminarea mesei, care dură foarte mult, toată casa fu ocupată militărește de cele șapte persoane (Stănică, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea), încît nici o mișcare nu era cu putință fără trecerea prin odaia cuiva. Lămpile rămaseră aprinse micșorat, peste tot. Aproape toți adormiră însă curând așa de adânc, că toată casa se umplu de sforăituri. Numai Stănică umblă câtăva vreme prin curte, inspectând totul, trecu în revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind ușa cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pândească. Mai păcăleam și pe babe. Erau unele care împărțeau lumânări și noi ne îndesam, ghiontind pe alții, ca și când am fi fost străini unul de altul, iar după ce luam lumânările femeii ne așezam pe două rânduri, cu ele în mână aprinse, și mergeam cântând popește pe nas. Tot așa mâncam colivele, însă trebuia să schimbăm mereu bisericile și să punem din vreme câte unul din noi să aflăm cine face pomeni. Hii, și mi-a venit un gust de pastramă! Pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și Cuza G. Călinescu vodă nu fusese încă detronat. Puțin după aceea a venit Carol. Eu fata n-am văzut-o deloc, fiindcă pe atunci așa era obiceiul, ca părinții sa hotărască tot, fata, zestrea. Erau pregătite toate, masa, lumânări aprinse (uitai să spui că tata făcea și comerț de ceară), popa aștepta la altar, când ne-am trezit în poartă cu o cupea, și, după ea, o căruță acoperită, din care au început slugile să descarce boccele, foteluri și alt
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
constrângea. Ideea, însă, că atunci când s-ar fi plictisit n-ar fi fost liberă să facă ce voia, o înspăimînta. Era sigură că Felix va fi totdeauna un om delicat, gata să-i facă orice capriciu, dar știa, văzîndu-i temperamentul aprins, că el ar fi suferit dacă ea nu i-ar fi arătat încordare afectivă, statornică. În altă zi, Otilia, primind capul lui Felix în poalele sale și răsfirîndu-i încet părul, întrebă: - Felix, la ce ții tu mai mult în viață
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în ce mă privește pe mine. Otilia făcu o mică strâmbătură și nu mai spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
special pe frunte, pe bărbie și pe aripile nasului. Capitolul 2 CASA DE CULTURĂ Spre balcoane urcau stăpînindu-se îngerii spelbi, strâmbându- și nasurile fine, grecești, lăsîndu-se conduși de plasatori silențioși ce adulmecau spinările curbate ale fotoliilor cu boturile unor lanterne aprinse și le dezvăluiau numerele caligrafiate pe obrajii unor lamele de fildeș. Afară, în coasta unor dozatoare de aramă, se potrivise de necăjea o pereche de zaruri un alt mare înger decăzut, un gogîltan de primă linie, cel ce se lansase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i de ici, de colea, dumnealui suferă! Crucea și paștele mă-sii de derbedeu!..." Pune el gura pe muștiucul puturoșeniei de țeavă, ce-și petrecuse veacul tot răsucindu-se prin adâncuri, și unde nu începe Comandantul Suprem a lăcrima, cu aprinsă dragoste și părintească dojană în glas: Ieși afară, ieși afară! Cei ce te-au pârât plecară... Astălalt dinăuntru, pehlivanul, din spirit de domnișoreală, continua să se dea rănit. Că nu, cică niznai, că mai bine părăsiți-mă aci. Tovarășe Secretar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fuseseră acum amestecate și sfărmăturile, până și lui Genel i se năzări, din senin, că trage de volan, printre șirurile înalte de strane strălucitoare, tăiate dintr-un lemn mai înmiresmat ca scorțișoara. Că hârjâie, cu barele neortodoxe ale taximetrului, mănunchiurile aprinse ale candelelor, pereții de argint ai chivotului. snopurile de clopote și de steaguri învolburate. Ori că penetrează, ca prin perdele, prin nălucile zidurilor, pictate sau mozaicate cu imensa frescă numită Peripețiile Sfântului Mina. Năluci ale zidurilor demolate, care-și rânjeau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Nu-l împinsese tată-su, popa prin scrisori cu mustrătura profundă, cărturărească, să-și bărbierească creierul de tândăleală și să apuce către învățătură? De tândăleală și-l bărbierise și către învățătură apucase. Nu-i poruncise, cu aprinsă dojană, părintele său simțăminturi înalte, destoinice, și nu-l repezise spre calea pe care se băjeniseră, către Regat, sfinții învățați ardeleni? Ei bine, în primele zile destoinic fusese, locuință cumpărată tocmise, sfârc de picior în locuri de pierzanie nu pusese
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
miile, gâtlejurile canalelor de scurgere, ținând și, cu fiecare ghiorțăitură, ștergând încă o dâră din îngrijorările Sinistratului, ce dormi, curățat și descrețit, până a doua zi dimineața. Atât de învrăjitorit fu de făgăduielile și întortochelile dezvăluite de somnul său cel aprins, încît duminică, 24 aprilie 1988, când un papițoi gătit în țoală de stofă bleumarin, cu nasturi metalici, se apropie furișîndu-se c-un cuțit de bucătărie și tăie, dintr-o singură despicătură, și îi mai și fură cercelușul cărnos al urechii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
luminat de soarele amiezii. Numai părul ei îl zărea pregnant printre ceilalți trecători și îi venea greu să-și continue drumul. În orice caz, perechea nu-și mai balansa mâinile iar curând i-a pierdut în mulțimea de pe bulevard. Discutau aprins, posibil nimicuri iar el mergea cu capul întors spre ea, fiind atent la trecători, să nu se tamponeze cu vreun distrat. O proteja și ei îi plăcea! Concluzia care o putea trage, băiatul o iubea, nici nu punea problema, și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
au reușit să oprească mașina, după 50 de metrii. Fetele alergau de mama focului și se apropiau tot mai mult, tropăind și țopăind cu tocurile înalte; între timp ei ies din mașină și l așteaptă curioși, lăsând luminile de poziție aprinse. Deodată fetele se opresc și dau din brațe a pagubă pentru efortul depus degeaba: - Credeam că sunteți italieni! spun ele dezamăgite, când au zărit numărul de Prahova, luminat de lampă. Așa era în epoca aceea, italienii luau multe românce. Fiat-ul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Era roșu și cânta în gura mare: Taci, mireaso, nu mai plânge... Nevasta îl descheie pe la băiere, să nu se înăbușe. Surugiii dădură bice cailor și trăsura abia se urni. Lina privi încă o dată pomii de care mai spânzurau lămpile aprinse. Parcă nu s-ar mai fi întors niciodată în casa părinților. Abia își stăpâni lacrimile. I se părea că în locul inimii avea o piatră grea. Se urcă lângă mire și nu mai privi la vecinii strinși lângă gard. Țiganii cântau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]