8,255 matches
-
Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton o urmărea, tăcut și transpirat. Veturia își continua treaba, selectând, aranjând. Când își îndrepta, în sfârșit, șalele, întorcându-se spre consortul înlemnit în aceeași poziție, Veturia oferea o față senină: fruntea netedă, zâmbetul așezat cu grijă pe obrazul rotund și pașnic. „Avem mare nevoie de toate astea, Matei... Ferească Dumnezeu! Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nas cafeaua. Câte nu făcuse pentru dom’ Teodosiu sau pentru tov Titi!... câte drumuri și cozi și secrete, că așa e Vasilica, mută, n-ar spune o vorbă, s-o tai. Că nu poți ști cum se află, ăștia se aranjează între ei, de ies totdeauna deasupra. Mai bine te faci orb și surd, să nu dai de belea. Degeaba, că uite, i-a cășunat așa, dintr-odată. De parcă nu văzuse în fiecare dimineață cum îi strecoară profesorul bancnota. Că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
obținut ce dorești, așa zici mata. Dar sportul, cum e cu sportul și politica?“ Domnul Vancea nu se sinchisea de întrebare, parcă nici nu auzise. Nu se întrerupea din așa-zisa treabă, fse făcea că scrie în registru sau că aranjează cheile apartamentelor pe panou sau citea ziarul sau se scobea în nas. Își continua imperturbabil treaba, dar cuvintele începeau, instantaneu, să curgă. „O lume obscură, veche, peste care se tot însămânțează altceva. Produsul dintre alb și indigenă este indecis. Rătăcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vrei, poate, o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc, certificat! Certificat, auzi! Am venit așa, doar așa. Să salut Primăvara la sediul ei magnific, la Balamuc. Dominic își va pune frumoasele sale mâini pe masă, lângă mâinile durdulii, cu unghiile aranjate la salonul de manichiură, ale doctorului Marga. Pregătirile... fleoșc. Auzi, să vii aici, cu gândul confesiunii! Îți trece cheful, dacă l-ai avut, imediat ce ai trecut pragul. Și cât de hotărât venise... asta-i, n-ai ce face, decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
A pierdut orice discreție, orice mândrie. Nu se sfiește să se plângă, tocmai el... știi cât era de fudul. Că e sărac, bătrân, n-are pe nimeni, e un ratat, că până și cei mai abjecți și idioți și-au aranjat un culcuș. N-ai să crezi, uneori îmi vorbește de maică-sa. Fără jenă, mie, unui străin! Apoi, discuții literare, la care nici nu mă pricep. De clasici n-am timp destul, așa spune, iar pe ăștia noi nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dreptate bețivul, bine că eram înăuntru, acolo, la cofetăria Corfu, doar o știți. Eram înăuntru și era cald, nu simțeam iarna, avea dreptate bețivul. Deci, înaintam, încet încet. Fetele de la cântar, drăguțe, vesele. Mătușica ținea mâna pe clanță. Tolea se aranjase comod pe taburet. Câinele negru Dingo lungise mult gâtul, capul atingea botul pantofului galben. — Tavi, stai cuminte... Tavi retrase botul negru de pe botul galben, dar rămase atent, la pândă. Tanti Venera avea o voce plăcută, foarte plăcută, nici nu observasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu mama, n-a fost ușor. De domnul Tavi n-am mai auzit mult timp. Dar știu că și el a trecut printr-un șoc, în perioada aceea. Am aflat apoi că... — Da, da, înțeleg, se auzea încurajarea Venerei, care aranja pe masă fursecurile. — Acum, mi-a scris cumnată-mea, nemțoaica. Mi-a trimis și ceva bani. Mai trimiteau ei, din când în când. Așa, de sărbători, haine, delicatese, fleacuri. Cică, frate-miu ar fi matol. Senil, vreau să zic. Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de penetrație uluitoare, exponențială, ca la cutremure, adică, unde diferența dintre gradul 2 și gradul 3 Richter este mai mică decât între 7,2 și 7,3. Reacție nucleară, fatală, șoc, explica profesorul. „Da, da, înțeleg“, aproba resemnată gazda, mai aranjând fața de masă, mai mutând vaza cu nelipsitele flori aduse de gentilul domn profesor. Tolea vorbea deja despre mecanismul de creștere a taxelor prin amenzi de circulație, pentru gunoiul din fața casei, pentru tulburarea liniștii publice și trecea imediat la mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apoi peste frunte. Își puse din nou ochelarii fumurii. Părea obosit. — Vrei poate o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc! Certificat, rețetă... spanac. Urmă o lungă pauză. Dominic își puse frumoasele sale mâini pe masă, lângă mâinile mici, durdulii, cuunghiile aranjate la salonul de manichiură, ale doctorului Marga. Auzi, să vii aici cu gândul confesiunii! Îți trece cheful, de l-ai avut vreodată. Auzi, certificate, rețetă, internare... Și cât de hotărât venise, ca un copilaș... întoarse palmele în sus, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din cele două fotolii verzi, care flanchează o mică măsuță albă, așezată în fața unei canapele identice cu fotoliile. — Tu ai rămas tu... Ai cumva invitați, Irina? — Aș spune că nu. Aștept un amic, nu e musafir, răspunde din bucătărie gazda, aranjând florile într-o vază. — O, nici eu nu mă consider musafir, deși nu îndrăznesc să revendic chiar titlul de prieten. Prietenultău... — Nu, e vorba de altcineva... se grăbește Irina să întrerupă reveriile. Revine în cameră cu o vază înaltăși cilindrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea deja aproape treizeci de ani, era doctor și își făcea rezidențiatul la spitalul Bellevue, iar în clipa în care a aflat că mama sa supraviețuise conflictului, a demarat pregătirile necesare pentru ca ea să îl viziteze în America. Totul era aranjat până la cel mai mic amănunt. Avionul urma să aterizeze la o anumită oră, să tragă la o anumită poartă, iar Jonas Weinberg avea să fie acolo, să își întâmpine mama. Dar, chiar când se pregătea să plece spre aeroport, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de motociclist și fuste de mătase, mănuși de dantelă și eșarfe țipătoare, un stil pe jumătate punk, pe jumătate elegant care părea să exprime spiritul ei tineresc și sfidător. Acum, prin comparație, arăta de-a dreptul îngrijit. Părul îi era aranjat într-o tunsoare scurtă; nu avea pic de fard, cu excepția unei ușoare umbre de ruj pe buze; iar îmbrăcămintea îi era convențională până la cel mai mic amănunt: fustă albastră, plisată, pulover alb de cașmir și o pereche de pantofi maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
închege. — Da? — Da. Și mă bucur că pot să vă informez că am vești excelente. Să nu crezi că nu ți-am urmat sfatul, Nathan. I-am spus lui Gordon că încep să am dubii și că, dacă nu-mi aranjează o întrevedere cu evazivul domn Metropolis, mă retrag din afacere. — Și? — L-am cunoscut. Gordon l-a adus la anticariat și l-am cunoscut. Un tip foarte interesant. Abia dacă a scos două vorbe, dar am știut imediat că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
că cineva a făcut asta dinadins? — Asta vreau să spun. Cutiile de Coca-Cola n-au picioare, nu-i așa? N-au mâini și degete ca să se deschidă singure. Singura explicație e că cineva și-a pus în cap să vă aranjeze mașina. — Trebuie să se fi întâmplat în timp ce stăteam la masă. Mașina a mers foarte bine până am parcat în fața restaurantului. Întrebarea e: ce motiv avea cineva să ne facă o porcărie ca asta? — O sută de motive, domnu’ Glass. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
distrus viața, Harry. Acum e rândul meu s-o distrug pe-a ta. — Tu mi-ai întors spatele, Gordon. Tu m-ai trădat pe mine. Ia mai gândește-te, Harry. Cine m-a dat pe mâna poliției? Cine s-a aranjat arătâdu-mă pe mine cu degetul? — Și-așa, acum mă dai tu pe mine pe mâna poliției. Două fapte rele nu fac una bună, Gordon. Măcar tu ești în viață. Măcar tu ești destul de tânăr ca să mai ai un viitor. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu atât mă simțeam mai bine. Îmi asumasem pe nesimțite rolul bătrânului marinar și aș fi putut să-mi torc mai departe firul poveștilor până dimineață. Rachel era mai cu seamă nerăbdătoare să o cunoască pe Lucy, astfel că am aranjat să ne facă o vizită acasă duminica următoare - cu sau fără soțul ei, cum prefera. De asemenea, aștepta cu nerăbdare să îl vadă pe Tom, mi-a spus, după care mi-a pus întrebarea de șaizeci și patru de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
inundat de lumină, de la etajul al patrulea, cu un living măricel în față, bucătărie și sufragerie în centru, și un hol îngust care ducea către trei dormitoare, în spate (dintre care Tom a transformat unul în birou). Până s-au aranjat cu totul în apartament, Brightman’s Attic nu mai exista. Una din condițiile cumpărătorului fusese ca toate cărțile să fie luate de-acolo, ceea ce îl obligase pe Tom să petreacă o perioadă frenetică la începutul anului lichidând în întregime stocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vin și o revistă OK! în drum spre mine? Chinezească? OK, grozav. Comandă-mi legume cu curry și orez prăjit cu ou. Și câteva pachețele de primăvară“. După o vreme nu mă mai deranjez să mă machiez sau să mă aranjez, pur și simplu deschid ușa în pijamale, îi aduc aminte sus-numitului iubit să nu se împiedice de pisică și îl pup fără prea mult interes. Asta se întâmplă cam cu o săptămână înainte de discursul cu „Nu cred că o să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
la o relație pe termen lung. Nu știu de ce. E o fată drăguță, cu nouă luni mai în vârstă ca mine. Nu fumează, nu bea, conduce peste tot și apartamentul ei e atât de curat și ordonat. Ba chiar își aranjează cărțile în ordine alfabetică. Mie mi se pare că ar fi soția ideală pentru orice bărbat, dar, evident, ei nu sunt de aceeași părere. Mă întreb unde greșește. Poate sărută groaznic sau ceva de genul ăsta. Oricum, știu că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
meargă, nu vreau ca oamenii să mă întrebe de el tot restul vieții mele. Ce enervant ar fi! Frumos și drept? întreabă Janice, atacându-mi părul cu un pieptăn. — Da, aprob eu. Janice mereu mă întreabă dacă vreau să-mi aranjeze părul frumos și drept. —Să-ți aduc o cafea? —O, da, te rog, dau din cap entuziasmată. Neagră. —Și o revistă? —Un ziar, te rog. The Mirror, dacă îl ai. De-abia aștept să mai citesc despre ce-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
slabă și are părul vopsit negru, mereu ireproșabil, dar, Doamne, când se întoarce, ar putea să sperie chiar și cel mai nemilos criminal. Snakely e o femeie care are slăbiciune pentru rapoarte nefavorabile întocmite despre fetele noi. Mereu încearcă să aranjeze cumva să fie dați afară noii recruți. Din fericire, scrie atât de multe rapoarte răutăcioase, încât nici unul din ele nu e luat în serios. Cu toate astea, nu-mi place că o să zbor până la Boston alături de ea. Snakely, fiind șefa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
e un chin, sincer. Pentru că vin, ca de obicei, oameni care nu stau împreună. Motivul este, desigur, că au ajuns târziu. Și acum se așteaptă să deranjăm alți pasageri în favoarea lor. — Fata de la ghișeu a spus că voi o să ne aranjați, spune un bărbat care pare furios. El nu stă cu soția lui și face tărăboi pe chestia asta. În mod amuzant, soția nu pare prea supărată că or să stea separați următoarele câteva ore. Nu pot să spun că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
restul să fi organizat o mare ieșire fără noi. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie ce fac ceilalți. E destul de rău să fiu închisă cu ei într-un container mare de metal ore în șir, fără să mai aranjăm să ne întâlnim și după ce aterizăm. Adică avem nevoie de o pauză! — Arată ce ți-ai cumpărat. Amy îmi smulge sacoșele de plastic, precum un copil entuziasmat. Când Dumnezeu ținea lecții de subtilitate, Amy clar a lipsit pentru că-și făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
de plăcinte și prăjituri cu brânză, cum aș putea rezista? Lasă dieta - n-au intrat zilele în sac. Wendy, Debbie și cu mine ne îndreptăm spre The Cheesecake Factory pe la vreo șapte. Ambele fete s-au străduit mult să se aranjeze și să arate destul de elegant. Oricum, Debbie mereu se străduiește, chiar dacă nu se duce decât până la sala de fitness a hotelului. Dar Wendy arată ca o Cindy Crawford tânără, în pantalonii ei negri mulați și bluza albă, delicată, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]